RAPORT CU PRIVIRE LA STAREA JUSTIŢIEI ŞI RAPORT CU PRIVIRE LA ACTIVITATEA CONSILIULUI SUPERIOR AL MAGISTRATURII PRIVIND MODUL DE APLICARE A PACHETULUI DE LEGI ÎN DOMENIUL JUSTIŢIEI ROMÂNE

 

REALIZATE CA URMAREA MONITORIZĂRII INDIVIDUALE ŞI INDEPENDENTE DESFĂŞURATE DE AVOCATA AURELIA MUNTEANU

Precizări:

Monitorizarea s-a desfăşurat la toate nivelele de jurisdicţie, la fel ca şi la nivelele parchetelor de pe lângă instanţele monitorizate din Bucureşti.

Monitorizarea s-a realizat prin observarea activităţii magistraţilor desfăşurată în mod concret in înfăptuirea actului de justiţie. In fiecare caz monitorizat în parte s-au invocat prevederi din pachetul de legi privind reforma în justiţie (L. 303/2004, privind statutul judecătorilor şi al procurorilor, L. 304/2004 privind organizarea judiciara şi L. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii.

Monitorizarea a început în luna aprilie 2005 şi se desfăşoară în continuare. Prima etapă s-a încheiat prin publicarea prezentelor rapoarte.

Pentru toate afirmaţiile şi nominalizările din raport (inclusiv pentru exemplele in care nu au fost nominalizate numele magistraţilor) există acte doveditoare şi raportul îşi asumă responsabilitatea pentru fiecare dintre ele.

Monitorizarea a pornit de la nemulţumirea faţă de modul defectuos al înfăptuirii actului de justiţie, încălcarea in mod vizibil al art. 21 din Constituţia României (accesul liber la justiţie), obiectivul principal fiind de a identifica în mod concret cauzele, respectiv persoanele care au contribuit la funcţionarea defectuoasă a justiţiei.

Este totodată o altfel de monitorizare, decât monitorizarea pe care pretinde ca o face CSM-ul (care doar mimează monitorizarea desfăşurării actului de justiţie şi a propriei activităţi.

Raportul conţine soluţii minimale concrete pentru eficientizarea înfăptuirii actului de justiţie şi implicit a schimbării imaginii justiţiei române.

Raportul este totodată o dovadă pentru ţările membre ale Uniunii Europene că există un interes şi o implicare reală şi sinceră a societăţii civile din România în înfăptuirea reformei în justiţia română.

Totodată îşi propune sa vina in întâmpinarea monitorizării pe care urmează sa o facă reprezentanţi ai U.E, pe justiţie, ce urmează sa inceapa la data de 7.03.2006.

Rapoartele se comunică:

•         ONG-urilor implicate in reforma sistemului judiciar din România;

•         Şefului Delegaţiei Comisiei Europene in România;

•         Preşedintelui României;

•         Ministrului justiţiei;

•         Departamentului Naţional Anticorupţie;

•         Consiliului Superior al Magistraturii;

•         Ambasadorului S.U.A. in România;

•         Ambasadorului Marii Britanii in România;

•         Celor două camere ale Parlamentului României (pentru a se avea în vedere la discutarea celor două rapoarte pe care le va prezenta CSM - ui în faţa camerelor reunite ale Parlamentului României în temeiul art. 39 (6) din L. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii. Cele 2 rapoarte trebuiesc prezentate de CSM celor doua camere, potrivit legii, pana in data de 15.02.2006. La data de 14.02.2006 cele doua rapoarte nu erau publicate pe siteul CSM.

•         Publicului larg (în principal la sediul instanţelor din Bucureşti).

RAPORT CU PRIVIRE LA STAREA JUSTIŢIEI

Starea actuală a Justiţiei este încă nemulţumitoare, iar pachetul de legi în domeniul reformei justiţie nu se aplică.

Mecanismele care ar trebui să aplice legile adoptate în domeniul reformei justiţiei din România sunt blocate atât de membrii Consiliului Superior al Magistraturii (C.S.M.) cât şi de unii magistraţi.

Potrivit cadrului legislativ existent in domeniul justiţiei, trebuie observat ca problema reformei reale a justiţiei romane in acest moment nu o constituie lipsa legilor (sau imperfecţiunea lor), ci NEAPLICAREA LOR.

Raportul constată activitatea defectuoasă a CSM atât în ceea ce priveşte nesancţionarea magistraţilor împotriva cărora există plângeri şi dovezi certe că au încălcat legea cât şi în ceea ce priveşte organizarea şi desfăşurarea ca atare a actului de justiţie (activităţile instanţelor, a personalului auxiliar, a serviciilor auxiliare din arhive şi registraturi, neocuparea locurilor libere in sistem de către magistraţi, etc...).

Modalităţilor concrete care au făcut posibile aspectele negative arătate mai sus sunt:

                        I.          Despre judecători:

În principal se constată că articolul¹ 5 din L. 303/2004 nu a fost aplicat, fiind încălcat de judecători în mod frecvent. „ART. 5(1) Judecătorii şi procurorii sunt obligaţi ca prin intraga lor activitate sa asigure supremaţia legii, sa respecte drepturile şi libertăţile persoanelor, precum şi egalitatea lor in fata legii şi sa asigure un tratament juridic nediscriminatoriu tuturor participanţilor la procedurile judiciare, indiferent de calitatea acestora, sa respecte Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor şi sa participe la formarea profesionala continua ( 2) Judecătorii nu pot refuza sa judece pe motiv ca legea nu prevede, estre neclara sau incompleta”

Cel mai adesea se observa antepronunţarea, parţialitatea unor judecători putând fi uşor constatată chiar înainte de pronunţarea hotărârii prin înclinarea balanţei în favoarea celui care ar trebui să piardă cauza. In mod concret consta in:

a) Împiedicarea administrării probelor (cu alte cuvinte degeaba are justiţiabilul acte dacă judecătorul ii împiedică să se folosească de ele).

 

Exemplu:

Ds. nr. 817/2003 - Tribunalul Bucureşti (T.B.) secţia a - III -a civilă, în mod constant instanţa refuză încuviinţarea probei cu acte pentru a se dovedi interesul în cază. încheierile din dosar şi cererile de recuzare sunt probe pentru abuzul în serviciu ale judecătorilor care au instrumentat cauza (ultima dintre cererile de recuzare făcute anterior suspendării cauzei a dispărut pur şi simplu din dosar). Dintre judecătorii ce se fac răspunzători şi trebuiesc cercetaţi pentru faptele lor sunt: Pana Silvia, Telechi Cornelia, Ninu Ionica, Pod Mirela, Mihailescu Steliana, şi alţii

b)  Împiedicarea administrării probelor aflate în posesia părţilor adverse:

Exemplu:

Ds. nr. 3952/2003 de la T.B, Secţia a V-a Civila, în care se refuză în mod constant încuviinţarea unor adrese către Casa de Asigurări a Avocaţilor şi a Filialei acesteia pentru a-i obliga pe aceştia să depună la dosar acele lor de înfiinţare. Deşi legea îl obligă pe judecător să facă aceasta (art. 129 c.p.c.) judecătorul refuză să-şi îndeplinească obligaţia favorizându-i pe pârâţi (întrucât ştie că actele cerute nu există) Dintre judecătorii ce se fac răspunzători şi trebuiesc cercetaţi pentru faptele lor sunt: Bodea Cosmina Adela şi Păun Sanda.

 

Exemplu:

Ds. nr. 10878/2005, pe rolul judecătoriei sectorului 3. Judecătoarea refuză să încuviinţeze adresă pentru a afla care sunt numele membrilor Consiliului de Administraţie al C.E.C. S. A. deşi în cauză s-a făcut dovada că din cauza vidului legislativ, de la jumătatea anului 2005, S.C. CEC S. A. nu are Consiliu de Administraţie, fiind practic condus de direcţia juridică a acestei bănci. Reamintim că această bancă are unic acţionar, statul şi în această instituţie se vehiculează sume mari de bani. Judecătoarea ce se face răspunzătoare şi trebuie cerceta pentru faptele lor sale este Stoian Mihaela.

 

Exemplu:

Ds, nr. 1661/2002, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a - IV - a civilă. Este o cauză în care nici la fond şi nici în apel pretinsul proprietar nu a prezentat (fiindcă nu are) originalul actului de proprietate (iar copia legalizată este un act fără valoare juridică, adică nul de drept). Judecătorii care au instrumentat acest caz refuză în mod constant să-1 oblige pe reclamant să depună originalul actului de proprietate deşi judecătorii sunt obligaţi de lege (conf. art. 139 c.p.c.) să-i ceară pretinsului proprietar actul original cu care să-şi dovedească calitatea de proprietar. Menţionăm că în acest dosar sunt dovezi şi pentru săvârşirea altor fapte penale pe care instanţa se face că nu le vede. Dintre judecătorii ce se fac răspunzători şi trebuiesc cercetaţi pentru faptele lor sunt: Popescu Adriana, Valan Aglaia, Popa Ion.

c) Instanţele superioare în grad, în loc să îndrepte erorile instanţelor inferioare pe care ar trebui să le controleze cu privire la aplicarea corectă a legii, în unele cazuri fac tot ce le stă în putinţă pentru a muşamaliza abuzul colegilor lor de Ia instanţele inferioare.

 

Exemplu:

Ds. 4719/2003 pe rolul Judecătoriei Sect. 5. Intr-o plângere penala directa, Judecătoarea Corcoveanu lulia, judeca dosarul fiind incompatibila (recuzată). Instanţa superioara (T.B. - Secţia Ia penala), completul condus de Judecătoarea Pacuraru Filoftea, nu numai ca nu anulează sentinţa nula data de Judecătoarea de la fond, dar ea insasi incompatibila fiind (recuzată), se pronunţa şi respinge plângerea penala.

                     II.          Despre procurori:

Din datele deţinute de raport, procurorii (unii dintre ei împotriva cărora există acte doveditoare) sunt principalii vinovaţi de blocarea aplicării pachetului de legi în domeniul reformei justiţiei din România.

Trebuie făcută însă precizarea că raportul nu a monitorizat activitatea DNA - Departamentul Naţional Anticorupţie (pe care ii consideră ca fiind un vârf de lance în înfăptuirea reformei în justiţia română, in combaterea corupţiei).

Referitor la Parchetul Naţional Anticorupţie (PNA), raportul a constatat (ca toată lumea) ineficienta lui şi exemplifică cu plângerea nr. 7750/2004 muşamalizată şi probabil ascunsă procurorului şef al DNA, Daniel Morar. In plângere se face dovada cu acte că numiţii Iordănescu Cristian, Stănculescu Mircea şi Lepădat Virgil nu pot justifica cu acte nici temeiul de drept al încasării şi nici cheltuirea sumei de 234 miliarde lei, reprezentând bani publici (viraţi de Ministerul Justiţiei) pentru onorariile din oficiu ale avocaţilor (S-a cerut verificarea stadiului plângerii prin cererea nr. 1044/09.02.2006). Despre legalitatea înfiinţării respectiv funcţionării Uniunii Avocaţilor şi a Barourilor din România urmează a se face vorbire în alt capitol.

Raportul are o recomandare pentru Procurorul şef al DNA, Daniel Morar: schimbarea de urgenţă a procurorilor care la această dată desfăşoară activitatea de relaţii cu publicul. Nu pentru că sunt aceleaşi persoane care au fost şi în perioada în care în mod ineficient procurorul Amariei combătea corupţia, ci pentru că pur şi simplu aceste persoane îndepărtează justiţiabili care au plângeri penale şi totodată au încredere în acest departament. Aceşti procurori de la biroul de relaţii cu publicul refuza primirea plângerilor sau încearcă sa convingă că plângerile nu sunt de competenţa acestui departament, politici pe care le făceau şi pe vremea procurorului Amariei.

Raportul consideră că potrivit dreptului la petiţie, DNA (ca şi toate celelalte parchete) trebuie să înregistreze toate plângerile ce-i sunt adresate, urmând ca apoi să le reţină doar pe cele pentru care este competent. Acest lucru permite ca banca de date a DNA să poată avea înregistrate şi cauzele aparent minore (dar care ar putea să se coreleze cu cauzele care le instrumentează) dar mai ales ar schimba imaginea DNA care din pricina refuzului de a primi petiţiile este perceput tot ca vechiul PNA, (o instituţie care nici măcar nu ia în seamă plângerile). Păstrarea încrederii în nou creata instituţie DNA (pentru că justiţiabili chiar cred în această instituţie dovadă că foarte multe persoane se prezintă la DNA) înseamnă dotarea serviciului de relaţii cu publicul cu 2 calculatoare, 2 informaticieni amabili şi rapizi care să înregistreze toate plângerile adresate DNA (fără ca justiţiabililor să li se ceară explicaţii sau să fie trimişi la plimbare). Concomitent serviciul trebuie sa mai aibă în schemă 2, 3 procurori de bună credinţă şi profesionişti care să facă selecţia acestor plângeri (între cele care sunt reţinute pentru DNA şi cele care trebuie îndrumate spre alte parchete), cu această ocazie urmând să rămână în baza de date a DNA, toate plângerile adresate acestei instituţii.

Reluând ideea blocării aplicării reformei în justiţia română de către unii procurori raportul remarcă faptul că această blocare se manifestă prin mai multe modalităţi:

 

1.  Se mimează actul de cercetare a plângerilor adresate parchetelor, practic NUP - urile îngrădesc dreptul la justiţie al cetăţenilor.

 

Exemplu:

Există două plângeri penale (depuse anterior apariţiei pachetului de legi privind reforma în justiţie) adresate parchetului de pe lângă judecătoria sectorului 5 privind bancruta frauduloasă şi gestiunea frauduloasă săvârşită de membrii consiliului de administraţie al CEC. Deşi există dovezi în aceste dosare că faptele penale există, în ambele dosare s-a dat NUP. Raportul nu insistă asupra faptului că soluţiile sunt sârguincios şi aberant apărate şi de instanţe dar remarcă fapjtul că aceste instanţe (ce ar trebuii să respecte pachetul de legi privind reforma în justiţie) nu vor să afle cum a dispărut din gestiunea CEC suma de 13.289.406.215.000 lei vechi. Magistraţi implicaţi in necercetarea plângerilor sunt Cătălina Santion (procuror Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 5), Mihaela Enache (procuror Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 5) Dragos Nistor (prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti).

 

Exemplu:

Tot legat de mega-ecscrocheriile de la CEC (pentru care raportul deţine acte doveditoare) Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti blochează cercetarea directoarei Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, Luiza Grigorescu cu privire la refuzul acesteia de a pune la dispoziţie spre studiu dosarul SC CEC SA deşi legea (26/90) prevede că toate actele şi informaţiile deţinute de Registrul Comerţului sunt publice. Plângerea este înregistrată la Parchet şi până în prezent nu s-a întreprins nici o cercetare deşi din acest dosar al SC CEC SA (pe care îl ascunde în mod abuziv directoarea Luiza Grigorescu) rezultă cu siguranţă multe fapte penale ale unor persoane importante - la nivel de prim-ministru.

Dincolo de aspectele concrete arătate mai sus, legate de actele deţinute de Registrul Comerţului privind CEC S.A. raportul atrage atenţia asupra faptului că potrivit datelor pe care le deţine, Registrul Comerţului din România (ce funcţionează în baza legii 26/90 modificată succesiv) nu deţine acte de înfiinţare nici pentru registrul naţional şi nici pentru filiale, întrucât legea 26/90 este o lege de organizare şi funcţionare a registrului şi nicidecum un act de înfiinţare a acestei persoane juridice. Registrul Comerţului din România şi filialele sale nu figurează în registrul persoanelor juridice şi ca atare exercită activitatea în afara legii. Aspectele legate de Registrul Comerţului vor fi detaliate într-un alt raport, trebuie însă menţionat că aparenţa de legalitate este opozabilă părţilor care au crezut că Registrul Comerţului are un act de înfiinţare şi acestor persoane nu li se poate imputa fraudarea legii. Singurii responsabili de săvârşirea infracţiunii de înşelăciune fiind persoanele care au condus şi conduc Registrul Comerţului.

 

2.  Se menţin in sistem magistraţi compromişi (împotriva cărora exista dovezi certe de încălcare a legii), situaţie in care activitatea cea mai importanta a parchetelor (pentru sistemul judiciar) aceea de a curata acest sistem de acei magistraţi nedemni de calitatea lor, practic nu exista.

Cu alte cuvinte, mecanismul creat de lege (şi accentuat de pachetul de legi privind reforma in justiţie) pentru îndepărtarea din sestemul judiciar a magistraţilor care incalca legea, este blocat in mod intenţionat. Blocajul se manifesta atât la nivelele de baza (Curtea de Apel - instanţa monitorizata) dar şi la nivelele superioare (respectiv Parchetul de pe lângă I.C.C.J - instanţa de asemenea monitorizata);

Exista un adevărat mecanism prin care unii magistraţi îşi musamalizeaza unii altora abuzurile, in primul rând prin NUP-uri (procurorii) şi apoi prin respingerea plângerilor împotriva acestor soluţii de către instanţele de judecata.

 

Exemplu

Fapte clare de abuz in serviciu, dovedite cu acte, ale unor magistraţi ca: Sorin Cazacu (judecător la Jud. Sect. 5), Corcoveanu lulia (judecătoare la Jud. Sect 5), Radu Marian (Vice­preşedinta a Jud. Sect. 5), Pacuraru Filoftea (judecătoare T.B. Secţia penala), Bodea Cozmina Adela (T.B, Secţia a Va Civila), Agapie Mariana (judecătoare la Jud. Sect. 2) şi alţii, fie ca au primit N.U.P, fie se tergiversează cercetarea lor (lasand-se in continuare aceşti magistraţi in sistem).

Raportul constata ca exista dovezi certe care sa-i inculpe pentru infracţiunile de abuz in serviciu (muşamalizarea faptelor grave al magistraţilor pe care trebuia sa-i cerceteze şi sa-i trimită in fata instanţei) pe: Ifrim Nicoleta (Procuroare in cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti), George Bălan (Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti), Ilie Botos (Procurorul General al Parchetului de pe lângă I.C.C.J.)

 

Exemplu:

Împotriva judecătorului Radu Marian, Vice-Presedinte al Judecătoriei Sect. 5, Bucureşti şi Corcoveanu lulia (Judecător la Judecătoria Sect. 5 Bucureşti) exista mai multe plângeri penale, cu probe certe care sa duca la îndepărtarea lor din sistem - Corcoveanu lulia a judecat in 2 cazuri (dosare diferite), fiind in stare de incompatibilitate, întrucât era recuzată. Radu Marian a acoperit faptele acestei judecătoare şi a altei judecătoare - Pitiş Cristina, care de asemenea a judecat o cauza, fiind şi ea in stare de incompatibilitate. La fiecare dintre faptele grave ale judecătoarelor, vice-preşedintele Radu Marian a contribuit in mod direct, existând probe scrise in acest sens. Prin urmare, deşi exista dovezi certe împotriva acestor magistraţi, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti personal semnează rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale împotriva acestor judecători.

Cea ce este şi mai grav este ca tot personal semnează şi Ilie Botos (Procurorul General al Parchetului de pe lângă I.C.C.J.), rezoluţia prin care se menţine neînceperea urmăririi penale şi deci netrimiterea in judecata a judecătorilor, dovediţi cu acte, ca au încălcat legea. Rezoluţia semnata de Ilie Botos poarta nr. 18127/6069/2005 şi este datată 31.01.2006. Raportul cere public procurorilor generali George Bălan şi Ilie Botos sa facă publice numele persoanelor care au exercitat presiuni politice asupra lor şi i-a determinat sa semneze rezoluţiile arătate mai sus. Totodată aceştia trebuie sa facă publice motivele pentru care judecătorii arătaţi mai sus trebuiesc menţinuţi in sistem, deşi ei au săvârşit fapte penale, ce sunt dovedite cu acte.

Raportul precizează ca exista dovezi de muşamalizare a faptelor penale ale magistraţilor şi in multe alte cazuri.

                  III.          Despre Ministrul Justiţiei:

 

O alta cauza a neaplicării pachetului de legi privind reforma in justiţie o reprezintă neaplicarea art. 132 din Constituţia României, in sensul exercitării autorităţii şi al controlului ierarhic de către Ministrul justiţiei asupra procurorilor din România.

Raportul constata ca aceasta prerogativa a fost in mod constant obstrucţionată de membrii C.S.M. care au interpretat dreptul constituţional al Ministrului justiţiei de a-şi exercita prerogativele ca o presiune, imixtiune, in activitatea magistraţilor (fără ca magistraţii care au invocat presiunea şi imixtiunea sa facă vreo dovada in acest sens).

Menţionam ca aceasta "presiune" nu a fost dovedita.

Precizam ca Ministrul justiţiei este obligat sa-şi exercite controlul ierarhic şi autoritatea conf. art. 132 din Constituţie, urmând sa verifice activitatea Parchetelor asupra cărora îşi exercita autoritatea şi controlul, câtă vreme Constituţia României, adoptată în forma actuală există.

Controlului trebuie sa fie transparent, riguros şi ferm şi sa fie bazat pe prevederile Legii. Totodată controlul trebuie sa se finalizeze cu un raport in care sa se nominalizeze procurorii care au obstrucţionat in mod real înfăptuirea reformei injustiţie, in primul rând prin menţinerea in sistem a unor procurori care au făcut dovada ca DISPREŢUIESC LEGEA.

Raportul exemplifica şi fapte ale unor procurori ce trebuiesc cercetate/avute in vedere de către ministrul justiţiei, fapte de muşamalizare a unor infracţiuni, cum ar fi: bancruta frauduloasa, gestiune frauduloasa, dovedite cu acte (săvârşite de membrii Consiliului de Administraţie ai C.E.C) şi netrimise in judecata de procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Sect. 5, respectiv ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

Segmentul profesional obligat sa aplice pachetul de legi in domeniu şi legile acestei tari in general, ii constituie corpul magistraţilor, iar una din pârghiile de control cu privire la refuzul aplicării lor ii constituie procurorii.

Orice abuz in serviciu (ca infracţiune prevăzuta de legea penala), săvârşita de magistraţi, trebuie cercetata de procurori. Tocmai acest mecanism de control al sistemului nu a funcţionat potrivit legii pe perioada monitorizata (şi nici înainte).

În consecinţa, Ministrul justiţiei va trebui sa analizeze eficienta, obiectivitatea şi îndeplinirea obligaţilor de serviciu (aplicarea corecta a legii) de către procurorii asupra cărora are dreptul şi obligaţia sa exercite controlul prin autoritatea pe care i-o da Constituţia. Trebuie precizat ca CSM doar (propune numirea in funcţie a judecătorilor şi procurorilor conf. art. 134 din Constituţie insa controlul ierarhic şi autoritatea asupra procurorilor o exercita doar ministrul justiţiei potrivit art. 132 (1) din Constituţie.

Se impune de asemenea publicarea pe site-ul Ministerului justiţiei a tuturor plângerilor adresate Ministerului (Ministrului) justiţiei indicându-se numele magistraţilor reclamaţi, data depunerii plângeri, data trimiterii plângerii la C.S.M, modul de rezolvare şi numele persoanei/persoanelor din C.S.M. care a rezolvat plângerea. Toate acestea vor putea crea cadrul transparent al îndeplinirii obligaţilor Ministrului justiţiei prevăzut in Constituţie. Aceasta informare a publicului cu privire la îndeplinirea obligaţilor Ministrului justiţiei este o datorie şi nu o instigare la delaţiune.

Cu privire la foarte mult discutata presiune/imixtiune a politicului in activitatea magistraţilor, aşa cum s-a mai arătat in raport, din practica a rezultat ca este o marota aruncata de unii magistraţi pentru a-şi acoperii incompetenta, şi nu numai.

Dat fiind cadrul legal, art. 31 (2) din L. 317/2004, permite oricărui magistrat sa se plângă de eventualele presiuni făcute asupra (pe care trebuie sa le şi dovedească). In cazul in care magistratul nu poate proba eventualele presiuni făcute asupra sa, urmează sa răspundă personal in fata legii pentru încălcarea drepturilor şi libertăţilor justiţiabililor, făcute de acesta cu ocazia înfăptuirii actului de justiţie.

                  IV.          Despre Preşedintele României şi instituţia prezidenţiala:

Raportul constata ca exista şi o alta pârghie care nu a operat concret in procesul de implementare a pachetului de legi in domeniul justiţiei. Temeiul de drept este art. 80 (2) din Constituţia României, care prevede ca:" Preşedintele României veghează la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice". Prin urmare Preşedintele este dator sa vegheze şi la buna funcţionare a autorităţi judecătoreşti, evident fără a face nici o imixtiune sau presiune asupra sa. Are insa obligaţia sa vegheze la modul in care C.S.M.-ul rezolva plângerile cetăţenilor in legătura cu magistraţii care au încălcat legea. In acest sens Preşedinţia României trebuie sa afişeze pe site-ul sau plângerile făcute împotriva magistraţilor (numele petentului, numele magistratului, data înregistrării la preşedinţie, data expedierii la C.S.M, modul de rezolvare şi numele persoanei din C.S.M care a soluţionat plângerea) şi adresate Preşedintelui, respectiv Preşedinţiei României.

Aceasta evidenta a rezolvării plângerilor adresate Preşedintelui, respectiv Preşedinţiei României, este cu atât mai necesara cu cat preşedintele României, conf. art. 134 din Constituţie, numeşte prin decret judecătorii şi procurorii.

                     V.          Despre avocaţi:

O alta cauza a neaplicării pachetului de legi privind reforma in justiţie o reprezintă grava inducere in eroare a unui număr de peste 18.000 de avocaţi care exercita in prezent profesia in afara legii, creând haos şi neîncredere in profesia de avocat.

Anterior anului 1989 avocatura s-a exercitat in baza unui decret nr. 281/1954. După 1989 a existat un act normativ care au scos profesia de sub controlul Ministerului justiţiei. In anul 1995 un grup de parlamentari interesaţi sa confişte profesia de avocat, aflaţi in legătura cu alţi avocaţi din vechiul sistem au propus şi au votat legea 51/1995 privind organizarea şi exercitarea profesiei de avocat. Disperarea lor de a pune mana pe conducerea acestei profesii i-a împins pana acolo încât au votat aceasta lege ca lege organică, deşi privea practic asocierea unor persoane care exercitau o profesie libera, profesie care nu avea şi nu are nici o legătura cu exercitarea puterii de stat. In mod normal profesia de avocat ar fi trebuit sa fie înfiinţată şi organizata in baza L. 21/1924 privind asociaţiile şi fundaţiile, înlocuită in anul 2000 cu O.G. 26/2000 referitoare tot la asociaţii şi fondaţii.

Întrucât aberaţia de legalitate a organizării şi exercitării profesiei de avocat prin lege organica nu putea duce şi la înfiinţarea Uniunii şi a barourilor, grupul de persoane care s-au declarat a fi conducătorii acestor profesii nu a putut înfiinţa nici Uniunea Barourilor şi nici barourile ca atare, fiindcă aceste asociaţii ar fi cerut manifestarea de voinţa a avocaţilor, cea ce in fapt nu s-a produs.

Trebuie precizat ca, prin legea organica 51/1995 nu puteau fi înfiinţate (şi funcţiona) asociaţii profesionale deoarece legile organice reglementează funcţionarea instituţiilor reprezentative ale puterilor in stat şi nu asociaţii profesionale reprezentante ale societăţii civile. De asemenea aceste asociaţii profesionale puteau fi înfiinţate (şi funcţiona) prin legea cadru - O.G. 26/2000 (fosta L. 21/1924), dar in aceste condiţii nu ar mai fi fost posibil ca o lege organica sa le reglementeze funcţionarea (aşa cum şi-au dorit unii parlamentari, care au ştirbit astfel independenta profesiei de avocat, creându-le unor indivizi drepturi discreţionare asupra exercitării profesiei).

Aceasta lege a creat aparenta de legalitate a existentei unui act de înfiinţare a Baroului şi a Uniunii Avocaţilor - cu sediul in Bucureşti, Str. Dr. Râureanu, Nr. 3-5, Sect, 5, deşi toţi cei peste 18.000 de avocaţi din România au exercitat profesia in afara legii, in asociaţii care din punct de vedere juridic nu exista (aceasta situaţie exista din 1990 pana in prezent).

Ulterior şi paralel cu aceste asociaţii (inexistenta din punct de vedere juridic) s-au înfiinţat legal barouri (cu aceeaşi denumire) şi o Uniune (de asemenea cu aceeaşi denumire) şi care au acceptat sa funcţioneze in temeiul L. 51/1995 (conduse de avocatul Pompiliu Bota).

Deşi s-au întreprins numeroase demersuri (acţiuni in justiţie şi la parchete) pentru a cerceta documentele entităţilor (Uniune, Barou, Casa de Asigurări, cu sediul in Bucureşti, Str. Dr. Râureanu, nr. 3-5, Sect. 5), aparent legale din punct de vedere juridic, aceste demersuri au fost obstrucţionate puternic de magistraţi.

Problema cea mai grava este încasarea fără temei de drept de către grupul de avocaţi autointitulaţi consilieri ai Baroului, decanul, respectiv preşedintele şi Congresul Uniunii a unor sume absolut imense de bani (taxe, dobânzi, etc.) la fel ca şi cheltuirea lor făcută de asemenea fără temei de drept.

Prin urmare toţi cei peste 18.000 de avocaţi au fost atestaţi in mod mincinos ca făcând parte din barouri, respectiv uniune a barourilor - asociaţii profesionale care nu exista din punct de vedere juridic.

Fapta conducătorilor acestor "entităţi" intra sub incidenţa art. 215 c.p. - înşelăciune. Aceeaşi infracţiune s-a săvârşit şi in legătura cu încasarea sumelor la fel de mari in contul casei de asigurări a avocaţilor, respectiv a filialei Bucureşti a acestei case, entităţi care din punct de vedere juridic nu exista.

Dovada certa a înşelăciunii a fost făcuta cu un proiect de lege depus in Parlamentul României (cu intenţia de a ascunde excrocheriile), proiect care in expunerea de motive, menţionează ca este de notorietate ca Barourile şi Uniunea nu au personalitate juridica (referirea se face la "entitatiile" din Bucureşti, Str. Dr. Râureanu, Nr. 3-5, Sect 5).

Aceasta mega eschrocherie nu ar fi fost posibila fără ajutorul unor parlamentari care au promovat L. 51/1995 şi au modificat-o succesiv şi nici fără ajutorul membrilor Curţii Constituţionale (care au respins excepţia de neconstituţionalitate al L. 51/1995, in mod vizibil abuziv). Despre faptul ca potrivit Constituţiei, Curtea Constituţionala nu face parte din sistemul judiciar şi ca atare deciziile sale nu au regimul juridic al hotărârilor date de instanţele de judecata, urmează sa se facă vorbire intr-un alt raport.

Nu ar fi fost posibila aceasta mega eschrocherie fără ajutorul unor magistraţi care prin deciziile lor nu au permis accesul la documentele deţinute de impostori.

Printre magistraţii care au sprijinit in mod concret înşelarea celor peste 18.000 de avocaţi din România se pot enumera: Axinte Mihaela (Preşedinta a Jud. Sect. 5), Radu Marian (Vice­preşedinta a Jud. Sect. 5), Cazacu Sorin (judecător la Jud. Sect. 5), Corcoveanu lulia (judecătoare la Jud. Sect. 5), Pitiş Cristina (judecătoare la Jud. Sect. 5), Pacuraru Filoftea (judecătoare T.B. Secţia penala), Leti Georgeta (Preşedinta Secţiei Contencios a Curţii de Apel Bucureşti), Bârsan Gabriela (Preşedintele Secţiei Contencios a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie).

Exista şi procurori care de asemenea au sprijinit mega escrocheria arătata mai sus.

Evident toţi aceşti magistraţi au fost la rândul lor "sprijiniţi" de membrii C.S.M.

Pentru a depăşi impasul in care se afla avocatura in acest moment şi pentru ca nici avocaţii care au fost de buna credinţa şi au crezut ca Barourile şi Uniunea sunt legal înfiinţate şi nici justiţiabili care de asemenea au avut aparenta de legalitate a acestor entităţi, sa nu fie prejudiciaţi, urmează ca:

•         Fiecare avocat in parte sa-şi ateste vechimea in avocatura printr-o acţiune in constatare.

•         Ulterior recunoaşterii, avocatul va trebui sa opteze pentru forma de exercitare a profesiei (individual sau in asociaţie).

•         Concomitent va trebui sa se constituie parte vătămata in procesul intentat împotriva persoanelor care au săvârşit infracţiunea de înşelăciune, urmând sa-şi recupereze banii plătiţi fără temei de drept (sumele urmând a fi reactualizate atât de la barouri, de la Uniune cat şi de la casele de asigurări).   Exista  deja  depusa  o  plângere  la DNA  in  acest  sens,   înregistrată  cu  nr. 1044/09.02.2006.

•         Abia după recunoaşterea vechimii in profesie şi înregistrarea intr-o forma prevăzuta de lege, urmează eventual constituirea unei asociaţii profesionale (in temeiul O.G. 26/2000) întrucât cei peste 18.000 de avocaţi târâţi intr-o asociaţie inexistenta de drept nu mai pot fi obligaţi sa intre fără voia lor intr-o noua asociaţie impusa ca şi cea anterioara, de nişte impostori.

 

Este firesc ca şi profesia de avocat sa fie exercitata intr-un mod cu adevărat liber, fără îngrădirile la care a fost supusă până în prezent.

MASURI CONCRETE PENTRU EFICIENTIZAREA ACTIVITĂŢII INSTANŢELOR DE JUDECATA ŞI A PARCHETELOR, ÎN; SCOPUL

ÎMBUNĂTĂŢIRII ACTULUI DE JUSTIŢIE

1. Îmbunătăţirea relaţiei cu publicul.

•         Mărirea numărului de magistraţi şi a personalului auxiliar

•         Desfăşurarea activităţii cu publicul din arhive şi registraturi pe toata durata programului instanţelor (orele 08 - 16), concomitent cu specializare personalului auxiliar pe anumite activităţi (înlăturându-se situaţia actuala când un funcţionar de la registratura desfăşoară o activitate pe care ar trebui sa o desfasoare'3-4 persoane)

2. Realizarea unei transparente reale in cea ce priveşte plângerile făcute împotriva abuzurilor magistraţilor, precum şi a cererilor de recuzare.

•         Afişarea pe site-urile instanţelor şi a parchetelor (dar şi a C.S.M.-ului) a numerelor de înregistrare, a datei, a numelui magistratului, a instanţei, respectiv parchetului precum şi a modului de rezolvare a plângerii.

•         Afişarea pe site-urile instanţelor şi a parchetelor (dar şi a C.S.M.-ului) a numărului de înregistrare, a datei, a numelui magistratului, a instanţei, respectiv parchetului precum şi modul de rezolvare, a cererilor de recuzare făcute împotriva magistraţilor.

•         Efectuarea de controale inopinate in sălile de judecata, in arhive, la parchete de către membrii C.S.M. (şi sau a inspectorilor) împreuna cu reprezentanţi ai societăţii civile şi publicarea pe site-ul C.S.M. (şi al instanţei, parchetului controlat) a rezultatului controlului.

3. Masuri concrete pentru controlul activităţii personalului care desfăşoară activităţi in CSM (alţii decât membrii CSM) şi a celor din Ministerul Justiţiei (alţii decât demnitarii) se poate realiza prin:

•     Publicarea pe site-ul CSM, respectiv Ministerul Justiţiei a rapoartelor de activitate a fiecăruia din aceşti angajaţi, cu justificarea concreta a necesitaţii funcţionarii postului şi rezultatele obţinute concret privind înfăptuirea reformei in justiţie.

 

 

 

RAPORT CU PRIVIRE LA ACTIVITATEA CONSILIULUI SUPERIOR AL MAGISTRATURII PRIVIND MODUL DE APLICARE A PACHETULUI DE LEGI ÎN DOMENIUL JUSTIŢIEI ROMÂNE

 

 

 

Consiliul Superior al Magistraturii nu şi-a îndeplinit obligaţiile prevăzute de L. 317/2004 privind CSM, în concret obligaţia prevăzută de art. 31 (1) din lege de a se sesiza din oficiu pentru a constata care au fost actele care au afectat imparţialitatea magistraţilor. Este vorba de înfăptuirea actului de justiţie în mod defectuos (dovedit cu numărul de petiţii înregistrat atât la CSM, la parchete, cât şi la instanţe).

Înfăptuirea defectuoasă a actului de justiţie s-a manifestat în toate fazele proceselor civile sau penale.

Consiliul Superior al Magistraturii nu numai că nu s-a sesizat din oficiu pentru a cerceta cauzele înfăptuirii defectuoase a actului de justiţie dar nu a dat curs nici plângerilor ce au fost făcute împotriva magistraţilor.

Este o parţialitate vizibilă în toate etapele proceselor civile şi penale începând de la strângerea probelor, continuând cu administrarea lor şi evident reflectată în hotărârile pronunţate.

Se poate observa de asemenea fără efort că unii judecători interpretează legea în sens contrar celui dat de voinţa legiuitorului, tocmai pentru a favoriza partea pe care legea nu o ocroteşte.

Toate acestea sunt abuzuri evidente, de foarte multe ori infracţiuni săvârşite de magistraţi pe care Consiliul Superior al Magistraturii se face vinovat că, deşi a cunoscut abuzurile magistraţilor (dovadă numărul impresionant de petiţii), în loc să le cerceteze şi sa le .sancţioneze, le-a muşamalizat.

Există o scuza care denaturează adevărul, ce este folosită tot mai des, aceea că există o presiune politică asupra magistraţilor şi că această presiune ar fi cauza imaginii şifonate a justiţiei. Admiţând că toate abuzurile magistraţilor se datorează amestecului politicului (ceea ce raportul nu consideră a fi adevărat in totalitate), CSM-ul ar fi avut obligaţia conform art. 31 (1) din L. 317/2004 din oficiu să identifice persoanele care au exercitat aceste presiuni şi să ceară organelor competente cercetarea acestor persoane pentru trafic de influenţă.

CSM-ul nu a făcut publice fapte concrete de presiune sau imixtiune a politicului injustiţie (cu atât mai puţin ca fiind un fenomen de care se plâng unii reprezentanţi ai magistraţilor). Prin urmare, vina exclusivă pentru toate încălcările drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor săvârşite de magistraţi cu ocazia înfăptuirii actului de justiţie revine acelor magistraţi (nominalizaţi concret în plângeri) a căror parţialitate, abuz în serviciu etc. este dovedită cu acte.

Întrucât CSM-ul nu i-a cercetat pentru abuzuri pe magistraţii împotriva cărora există plângeri urmează ca membrii CSM să răspundă în solidar cu aceştia pentru fiecare faptă penală în parte. Din punct de vedere juridic, calitatea procesuală a CSM (membrii aleşi) este de parte responsabilă civilmente.

Aceiaşi răspundere solidară revine membrilor inspecţiei judiciare a CSM (art. 60 din L.317/2004), respectiv ai celor două servicii de inspecţie judiciară.

CSM-ul nu a asigurat respectarea legii şi a criteriilor de competenţă şi etică profesională în desfăşurarea carierei profesionale a judecătorilor şi procurorilor, menţinând în sistem magistraţi împotriva cărora există dovezi certe că au săvârşit fapte penale sau promovând magistraţi fără să verifice dacă aceştia îndeplinesc criteriile de competenţă profesională pentru a putea fi avansaţi. Se încalcă astfel art. 31 (3) din L. 317/2004. Şi pentru aceste fapte răspunderea este solidară a CSM (membrii aleşi) în calitate de persoană responsabilă civilmente împreună cu membrii inspecţiei judiciare a CSM.

Membrii CSM au încălcat prevederile art. 32 (2) din L. 317/2004 în sensul că nu au, dovedit efectuarea de deplasări în scopul informării cu privire la activitatea instanţelor (cel puţin la nivelul instanţelor din Bucureşti). Dacă ar fi făcut aceste deplasări s-ar fi informat că la înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pe listele afişate privind cauzele ce se judecă zilnic, nu figurează numele magistraţilor care alcătuiesc completele, că nici o cerere referitoare la dosarele aflate pe rolul înaltei Curţi nu se înregistrează la registratura generală fără viza arhivei secţiei, încălcându-se grav dreptul la petiţie al cetăţeanului.

Inspecţia ar fi putut constata birocraţia aberantă care îngreunează activitatea serviciilor auxiliare, servicii ce au un personal insuficient şi de multe ori incapabil să comunice cu publicul.

Inspecţie ar fi putut observa că există instanţe în Bucureşti care încă nu repartizează aleatoriu cererile (dovezile sunt uşor de observat).

Inspecţia ar fi observat de asemenea că instanţele au program cu publicul limitat ceea ce duce la creearea de cozi interminabile în faţa diverselor servicii auxiliare ale instanţelor.

Inspecţia ar fi observat şi atitudinea total necorespunzătoare, dictatorială, sau chiar nedemnă în timpul exercitării atribuţilor de serviciu (art. 96 (1) lit. m din L. 303/2004) a unor magistraţi. Inspecţia ar fi putut observa cât de puţin sunt respectate drepturile procedurale alş părţilor în şedinţele publice dar mai ales cât de defectuos funcţionează apărarea din oficiu a inculpaţilor.

Toate aceste aspecte şi încă multe altele pot fi observate cu uşurinţă în unele instanţe din Bucureşti aspecte ce îngrădesc de fapt accesul la justiţie şi trebuiesc imputate membrilor CSM desemnaţi pentru îndeplinirea activităţii prevăzute de art. 32 (2) din L.317/2004.

Membrii CSM care au adoptat regulamentul de ordine interioară a instanţelor (conf. art. 39 (1) din L.317/2004, prin hotărârea 387/2005 în care au stabilit ca cererile de recuzare "se vor soluţiona de completul cu numărul următor care judecă în aceeiaşi materie" au făcut dovada cu acte (regulamentul) că le îngăduie judecătorilor să încalce liniştiţi legea.

Ştiut fiind că cererile de recuzare (ca orice cerere) trebuie repartizată aleatoriu (conf. art. 56 din L. 304/2004), CSM-ul le-a cerut judecătorilor să nu mai aplice în materia cererilor de recuzare legea. Acelaşi CSM, prin dispoziţia dată în Hotărârea nr. 387/2005 a golit de conţinut şi art. 30 al. 2 din Codul de Procedură Civilă care indică situaţia în care cererile de recuzare urmează să fie judecate de instanţele superioare, trimiţând automat judecarea cererilor de recuzare doar instanţelor de acelaşi grad, fără posibilitatea ca aceste cereri să poată fi judecate de instanţele superioare.

Cererile de recuzare sunt un domeniu extrem de sensibil şi reflectă nerespectarea de către magistraţi a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor. Ori dacă CSM-ul îi îndeamnă pe magistraţi la încălcarea legii în acest domeniu înseamnă că totodată îi încurajează să-şi muşamalizeze unii altora fapte grave în înfăptuirea actului de justiţie.

Este de remarcat ca încurajaţi de C.S.M, abuzul judecătorilor ce soluţionează cererile de recuzare a mers pana acolo incat pentru a favoriza o parte ce nu deţine acte pentru a-şi dovedi pretenţiile, aplica amenzi persoanelor îndreptăţite de lege şi de acte sa-şi apere drepturile in instanţa.

 

Exemplu:

In Ds. 830/2002, aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a III-a Civila, judecătoarele Panica Pena, Magdalena Sofia Cristide Serbanescu şi Doina Anghel, o amendează pe petenta recurenta care a făcut cerere de recuzare in cauza, pentru ca in aceasta cerere petenta reproşa instanţei de judecata (formata din judecătoarele: Bana Daniela, Buzea Ioana şi Nicolae Adina) ca şi-a anulat propria dispoziţie de stenografiere a dezbaterilor şi ii reproşa aceleaşi instanţe ca fiind un act de antepronuntare refuzul de a suspenda cauza întrucât aceasi petenta a făcut dovada ca pe rolul altei instanţe se afla un dosar intre aceleaşi părţi "având ca obiect tocmai cea ce nu vrea din anul 2002 sa facă instanţa Curţii de Apel Bucureşti, respectiv sa constate ca intimaţii nu deţin nici un act care sa le dea dreptul sa anuleze certificatul de moştenitor al recurenţilor". Prin urmare exista dovada ca un petent care refuza sa fie judecat de o instanţa parţiala este amendat cu 3.000.000 lei (vechi), ca o sancţiune pentru faptul ca nu a lăsat o instanţa sa pronunţe o hotărâre nedreapta.

Raportul precizează ca in baza còpiilor de pe cererile de recuzare deţinute, ca fiecare dintre acestea sunt in acelaşi timp şi plângeri penale care semnalează faptele grave ale judecătorilor recuzaţi.

Evident că CSM-ul are o răspundere solidară în calitate de persoană civilmente responsabilă alături de fiecare dintre magistraţii care au încălcat legea în această materie.

Despre Institutul National al Magistraturii:

Membrii CSM au coordonat defectuos activitatea Institutului Naţional al Magistraturii (art. 35 din L.317/2004). S-a dovedit în mod concret că INM este o instituţie care a obstrucţionat intrarea în magistratură. Este de neînţeles că la numărul foarte mare de absolvenţi ai facultăţilor de drept din România să fie admis un număr atât de mic de candidaţi pentru INM. Explicaţia trebuie căutată în modul intenţionat aiuritor de organizare a examenelor de intrare magistratura, care a permis monopolizarea de către câteva persoane a acestei pârghii de înnoire a sistemului. Tot "datorită" modului defectuos de organizare a examenelor la INM, unele instanţe s-au aglomerat cu dosare într-un mod nepermis. Nu s-a făcut public până în prezent nici un raport al INM din care să rezulte eficienţa acestui institut după cum nu s-au făcut publice nici CV-urile persoanelor care compun consiliul ştiinţific al INM sau ale diferitelor comisii de admitere (pentru a se verifica, printre altele, vechimea în activitatea practică în instanţe a acestor persoane).

CSM se face vinovat de încălcarea art. 36 din L.317/2004 prin nepropunerea adresată preşedintelui României pentru numirea în funcţia de judecători, respectiv procurori a persoanelor apte să ocupe locurile libere aflate în schema sistemului. Şi această neîndeplinire a obligaţiilor rezultate din lege a aglomerat activitatea magistraţilor care îşi desfăşoară în prezent activitatea în sistem. Cu alte cuvinte, există temeiuri de drept şi în acest sens pentru tragerea la răspundere a membrilor CSM care in acest mod au obstrucţionat necompletarea locurilor vacante de magistraţi. Aceeaşi vina revine CSM-ului şi pentru personalul auxiliar insuficient din instanţe şi parchete.

Raportul consideră că in mod intenţionat s-a menţinut un număr insuficient de magistraţi (ca şi personal auxiliar) in sistem. Scopul a fost de a se crea o imagine de suprasolicitare care sa justifice atât proasta conducere a sistemului cat şi abuzurile unor magistraţi (care de regula se apară ca au greşit fiindcă au prea multe dosare, respectiv plângeri de rezolvat).

;;;Criteriul de promovare a magistraţilor este in unele cazuri abuzul de care CSM- ui se face ca nu ştie şi/sau tocmai de aceea ii promovează pe aceşti magistraţi.

 

Exemplu:

Fata de abuzul judecătoarei Adina Cornea de la T.B, Secţia Comerciala s-a formulat plângere, pentru ca judecatoarea a refuzat pur şi simplu sa judece o somaţie de plata pe motiv ca nu poate sa-şi dea seama daca obligaţiunile pe care le deţinea creditorul sunt obligaţiuni sau cambii. In fapt problema era de actualizare a valorii şi a dobânzii obligaţiunilor iar debitorul (C.E.C. - ui) nu vroia şi nici acum nu vrea sa reactualizeze sumele, iar judecatoarea, ca sa-1 favorizeze pe debitor a motivat ca nu-şi da seama daca obligaţiunile sunt obligaţiuni sau altceva.

S-a făcut plângere la C.S.M, acesta a răspuns ca judecătorul este suveran cu privire la interpretarea probelor (deşi abuzul judecătoarei era evident - s-a încălcat art. 5 (2) din L. 303/2004) şi ulterior C.S.M. ui a promovat-o pe judecătoare Adina Cornea ca preşedinte a Secţiei Comerciale a T.B. Inutil sa precizez ca aceasta numire a obstrucţionat orice încercare de recuperare a creditului de 2.992.000 $ USA de la debitorul C.E.C, chiar daca acest lucru s-a încercat şi prin alte acţiuni. Este la fel de inutil sa amintim ca hotărârea aberanta a judecătoarei Adina Cornea care a motivat respingerea cererii de recuperare a creditului (prin aceea ca nu-şi da seama daca obligaţiunile sunt obligaţiuni) a fost invocata ca autoritate de lucru judecat.

In context trebuie menţionat faptul ca aglomerarea instanţelor este cauzata şi de hotărârile aberante ale unor judecători care in ciuda probelor evidente ii neindreptatesc pe justiţiabili, obligându-i pe aceştia sa caute pe alte cai procedurale sa-şi valorifice drepturile.

 

Exemplu:

Judecatoarea Leti Georgeta de la Secţia Contencios a Curţii de Apel Bucureşti a încălcat in mod grosolan drepturile procedurale ale reclamantului şi pentru a judeca de urgenta cauza a revenit asupra propriilor dispoziţii de administrare a probelor, adică a anulat măsura administrării in cauza a probelor care ii dezavantajau pe paraţi. Apoi judecătoarea a respins acţiunea pentru lipsa de probe. Judecatoarea Leti Georgeta a fost ulterior promovata de C.S.M. ca preşedinte al Secţiei de Contencios Administrativ.

 

Exemplu:

Judecătoarea Bârsan Gabriela de la înalta Curte de Casaţie şi justiţie, Secţia Contencios, se pregătea sa menţină hotărârea aberanta a colegei ei Leti Georgeta şi întrucât îşi mai spusese odată părerea in acea cauza (este interesant cum anumite cauze ajung "aleatoriu" la aceeaşi judecători) i s-a cerut sa se abţină, a refuzat şi atunci a fost recuzată. Dar cererea de recuzare scrisa nu a fost primita de registratura generala a înaltei Curţi de Casaţie şi justiţie fiindcă nu fusese vizata de arhiva Secţiei Contencios, arhiva a cărei şefa a refuzat pur şi simplu sa vizeze cererea motivând ca nu vrea sa o primească. Cererea de recuzare împotriva judecătoarei Bârsan Gabriela a fost depusa la C.S.M. (cu menţiunea ca a fost refuzata primirea ei de către registratura I.C.C.J.).

C.S.M.-ul a trimis cererea de recuzare I.C.C.J. (care a admis cererea de recuzare ca fiind întemeiata şi deci abuzul judecătoarei fiind dovedit).

Cu toate acestea Judecătoarea Bârsan Gabriela a fost promovata de C.S.M. ca şefa a Secţiei Contencios al I.C.C.J.

L. 544/2001 (privind accesul liber la informaţii) nu se aplica la nici o instanţa din Bucureşti şi la nici un Parchet aflat pe lângă aceste instanţe. Exista o dovada a opoziţiei parchetelor de a aplica legea, sprijinita de instanţele de judecata.

 

Exemplu:

Procuroarea Sintion Cătălina - primprocuror< adjunct al Parchetului de pe lângă Jud. Sect. 3 a refuzat sa înregistreze cererea de copiere a unui dosar, cerere făcuta in temeiul L,. 544/2001, înregistrând aceasta cerere in registrul plângerilor adresate Parchetului. Cu alte cuvinte, pentru a nu permite copierea dosarului cerut a falsificat natura cererii, transformând-o dintr-o simpla cerere de copiere a dosarului intr-o plângere. Pentru aceste abuzuri s-a făcut o plângere împotriva procuroarei care s-a soluţionat cu N.U.P. (de către procurorii Alexandru Cinteza - Parchetul de pe lângă I.C.C.J, evident George Bălan - Parchetul de pe lângă C.A.B.) .Apoi instanţa de fond (judecătoare Iancu Ana Hermina, de la Curtea de Apel, Secţia Penala) a respins plângerea împotriva soluţiei, motivând ca însuşi regulamentul de ordine interioara ii permite procuroarei sa falsifice voinţa unui cetăţean (sa nu înregistreze cererea in registrul privind L. 544/2001, ci sa califice cererea ca find o plângere).

Recursul se judeca la I.C.C.J. Secţia Penala şi a ajuns "aleatoriu" la o judecătoare (fosta procuroare) Măria Despina Mihai, care se poate dovedi cu acte ca a protejat faptele abuzive ale unei alte procuroare (Tereza Burlacu - abuzurile acestei procuroare produc efecte şi in prezent). Este adevărat ca Judecatoarea Măria Despina Mihai s-a abţinut de la judecarea cauzei după ce i s-a cerut acest lucru.

Organizarea defectuoasa a examenelor de admitere la I.NM. este simţită in modul in care se desfăşoară activitatea in instanţe (cele monitorizate) şi mai ales cat de puţin legale sunt hotărârile pronunţate de tinerii magistraţi.

 

Exemplu:

Micu Ileana Gabriela (Jud. Sect. 3 Bucureşti). Intr-o plângere făcuta împotriva soluţiei de N.U.P. data de procurori, făcuta chiar de învinuit! care fuseseră hărţuiţi ani de zile atât de procurori cat şi de instanţele civile pentru a renunţa la o casa, cer prin plângere sa se constate ca fapta lor nu exista, ca nu exista nici măcar in original o plângere împotriva lor şi sa infirme in acest fel nedreptatea provocata prin soluţia Parchetului (de tardivitate) a tragerilor la răspundere. Plângerea împotriva soluţiei însemna o critica dura la adresa procurorilor care hărţuiseră timp de mai mulţi ani nişte oameni care deţineau acte de proprietate legale, procurori care puseseră instituţia la dispoziţia unor impostori (de altfel abuzul continua). Tânăra magistrata a protejat cu neruşinare faptele grave ale procurorilor şi a respins plângerea, motivând tot o tardivitate dar a introducerii cererii, deşi in hotărâre recunoaşte ca cei care nu au motivat la timp rezoluţia au fost procurorii. Aşadar un tânăr magistrat muşamalizează intr-un dispreţ total fata de lege abuzurile mai multor procurori, procurori care au desfăşurat o adevărata "activitate de politie politica" împotriva unor oameni care s-au încăpăţânat sa-şi apere drepturile şi sa nu se lase înfrânţi de impostori (şi o fac şi in prezent).

 

Exemplu:

Tânăra judecătoare Cucu Cristina de la T.B, Secţia Comerciala:

Judecătoarea refuza cu obstinaţie sa constate nulitatea unei delegaţii de reprezentare, in condiţiile in care s-a invocat chiar falsul sub aspect penal. Nici cererea de recuzare împotriva sa nu a produs nici un efect, aceasta continuând sa recunoască unei persoane fizice un drept pe care nu-l are in conformitate cu legea (nu este de mirare întrucât preşedinta secţiei este tocmai judecătoarea Adina Cornea)

 

Exemplu:

Tot o tânăra judecătoare, Mihaela Stoian, dovedeşte un dispreţ total pentru lege şi un comportament inacceptabil pentru o şedinţa de judecata publica (comportamentul ei nu este singular).

Lăsând la o parte încălcarea flagranta a drepturilor procedurale (exista dovezi), judecatoarea Mihaela Stoian se comporta in şedinţa publica ca un adevărat gardian. Din clipa in care intra in sala de judecata şi pana termina şedinţa tipa pur şi simplu la asistenta (a existat chiar o evidenta a acestor ţipete şi s-a ajuns la cifra de 70 la o şedinţa de judecata). Şi tot de peste 70 de ori (pe şedinţa de judecata) loveşte cu pixul in birou in mod strident pentru a cere sa se facă linişte (deşi in sala este o linişte perfecta).

Aspecte mai sus menţionate intra sub incidenţa art. 97 lit. m din L. 303/2004 (privind Statutul judecătorilor şi procurorilor) intrucat atitudinea este nedemna pentru un judecător in exercitarea atributilor de serviciu fata de avocaţi, experţi, martori şi justitiabili.

In concluzie C.S.M. - ui (in special membrii aleşi) trebuie sa răspundă potrivit legii de starea actuala a neaplicarii pachetului de legi privind reforma injustiţie.

Întrucât C.S.M - ui menţine in sistem magistraţi compromişi impotriva cărora exista dovezi certe de încălcare a legii, urmează ca C.S.M. ui sa răspundă in solidar cu aceştia pentru daunele produse fiecăruia dintre cetăţenii României. Am in vedere imaginea perceputa atât in tara cat şi in străinătate in legătura cu modul defectuos in care C.S.M. ui a înfăptuit reforma injustiţie.

Raportul are in vedere şi o viitoare dezbatere având ca tema posibilitatea recuperării rapide a daunelor plătite de statul roman ca urmare a înfăptuirii defectuoase a actului de justiţie făcuta de magistraţii romani, daune ce au fost plătite ca urmare a admiterii plângerilor justiţiabililor romani făcute Curţii Europeana de la Strasbourg. Trebuie avut in vedere ca recuperarea sumelor sa poată fi făcuta chiar de la magistraţii pensionari, întrucât grava neglijenta sau reaua-credinţă a magistraţilor nu trebuie sa fie imputata cetăţenilor romani.

 

Un pas important spre normalizare ar fi o demisie in bloc a membrilor aleşi ai CSM şi chiar al preşedintelui înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Ar fi un act de onoare ce poate fi interpretat şi ca un transfer amiabil (a problemelor nerezolvate in sistem) altor colegi poate mai exigenţi. Gestul ar scuti D.N.A. sa lege numele magistraţilor care au săvârşit abuzuri in sistem de numele magistraţilor care au făcut parte din CSM in anul 2005, membrii ai CSM care evident nu şi-au făcut datoria.

Sistemul judiciar din România nu va intra in normalitate decât după îndepărtarea din sistem a magistraţilor compromişi. Trebuie început cu cei nominalizaţi şi pentru care exista dovezi certe. La fel trebuie procedat şi in cazul membrilor CSM, in cazul in care aceştia refuza sa îşi prezinte demisiile.

Raportul informează ca a iniţiat o evidenta nominala a magistraţilor împotriva cărora exista dovezi certe ca au săvârşit fapte penale, evidenta ce va fi făcuta publica împreună cu dovezile aferente. Aceasta trebuie sa constituie baza tragerii la răspundere nominala a magistraţilor ce se fac vinovaţi pentru aplicarea eventuala a clauzei de salvgardare.

In concluzie, sistemul judiciar roman poate intra in normalitate rapid şi eficient, întrucât raportul a identificat pârghiile minimale pe care se poate sprijini.

 

Bucureşti, Sector l, Emanoil Porumbaru 7, tel. 0724239347