Frumuseţea Londrei

Am plecat din Bruxelles spre Londra pentru a descoperi cât de înfricoşaţi sunt londonezii de deschiderea graniţelor pentru români şi bulgari. După cum anunţau unele tabloide din România, mă aşteptam să fiu întâmpinat, atunci când îmi voi dezvălui identitatea, cu răceală şi neîncredere. Vameşul de la îmbarcarea spre Dover, mi-a privit atent paşaportul românesc, s-a uitat de două ori la maşina cu număr de Belgia, după care m-a întrebat, dacă am mai vizitat Marea Britanie şi cât stau. Aceleaşi întrebări mi le pun şi vameşii români însă există o enormă diferenţă: tonul vocii şi expresia feţei. Cel britanic mi-a zâmbit amabil, glumind despre cele câteva zile rămase până la aderare şi pofta mea de a ajunge aşa de dimineaţă la Londra. Cei români au feţe acrite deşi le merge incredibil de bine, apoi îţi vorbesc plictisit şi te fac să te simţi de parcă ai săvârşit crime nemărturisite. Când am ajuns la Dover era o vreme însorită, păstrată neschimbată în fiecare dintre cele 4 zile petrecute la Londra în căutarea britanicilor înspăimântaţi de români. Londra este un oraş în care furnicarul celor 10 milioane de locuitori par de ajuns ca să-ţi faci o părere despre ce gândeşte cetăţeanul de rând. despre imigranţii din Est. Oamenii cu care am vorbit, dintre cei care nu prezintă rapoarte Guvernului, nu fac nici politică şi nici nu au interese de partid, au fost relaxaţi şi binevoitori. Nu am văzut pe nimeni vorbind urât despre români cu toate ca am discutat cu zeci de persoane. Nu vezi inscripţii xenofobe pictate pe pereţi sau manifestări rasiste la adresa străinilor, de genul celor din Rusia şi Ucraina, deşi numărul imigraţilor din Londra este incomparabil mai mare. Nu există ieşiri naţionaliste în primul rând fiind majoritatea locuitorilor sunt obişnuiţi cu valuri de imigranţi, începând cu hughenoţii din timpul revocării Edictului de la Nantes şi continuând cu cei din coloniile britanice (în special India), cu irlandezii mânaţi de „Marea Foamete” din 1840, cu evreii din timpul pogromurilor din Rusia şi Polonia de la sfârşitul secolului XIX sau din timpul celui de-al doilea război mondial. Cu localnicii cu care am vorbit, mulţimea de est europeni aflată în Marea Britanie la ora actuală, nu-i umple de fiori şi nici nu le trezeşte resentimente naţionaliste. Părerea lor: „aşa cum indienii au fost integraţi în societatea britanică cu succes, cu atât mai mult cetăţenii din „Noua Europa” o vor face”, chit că,adaug eu. li se vor interzice unora (românilor şi bulgarilor) dreptul la muncă. Nicola, o englezoaică din Kensington, îmi spunea că „problema muncitorilor români şi bulgari este una falsă fiindcă este încă nevoie muncitori, mai ales în Scoţia”. Este adevărat, numărul polonezilor este vizibil la Londra, mai mult decât s-au aşteptat autorităţile (50-60 de mii în loc de aprox.. 500 de mii). Iată însă cum o subevaluare este urmată de un alt calcul greşit, mai exact o supraevaluare. Calculele autorităţilor britanice indică în prezent un număr de 450 de mii de imigranţi români care vor veni în Marea Britanie în 2007. Ce zic londonezii de această „evaluare”? Însumând opiniile pe care le-am înregistrat părerea generală este că „cei de care va fi nevoie vor rămâne iar cei de care nu vor bătea la alte uşi”(Ross, un londonez din Paddington). Am notat şi opinia unui britanic care era supărat pe „Guvernul Majestăţii Sale” fiindcă cedează în faţa Uniunii Europene, inclusiv atunci când a acceptat integrarea României şi Bulgariei. Dacă cetăţenii din Londra par mai degrabă nepăsători sau, în câteva cazuri, sunt de acord cu decizia autorităţilor de a nu permite românilor şi bulgarilor să muncească legal în Regat, unii politicieni britanici afişează o frică aproape maladivă de imigraţia din Est. Iată ce declara pentru România Liberă, în luna septembrie, liderul Partidului eurosceptic UKIP (Partidul Independent Britanic), Nigel Farage: „numărul imigranţilor din România şi Bulgaria va fi de ordinul sutelor de mii(…) nu avem nimic în comun cu cele două ţări balcanice (…) aş fi preferat ca Marea Britanie să nu fie într-o Uniune Europeană cu România şi Bulgaria”. Este de notorietate că Nigel Farage are ca scop ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană iar problema imigraţiei românilor şi bulgarilor este unul din mijloacele utilizate (de mai mulţi politicieni) .

Dar cum s-au făcut estimările numărului de imigranţi care vor veni în Marea Britanie (170 de mii de bulgari şi 450 de mii de români) cu următorul val de extindere, ne spune Neil O’Brien, cercetător şi directorul cunoscutului think-thank londonez, Open Europe: „Studiul se bazează pe metodologia Guvernului, care arată că, este o strânsă legătură între numărul de imigranţii şi venitul net pe cap locuitor din ţara de origine. Bineînţeles, ştim că, într-un asemenea caz, nu se poate prezice nimic cu precizie.” Cert este că, după ce am văzut personal, numărul esticilor care au trecut Canalul Mânecii a devenit redutabil, şi asta chiar în alte oraşe mai mici, cum ar fi Canterbury sau Dover. Chiar şi în restaurantele cochete din Covent Garden majoritatea angajatelor sunt poloneze (cam jumătate) fie provin din Slovacia, Ungaria, Cehia sau din ţările baltice. Anja este o slovacă de 23 de ani pe care o poţi confunda uşor cu o daneză sau suedeză dacă nu ar trăda-o părul vopsit. Lucrează la bar de 6 luni, se mişcă dezinvolt şi se bucură când află că sunt român, adică tot estic. „De ce am venit la Londra? Ştii şi tu. Avem nevoie de bani în Est şi aici poţi să lucrezi legal. În plus, îţi găseşti mult mai uşor un loc de muncă decât în Franţa sau Germania” Anja îşi întrerupe discuţia fiindcă un client îi oferă un buchet de trandafiri roşii. Le ia zâmbind, apoi le duce în spatele barului şi le împarte cu celelalte fete care chicotesc, dându-şi coate...

Multe lucruri plăcute te surprind când eşti în Londra, fie tu imigrant sau turist. Nu poţi să nu observi, pe lângă numărul teraselor încă primitore în luna noiembrie (când termometrele arătau, un incredibil 16 grade) teatrele aflate mai pe la fiecare colţ de strada. Un amănunt interesant în ultima privinţă: modul relaxat în care se îmbracă britanicii atunci când vin la teatru, sălile de spectacole pline şi preţurile la bilete extrem de piperate. (de când Margaret Thatcher a tăiat subvenţiile de la stat).

Convins că m-am lămurit cu lumea imigranţilor am intrat (şi) la Muzeul Victoria & Albert să văd două colecţii temporare. Renaşterea italiană era subiectul uneia dintre ele, dublată în aceeaşi zi de o prezentare de modă Christian Lacroix. Creatorul francez, a ţinut să-şi prezinte colecţia de modă în sala cu picturi renascentiste care i-au inspirat ultimele costume. Pasionat de teatru, operă şi artă, Lacroix a prezentat în 20 de minute, o combinaţie impresionantă de modele şi culori brodate într-un stil care amintea şi de moda din timpul Renaşterii dar şi formele contemporane. Glamuros şi dramatic, trecut dar şi prezent surprins în plin dinamism, iată cum se „trăieşte” arta în Londra zilelor noastre. După prezentarea colecţiei Lacroix am dat o fugă să văd expoziţia cu tema invenţiilor „tehnice” a lui Leonardo. Aici, surpriză: două dintre manechinele show-ului de mai devreme, (cu „look-ul” de la prezentare à la Cleopatra) se uitau la invenţiile marelui renascentist. Cuprins de bănuieli, le-am întrebat şi pe ele una din întrebările celor patru zile petrecute în Londra: „where do you come from?”.Veneau din Ucraina şi Ungaria.

Victor Iulian Tucă