Aflată în pană de curent, Comisia Europeană se confruntă cu un masiv deficit de imagine. Printr-un concurs de împrejurări, legate de stadiul incipient al construcţiei europene Comisia nu mai este în stare să ia poziţii ferme pe nici un subiect. Deşi pare sigur pe el, preşedintele Barroso este legat cu mâinile la spate, în primul rând fiindcă nu-şi poate alege oamenii cu care să lucreze direct, comisarii fiindu-i impuşi de statele membre. Două subiecte sunt în atenţia statelor membre, la care s-a care s-a adăugat unul nou. Primele două sunt legate între ele şi se referă la modelul social european şi tratatul constituţional. Al treilea priveşte situaţia din noile state membre, România şi Bulgaria.

Ideea europeană esenţială pentru cetăţeni este salvarea modelului social. Europa a inventat acest sistem, de provenienţă creştină (mai târziu îmbrăcat în haina agnosticismului) a solidarităţii cu aproapele aflat în nevoie. Indiferent că vorbim de partide conservatoare, creştin-democrate, creştin sociale, liberale sau social-democrate, Europa înseamnă învăţământ şi asistenţă medicală aproape gratuită. Dar asta presupune totodată taxe. Prin taxe se susţine sistemul social european. Sistemul european se distinge net de cel al Statelor Unite, unde neoliberalismului respiră aerul libertăţii absolute. Statul nu-ţi impune să plăteşti aproape nimic şi eşti liber să trăieşti cum vrei. Destinşi şi joviali, americanii ar spune pe scurt, nu vreau să plătesc pentru altul este treaba mea cum mă descurc dacă am probleme. Problemele încep însă atunci când vezi în faţa spitalelor, magazine de haine second-hand, cu lucrurile pacienţilor puse la vânzare. Este vorba de hainele celor cu un serviciu bun dar o sănătate şubredă. Mai întâi, internarea pe termen mai lung i-a costat pierderea job-ului. Cerşitul în faţa spitalului este al doilea pas pentru cei mai puţin norocoşi în viaţă dar liberi să moară unde vor. Statele europene, începând cu cele nordice şi până la Germania din vremea lui Bismark au construit un alt tip de stat. În Europa de Est, unii analişti acuză sistemul bunăstării de …marxism. Ar fi adevărat, cu condiţia ca însuşi Hristos să fie marxist, ceea ce este evident o aberaţie.

Este adevărat, în unele ţări membre, sistemul de protecţie socială gâfâie din greu iar Comisia Europeană are capacitatea de a le ajuta. Una dintre acestea este, paradoxal, Franţa. Printre altele, francezii au zis „pas”proiectului constituţional tocmai pentru că articolul care definea modelul social european a fost redactat neconvingător. În tot acest proces Comisia şi-a rezervat deja un rol minor. Vremea lui Jacques Delors a trecut iar nemulţumirile statelor membre sunt exprimate din ce în ce mai vocal. Trecând la a treia problemă negativă care a ieşit la iveală zilele acestea ajungem la subiectul România. Săptămâna trecută, şase ţări împreună cu Preşedinţia germană au cerut explicaţii cu privire la slaba monitorizare a justiţiei. Faptul a trecut aproape neluat în seamă dar îngrijorarea de la Bruxelles pentru reversibilitatea procesului democratic din România nu are nici un precedent după 2004.

Atunci, Europa celor 25 a dat pe credit României, un vot de încredere şi aşa, integrarea a venit rapid, la 1 ianuarie 2007. Mai urma se finalizeze dosarele de corupţie ajunse în instanţă, să fie adoptată ANI, să fie finalizate agenţiile de plăţi prin care fiecare ţăran să poată beneficia, măcar de 100 de euro de la Uniune sau mai mult, în funcţie de muncă şi investiţii. (440 de milioane de euro sunt oferite României dar nimeni nu se va atinge de ele fiindcă Agenţiile de Plăţi nu sunt puse în funcţiune)

Ce s-a întâmplat după trei luni de la integrare? Foarte simplu, după ce au fost schimbaţi toţi cei care au început reformele dorite de Bruxelles agenda politrucilor de la Bucureşti nu mai corespunde cu cea a Comisiei Europene.

Statele europene sunt înşelate grosolan însă până când? Pe acest subiect, purtătorul de cuvânt al Comisiei, Mark Gray, a declarat „mai multe state membre au solicitat Comisiei o întâlnire pentru a discuta verificarea procesului de monitorizare stabilit în decembrie 2006 şi a situaţiei României în contextul realizării celor patru obiective la care s-a angajat.” Mark Gray nu a dezvăluit cum a prezentat Comisia situaţia de la Bucureşti, limitându-se la generalităţi de genul, „Comisia urmăreşte atent desfăşurarea evenimentelor din România” sau „vom avea echipe de experţi care evaluează mersul reformelor” iar „suspendarea preşedintelui este o problemă internă a instituţiilor româneşti”. Sub acest limbaj diplomatic se ascunde penibilul situaţiei în care se află aceeaşi Comisie. La Bruxelles, pe lângă modelul social şi constituţia europeană, Consiliul European va trebui să dezbată şi despre clauze de salvgardare şi suspendări. Pe de altă parte, în ţară, nimeni nu discută pe cele două subiecte esenţiale pentru Europa momentului actual.

Dacă nu se va întâmpla un miracol, clauza de salvgardare va trebui aplicată în iunie fiindcă cele patru obiective pe care Guvernul şi-a angajat răspunderea, nu-i mai interesează pe majoritatea parlamentarilor din România. Parlamentul se va ocupa, aşa cum a declarat „opoziţia”, de schimbarea legislaţiei în domeniul alegerii preşedintelui, vor adopta, în pofida recomandărilor comisarului Frattini, Codul Stănoiu sau îl vor schimba pe şeful DNA.

Este drept, suspendarea preşedintelui s-a făcut democratic şi perfect legal. Tot atât de democratic va fi şi celălalt proces din iunie, la Consiliul European, când statele membre vor vota suspendarea recunoaşterii deciziilor judecătoreşti emise de instanţele din România.