ÎN ATENȚIA CONSILIULUI BAROUL BUCURESTI

Str. Dr. Râureanu nr. 3, Etaj 5, sector 5, 050047 București.

Fax: +40-21-312.10.84

E-mail: [email protected]

 

CC: U.N.B.R.

Str. Dr. Râureanu nr. 3-5, Etaj 2, Sector 5, 050047 București

fax: 031-402-2681, 021-313-4880

E-mail: [email protected]

 

 

08 noiembrie 2006

 

 

Domnule Decan Cristian Iordănescu,

  

Urmare solicitării mele din 05.10.2006, a scrisorii dumneavoastră de răspuns nr. 7223/31.10.2006 în care ați arătat că Regulamentul pentru desfășurarea adunării generale de alegere a organelor Baroului ce va fi organizată în luna martie 2007 a fost adoptat în ședința Consiliului Baroului București din 31.07.2006 și aprobat în ședința din 24.10.2006, și în cele din urmă a publicării Regulamentului la data de 01.11.2006, vă remit atașat, în interiorul termenului de 30 de zile prevăzut la art. 68 alin. 5 din Statutul profesiei de avocat, o serie de propuneri de amendamente însoțite de comentarii personale pe text.

 

Am convingerea că veți permite dezbaterea publică a oricăror propuneri, comentarii și amendamente venite din partea colegilor avocați pe marginea acestui regulament, făcând publice orice astfel de documente prin afișare la avizierele situate la parter si la etajul 5 din clădirea ce constituie sediul Baroului, precum și prin postare pe site-ul www.baroul-bucuresti.ro, exact în condițiile în care ați făcut public și Regulamentul.

 

Cu acest prilej, țin să subliniez că prevederile Regulamentului trebuie extinse și la alegerile de anul viitor pentru organele Filialei București a Casei de Asigurări a Avocaților, aflată în condițiile art. 53.2.i) din Legea 51/1995, art. 67.1 și 311 din Statut sub directa coordonare a Consiliului Baroului București.

 

  

Av. Ionuț Dobrinescu

E-mail: [email protected]  tel: 0722.296.224

 

 

=============================================

 

Mesaj pe Forumul Baroului Bucuresti

Joi Noi 16, 2006 5:50 pm

Titlul subiectului: Comentarii pe marginea Regulamentului alegerilor 2007

 

 

Salut decizia de publicare pe site-ul Baroului Bucuresti, pe chiar prima pagina, a propunerilor, comentariilor si amendamentelor pe marginea Regulamentului BB pentru alegerile din 2007. Exact asta cerusem si eu atunci cand am avansat propriile comentarii (redau mai jos scrisoarea mea de inaintarea a comentariilor catre Barou, transmisa in atentia domnului Decan).

 

O solutie simpla ar fi fost transformarea acestui Forum privat intr-unul public read-only. Daca Regulamentul este public (publicat direct pe site si afisat) si nu privat, nu vad de ce debaterea pe marginea regulamentului ar fi privata si nu tot publica.

 

Tin sa fac totusi 2 precizari importante.

 

1) Prevederile Regulamentului trebuie extinse și la alegerile de anul viitor pentru organele Filialei București a Casei de Asigurări a Avocaților, aflată în condițiile art. 53.2.i) din Legea 51/1995, art. 67.1 și 311 din Statut sub directa coordonare a Consiliului Baroului București. In directia Filialei CAA merg grosul banilor nostri, si acolo este nevoie de mult mai multa transparenta. Problema alegerilor consilierilor Filialei Bucuresti a CAA nu poate sa nu ne intereseze deopotriva.

 

2) Ar fi o mare greseala ca art. 7.4 si art. 8.1 din Regulament sa ramana in forma propusa initial. Observati ca nu este normal ca procesul verbal de admitere in principiu a candidaturilor sa fie afisat pe data de 10.03.2006 orele 16 (o zi de sambata), iar candidaturile sa poata fi contestate numai in interval de 24 de ore la sediul Baroului, adica intr-o zi de duminica, 11.03.2006. Daca o astfel de prevedere a fost strecurata intentionat si nu din greseala, formularea nu este numai nefericita, dar si reprobabila.

 

 

ID.

 

Hosted by www.Geocities.ws

1