Se apropie timpul sărbătorilor de iarnă. Să scrii despre Moş Crăciun? Poate fi trist sau şi totuşi lumea mai Speră,  mai caută...
Şi eu Moş Crăciun şi eu te mai caut, chiar dacă între timp în sufletul meu a sosit iarna. Te caut, te aştept... mereu.

Cândva Moşul era numit "Moş Gerilă" îţi schimbaseră numele moşule drag, dar tot te aşteptam... ştiam toţi... ştiam că undeva, acolo,Exişti şi pentru noi...cei fără speranţă...ştiam  ... erai emigrant moşule drag...
Ştiu cât de grea este viata de emigrant. Am o bună prietenă care locuieşte la NY. Am câţiva colegi de la serviciu  are sunt stabiliţi in Canada. Am o familie, iar buni prieteni, care sunt stabiliţi în Italia. Au plecat românii pe alte meleaguri, dar sufletul le-a rămas acasă. Au plecat românii de acasă dragă Moşule, au plecat să te găsească....Cum le este lor acolo? Ştiu că este greu, dar... dacă te încălzeşte cu ceva, aici este din ce in ce mai...
Trăim zile apocaliptice şi nenorocirea nu vine singură, este loc şi pentru mai rău. De aceea mie îmi este acum mult mai frică de cit înainte, de aceea simt frigul mai acut,  simt cum zilele celor rămaşi aici sunt atât de gri, sunt din ce în ce mai terne. Oraşul se îmbracă în luminii, ar fi timpul bucuriei, al zâmbetului de copil...

Sărbătoarea nu mai pluteşte în aer, oamenii pleacă trişti privirea. Simţi cum toţi sunt prea aproape de pământ. Somnul naşte monştrii şi ştim că nu avem voie să dormim. De aceea mergem necontenit, mergem fie noapte, fie zi. Colindăm fără glas, străzile...pusti....bucuri...vor mai veni?

Şi totuşi, Omule! Vine Crăciunul şi dacă nu Tu, atunci cine se va mai bucura? Dacă nu Tu, atunci cine va mai trăii?
Dacă nu vei spera Tu! Atunci, cine vom deveni?
Ridică-te , TREZESTE-TE, odată cu tine ea, Speranţa, femeie fiind, ascultând vorbele tale, curgerea gândului, va sosi şi pentru noi...cei rămaşi...vii...

Decembrie 2000

Se apropie timpul sărbătorilor de iarnă. Să scrii despre cum este vremea, timpul şi poate chiar ceasul să-ţi cânte sufletul Române! Să-ţi cânte bucuria!
Dar...

PELERIN

Cu înverşunare credem în existenţa persoanei compatibile. Doar, doar o zărim în fiecare dimineata...  când tandru şi atent.... o pieptănăm la oglindă! O căutam în fiecare aproape al nostru. Un iris ce-şi schimbă culoarea, un zâmbet ce ni se daruie necondiţionat, un gând împărtaşit... fără... a fi cerut.

Cautarea? Blestemul scormonitorului!

Cândva citeam : Fericiţi sunt cei săraci cu duhul!
Şi-mi spuneam :Oare asa sa fie?
 
 
 
 

 14 Decembrie 2000

Steluta

- O să ningă! O să ningă! strigau copii voioşi.
Citeai pe chipul lor bucuria viitoare, parcă din înalturi se răspândea bucuria, respirau, inspirau amintiri pentru viitor.

Bucuria există şi persistă mai ales în aerul îngheţat. Îngândurat privea cerul plumburiu şi tresării parcă ars.
" Ştiu cerule, ştiu, ai culoarea sufletului meu!" gândea el trist.
"Mi-e tare dor de Ea! Să o revăd! Să-i mângâi cu un singur deget conturul obrazului! Pe sufletul meu aerul acesta miroase a Ea, a proaspătă zăpadă! Da, va ninge! Se vor juca copii!"
El închise ochii. Acolo, sub pleoapă, imaginea ei răsărea atât de clară. Putea chiar să-i simtă căldura. Toate îi reveneau în minte atât de puternic încât...

Scena se derula cadru cu cadru identic de fiecare dată...

Mulţimea alerga, căuta, mergea, fluiera, aştepta, fredona, privea, răstălmăcea, gândea, suduia...
Şi ei... erau şi ei doi călători... două drumuri care... s-a regăsit la o răscruce... Două vieţi, diferite... doar inima lor bătea la fel, în chemarea, căutarea, tresărirea, ritmul unui singur simplu cuvânt DOR...

Se priveau. Cuvinte nu se mai puteau găsi. Nu mai existau, doar ochii lor îşi vorbeau. Se pierdeau unul în irisul celuilalt şi iar se regăseau sărutându-se doar în gând şi din mângâierea genelor. Buzele ei încercau să spună ceva. El era atât de pierdut. Vocea ei caldă şi blândă, articula trist :
- S-a făcut târziu!
În coltul ochiului o lacrimă îl privea, şi ea tristă. Lacrima voia să se arunce în gol... Scăpată de sub pleoapă, desprinzându-se iute de gene, se avântă pe pometele ei... Degetele lui zvâcniră scurt încercând să o prindă, dar... lacrima ei se evaporase ca o nălucă...Obrajii ii ardeau. Sub piersica pometelui, carnea ei ardea.
Ea zâmbea stingheră şi parcă amuzată... Citea uluirea lui, faţa lui ...
"Doamne cât de drag îmi este!"
- Du-te, fugi! repetă ea.
- Unde, unde a dispărut lacrima ? Măcar atât puteam lua la pachet, apă din tine!
- S-a ruşinat! Să mă facă plângăcioasă în faţa ta? rosti ea mucalit. Ai să o regăseşti cândva!

Ningea. Acum ningea! Steluţe gingaşe, fluturi de iarnă, valsau pe cerul serii. Privea copii. Clopoţei de bucurie se revărsau din glasurile tinere. Ninsoarea se înteţea. Fulgii poposeau, alergau ca un iureş de ciuleandră, acopereau tot. Şi pe el. Parca se jucaseră cu el. L-au făcut soldat gradat, cu un plastron lipit aici pe piept si pe umeri cu epoleţi. Ajuns in pragul casei prinse a se scutura. Pentru o clipă auzii vocea ei. Îi spunea ceva. Întinse mâna. În palma lui o steluţă se aşezase, stingheră... Fascinat o privea. Se topea. Se... to... pea... în palma sa. Era acum un strop care-i lucea atât de cunoscut. In mod sigur, in soapta, ii spunea ceva. Blând, timid îşi plecă buzele fierbinţi către ea şi o sorbii :
- Oh!
Gura lui tresării. Era apă ...sărată!

18 decembrie 2000

Nu ştiu vântul
Încotro bate -
Visez,
Sunt în volbura visului

Nu ştiu vântul
Încotro bate -
Visez,
Blândeţea ei, rătăcirea mea.

Nu ştiu vântul
Încotro bate -
Visez,
Dulceaţa şi frumuseţea sunt lumina visului.

Nu ştiu vântul
Încotro bate -
Visez,
În disperarea visului inima mi se zdrobeşte!

Nu ştiu vântul
Încotro bate -
Visez,
Întunericul e lumina visului.
 
 

    Cerul e senin în noapte, stelele pe cer lucesc, luna-i plină iar în şoaptă cânt gândind: "Când să iubesc?"
    Stelele plutesc visând, vorba-mi toarce iar simţirea, amorţită-n trup şoptesc: "TU? Eşti tu? Eşti FERICIREA?"
Răscolită de durere, spărgând lacătul tăcerii, stau şi ascult gândul celest. Sufletul meu of! vorbeşte, mintea, trupul răscoleşte. Atingând fragila coajă chem visarea ca pe-o vrajă.
Iată-mă-s! Fuior de fum pe cărări mă plimb acum. Stau în poartă şi privesc şi gândesc :
 "Să te-ntâlnesc?"
 Am plecat. Uite! Am pornit! Cred că te-am şi întâlnit! Am un chef nebun de joacă, să te-ating gândul mă-ncearcă. Sa mă bucur tare-as vrea. Pitulusul l-as juca...Să mă ascund de tine, în mine..."Să mă ascund de mine"în tine. Să tot fug. Sa alerg iute, sa dau colţul unei case şi tu... în urma mea cu paşi de pâslă alergi, în acelaşi ritm, cu mine. Vreau să te aud respirând accentuat. Inima mea, toboşar nebun, îţi va da de ştire unde sunt. Nu dau bine colţul şi tu eşti lângă mine... neîncetat.
Uite un neon! Mă scald în lumina lui.
- "Tu" strig."TU…UNDE EŞTI?"
Te caut cu disperare, nu te mai văd.
- Unde eşti?
Te joci acum, tu. Şi după ce fac doi paşi…apari…Uf! Îmi. îmi stătuse inima.
Te privesc. Acum Tu eşti un uriaş, iar eu sunt mică, pierdută…. Păşesc în umbra ta. "Vreau să te ating!" Te privesc. 'Vreau să te ating!" Suntem unul la picioarele celuilalt. "Vreau să te ating!" Te opreşti. Te privesc, acum tu eşti ca un urias, iar eu... mică ...mică...alerg în urma ta... vreau să te ating.
Te privesc... vreau să te ating... suntem unul la picioarele celuilalt... vreau să te ating!
În faţă este un zid. Te privesc cum te opreşti temător la zid. Întind mâinile şi tu îmi repeţi gesturile. Deschid braţele larg să te îmbrăţişez, să te cuprind şi tu îmi repeţi gesturile. Cu paşi furaţi mă apropii
Te ating, mă cufund în tine, mă confund cu tine ...Umbră.
Bine ai venit!”
 

23+ 24 decembrie 2000
Bună seara,

cu paşi de uriaş se apropie Seara, emoţia din sufletele noastre creste, emoţia din sufletele celor care
mai cred în magia serii, în minunata credinţă a Darului.
Am să vă spun o poveste...

Once upon a time..

.....o fetită ce nu mai credea în minuni. Dorul si "umbra caldă" a mamei era prezentă tot timpul in inima ei şi în micuţa lor casă. Tatăl şi cele trei fete, cucuiete, îşi duceau traiul singuri, chinuiţi de trista dispariţie a mamei.
    Era dimineaţa Crăciunului, un scârţâit de uşă o deşteptă din somn. Ţinea pleoapele încă închise. Mergând cu paşi uşori tatăl întră in cameră. Ce simţea el? MarIna nu poate ştii. De fiecare dată stătea cu ochii închişi. Voia să-i lase iluzia că nu ştie prin mâna cui ajung în bradul lor cadourile. Îngâna  spre zori de ziuă cerul, clarobscur in cameră, tatăl ştia fiecare lucruşor din cameră. Aşeză cele trei pachete în brad. Numele fiecărei fetite sta scris pe hârtia albă. Apoi, tot încet, cu grijă aprinde  instalaţia din pom. Lumina beculeţelor se răsfrânge blând pe chipurile fetelor. Ele dorm. Tata se uită să nu fie dezvelite. Fata cea mai mică, prunca lui cea mai dragă, doarme lângă Marina. Marina cea băieţoasă. Uşa se închide cu acelaşi scârţâit. Marina se dă jos din pat. Caută in dulapul ei si scoate de acolo un mic pachet. Îl puse cu multă grijă pe o ramură, cât mai în fată, cât mai la vedere. Pe micul bilet scria :  Tati. Mulţumită de ispravă fericirea se zugrăvea pe faţa ei. Se suii în pat, o învelii pe sora cea mică, cu 7 ani mai mică decât ea Sprijinindu-şi tâmpla în palmă lunecă în ţara visurilor cu viteza „gândului”.

- Sculaţi măi copii, spuse tatăl cu voce voioasă. Uite, a venit iar Moşul Cocoloşul şi iar nici una nu l-a zărit?
Anca, ca o zvârlugă, sare iute de sub plapumă. Priveşte mirată, si un pic încruntată la pomul împodobit.
- Tati, tati, noi am dormit, ca să vadă Moşul ce cuminţi suntem!
Fetele cele mari fac un schimb de priviri şi abia se ţin să nu râdă!
- Haide ! spune tata. Haide ! să vedem ce o fi adus?
Cu vocea lui calmă, indică locul fiecărui pachet pentru fetele mari. Ele cuminţi, îşi iau pachetele din brad. Ancuţa arde de nerăbdare, are doar 6 ani, şi îşi trăieşte copilăria. Tata îi arată locul. O păpuşă blondă, cu bucle ca ale ei, este adăpostită imediat de mâinile micuţei.
- Draga de ea! Micuţ-o! Nu ti-a fost frig în sacul Moşului?
Fericită o tine în braţe şi nu se mai dezlipeşte de ea.
- Mă duc să pun masa! spune tata.
- Tati, a mai rămas un pacheţel! spuse Marina.
- Unde? întreabă tatăl şi priveşte mirat către brad.
 Emoţionat desface hârtia, 6 pahare micuţe, aurii se ivesc din ambalaj. Îşi priveşte fata cea mare şi-i spune :
- Mulţumesc! cu podul palmei sale mângâie crestetul fetei.
Fata cea mare, Lina, pleacă privirea şi şoptii:
- Tată, Marina! Este de la Marina!
Tatăl se uită mirat. Mai târziu, când Ancuţa se juca fericită cu noua păpuşă în casa, iar Marina spăla vasele tatăl o întrebă:
- Marina! Mulţumesc pentru dar, dar de unde ai avut bani?
- Din banii de covrig. spuse fata privindu-l timid.

Trec ani, viaţa Marinei nu este sufleteşte tocmai ceea ce visase, dar nu arăta nemulţumirea niciodată. Se împlinise ca femeie, Doamne -Doamne o ocrotea, băiatul ei era cea mai mare împlinire. Un băiat cuminte şi isteţ în care ea se regăsea, ca în oglindă,  cu toată bucuria copilăriei, cu toate năzdrăvăniile ei.

Pustiul are deja 8 ani. Afară este zăpadă si copii se bucură de iarnă, de bulgări, de zăpadă. Marina trebăluie ca de obicei. Deodată aude vocea puştiului, îi recunoaşte glasul dintr-o mie. Uşa se deschide brusc. Pe faţa lui lacrimile şiroiesc necontenit. Sare în întâmpinarea lui ca o leoaică.
- Ce s-a întâmplat? Cine te-a bătut?
El o priveşte cu ochii mari, lacrimile si suspinele nu contenesc. O priveşte tăcut. Copilul se dezbracă încercând să nu mai plângă. Printre suspine rosteşte:
- Vreau să-mi spui ceva!
Marina îl strânge la pieptul ei.
- Spune-mi! Ce ai?
Aşezaţi în canapea el se trage un pic mai departe de ea. Trage aer adânc în piept :
- Mama mea, tu care nu m-ai minţit niciodată, spune-mi ! Există Moş Crăciun?
- Cine ţi-a spus ţie că nu există?
- Irina şi Ana! Au găsit cadourile ascunse în dulap!
Oftează din greu Marina. îl ia de mână :
- Va, dragul meu, Moş Crăciun există, dar într-o formă care nu ştiu sigur dacă acum şi în acest moment ai să înţelegi. Eşti supărat, Moşul nu este chiar un bătrân, el este ceva mult mai mult. El este o stare de spirit, o credinţă pe care am să te rog să o înţelegi şi când copii tăi vor afla să le spui povestea.
" Moşul este minunea de sub brad! Este speranţa fiecărui copil că a fost cuminte şi că de acolo de undeva, tare departe, cineva s-a gândit la el, la copilul ce aşteaptă daruri! Copilul rosteşte dorinţa, părintele o ascultă, Moşul îl ajută să i-o împlinească!"
Pustiul îşi şterge lacrima, priveşte pe Marina cu o privire plină de recunoştiinţă.
- Înţeleg acum, înţeleg!

Marina priveşte mulţumită, casa lor străluceşte. Este magica seară a Crăciunului. Erau doar ei doi. Ea si fiul ei, împlinirea. Toată dragostea ei de mamă se revarsă ca un izvor nesecat de duioşie către el. Sub brad sunt aşezate pachete pentru pustiul ei. Frezat, pus la patru ace fiul ei întreabă din dormitor:
- Mami, eşti gata? Cred că ai uitat să te aranjezi, parcă nu te-ai pieptănat!
Mirată de cerinţa lui, Marina se duce în baie. Se priveşte în oglindă şi se aranjează, ca şi când ar pleca undeva..."Cioc, cioc" se aude in tocul uşii.
- Eşti gata? o întreabă Va.
-Da! si deschide usa.
Copilul o ia de mână. stinsese luminile lustrei. Camera este luminată doar de jocul luminiţelor din brad. Se aşează amândoi pe canapea. Ţinându-se de mână cântă împreună colinde. Se privesc fericiţi. Magia serii îi învăluie. Copilul se îndrepta către brad, tacticos îşi desfăcea pachetul. O privea într-un mod ciudat, cu coada ochiului.
- Mami, uite acolo în brad  mai este un pachet!
Pe el scria simplu : "Pentru Ina. „

Băiatul meu nu a ştiut niciodată de acel dar.
În fiecare an primesc un dar pentru că ... Moş Crăciun există!

Vă urez un Crăciun fericit!
 
 

 Mulţumesc tuturor celor care cu răbdare au citit.

Soapta...trecută

Citeste si tu (Pagina prietenilor!)

Continutul acestui site este proprietatea Inei Noileanu. Reproducerea totala sau partiala a textelor este permisa numai cu acordul autoarei.>