Isabela Vasiliu-Scraba
IMPRASTIEREA DRACILOR DIN CASA PUSTIE sau
Clonarea gândirii pe șablon prin
hegemonia ideologică
Față de vremurile când numai institutele superioare se doreau a fi
instrumente de dominare prin înrâurire politică, secolul trecut a adus noutatea
mass mediei, mijloc de clonare a gândirii pe șablon, cu atât mai eficient cu
cât reușește mai bine să anihileze dreptul constituțional al fiecărui om de a
gândi diferit.
Pentru a putea mai bine controla mass-media, in România ocupată de armata
Rusiei Sovietice s-a desființat multitudinea de edituri, de ziare si de cărti,
eliminând din librării si din biblioteci mai toate scrierile rezultate din
participarea nemijlocită a românilor la cultura europeană. Iar reacția firească
de împotrivire la anularea forțată a libertății de gândire nu avea cum să vină
de la mucoșii deveniți peste noapte universitari si nici din zona unde
mass-media dirijată de la Kremlin clona gândirea materialist-dialectică în
capul celor ce se pregăteau să devină specialiști în jongleria schiloadă a unei
gândiri încătușate.
Impotrivire nu se putea ivi nici din foamea, frigul și schingiuirile de
după gratiile unde se aflau vârfurile spiritualității românești, nici din
repausul duminical al foștilor universitari deveniți gunoieri, barcagii,
deratizatori sau muncitori necalificați în fabrici sau pe șantiere.
Răspunsul românesc la mutilarea gândirii ce se petrecea în Tara subjugată
s-a ivit numai prin scrierile celor aflați dincolo de lagărul comunist (Nicolae
Herescu, Horia Stamatu, Vintilă Horia, Vasile Posteucă, Stan M. Popescu, George
Uscărescu, Mircea Eliade, Virgil Ierunca, etc.). Dar, pentru a nu submina prea
tare dominația asupra mass-mediei instalată de-a lungul atâtor ani, cum bine se
știe, libertatea de după 1989 a însemnat pentru majoritatea personalităților
mai înainte citate întredeschiderea portiței din dos a literaturii române, cu
retipăriri pe tăcute în tiraje minuscule si în condiții precare. Ca urmare, clonarea gândirii pe șablon
începută de ocupantul sovietic după ciopârțirea României s-a continuat fără
nici o stavilă, de ca si cum decembrie 1989 n-ar fi existat.
In mod surprinzător, uniformizarea mediatică a gândirii am sesizat-o într-o
carte (pe care autorul ei o crede revolutionară, si care în foarte multe
privințe este remarcabilă, în ciuda faptului că este construită pornind de la
niște premize întru-totul false. In volumul A DOUA SCHIMBARE LA FATA (Iasi,
2008), victimă (fără de vină) a indoctrinării post-decembriste, dl Theodor
Codreanu avansează ideea că mutilarea spiritualității românești s-ar fi datorat
în două rânduri «trădării intelectualilor», a doua oară după 1989 si prima oară
prin acel colaboraționism al intelectualilor pe care îl tot proferează
mass-media, prin lichele ce vorbesc de lichelism. Printr-o astfel de trădare,
după august 1944 s-ar fi petrecut o primă «schimbare la față» a României. Or, nu astfel
s-a schimbat
Așadar, nici după cel de-al doilea război mondial, nici după «revoluția»
din decembrie 1989, România nu a fost «trădată de intelectuali» si nici nu s-a
« schimbat la față »(v. Theodor Codreanu, A DOUA SCHIMBARE LA FATA,
Ed. Princeps Edit. IașI, 2008) . Adevărata ei
față i-a fost văzută doar
pe jumătate: după anii cinzeci,
fără scrierile exilaților, iar după 1990 numai după imaginea confecționată
de Patapievici, Ornea, Tismăneanu, Liiceanu, asidiuu mediatizată întru clonarea gândirii pe șablon.
Si cum astfel de clone apar chiar și în scrierile unor oameni a căror
discernământ si dreaptă judecată le-am
admirat nu de putine ori, mai că ne vine să credem
în cifrul ezoteric propus de Vasile Lovinescu basmului în care personajul
greșește când împrăștie dracii din casa pustie, din locul de care te puteai
feri.