Masura justa a trecutului este singura solutie pentru un viitor fara fantome.
Dupa orice regim totalitar, fiecare generatie isi are de facut propria reevaluare fata de ce are de facut.
Daca in Vest, generatia nascuta in anii ’40 in tari ca Germania sau Italia a reusit sa inteleaga ce a insemnat totalitarismul nazist, in Est, comunismul este perceput de aceeasi generatie intr-o cheie total neadecvata viitorului european. In mare masura, aceeasi generatie, inghesuita intre blocurile gri si strazile desfundate din Romania contemporana a ramas fidela vechilor custi ceausiste (nea’ Nicu a construit ceva, astia ce au facut?). Memoria functioneaza selectiv. „Tacimul“ aruncat dupa seri bune de stat la celebrele cozi comuniste este confundat cu aripioarele de pui din magazinele de astazi (cum poate gindi un pensionar din Berceni). Din cauza nesfirsitelor telenovele, lumea nu mai vede cele doua ore de televiziune in care era servit Ceausescu pe stomacul gol. Lucruri care ni se par uimitoare pentru societatea de astazi (cei 10 litri de benzina pe luna, circulatia intr-un weekend cu sot sau fara, intunericul si griul in care traiau) in fapt, umilintele nesfirsite indurate de aceeasi generatie nu au fost realizate si reevaluate de victime nici pina in prezent. Majoritatea lor nu au iesit pe 21 sau 22 decembrie pe strazi, iar din Piata Universitatii nu au inteles nimic. Au preferat resentimentul in locul unei cure purificatoare, vociferarii fara efect in locul unui vot eficient. Se plingeau in fata televizorului de preturi covirsitoare si salarii mizerabile, dar votau pe furis cu „social-democratii“ de caviar ai lui Adrian Nastase et comp. Au preferat sa-si injure colegul pensionar Toma Zaharia care si-a servit patria si mai ales buzunarul cu succes si sa traga concluzia finala „lasa draga, decit Jeep lui, tot mai bun Trabantul nostru“. La fel de frustrati si muti ca cei care doar murmurau de durere atunci cind Biserica Sfinta Vineri era lovita de macaralele regimului comunist, pensionarii au ajuns si foarte saraci, dupa ani buni de asa-zisa guvernare social democrata. Concluzia lor (normal): „Mai bine era pe vremea lui Ceausescu!“. Fantomele bintuie inca pe strazile infundate ale custilor-bloc realizate in „iepoca de aur“. Un amic sugera o solutie: ar trebui scosi toti popii pe strazi sa lumineze ei calea celor pierduti printre spiritele rele ale trecutului comunist. Cred ca o implicare civica mai pronuntata ar fi o solutie mult mai practica. In fond, generatia celor nascuti in anii ’40 este alcatuita din multi dintre propriii nostri parinti.
Altfel, vom intra in UE cu alta generatie moarta din start. •
