Acum se cîntă Vivaldi, primăvara. Eu însă privesc frunza ce "toamna" mi-a aruncat-o în pervaz. Îmi spune : "Vezi că am sosit!". "Cioc, Cioc, bat în geamul tău, priveşte-mă, primeşte-mă !" O frunză de plop, cu galben, cu verde şi maroniu stă în pervaz şi se odihneşte, poate după zbor sau caută un refugiu. Se ascunde sau mă previne. Alungată sau fugită, stă o frunză rătăcită căutând într-o cădere zborul sau o mîngâiere. Frunză galbenă de plop, inimioară aurie dăruită numai mie, doamnă-toamnă nostalgie.
    Doamne dor, Doamne durere, doare dusă de dorinţă, degetele din fiinţă.
    Dacă dorul dulce doare, dincolo de dumneata, dimineaţa din dorinţă duce, duce a mea fiinţă.
    Când cuvintele cad triste, trebuie prinse-n batiste. Strânse acolo, adunate, eu mă joc cu ele toate. Le adun, le împletesc. Oare să le dăruiesc?
    Cine ştie să citească; rîde, plînge sau doar cască? Apă, iarbă, vrăbiuţă, cine eşti tu femeiuţă? Suflet, fiinţă sau doar zbor.. pe pământ... un călător? O fantasmă împlinită sau un gînd adus la vale prin mila domniei Tale?
    Prin licoarea ce-am sorbit-o, fiinta mea am regăsit-o. Dăruieşte-mi tu cuvinte!
    Eu am să aleg cuminte, o silabă ca o stea... încălzindu-mi inima.

    Bob de suflet, bobuşor în căuşul palmelor.

Nu promit si nici nu sper, am să te văd în eter, cînd doar gîndul, nu fiinţa, va trezi din nou dorinţa.
  fără gesturi repetate
    în cuvinte anulate
 nu femeie, nu bărbat
doar un suflet alb, nu mat...

    doar o singură dorinţă, să iubească, nu să spere, gînd frumos fără durere, fără spaimă, teamă, grije...
 
 

    Poate suna ca un titlu de carte, dar aceasta este data naşteri mele. Semn marcant al vieţii  nu pot spune că a fost data de 13, nu! Nu mi-a purtat ghinion,dar nici nu m-a purtat spre culmi de vis.
    Acest 13, al meu, a fost cuminte, harnic si mai ales grijuliu. Pot spune cu mîna pe inima : menirea  mea este de a purta grija existentei celor din jur. Trebuie să-i împing, să trag de ei, să-i înghiontesc, să le mai dau peste nas sau să-i trag de mînecă, să le arăt cerul sau pămîntul, să-i aduc mereu la aceea stare de încredere în sine. Cred că asta mi-a fost ursit.

    Născută la 13 septembrie
    Şti ce reprezintă în istoria noastră? Pompierii în Dealul Spirii...salvează, se aruncă, se luptă să stingă focul.

    Ca în fiecare an vine toamna, toţi se bucură de roade, adună, cară, conservă. Toată lumea spune: "A venit toamna bogată, mustul sună ghiurghiuliu  …" Se fac provizii ca de sfîrşit de an.  Gospodinele asudă la tigaie si cuptor, mestecând magiunul auriu. Roşiile îşi dau duhul prin fel de fel de bulioane. De zacuscă să nu mai vorbim.
    Dar mie îmi vine un gust de lehamite, de frunză uscată, de foşnet pierdut. Mă doare deja pleoapa de frig, mă trezesc în fiecare dimineaţă zgribulită. (încă nu am închis geamul, semn de claustrofobie?) Privesc asfaltul cel veşnic gri, culoare a incertitudinii, (oare unde duce această stradă, de unde vine?) si mîn uşor cu pantoful frunzele. Pe ele oare le mai doare? Mai simt că se usucă?  Ploaia şi vîntul ce le-a făcut să cadă acum, tot ele le-au ajutat să crească?
    Întotdeauna toamna am cel mai cumplit sentiment, pierd. O pierdere irecuperabilă, mă pierd printre frunze si verde si-mi vine mereu sa spun : "Lasă-mi toamnă pomii verzi " , dar un nod îmi astupă glasul şi mă opresc.  Scriu, încercînd să-ţi văd chipul sau să-ţi ghicesc gîndul.  Cuvintele sună cîteodată atît de simplu, dar, ca şi fapta, lasă urme în sufletele celor ce mai speră.
    Indiferent.
     Jucînd cuvîntul în gînd (deformaţie de scrabble) îţi spun iarăşi  : în_diferenţă.....     Indiferenţa vîntului leneş al toamnei care mătură, adună, strînge frunzele plecate din ramuri, şti ce îmi sugerează. O aşteptare.
    Privind mereu înainte există numai întrebări, în spate sunt faptele trecute.
    Mereu înainte, mereu trăind prezentul, îţi doresc a nu te mai întoarce în trecut.
    Trăieşte mereu prezentul, trăgînd cu coada ochiului la dorinţa zilei de mîine, aşa se crează bucuria. Trimit cuvinte petale alegînd pentru tine ţesături de catifea. Aş vrea să-ţi dărui bucuria, dar sufletul tău oare, doreşte?
                Simplu,   Ina
 

Înteleptul

Multumesc!