Isabela Vasiliu-Scraba
Mircea Eliade în cyberspațiu
De zece ori propus să primească Premiul Nobel pentru literatură (it.wikipedia), si tot de atâtea ori «lucrat» pentru a nu primi acest premiu, Mircea Eliade îi spunea lui Ion Rațiu că știe de unde i s-ar trage «lucrătura».
Poate și Lucian Blaga își cunoștea șansele, când, în 1956, reprezentanții politici ai culturii așa-zis române s-au repezit să meargă până în îndepărtata Suedie ca să-l «lucreze» pe candidatul din țară la Premiul Nobel propus de la Paris de Bazil Munteanu. Același tip de reprezentanți peste granițele închise ale unei țari abandonate nesățioasei razbunări a mercenarilor ocupantului sovietic aveau să-l «lucreze» (la diferență de câțiva ani) și pe Vintilă Horia, spre a fi împiedicat sa primească un premiu mai modest decât Premiul Nobel, anume Premiul Goncourt.
De la Monica Lovinescu știm cum s-a derulat «cazul Vintilă Horia»: La aflarea veștii că un scriitor român trăitor în exil ar putea fi onorat cu un premiu de prestigiu, acel stat în stat (pe care l-a reprezentat Securitatea înființată la ordinul Moscovei de Ana Pauker) a trimis la Ambasada R.P.R. din Paris un dosar «foarte șmecher. Se găseau în el unele lucruri reale, articole scrise de pe poziții de dreapta, în fotocopie. Si erau tot acolo, altele, INVENTATE, adică BĂTUTE LA MAȘINĂ și FOTOCOPIATE, articole de un antisemitism fulminant și delirant. ( ) Erau amestecate abil, foarte inteligent, bine trucate în colajul ce se oferea » (v. Monica Lovinescu, în vol. Resemnarea cavalerilor, Ed. Jurnalul literar, București, 2002, p. 100). De altfel, I.P. Culianu constatase că «Dosarul Eliade» publicat în 1972 de buletinul «Toladot » spre a boicota acordarea Premiului Nobel era trucat prin adausuri, după aceeași rețetă.
Dacă în perioada exilului francez lui Mircea Eliade i s-a putut bloca obținerea unei catedre de istoria religiilor la Hautes Etudes prin dispoziții date de «inchiziția» culturală Legației României din Paris, faima sa nu a putut fi stăvilită în mediile academice, care în 1945 îl alegeau membru al Societății «asiatique », în 1948 îl invitau să participe la Congresul internațional al orientaliștilor de la Paris, iar în perioada 1950-1956 să țină conferințe la Universitățile din Roma, Amsterdam, Padova, Strassburg, München, Freiburg, Lund, Uppsala.
Brațul cel lung al inchiziției nu se putea lungi pe atunci cum se lungește
el astăzi prin enciclopediile din ciberspațiu unde, în șapte așa-zis libere
enciclopedii (Wikipedia în română, în franceză, în spaniolă, în portugheză, în
engleză, în germană și în italiană) sînt «omise» volumele prin care a fost
omagiat savantul român (Studies in Honour of Mircea Eliade. Myths and Symbols, 1969, Univ. Chicago Press) si sînt trecute sub tăcere zecile de volume sțiințifice prin
care, la diverse universități occidentale, i-au fost analizate ideile. Asta ca să nu amintim de lista
bibliografică extrem de sumară în care lipsesc multe dintre cărțile științifice
ale lui Mircea Eliade. Precum și de omiterea cu tot dinadinsul a următoarelor distincții academice care i-au fost acordate:
«Sewell L. Avery Distinguished Service Professor » (1964); Membru al «American Academy of Arts and Science» (11 mai 1966); Doctor Honoris Causa al Universității din Yale (iunie 1966); «Christian Culture Award Gold Medal for 1968»,
Univ. Windsor (Canada); Doctor
Honoris Causa la Universitatea Națională din La Plata (Argentina), 1969 ;
Professor Extraordinario de la Escuela de Estudios Orientales, 1969 (Univ. San
Salvador); Doctor Honoris Causa
in Sacred Theology, Ripon College, 1969; Doctor Honoris
Causa of Humane Letters, Loyola University (Chicago);
Membru al Academiei Britanice (8 iulie 1970); Doctor Honoris Causa in Science of
Religion, Boston College (iunie 1971); Doctor Honoris Causa of Law, La Satte College, Philadelphia (17 mai
1972); Doctor Honoris Causa
of Humane Letters, Oberlin College (21 mai 1972); Membru al Academiei Austriece de Stiință, Viena (23 mai 1973); Doctor Honoris Causa of Letters, Univ.
of Lancaster (16 aug. 1975); Membru
coresp. al Academiei Regale Belgiene (sept 1975); Doctor Honoris Causa al Univ. Sorbone
(
Si fiindcă «omiterile» se regăsesc în opt enciclopedii ce pot fi consultate pe internet, in Enciclopedia britanică si in șapte wikipedii (fr., pt.,en., sp., ge., ro., it.) putem afirma fără teamă de a greși că ele nu sînt chiar întâmplătoare, căci în golul lor apar intențiile urmărite.
In primul rând a nu se indrepta atenția cititorilor către recunoașterea unanimă de care s-a bucurat Mircea Eliade prin mediile academicie.
In al doilea rând spre a putea lansa în eter zvonul că since the 1970s his position at the time was frequent topic of criticism (en.wikipedia.org).
In al treilea rând, omiterea distincțiilor academice are darul de a face posibilă împarțirea în două a ponderii unei afirmații trecută de B. Rennie în Enciclopedia britanică si de acolo trecută (prin traducere) în alte enciclopedii wikipedia: unii consideră filosofia lui Eliade ca fiind «a crucial contribution to the study of religion, and some seeing him as an obscurantist whose normative assumptions are unacceptable » (Encyclopaedia Britannica online).
Plasarea lui Mircea Eliade, inițial cu o posibilitate de 50%, în cea de-a doua categorie, este completată în wikipedia franceză (si română) cu referințe bibliografice de genul: «Imposture et pseudoscience. Luvre de Mircea Eliade. Presse universitaire du Septentrion, 1998, spre a înclina fără de greș balanța in direcția urmărită de cei care administrează wikipedia zisă «liberă», si neutră din punct de vedere politic. In fapt lipsită de libertate în măsura în care modificările neconvenabile (fapt verificat!) nu sînt operate de «sysops», iar fișele personalităților de mare anvergură (precum Mircea Eliade) sint foarte atent urmărite pentru a reflecta neclintit poziția «oficial» impusă.