DE CE NU ESTE ÎNTOTDEAUNA BINE SÃ FII ÎN VOGÃ

Isabela Vasiliu-Scraba

«Rezistenþa cea mai inteligentã faþã de Puterea-puternicã (atotputernicã) nu mai poate fi activã ºi nici pasivã ...Doar reflexivã.».

I.D. Sârbu, Jurnal...

Rezumat: Heidegger ºi faima în momente improprii. Faima din motive improprii. O anchetã din vremea dirijismului cultural. Cinismul unui Crohmãlniceanu ºi rafinata batjocurã a d-lui Alexandru Paleologu la adresa prostiei ce se vroia instituþionalizatã.

Cînd i-am spus domnului Alexandru Paleologu cã mã dusesem la Târgul de carte pentru Parmenide-le lui Martin Heidegger, cu admirabila sa prezenþã de spirit mi-a replicat: “Heidegger a avut un ghinion grozav. A fost în vogã numai în momente improprii. Prima datã în 1937-1938, a doua oarã pe la mijlocul secolului, prin Sartre. În România dinainte de 1990 Heidegger a cunoscut o atît de mare vogã, încît erau inºi care se extaziau doar la auzul numelui sãu”. E drept cã însuºi dl Paleologu este într-un fel ghinionist. Nu pentru cã ar fi în vogã în momente improprii. La urma urmelor, dacã te ajunge din urmã faima cînd eºti încã în viaþã, nu este din cale afarã de rãu, deºi situaþia s-a dovedit a fi riscantã din foarte multe puncte de vedere. Domnul Alexandru Paleologu este totuºi ghinionist pentru cã de zece ani încoace este în vogã din motive improprii. I s-a creat ºi i se tot propagã o imagine complet falsã, ruptã cum este ea de contextul vremurilor “inchizitoriale” în care distinsul critic literar s-a afirmat pe tãrîmul adevãratei culturi, unde puþini i-au stat în preajmã. Puþini, dar în schimb foarte buni, ca de pildã Alice Voinescu, Dan Botta, Sergiu Al.-George, I.D.Sârbu ºi Constantin Noica. Pentru a vedea în ce fel se singulariza domnul Alexandru Paleologu în cultura comunistã este suficient sã-i recitim azi rãspunsurile date la o anchetã din 1983 despre “ºansele romanului politic”. Cum bine se ºtie, astfel de culturale “verificãri” fãceau parte din peisaj. În vremuri de diri-jism cultural, scriitorii, oricît de liberi s-ar fi crezut, erau din cînd în cînd aduºi la ordine prin asemenea anchete ale cãror întrebãri erau eludate de cei interogaþi, dupã cum credea fiecare de cuviinþã. Ultimul lucru pe care se miza cu aceste prilejuri era libertatea gîndirii. Sau curajul exprimãrii opiniilor.

În sus menþionata anchetã publicatã în revista «Caiete critice» (nr. 1-2 din 1983, p. 52-55), faþã de “bãlãlãielile” primului ro-mancier anchetat, faþã de fuga de idei a celui care susþinea cã Divina Commedia este o scriere politicã, sau faþã de cinismul unui Ov. Crohmãlniceanu care vorbea despre necesitatea “autenticitãþii” orizontului po-litic într-un roman cu subiect politic pro-priu-zis, rãspunsurile criticului literar Ale-xandru Paleologu fac, într-adevãr, notã aparte. În primul rînd, pentru cã replicile sale, -fiind la nivelul la care sînt (nivel cu totul rupt de zona de defilare a celorlalte rãspunsuri)-, reprezintã ºi dupã douãzeci de ani o lecturã interesantã ºi instructivã. În al doilea rînd, pentru cã, privite în contextul epocii, au aspectul unei foarte rafinate bat-jocuri la adresa prostiei ce se vroia institu-þionalizatã. Iatã cît de înþelept ºi de temerar vorbea dl Alexandru Paleologu despre romanul politic în epoca samavolniciilor neîngrãdite de nimeni ºi de nimic: “Nu cunosc nici un specimen valabil al acestei pretinse specii ºi cred cã s-ar putea demon-stra imposibilitatea ei esteticã”. Trebuie sã recunoaºtem cã este la mijloc exact acea libertate de gândire pe care nu se mizase, care surprinde, umileºte ºi paralizeazã orice intenþie de cenzurã. Dovadã publicarea pãrerii sale. Pentru cei care îºi imagineazã simplist - cu capul lor lesne de mobilat cu ce se nimereºte-, cã domnul Alexandru Paleologu, înainte de 1990, a pus umãrul la sãrãcirea þãrii de ceea ce a avut ea mai valoros din punct de vedere cultural (do-meniul în care ºi-a desfãºurat activitatea), voi reda în încheiere un alt fragment din rãspunsul sãu la întrebarea: “Ce ºanse are romanul politic?”. L-am ales fiindcã reflectã reala poziþie a celui “anchetat” faþã de pre-tenþia de ubicuitate a politicii în cultura acelor vremi: “Domeniul romanului, fiind omul ºi societatea, fireºte cã politicul, ca ºi alte pasiuni ºi vicii omeneºti, e ºi el de resortul romanului. Nu spusese Napoleon cã politica e destinul? ªi din nefericire epoca nastrã l-a confirmat în cea mai mare parte. Din fericire, existã ºi o mai micã zonã a vieþii umane în care afirmaþia lui Napoleon nu se confirmã ºi nici nu se poate confirma. ªi cred cã aceastã zonã rezistentã e cea mai im-portantã. Ce ºansã are romanul politic? Slavã Domnului nici una.” Ce ºansã au avut confraþii într-ale scrisului sã-l aibã alãturi pe criticul literar Alexandru Paleologu? Slavã Domnului, multe. Atît de multe încît unii nici nu le-au aflat pe toate.

Dar cãrþile sale existã ºi poate tocmai le-a sosit ceasul sã fie citite (recitite) de toþi cei care nu prididesc sã-i tot invoce numele prin mass-media.