Isabela Vasiliu-Scraba

 

<<La Cuprins

CHEZêIA  ADUCE   NENOROC ?

 

            Un ghid iniþiatic pe frontispiciul unui templu. O formulã incompletã. Oamenii nu pot pãstra secrete. Cuvînt de întîmpinare din partea Zeului. Continua cãutare sugeratã de crezul socratic. Un ultim <<sfat>> cu posibilele sale interpretãri. Dificultatea pãstrãrii tradiþiilor iniþiatice.

 

I. UN GHID INIÞIATIC PE FRONTISPICIUL UNUI TEMPU        

            De-a lungul timpurilor a supravieþuit  pe frontispiciul templului închinat zeului Apollo  un ghid iniþiatic, condensat în ºapte formule, al cãrui înþeles vom încerca în cele ce urmeazã  sã-l descifrãm. Nu vom insista amintind cã ºapte este   numãr magic, dupã cum vom trece ºi peste povestea zeului Apollo ce avea darul de a prezice viitorul.  Vom trece de asemenea ºi  peste  legenda ridicãrii templului din Delfi pe locul unde Zeul Apollo a omorît ºarpele- oracol Python,  precum ºi peste eventualele precizãri despre simbolismul timp-ºarpe sau despre  etimologia numelui de Apollo.  Credem cã acestea toate sunt lucruri mult prea cunoscute, ºi oricum, la îndemîna celor interesaþi, ce pot consulta uzualele dicþionare. 

            Vom înfãþisa doar sensul celor ºapte percepte demne de urmat pentru cei ce cautã înþelepciunea - pe care Apollo, <<ca un adevãrat proroc ce era>>, le spunea <<învãluit>>  tuturor celor ce veneau la el sã-ºi cunoascã viitorul, chiar înainte de a intra în templu ºi a-ºi particulariza  existenþa, prin dorinþa de a-i cunoaºte dinainte cursul.

 

II. O FORMULà INCOMPLETà

            Primul îndemn, cel mai eliptic dintre toate, este cel ce impresioneazã cel mai mult.  TU ESTI, stã scris pe frontispiciu.  Iar <<tu>>  din adresarea directã conþinutã de întîia formulã oracularã îl desemna nu doar pe cel ce intenþiona sã intre în templu, ci  pe fiecare  trecãtor  oprit puþin din drumul sãu pentru a citi inscripþionãrile de pe frontispiciu.

            Formula desigur nu indicã o existentã, pentru ca verbul <<a fi>> conþinut în ea sã joace rolul de verb perdicativ, deºi  în minunata carte PHILOSOPHIA MIRABILIS, scrisã de Anton Dumitriu (1905-1991), gãsim chiar o astfel de interpretare.  În esenþa ei însã,  interpretarea  marelui logician ºi filosof român nu diferã de cea propusã de noi. Într-adevãr,  dacã, împreunã cu Anton Dumitriu (v. PHILOSOPHIA MIRABILIS, Ed. Fundaþiei Culturale Române, 1992, p. 154 -157) , considerãm cã  <<TU ESTI>>  l-ar ascunde pe tu exiºti,  cu sensul de tu esti în Fiinþã  (...) în tine este Fiinþa,  tu eºti o existenþã,  ajungem - datoritã multiplelor determinãri ale felului în care <<tu esti>>  -  tot la valenþa copulativã a verbului, diferitã de  enunþul   care ar  atesta simpla existenþã a subiectului. 

            Aºadar,  în întîia formulã oracularã, se pare cã  <<a fi>> este  verb copulativ, doar  cã, cel care - asistat de Zeu,   a gãsit  respectiva formulã,  a lãsat-o incompletã.  De ce s-a întîmplat acest lucru, n-ar fi prea greu de ghicit. Poate din  simplã curtoazie faþã de Zeu.  Dar care ar fi  formula oracularã  completã ?   Sã fie  TU ESTI EU ? Oricum, orientalii în aceastã privinþã au fost mult mai expliciþi.  Întîia formulã  ar sintetiza prin urmare  întregul drum de urmat,  spunîndu-i celui  curios într-ale înþelepciunii ºi ce trebuie ºtiut de la primii paºi ºi unde duce drumul.

 

III. OAMENII NU POT PÃSTRA SECRETE

            Ce-a de-a doua formulã oracularã  este mult mai explicitã : ZEULUI ONOAREA.  Luatã de-o parte ºi ruptã din context nu prezintã  o prea mare dificultate de înþelegere.  Consideratã însã ca o întregire a primei formule ea ar reprezenta tocmai îndemnul adresat celui ajuns în faþa templului de a nu mai tãrãgãna lucrurile,  de a se hotãrî.  Dacã  te-ai pãtruns de  sensul primei formule, dacã prin urmare ai devenit conºtient cã Zeul nu se aflã în afara ta, ci în tine, atunci decide-te sã-i acorzi Zeului din tine onoarea cuvenitã.

            Cea de-a treia formulã  oracularã îþi va spune ºi cum sã faci acest lucru, dacã te-ai hotãrît sã o apuci pe aceastã cale : ASCULTÃ LEGILE,  mai stã scris pe frontispiciul templului.  Nu esti tu primul care te sileºti pe aceastã cale. Existã o tradiþie, cãreia înþelept este sã i te conformezi. 

            Cea de-a patra formulã oracularã urmeazã de la sine : CRUÞÃ-ÞI TIMPUL.   Adicã nu te împrãºtia. Dacã vrei cu-adevãrat ceva, dedicã-i toatã energia ta.  Desigur, uºor de spus ºi mai greu de fãcut.  În  ajutor vine însã cea de-a cincea formulã oracularã: CUNOASTE-TE PE TINE ÎNSUÞI , cu dublul sãu înþeles imediat practic.  Pe de-o parte, privind spre înapoi,  nu crede cã nu vei rãzbi în a te cunoaºte,  fiindcã nici nu bãnui de cîte esti în stare.  Iar, pe de altã parte, privind spre înainte,  dacã ai prins cumva aripi,  nu exagera, pãstreazã dreapta mãsurã, ai grijã ca nimic sã nu fie prea mult, dupã cum te-nvaþã cea de-a ºasea formulã oraculãrã <<NIMIC PREA MULT>>, ce seamãnã atît de bine cu un precept moral. 

            Cea din urmã formulã oracularã de pe frontispiciul templului din Delfi  pare a fi nu numai  dificilã de înþeles, ci ºi  greu de înplinit, printre altele ºi pentru cã stã în firea omului sã comunice semenilor sãi toate cîte le-a aflat prin proprie experienþã. Oamenii nu prea pot pãstra secrete.  De aceea în cea de-a ºaptea formulã nu este doar un îndemn, de genul  <<nu spune altora ce ai aflat>> ci de-a dreptul o ameninþare :  << dacã ajungi sã afli ceva, fereºte-te sã spui,  pentru cã numai bine nu-þi va fi >>.  Dar sã vedem  cum apare formulatã aceastã insidioasã ameninþare :  CHEZÃSIA ADUCE  NENOROC. 

            Cu atare întorsãturã, lucrurile par sã se-ncurce de-a binelea, cãci formula are darul de a pune sub semnul întrebãrii întreaga tradiþie îniþiaticã. Într-adevãr, oare cum s-au putut pãstra <<legile>> ce trebuiesc ascultate  -conform cu  cea de-a treia formulã,  cum s-au perpetuat  tradiþiile iniþiatice, dacã cei în drept sã le ducã mai departe sunt obligaþi la tãcere, printr-o atît de serioasã atenþionare venitã chiar din partea unui Zeu ? 

 

IV. CUVÎNT DE ÎNTÎMPINARE DIN PARTEA ZEULUI

(Platon, CHARMIDES, 165 c)

            Deocamdatã vom abandona aceastã problemã din cale afarã de spinoasã,  pentru a ne întoarce la cea de-a cincea formulã oracularã,  peste care am trecut cam repede,  deºi  cea de-a cincea iscripþionare, anume  <<Cunoaºte-te pe tine însuþi>>  este  tocmai formula oracularã  despre care s-a spus cã  le-ar cuprinde împlicit pe toate celelalte. 

            Într-adevãr, dacã ajungi sã te cunoºti pe  tine însuþi, nu va mai fi o tainã ca TU ESTI ZEUL, nici cã lucrul cel mai de preþ de pe lume, unicul lucru care meritã a fi onorat, este ZEUL, nici cã stã în firea omului sã fie aºa ºi nu altminteri. Iar cunoscîndu-ºi adevãrata fire, adevãrata sa lege, omul va ºti ce sã facã cu timpul lui, cu viaþa lui, fãrã a cãdea în ispita <<hybris-ului>>, si mai ales fãrã a se împãuna în faþa celorlalti cu cele pe care a ajuns sã le afle.  

            În dialogul  de tinereþe CHARMIDES  (considerat de F. Astius ca neplatonic) Platon se opreºte ºi el la cele scrise pe frontispiciul templului din Delfi, dînd  formulei oraculare <<cunoaºte-te pe tine însuþi>> sensul de <<întîmpinare>> a Zeului, care,  întîmpinîndu-si cu o atare formulã vizitatorii  i-ar îndemna astfel  spre înþelepciune  (165 a),   spunîndu-le de fapt  acestora <<fii înþelept>> .  Cu asemenea interpretare,  care  evocã crezul  socratic despre  înþelepciune,  celelalte inscripþii  îi par filosofului grec cumva de prisos.

            În respectivul dialog, Platon chiar crede cã ele ar fi fost adãugate mai tîrziu, fiindcã celelalte formule oraculare ar avea aerul de a fi sfaturi,  e drept foarte folositoare -,  doar cã, adãugînd încã ºase sfaturi, apare evident faptul cã s-a considerat  drept sfat ºi cuvîntul de întîmpinare din partea Zeului cãtre cei pe cale de a  intra în templu. Si aici Platon este de pãrere cã s-ar fi strecurat o eroare.

 

V. CONTINUA CÃUTARE SUGERATÃ DE CREZUL SOCRATIC 

(Platon, HIPPIAS MAIOR, 304 c)

            Anton Dumitriu, amintind cele scrise de Platon în dialogul CHARMIDES,  nu se va opri doar la ce-a de-a cincea formulã oracularã, ci, asemenea lui Plotin (204-270), - care scria cã <<cel care se cunoaºte pe sine, va ºti ºi de unde este >> (Enn., VI, 9 ,7) -, o va  ataºa acesteia ºi pe prima, ambele pãrîndu-i-se a forma un tot. Cunoscîndu-te pe tine însuþi vei afla cã <<în tine este Fiinþa - tu eºti>>  (v. Anton Dumitriu, op. cit., p. 156).

            Este de prisos a mai spune cã nu considerãm convingãtoare nici argumentele pentru care din ºapte formule se reþine doar una, nici  cele pentru care ar fi de reþinut din ºapte douã.  Motivele care ne îndeamnã la aceasta le-am arãtat mai sus. 

            Oprindu-ne însã pentru ultima oarã la <<cunoaºte-te pe tine însuþi>>, la formula oracularã care, dupã Platon,   ar face inutile  celelalte inscripþionãri de pe frontispiciul templului,  se cuvine a mai menþiona continua cãutare sugeratã implicit de crezul socratic.

            În HIPPIAS MAIOR  aceastã perpetuã cãutare este exprimatã de Platon la modul cel mai explicit cu putintã,  cînd îl imagineazã pe  Socrate  tot încercînd fãrã rãgaz, <<ros veºnic de îndoieli>>. Printr-o  abia mascatã ironie, Platon îl comparã pe <<neºtiutorul>> Socrate  cu  <<ºtiutorul>> Hippias, <<un om fericit>>, care stie (sau cel puþin crede cã ºtie) cum trebuie sã acþioneze în viaþã pentru a fi mulþumit de sine (v. Platon, HIPPIAS MAIOR, 304 c).

 

VI. UN ULTIM <<SFAT>> CU POSIBILELE SALE INTERPRETÃRI

            Acum ne putem întoarce ºi la  ultima inscripþie, cea despre chezãºia care ar fi însoþitã de nenorocire.  Într-o posibilã interpretare,  ea ar duce gîndul, - aºa cum în treacãt am menþionat deja -,  cãtre  riscurile  <<împãunãrii>>  cu cele aflate. Si nu mici sunt aceste riscuri, dacã este sã ne luãm dupã cele cîndva citite pe teme de spiritualitate orientalã. Numai cã asemenea interpretare este mult prea simplistã. 

            O altã posibilã interpretare ar fi urmãtoarea :  cea de-a ºaptea formulã oracularã, pusã la urmã, în loc sã dea o asigurare finalã cã toate sunt adevãrate, aºa cum au fost ele inscripþionate,  îndeamnã sã nu te pui chezaº pentru nici un adevãr,  poziþie ilustratã din plin de  <<neºtiutorul>> Socrate.

            Dar ea poate foarte bine sã nu fie altceva decît o încheiere  de forma: cunoaºterea de sine este ceva cu totul individual, ceva care  nu-l priveºte decît pe cel care, strãduindu-se  spre înþelepciune,  a luat-o pe aceastã cale.

 

VII. DIFICULTATEA PERPETUÃRII TRADIÞIILOR INIÞIATICE

            Ar mai fi o posibilitate de interpretare,  la care ne-am oprit  în citirea la rînd a celor ºapte formule oraculare puse pe frontispiciul templului din Delfi. Ne gîndim la interpretarea care  se referea la dificultatea  perpetuãrii tradiþiilor iniþiatice. Dacã - de la un anumit nivel -,  orice divulgare a unor adevãruri atrage dupã sine nenorocul, în ce fel se mai poate vorbi de  autentice scrieri iniþiatice ?

            Datã fiind  gravitatea problemei, rãspunsul  pe care urmeazã sã îl dãm  nu are nici pe departe pretenþia de a lãmuri în vreun fel  o problemã atît de dificilã .  Oricum, rãspunsul nostru, în parte l-am aflat pe cont propriu, ocupîndu-ne vreo doisprezece ani de Platon,  în parte l-am aflat  reþinînd o observaþie a lui  Mircea Eliade(1907-1986). 

            Renumitul istoric al religiilor,  - vãzînd cît de rãspînditã este printre europeni o scriere esotericã, - era vorba de BARDO THODOL,  carte de sorginte asiaticã -,  remarcase faptul cã marea majoritatea a celor care o citesc nici nu ºtiu ce le-a cãzut sub ochi.

            În ce ne priveºte, acelaºi lucru  ne-a  pãrut perfect  valabil pentru foarte multe scrieri menite sã ducã mai departe cunoaºteri iniþiatice.  Iar PARMENIDELE platonic, dialogul cel mai misterios din cîte au rãmas de pe urma lui Platon, nu face excepþie...

<<La Cuprins