Ina Noileanu

    Ce faci? Tristeţe sau ....?(aici nu mă pot decide ce cuvânt sa scriu, te las pe tine!) M-am gândit că nu prea ai timp sau chef sau....mi se pare mie?
    Hai la taclale. Aşa, balcanic, mergem fără ţintă, hoinărind prin coclauri dragi ai sufletului meu/tău. Deşi  nu este frumos să te invit, totuşi o fac. Te invit la o hoinăreală.

    Chiar dacă suntem în cel mai mare post, bucuria şi înseninarea trebuie să existe.
Uite!, chiar Nicuşor, cântă şi betele din mâini îi dansează în ritmuri de castaniete. Aici este o nebunie.
Pomii au înflorit, de trei zile, sunt imense flori. Daaa! am şi o magnolie în drum,
adicătele sunt ei mai mulţi pomi în oraşul acesta, dar unul este chiar pe un mic deluşor, un pomişor cu flori mov -roz-lila., pe acela îl iubesc eu cel mai tare.
    Daaaa! şi cu zambilele, care s-au suit pe toate tarabele, cu mirosul lor ademenitor te fac să le iei acasă, în casa... lăsându-te parcă furat de insistenta parfumului. Şi ce! Daaa!
Narcisele ? Despre ele ce să zic(cu ridicări din umeri)!, că stau şi ele albite la faţă, primadone, doar năsucul lor portocaliu este cel care îţi bucură ochiul. Da, narcisele albe, elegantele! şi cele gălbioare?  ia! cele gălbioare ce...ce defect au? Cu…. cu mijlocul lor ca un degetar, parcă zic, "Pune nasul, aici!". Cupe de fragilitate ale primăverii se ridică din iarbă cu unduiri de verde, "..mugur alb şi roz şi pur", toate te îndeamnă la senin, la revărsare într-o formă nouă, a renaşterii -cunoaşterii.
      Natura cu forţa ei de a te face să trăieşti, să doreşti, să renaşti dintr-o veche trăire un nou sentiment. Să reînvii. Să revii. TRAIEŞTE. Trăieşte clipa în forma ei cea mai noua şi ...curată.
Miros de primăvară, de verde crud, de scoarţă ce poartă în ea seva. S eva. Tot o ea, tot o purtătoare, pentru tine. Respiră! Deschide geamul şi respiră, aşa ca mine, adânc, alungând tristeţile. Zile senine de primăvara se revarsă în susur lin în şi din inima mea, alungând -născând tristeţi de muguri. Frunze mici şi fragile se iţesc pe crengi, în cotropiri de multiple naşteri. Locuri însemnate de pomi sau seva, vor creşte frunze şi flori şi fruct pentru... pentru cine? Pentru tine! Bucurii ale verii ce germinează în adâncuri.
 
 
Dragostea

    Dragostea este un cuvânt care are un parfum deosebit. Ia!... pronunţă-l ! Dragostea. Buzele se unduieşte atunci când îl pronunţi.
    Mâna ta făcută căuş, mângâie creştetul copilului, iar ochii-ţi sunt "calzi", oftezi şi spui în gând : dragostea mea.

    Este ziua mamei tale. A împlinit N ani, cauţi să-i cumperi ceva, un fleşcuţ şi neapărat un buchet mare de flori. Te primeşte în prag, cu faţa strălucind de bucurie, cu zâmbetul ei tandru şi  este fericită că nu ai uitat-o. Emoţionată te strânge şi se strânge la pieptul tău. O simţi firava şi obosită de bătrâneţe, copleşită. Valul de emoţie ce creste nebuneşte în sufletul tău se numeşte dragoste.

    Ai în braţe un omuleţ plăpând. Ce fătuca are ! Şi ce guriţa şi... ce sunet! Îl strângi lângă tine, dăruindu-l din aceea clipă şi cu forţa ta.
    Ai un nod în gât ! Înghiţi şi te duci către patul unde culcată, dar chinuită stă mama copilului tău. Degetele tale, tremurând, mângâie palma, îi priveşti chipul, faţa ei este încă albă de efort. Buzele parcă vor a spune ceva, dar tu te apleci şi îi săruţi adânc podul palmei.  Spui şoptind : "E o splendoare de copil ! Îţi mulţumesc!"
    Te priveşte cu ochi mari şi tandri, cu aceea lumină pe care numai tu şti să o aprinzi . Nu o simţi cât de vunerabilă este, dar îţi doreşti intens să se întoarcă acasă cu bine.
    Îţi vine să o iei pe sus; ea să se agate de tine, ca o iederă... lipită de sufletul tău... să schiţezi 3 paşi de dans, să o simţi şi mai caldă, tremurând , mai fericită...
        În vulcanul de emoţii, te simţi mai bărbat, mai puternic....respiri toată dragostea ta.
 
Culoare
 
Dacă  vorbim despre culori, înseamnă să vorbim - cu suflet - despre noi înşine...
 
    În copilărie suntem îmbrăcaţi în alb. De ce? Pentru că suntem imaculaţi. Creştem, începem să învăţăm, să cunoaştem, dar nu discernem şi atunci intervine instinctul sau subconştientul. Avem preferinţe care se schimbă odată cu creşterea fizică şi/sau intelectuală...
    Ne îmbrăcam, ne amenajăm casa, biroul după preferinţele noastre. Ştim însă, cât vorbesc ele despre noi ?
    Cândva am fost albă, am crescut sub razele soarelui şi m-a dăruit cu galben-portocaliu; amurgul mi-a adus rozul pe care l-am copt. Şi? ...Şi am descoperit roşul. Plimbându-mă prin iarbă, gleznele s-au împreunat cu verdele (aşa am dobândit speranţa). Dar, oare, ce se întâmplă?  Se întunecă cerul, vine noaptea! Noaptea, prietenă bună sau rea (nu, nu ştiu încă), m-a învăluit cu albastrul ei, învăţându-mă că numai şi numai atunci există sinceritate.

    Sfârşit de mai.........