Covaci,
IOan
(30.01.1940, Oradea), poet, prozator şi traducător. Este fiul Eufemiei (n.
Hoduţ) şi al lui Vasile Covaciu; e frate cu Aurel Covaci. După
absolvirea Liceului „Emanuil Gojdu" din localitatea natală, devine student
al Institutului „Maxim Gorki" din Bucureşti, de unde este însă exmatriculat
în anul al doilea (1958), ca urmare a arestării fratelui său şi
a condamnării
acestuia pentru „crimă de uneltire împotriva ordinei sociale". Este
nevoit să lucreze ca factor poştal (1958), frezor (1959), asistent de
farmacie (1963). Datorită relaxării politice din 1964, se poate înscrie din
nou la facultate, de această dată
la Facultatea de Filologie a Universităţii „Al. I. Cuza" din Iaşi, pe care o va absolvi în 1969. A fost
redactor la Agerpres (1970-1989), redactor-şef la Rompres
(1990-1992), director al Editurii F.F.
Press (1993-1999). Este membru al Uniunii Ziariştilor din România din 1974. De-a lungul carierei a
primit: premiul pentru reportaj al
Agenţiei Poloneze de Presă (1967), premiul pentru comentarii al Consiliului Ziariştilor (1988), premiul unic pentru proză scurtă al
revistei „Familia" (1994), premiul pentru traduceri al
Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti (1997). A colaborat la „Familia", „Cronica", „Iaşul
literar“, Contemporanul",
„România literară", „Luceafărul" ş.a.
Trăind într-o epocă „ieşită
din ţâţâni", străin de compromis şi imun la ademenirea
gloriei efemere, C., poet prin excelenţă, a ales să-şi
„spună" poeziile prietenilor, iar de scris, le-a scris pe ale altora, dedicându-se traducerii.
Aşa se face că volumele apărute începând cu anii 70 la Editura
Univers, volume ce l-au consacrat, sunt
transpuneri din scrieri semnate de Marina Ţvetaeva, Konstantin Balmont, Andrei Voznesenski, Evgheni Evtuşenko, de poeţi clasici chinezi, de
poeţi ucraineni sau letoni
contemporani. Aplecat cu precădere spre lirică şi îndeosebi
spre cea contemporană, C. are meritul de a fi schiţat prin traducerile sale o panoramă a poeziei
letone şi de a fi selectat
şi tradus din cei mai reprezentativi lirici ruşi ai secolului al XX-lea.
Tălmăcirile sale se caracterizează printr-o acurateţe poetică remarcabilă,
surprinzând şi redând individualitatea
tonului fiecărui autor în parte, oricât de diferiţi ar fi fost aceştia. După o carieră
strălucită de traducător, C. surprinde publicul, dezvăluinddu-şi prin volumul Trident (2002)
alte două ipostaze - de poet
şi prozator original, influenţat subtil, cel puţin în poeziee, de textele traduse de-a lungul
vieţii.
SCRIERI: Trident, pref. Gheorghe Grigurcu,
Bucureşti, 2002. Traduceri:
Marina Ţvetaeva, Poezii,
pref. A.E. Baconsky, Bucureşti, 1970 în
colaborare cu Aurel Covaci); Aleksandr Grin, Fugara pe ape, Bucureşti,
1971; Peştera duhurilor din muntele de la Soare-Apune. Antologie de proză chineza antică, Bucureşti, 1971; Andrei Voznesenski, Umbra sunetului, Bucureşti, 1973; Evgheni Evtuşenko, Poezii, Bucureşti, 1974 (în colaborare cu Victor
Frunză); Poemul lunii. Antologie de literatură chineză clasică, Bucureşti, 1975; Imants Ziedonis, Epifanii,
Bucureşti, 1975, Labirinturi,
Bucureşti, 1981, Basme multicolore, Bucureşti, 1988
(în colaborare cu Denisa Fejes); Konstantin Balmont, Sub cerul nordului,
Repere bibliografice: Nicolae Balotă, Extazele
lui Balmont, RL, 1976, 18; Dan Grigorescu, Trei poeţi chinezi, CNT,
1978, 20, Nicolae Balotă, Texte mirabile, RL, 1978, 47; Dan
Grigorescu, Imants Ziedonis, CNT, 1981, 44; Irina Petraş, „Crângul de cimişir", ST,
1982, 10; Viorel Sâmpetrean, „Eneida"
ucraineană în versiune românească, ABC, 2001, 4; Marie-Louise Semen, Trident, LCF, 2002,
26; Ana-Mana Brezuleanu, De trei
ori poet, „Zorile", 2002, 9;
Carmen Brăgaru, Ion Covaci, Trident", Kitej-grad, 2002,
8-9; Cristian Mugur, Un „pre-şaizecist" recuperat, RL, 2002,
43. C.Br.
(Dicţionarul general al literaturii române/ Academia Română – Bucureşti, Univers Enciclopedic, 2004, vol.2, pp. 426-427)