Isabela Vasiliu-Scraba

<<La prima pagina     

incursiuni

în spiritualitatea ortodoxã

(Andrei Scrima)

 

 

“Oricine bea din apa aceasta va înseta iarãºi. Dar cel ce va bea din apa pe care-i voi da-o eu, nu va mai înseta în veac. Cãci apa pe care-i voi da-o eu se face în el izvor de apã izvorîtoare întru viaþã veºnicã”

Ioan IV, 14

           

Rezumat: Dl. Virgil Ierunca despre tânãrul Andrei Scrima. Un titlu pretenþios: «Timpul rugului aprins». Scrisoarea cãlugãrului rus Ivan Kulîghin în douã traduceri. «Paradoxia metafizicã» din realitatea necreatã a harului divin. Mãrunt pretext pentru o mare her-meneuticã. Izbânda exiluilui românesc visatã de criticul literar Virgil Ierunca.

 

            Plecat cu o bursã în Franþa,  dl. Virgil Ierunca apucase sã-ºi vadã  tipãritã revista internaþionalã «Agora», scoasã împreunã cu marele poet Ion Caraion. Pânã sã pãrãseascã definitiv Regatul României,  prezenþa  arti-colelor  sale în presa vremii îi dãduse impresia unei vieþi culturale cu mult mai înfloritoare decît era  ea în acel ceas agonic.  Scãpat în 1947 de  atmosfera de teroare po-liticã instituitã de ocupantul sovietic, dar  poate  ºi  în  virtutea obiºnuinþei radiofoni-ce de a cerceta  cultura româneascã de preferinþã prin binoclul politico-estetic, domnul Virgil Ierunca   consemna  în Jur-nalul sãu (1) cît de mult este ºocat de apo-litismul din acel «estetism»  susþinut de pã-rintele Andrei Scrima (2), de pãrerile cãlu-gãrului român despre Culturã, neapãrat scrisã cu majusculã. În prefaþa primului volum în care s-a publicat  o parte din ma-nuscrisele rãmase de la Andrei Scrima (3), dl. Andrei Pleºu oferã mai multe amãnunte asupra vieþii acestui cãlugãr format în þarã pe lângã arhimandritul Benedict Ghiuº, pentru ca pe la treizeci de ani  sã ajungã   re-prezentantul personal al Patriarhului Athena-goras al Constantinopolului la Vatican. Volumul, apãrut în 1996  ºi reeditat în 2000, a fost intitulat - poate de doamnna Anca Ma-nolescu, îngrijitoarea ediþiei, poate de dl Pleºu(4), sau poate chiar de autor -, Timpul rugului aprins. Pretenþiosul titlu mai apare sã desemneze global secþiunea memo-rialisticã divizatã de pãrintele Scrima în urmãtoarele pãrþi: (a) Inainte de...sau: Dificultatea de a începe; (b) Antimul; (c) Grupul; (d) Întîlnirea fondatoare; (e) Rugul aprins. De fapt, cartea este alcãtuitã în prin-cipal din textul unor  conferinþe de la Cole-giul Noua Europã (NEC) preluate dupã o înregistrare pe bandã de magnetofon, inti-tulate global Întîlniri în jurul unui pelerin strãin (p. 19-108). Ele formeazã prima secþi-une a volumului.

            O a doua parte este constituitã de paginile memorialistice despre “Grupul de la Antim”(p.111-180). Într-o a treia secþiune (p.181-207) este inclusã traducerea din francezã - fãcutã de d-na Anca Manolescu - a unui eseu de largã perspectivã ideaticã publicat  prima oarã în 1967, republicat  apoi în 1983, în volumul colectiv Le Maître Spirituel selon les Traditions d’Occident et d’Orient (Hermes 3, Paris, 1983, ed.II).

            În ce priveºte textul transcris dupã conferinþe el nu impresioneazã neplãcut prin “manevrele semiotice” ale lui André Scrima, ºi nici prin “decalcuri  lingvistice riscante”, cum se temea dl. Andrei Pleºu. Ci prin uriaºa disproporþie dintre cîteva rînduri ale unei scurte scrisori de cãlugãr (adresatã în ru-seºte celor care-i ascultaserã -prin mijlo-cirea unui interpret- spusele) ºi fabulosul arsenal interpretativ pus la bãtaie de erudi-tul conferenþiar. Ne referim la scrisoarea lui Ivan, Pãrintele cel Strãin, scrisã  înainte de a fi arestat (în România) de sovietici ºi de-portat în Siberia, unde a ºi murit.            O tradu-cere a aceleiaºi scrisori se aflã cuprinsã  în volumul lui Alexandru Mironescu, Calea inimii. Eseuri în duhul Rugului Aprins (Edi-tura  Anastasia, Bucureºti, 1998, p.3-5). La o atentã confruntare, cele douã traduceri vãdesc o semnificativã deosebire în partea finalã a scrisorii lãsate de Ivan Kulîghin discipolilor sãi de la Mînãstirea Antim, unde “rînduielile liturgice erau exemplar slujite de pãrintele Benedict Ghiuº” (apud. Virgil Cândea). În varianta de traducere cuprinsã în cartea lui Alexandru Mironescu (1903-1973), fostul duhovnic al Mitropolitului Rostovului ar fi notat în finalul scrisorii sale urmãtoarele: “Setea Duhului este necovîr-ºitã ºi prin nimic nu se poate umple, iar Darul Lui, cu cît se revarsã, cu atît mai mult creºte ºi umple. Aºa este! Fie mila lui Dum-nezeu ºi harul Domnului nostru Iisus Hristos cu voi toþi! Amin. “(5).

            Contrar Sfinþilor Pãrinþi care so-cotesc Harul Dumnezeiesc ca o realitate necreatã, catolicii - considerînd cã rolul rãscumpãrãtor atribuit în rãsãrit întrupãrii Logosului ar fi o “vagã poezie” -, vorbesc de Har ca despre un “dar creat”. La mijloc ar fi “unul dintre inconvenientele cele mai grave ale teoriei apusene despre natura Harului Divin, pus, la întrupare în Hristos, ca într-o visterie plinã, pentru fiecare din noi toþi”, observa arhimandritul Benedict Ghiuº în teza sa de doctorat (6). S-ar putea spune cã asemenea distribuþiei indivize a luminii, Harul care se împrãºtie peste cei aleºi nu se micºoreazã printr-o atare împrãºtiere. Cu o expresie blagianã, aceasta ar fi «paradoxia metafizicã» a Harului care cu cît se revarsã peste cei ce participã la bunãtatea divinã, cu atît mai mult sporeºte.

Dar iatã ºi traducerea pe care André Scrima o dã frazei dinspre sfîrºitul scrisorii cãlu-gãrului Kulîghin: “setea Duhului este fãrã de saþiu ºi nimic nu o poate covîrºi; iar cu cît harul lui se revarsã în fiinþã, cu atît mai mult aceasta creºte ºi se împlineºte.”( p 24).

            Folosind în continuare sugestiva terminologie a lui Blaga, filosof  care a ab-solvit în 1918  Teologia, se poate remarca faptul cã «paradoxia metafizicã» - pe care Pãrintele cel Strãin o atribuise, pe bunã dreptate, doar Harului Dumnezeiesc - este asociatã de Scrima ºi setei de Duh, care, spunea conferenþiarul, nu este o “sete torturantã, precum setea trupeascã”(Timpul rugului aprins, 1996, p. 108). Deºi juste în esenþa lor, interpretãrile cãlugãrului André Scrima (referitoare la “setea Duhului” resimþitã de creaturã) prezintã neajunsul de a dezechilibra finalul scrisorii. Fãcînd comparaþia ce pune în evidenþã marea deosebire dintre setea trupeascã ºi setea de Duh, hermeneutul mutã accentul de pe Creator ºi Darul Lui pe creaturã ºi setea ei, de ca ºi cum fostul duhovnic al Mitro-politului Rostovului nu ºi-ar fi încheiat scrisoarea cu ultimele sale gînduri îndrep-tate cãtre Creator, cãtre Mila ºi Harul Lui. În privinþa amintitei disproporþii dintre pretextul hermeneuticii ºi hermeneutica propriu-zisã, se pare cã ea face cumva parte din stilul pãrintelui André Scrima. Cãci o regãsim ºi într-un alt studiu de-al sãu, intitulat Pustiul ºi Fiinþa (7)  în care de la o paginã a lui Heidegger hermeneutul român ajunge la 9 pagini de text ºi 5 pagini de note. Dar cîtã bogãþie de idei, ºi cît de largã perspectiva  ideaticã desfãºuratã în faþa cititorilor! “Cãlugãrul Scrima face adîncite incursiuni în spiritualitatea ortodoxã -con-semna dl.Virgil Ierunca. Încerc sã nãdãj-duiesc acum cã ar putea sosi vremea, prin el, al unui moment românesc de reviriment al ortodoxiei /.../. E un vechi vis al meu ºi izbîndirea lui ar însemna încã o ºansã a exilului. Numai cã pãrintele Scrima cade într-o modestie aproape vinovatã. Cã el e cãlugãr, cã nu-ºi poate pãrãsi chilia, cã vocaþia teologicã cere «voinþã de putere» incompatibilã cu trãirea în duh” (8).

 

Note

           

            1. v. Virgil Ierunca, Jurnal, în rev. «Ethos, nr. 1/ 1973, p. 170-172.

            2.  Andrei Scrima (fost student al filo-sofului, logicianului ºi profesorului  universitar Anton Dumitriu), dupã ce ºi-a luat licenþa în filosofie, a urmat Teologia. Emigrat din 1956, cetãþenia francezã i s-a acordat   în 1960.Cu un an înainte de plecarea din þarã, lui Andrei Scrima i s-a publicat articolul: Spiritualitatea ortodoxã ºi situaþia teologiei catolice contemporane (v. rev. “Ortodoxia”, nr. 2, 1955).

            Iatã ºi cîteva titluri de eseuri publicate de pãrintele André Scrima în Franþa: Le Mythe et l’épiphanie de l’indicible (în «Mythe et Foi», Aubier, Editions Montaigne, Paris, 1966, pp. 83-89); Gedanken eines Ortodoxen zur Konstitution, «Ecclesia», 1966, pp. 509-525); Fãrãdesaþiul limitelor -sau Clasicul în neliniºte (în rev. «Prodromos», Paris, nr. 7, iulie 1967, pp. 5-9); Pustiul ºi fiinþa, dupã o rostire ineditã a lui Martin Heidegger (în «Prodromos», Paris, nr. 8-9, martie 1968, p. 3-7); Antimémoires -sau La résurrection est-elle au bout du souvenir? (în «Prodromos», Paris, nr. 8-9, martie 1968, p. 19-24); L’Apophase et ses connotations selon la Tradition spirituelle de l’Orient chrétien, «Hermes», nr. 6, 1969, pp. 157-169) ºi Le nom-lieu de Dieu, în «Débats sur le langage théologique» ( Aubier, Editions Montaignes, Paris, 1969, pp. 213-220).

            3. Dupã apariþia primei cãrþi avându-l drept autor pe Andrei Scrima, o a doua carte i-a fost publicatã la un interval de ºapte ani. Pe data de  22 mai 2003  la Târgul internaþional de carte  din Bucureºti a fost lansat volumul: Andrei Scrima, Comentariu la Evanghelia dupã Ioan, Editura Humanitas, Bucuresti, 2003.

            4.  v. Andrei Pleºu, Prefaþã la volumul îngrijit de Anca Manolescu: André Scrima, Timpul rugului aprins. Maestru spiritual în tradiþia rãsãriteanã. Editura Humanitas, Bucureºti, 1996, p.5-15 (ediþia II-a, 2000).

            5. v. Alexandru Mironescu: Calea inimii. Eseuri în duhul Rugului Aprins. Cu un cuvînt înainte de Virgil Cândea, Ed. Anastasia, 1998, p. 5.

            6. v. Benedict Ghiuº, Taina  rãscumpãrãrii  în  imnografia ortodoxã, Editura Institutului Biblic ºi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1998, p. 76 - 77.

            7. v. Andrei Scrima, Pustiul ºi Fiinþa, în rev. «Jurnalul literar», nr. 13-20/ 2002, p. 20-21.

            8. v. Virgil Ierunca, Jurnal, 1960.