Cu zece ani In urma,
Inainte de "glasnost" si
de "perestroica" si de
reunificarea Germaniei, Intr'una din rarele sale aparitii publice, Alexandr
Soljenitan a fost Intrebat cum vede el solutia dezastrului sovietic. Raspunsul
lui a fost: "E necesara regenerarea poporului din Uniunea Sovietica." Nici n'a
pomenit "democratia de tip occidental" - pe care o traia si-o cunostea bine.
Ne-am mirat atunci si nu l-am Inteles. Dar astazi stim ca salvarea Romaniei
vine prin regenerarea si asanarea morala, intelectuala, juridica si economica,
pornind de la individ si terminand cu structura cea mai larga a statului, si nu
din imitarea formelor externe de guvernamant din tarile vestice cu toata
coruptia lor. Iata cateva aspecte ale "democratiei de tip occidental" din Statele
Unite.
Sub pretext ca "lupta Impotriva
traficului cu stupefiante", agentiile
guvernului federal confisca averea
mobila si imobila a cetatenilor
nevinovati care
nici macar nu sunt
acuzati de nimica si nu sunt nici
macar arestati ori adusi In fata
justitiei.
Un simplu denunt al oricui,
indiferent cat de mincinos, este
suficient. In realitate, agentii federali
Isi pun ochii pe cate-o proprietate siapoi pretind ca au primit un denunt
Impotriva proprietarului - sau solicita
un denunt. In fiecare an, sunt In
medie 52.000 de victime ale acestor
procedee. Pare de necrezut? Sa
vedem:
Paul si Rosie Berger din Sand
Springs, Montana, In varsta de 84 si
91 de ani respectiv, s'au trezit la 6 si
jumatate In dimineata zilei de
Miercuri, 25 Martie 1993 cu o bandade 20 de agenti federali care i-au
terorizat si brutalizat timp de 6 ore In
asa chip Incat dupa aceea au trebuit
sa fie dusi la spital. Timp de 6 ore nu
li s'a permis sa vorbeasca cu nimeni,
si nimanui nu i s'a permis sa se
ocupe de ei. Agentii federali au
confiscat de la sotii Berger doua
camionete si utilaj agricol (Don
McAlvany, The Waco Massacre: A
Case Study on the Emerging
American Police State, Iulie 1993,
apud Catholic Family News, "The
Nazi-communist takeover is under
way in America", Octombrie 1994,
pp. 12-18, 23).
Rusty Hardenburg din Ohio s'a
trezit cu peste 12 agenti FBI Inarmati
care i-au confiscat cele peste 100 de
computere de care avea nevoie In
munca pe care o depunea la serviciile
Rusty-n-Eddie Bulletin Board. Rusty
Hardenburg n'a fost nici macar
acuzat de absolut nimic; nimeni
altcineva n'a fost nici acuzat nici
arestat; dar agentii federali au luat
prada si-au ramas cu ea (ibidem).
In 1989 farmacia lui Robert
Harwood din California i-a fost luata
sub pretext ca ar fi putut distribui
valium fara reteta. N'a avut loc nici
un proces; nu s'a dovedit niciodata
nimic Impotriva lui Robert Harwood;
dar guvernul i-a confiscat atat
cladirea cat si marfa din farmacie.
Atat Robert Harwood cat si sotia lui
au murit din cauza persecutiilor pe
care le-au suferit din partea
guvernului (ibidem).
Don Carlson din San Diego,
California s'a trezit Intr'o dimineata
In 1992 din cauza ca cineva Ii darama
usa de la intrare. Crezand ca sunt
banditi care cauta sa-l jefuiasca (si nu
era departe de adevar), Carlson si-a
luat pistolul si-a tras un foc Inspre
invadatori. Acestia erau agenti FBI
si-au raspuns cu o grenada care l-a
ranit pe Carlson In asa fel Incat si-a
pierdut pentru totdeauna uzul bratului
si piciorului drept. Agentii federali
nu aveau nici un fel de dovada ori
plangere Impotriva lui Carlson si nici
nu exista nici un fel de banuiala
Impotriva lui (emisiunea televizata 60
Minutes, CBS, 22 August 1992).
Sotii Hasselman din nordul
Californiei Isi luau dejunul Intr'o
dimineata cand In casa lor a dat
buzna o banda Inarmata; crezand ca
sunt banditi neoficiali, doamna
Hasselman a Incercat sa telefoneze
plitiei - dar atat ea cat si sotul ei au
fost trantiti la pamant si imobilizati
acolo o ora si jumatate (Catholic
Family News, loc. cit.).
Intr'o seara friguroasa de Martie
din 1993, Janice Hart, cosmeticiana
din Portland, Oregon, Intorcandu-se
de la pravalie unde fusese sa cumpere
alimente Insotita de cei doi copii ai ei
de 12 si 4 ani si un copil de 9 ani al
unei vecine, si-a gasit casa sparta si
ravasita de o banda Inarmata care
s'au dovedit ulterior a fi agenti
federali ai biroului Alcoolului,
Tutunului si Armelor de Foc
(BATF). Dandu-se jos din masina,Janice Hart a fost trasa In casa de
unul dintre ei care i-a spus:
"Inchisoarea te paste." Copiii au fost
brutalizati; masina a fost
perchezitionata; iar In casa, Janice
Hart privea cu uimire cum agentii
BATF Ii golesc dulapurile si
sertarele, trantind farfuriile si
paharele de podea si smulgand
hainele de pe umerase. Ea a spus:
"Ma numesc Janice Hart. Astea sunt
lucrurile mele," la care agentii au
raspuns: "Ai s'ajungi la'nchisoare,
Janice." Apoi opt agenti au dus-o In
pivnita unde au interogat-o timp de
peste o ora, fara sa-i permita sa intre
In legatura cu nimeni. In cele din
urma au dus-o la politie si i-au
deschis un dosar, luandu-i amprentele
digitale; dupa care, privind
amprentele, o femeie de la politie a
spus: "Nu e asta persoana",
si'ntorcandu-se spre Janice Hart i-a
spus: "Poti pleca acasa" (The
Oregonian din 7 Martie 1993, apud
Catholic Family News, loc. cit.).
Willie Jones, comerciant din
Texas, era In drum spre Houston
unde intentiona sa cumpere puieti
pentru comertul lui agricol, pe care
intentiona sa-i plateasca cu bani
pesin. Agentii federali Insa i-au
confiscat suma de $9.000, fara sa-l
acuze de nimica si fara sa existe nici
un cap de acuzare si nici o banuiala
Impotriva lui. Intrebati de reporterul
programului 60 Minutes pe ce s'a
bazat confiscarea banilor, agentii
federali au raspuns ca drepturilecetatenesti garantate de constitutie nu
se aplica In cazuri civile, numai In
cazuri penale; cu alte cuvinte,
criminalul acuzat de o crima are
drepturi cetatenesti, dar cetateanul
nevinovat care nu este acuzat de
nimic NU ARE DREPTURI
CETATENESTI.
La 28 Februarie 1993, agentii
BATF, pretextand ca exista banuiala
ca unii copii ar fi prost tratati In
complexul de locuinte din Waco, au
Inceput un asediu de 51 de zile, pe
durata caruia au torturat cei 86 de
oameni, Intre care 24 de copii,
privandu-i de electricitate, taindu-le
aprovizionarea si contactul cu
exteriorul, privandu-i de somn si
odihna prin lumina orbitoare
proiectata toata noaptea si zgomote
asurzitoare continui de animale In
agonie si de monodii tibetane,punctate cu cantece In care refrenul
era "ai sa fii ars", ca In cele din
urma sa-i Impuste din helicoptere, sa-i gazeze, sa-i striveasca cu tancurile
si sa le dea foc. Cercetarile
anterioare dovedisera ca nici un copil
nu fusese niciodata maltratat acolo.
Victimele erau membrii unui grup
numit Branch Davidians care studiau
Biblia sub Indrumarea lui David
Koresh, si-si castigau existenta
muncind In diferite profesiuni In
localitatile din apropiere. Toate
pretextele sub care au fost torturate si
ucise aceste victime ale guvernului
federal (maltratarea copiilor, depozit
de arme ilegale) s'au dovedit
mincinoase, dupa cum tot o minciuna
este faptul ca cei peste 100 de agenti
Inarmati cu tancuri, cu helicoptere,
cu aruncatoare de flacari, au fost
nevoiti sa Inceapa asediul pentru ca
nu li s'a permis sa patrunda In
cladire. Atacul fusese planuit de mult
In asa fel Incat sa extermine toate
victimele, si pentru antrenarea
ucigasilor cu aproape un an Inainte se
construise In Arkansas o cladire
identica cu cea ocupata de victimele
guvernului. Agentii federali si-au
Inceput operatia nu somand sau
cerand sa fie lasati sa intre, ci
Impuscand civilii neInarmati care
lucrau In curte, Impuscand cainii, si
Impuscand prin plafon din helicopter
o tanara mama care sedea pe pat
alaptandu-si copilul. La 19 Aprilie,
acesti agenti atat de Ingrijorati de
"maltratarea copiilor" au pompattimp de 6 ore gazul CS (malonitril o-clorobenziliden) In Incaperile In care
se refugiasera mamele cu copiii, un
gaz pe care Statele Unite s'au angajat
la conventia de la Paris Impotriva
armamentului chimic sa nu-l
foloseasca nici macar Impotriva
trupelor inamice In razboi, un gaz
care imobilizeaza Inainte de a ucide
facand imposibila fuga victimelor, un
gaz extrem de inflamabil. Agentii
federali si-au aratat clar intentia de a
ucide, nu de a evacua, pe toti acei
copii de maltratarea carora erau asa
de Ingrijorati; caci au telefonat
tuturor spitalelor din jur si pana si
spitalelor din Dallas, avertizandu-le
ca vor avea un numar mare de
pacienti cu arsuri - dar
n'au chemat
pompierii decat la o jumatate de
ora dupa ce-au dat foc victimelor
de la Waco
, asteptand ca focul sa
ucida toti supravietuitorii si sa stearga
orice urma; apoi au daramat cladirile
cu tancurile peste victimele gazate si
arse, astfel Incat eventualii
supravietuitori sa moara striviti si sa
fie imposibil de reconstituit cursul
evenimentelor. Cadavrul lui David
Koresh a fost gasit cu un glonte In
mijlocul fruntii, alaturi de cadavrul
lui Steve Schneider care avea un
glonte In ceafa; amandoi au fost
declarati "sinucisi" (McAlvany, apud
Catholic Family News).
BATF a executat mii de raiduri
similare In Statele Unite, practicand
"democratia de tip occidental."
Numai In 1993, scrie McAlvany,"BATF a invadat 2000 de case si
pravalii ucigand multe victime
nevinovate si confiscand bunuri In
valoare de zeci de milioane."
Subcomitetul Senatului pentru Justitie
a raportat ca "75% din actiunile
BATF-ului au fost Indreptate
Impotriva unor cetateni nevinovati
fara intentii sau cunostinte de vreo
faradelege, care-au cazut In capcane
pregatite de BATF." Intr'o astfel de
capcana a cazut familia Weaver din
Idaho.
Randall (Randy) Weaver traia cu
sotia, trei copiii si un caine In casa
lui de la Ruby Ridge din Idaho,
unde, sub pretext ca ar fi vandut o
pusca unui agent federal secret careia
Ii scurtase teava cu un centimetru
(ulterior s'a dovedit ca Randall
Weaver vanduse o pusca normala si
legala, dar agentii federali au scurtat
teava pustii) a fost Inconjurat de o
banda de agenti federali si jandarmi
locali care venisera sa ucida, nu sa
aresteze. Au Inceput prin a Impusca
cainele care-i mirosise cum se
furisasera ascunsi prin tufisuri; apoi
l-au Impuscat In spate pe Sammy
Weaver, copil de 14 ani, asasinandu-l; prietenul familiei, Kevin Harris, a
ripostat In legitima aparare si In acest
schimb de focuri a fost ucis marsalul
William F. Degan. Cu toate
eforturile de musamalizare ale
guvernului, s'a aflat ulterior ca
William Degan
a fost Impuscat din
spate
, nu din fata, deci nu de catre
victimele asediului. Lon Horiuchi siRichard Rogers, doi agenti FBI, au
fost trimisi de urgenta la Ruby Ridge
cu o armata de 50 de oameni, si cu
ordin sa traga In orice forma
omeneasca fara sa astepte vreun semn
de ostilitate (In mod legal agentii
guvernului n'au voie sa traga decat In
legitima aparare). Inarmat cu aceste
dispozitii, agentul federal Lon
Horiuchi a Impuscat-o In gat pe
Vicky Weaver, care-si tinea sugarul
la san, In usa casei ei, zdrobindu-i
capul. Acelasi Horiuchi a aparut
ulterior printre ucigasii federali de la
Waco, Texas (Raportul confidential
al Departamentului Justitiei, citat In
The Balance, Decembrie 1994, p. 4).
Intentia trupelor de asalt a fost sa
ucida toate victimele si sa le dea foc,
ca la Waco, si doar prezenta de spirit
a unui reporter care le-a dat de stire
ca filmeaza totul i-a oprit
(McAlvany, apud Catholic Family
News). Sub pretext ca fusese ucis
William F. Degan, supravietuitorii au
fost Inchisi si acuzati de "complot de
a asasina functionarii guvernului."
Randall Weaver a ajuns In Inchisoare
si fiicele lui pe drumuri. Desi a fost
gasit nevinovat de catre juriu,
Randall Weaver, cu sotia moarta, fiul
ucis, viata zdrobita, a fost condamnat
de judecator la plata unei amenzi
mari pe care nu avea de unde s'o
plateasca.
S'ar parea ca metoda favorita a
agentilor federali de tratare cu
publicului este asasinarea si arderea.
Tot asasinat si ars a fost GordonKahl, dupa ce o trupa de agenti
Insotiti de jandarmi locali i-au atinut
drumul In stil banditesc cand se
Intorcea cu sotia, fiul, si prieteni din
Medina. Jandarmii au deschis focul
asupra lor fara sa-i someze, fara sa
se identifice, si fara nici macar sa
invoce vreun pretext oarecare.
Banuind un atac banditesc din partea
autoritatilor, fiul lui Gordon Kahl,
Yorie, care-si adora tatal, insistase
sa-si schimbe hainele; Imbracat cu
jacheta si palaria tatalui sau, Yorie
Kahl a fost Impuscat In stil de
executie, si-a scapat cu viata ca prin
minune - ca sa fie arestat, fara sa fi
facut absolut nimic, si sa fie si astazi
In Inchisoare, dupa 11 ani. Nu e
singurul detinut politic care geme In
Inchisorile americane pentruca a iubit
dreptatea si adevarul. Gordon Kahl a
fost asasinat In 1983 de catre agenti
federali In Arkansas si casa In care se
gasea cadavrul lui a fost arsa
(ibidem).
De ce comit agentii federali
aceste fapte? McAlvany scrie: "1. Ca
sa faca bani. Ca piratii din Marea
Caraibilor, cei care 'fac ordine' Isi
Impart prada Intre ei si cu agentiile
lor (locale, de stat si federale) dupa
raid. 2. Ca sa-i distruga pe cei care
nu le sunt simpatici, cei care rezista
actiunilor lor de fortare si de
reglementare, si care protesteaza prea
tare la metodele folosite Impotriva
lor. 3. Ca sa-si faca reclama, si 4.
Ca sa sperie oamenii si sa-i faca sa se
supuna guvernului In toate ca sa nupateasca la fel" (Catholic Family
News, pp. 12-13). Victimele torturate
si ucise cu atata cruzime la Waco,
Texas erau un grup care traia pe
proprietatea proprie si muncea
independent In diferite profesiuni.
Erau un grup de oameni religiosi care
credeau In dreptul garantat de
constitutie de a purta arma. Randall
Weaver si familia lui traiau
independent In casa lor si credeau In
dreptul lor garantat de constitutie de
a purta arma. Gordon Kahl, erou
militar, era un om foarte respectat si
mult admirat de toti cei care-l
cunosteau, carora le explica
constitutia si felul In care este
Incalcata. Nu acestia sunt cetatenii
ideali ai Noii Ordini Mondiale - ci
hoardele de vite care intra cuminti In
tarcuri unde asteapta ca guvernul sa
le dea de mancare, sa le dea de
lucru, sa le dea Ingrijire medicala, si
sa-i duca la abator cand crede de
cuviinta. E usor de vazut de ce sunt
executati, eliminati si lichidati
oamenii capabili, demni si liberi din
Statele Unite; exact asa au procedat
autoritatile sovietice cand au
"eliberat" tarile satelite si-au instaurat
"democratia de tip socialist". Dar de
ce tin agentii BATF sa dea foc
victimelor? De ce neaparat acest
ritual al focului? Am vazut In
reportajele filmate agentii BATF cum
stateau In jurul cladirii In care ardeau
cei 86 de femei, barbati si copii
nevinovati din Waco facand gesturi
ciudate de parca se Inchinau - dar nustim cui si In ce ritual.
Tot timpul cat a durat tortura si
asediul victimelor de la Waco,
Texas, publicul a fost inundat de o
propaganda intensiva prin mass-media si prin toate canalele
guvernamentale, impunandu-se
lozinca: "erau niste fanatici religiosi
care aveau arme si-si merita soarta."
Dar nu toate creierele din America
au putut fi spalate astfel. Unii sunt
nedumeriti si se Intreaba cat de bine
sunt feriti de maltratare copiii cand
sunt ucisi prin foc, prin gazare, si
striviti sub tancuri. Au Inceput sa se
ridice voci ale unora care se Intreaba
de ce trebuie lichidati cu atata
cruzime oameni muncitori si cinstiti
care au boala sa citeasca Biblia.
Drept raspuns la aceasta nedumerire,
guvernul i-a pedepsit pe cei doi
agenti federali, Charles A. Sarabyn si
Phillip J. Chojnacki, care
condusesera masacrul de la Waco,
mutandu-i la Washington. Dar cei doi
agenti au refuzat sa-si ia postul In
primire la Washington (unde salariile
lor erau mai mici), si-au ramas astfel
fara serviciu - dar nu pentru multa
vreme; ambii au facut Intampinare si-au cerut sa fie reinstituiti In posturi
cu plata retroactiva. Sarabyn Il acuza
pe alt agent, James Cavanaugh,
pentru ca i-ar fi ascuns unele
informatii care i-ar fi permis sa evite
dezastrul de la Waco. E greu de aflat
adevarul la BATF. Aceasta agentie a
avut In 1993 un buget de $359
milioane, dintre care $280 demilioane erau alocate "mentinerii
ordinii". BATF a confiscat In acel an
15.011 pusti, la pret de $18.553 de
pusca; majoritatea au fost confiscate
pe nedrept, caci erau arme legale
detinute In mod legal. Sute de
cetateni nevinovati au devenit
victimele BATF-ului; sute de oameni
vin acasa de la lucru si-si gasesc
locuinta distrusa. Dar Infine un agent
BATF a ucis si un om care nu e
complect nevinovat: un agent BATF
din Sacramento a tras un glonte In
cap unui alt agent BATF. La
Chicago, Intreg biroul BATF este sub
investigatii pentru luare de mita,
pentru delapidare, si pentru ca
confisca arme de la cetateni
nevinovati pe care le vand apoi pe
sub mana bandelor de criminali; sase
agenti din Chicago au fost gasiti
pasibili de pedeapsa si-au fost
pedepsiti - cu transferul (The
Balance, Decembrie 1994, p. 6).
Din paginile astea, agentii
federali apar In majoritatea lor ca
niste ticalosi lipsiti de orice scrupule.
Astfel de oameni sunt promovati In
guvernul "democratiei de tip
occidental"; de astfel de oameni are
nevoie Noua Ordine Mondiala pentru
intimidarea maselor. Acum 20 de
ani, In Statele Unite te bucurai cand
vedeai un politist, stiind ca vei fi
aparat daca esti nevinovat. Astazi,
politistii se comporta ca si banditii.
Capii politiei din Washington, D.C.
si din New York au declarat ca mare
parte din coruptia care domneste Inrandurile politiei provine din faptul
ca au fost recrutati criminali cu
antecedente penale printre politisti
(The CDL Report, Noiembrie-Decembrie 1994, p. 5).
La 7 Octombrie 1994, Congresul
american a votat o lege care cere
companiilor telefonice sa instaleze
aparatura de spionat toate
convorbirile telefonice. Primii patru
ani, contribuabilii vor plati primele
$500 de milioane din costul
instalatiilor, dupa care companiile vor
trebui sa acopere restul (estimat la
cateva miliarde de dolari) pe care-l
vor recupera desigur de la abonati.
Congresul discuta acest lucru cu
Comisia Federala pentru Comunicatii
(Federal Communications
Commission, FCC). Roy Neal,
Presedintele Asociatiei Telefoanelor
din Statele Unite, spune ca "abonatii
telefoanelor vor plati prin
abonamentul lor, nu contribuabilii"
(Informationweek, 24 Octombrie
1994, p. 24). Comunicatiile radio
sunt de mult interceptate si spionate,
ne asigura specialistii, dar marelui
public nu i se spune asta
(Informationweek, 7 Noiembrie 1994,
p. 8). Publicul a aflat Insa despre un
alt proiect al guvernului si s'a
revoltat: si anume despre proiectul de
a lua sub control total miscarea
fiecarui vehicol particular, astfel Incat
nu proprietarul si soferul masinii sa-i
determine traseul ci aparatura
electronica programata de organe decontrol guvernamental, printr'o
actiune numita "sosele inteligente"
(smart highways) (Informationweek,
5 Decembrie 1994, p. 106). Cartea
lui Charles Ostman, Total
Surveillance: Your Life on a Chip
zugraveste un viitor In care tehnica
de identificare a DNA-ului folosita de
FBI va fi Ingemanata cu sistemul de
asistenta medicala nationala promovat
de Bill si Hillary Clinton (care
foloseste o cartoteca electronica), cu
cartoteca de identitate a salariatului,
cu numarul sub care te urmareste IRS
(Internal Revenue Service), si cu
activitatea Organizatiei de Spionaj
National (Mondo 2000 No. 13 p. 16,
apud Informationweek, 26 Decembrie
1994, p. 57).
Controlul perfect asupra iobagilor
va fi realizat cand In loc de bani se
va folosi o carte de credit electronica
In "societatea fara bani". Salariul
muncitorului va fi intrat In
computerul central, de unde
muncitorul va cheltui cat vrea
folosindu-se de o cartoteca
electronica care valideaza plata
pentru bunurile cumparate prin
transferul electronic al pretului
cumparaturii din contul lui In contul
vanzatorului. Un consortiu bancar
numit Mondex va inaugura aceste
cartoteci, a caror folosire e
deocamdata benevola. "Ne va parea
bine cand nu vom mai fi obligati sa
cautam maruntis potrivit", scrie un
propagandist (Informationweek, 17
Octombrie 1994, p. 10), dar nu maiscrie ce se Intampla daca contul tau
este radiat din computerul central -
din gresala, prin reaua functionare a
aparaturii, din rautate, sau ca
pedeapsa pentru pareri politice
incorecte. In mod ironic, la cateva
pagini distanta gasim un caz In care
un escroc a furat 60.000 de numere
de astfel de conturi electronice de la
compania telefonica MCI si le-a
vandut unora care le-au folosit In
mod fraudulos, provocand pagube de
$50 milioane (ibidem, p. 22).
Trei proprietari de casa din
Berkeley, California, Alexandra
White, Joseph Deringer, si Richard
Graham, au protestat cand agentia
guvernamentala HUD (Housing and
Urban Development) a plasat un local
pentru vagabonzi alcoolici (homeless
alcoholics) In vecinatatea caselor lor.
Inafara de pericolul pe care-l
constituie vagabonzii alcoolici care
ataca, fura si ucid, chiar daca scapa
de aceste atacuri, localnicii sunt
ruinati prin deprecierea proprietatii
lor a carei valoare este infinit redusa
de o astfel de vecinatate. Pentru c'au
Indraznit sa protesteze, cei trei au
fost amenintati cu un an Inchisoare si
amenzi de $100.000 fiecare. Li s'a
ordonat sa predea HUD-ului toata
corespondenta lor, toate declaratiile si
scrierile. Nefa peste HUD este
Roberta Achtenberg (descrisa In
Introducere In politica zilelor
noastre). Cazul s'a bucurat de
oarecare notorietate, motiv pentru
care ziarul "conservator" U.S.Newsand World Report a scris ca "HUD
trebuie sa intervina repede publicand
limite precise care sa protejeze
dreptul la libera expresie a cetatenilor
... e una sa obiectezi la vecinatatea
cu negrii ... si alta sa obiectezi la
asezarea unui camin pentru alcoolici
langa doua pravalii de bauturi
alcoolice ..." Mortimer Zuckerman,
redactor-sef la acea revista, pare sa
apere dreptul la libera expresie, nu-i
asa? Dar dreptul la libera expresie a
fost abolit: "Actul de Inchiriere
dreapta" din 1988 interzice
proprietarilor sa prefere sa Inchirieze
oamenilor lipsiti de vicii, caci astfel
"se discrimineaza Impotriva
celorlalti." Oricine prefera "sa nu
Inchirieze la betivi" sau "la cei ce
abuzeaza de stupefiante" este dat In
judecata si condamnat In virtutea
acestui act. Primii care beneficiaza de
acest act sunt avocatii: o femeie din
Salem, Oregon, a dat In judecata un
ziar din Oregon pentruca In
Duminica Pastilor a aparut In acel
ziar un anunt "de Inchiriat" care se
Incheia cu "Sarbatori Fericite!" si ea,
ca "ne-crestina", s'a simtit lezata.
Cazul este sub jurisdictia Robertei
Achtenberg (bineInteles, ca "ne-crestina", ea Intelege durerea
reclamantei). A doua categorie de
oameni care beneficiaza de acest act
sunt contopistii angajati ca sa
cenzureze tot ce se scrie si se spune
In Statele Unite, ca nu cumva sa se
strecoare vreo vorbulita care sa
"lezeze" pe cineva ca In cazul de maisus. Ni munca lor nu este inutila: Tim
Kearney, coordonatorul programului
pentru "actul de Inchiriere dreapta"
din 1988 In Montgomery County,
Pennsylvania, a dat directiva: "Daca
cineva n'a luat imediat telefonul In
mana ca sa raspunda la un anunt 'de
Inchiriat' pentruca s'a simtit exclus
prin vreo formulare, avem un motiv
de plangere. In fiecare zi, victimele
sufera dureri si junghiuri de
discriminare - care se acumuleaza.
Asta Inseamna sa lupti pentru
drepturi civile."
Dementa asta "anti-discrimina-torie" n'a coplesit numai creierele
spalate ale americanilor. In Elvetia,
la 25 Septembrie alegatorii au votat
ca renunta la dreptul de libera
expresie si prefera cenzura care sa-i
apere de "exprimari rasiste."
Guvernul si news-media lor le-a
explicat cum, ca sa fie mai bine
"intrati In Europa", trebuie sa
renunte la dreptul de a se exprima
liber; si 55 %Y din cei care s'au
prezentat la urne au votat o lege care
"interzice orice expresie publica care
justifica, neaga sau minimalizeaza
acte de genocid." Astfel, e interzis In
Elvetia sa te Indoiesti ca la Auschwitz
au fost gazati 4 milioane de evrei,
desi atat guvernul sovietic (rus) cat si
Crucea Rosie si istoricii israeliti au
negat si discreditat acea cifra
mincinoasa. Rosmarie Dormann, care
a coordonat propaganda pentru
aceasta lege, este mahnita pentruca45 %Y din cei care s'au prezentat la
urne au votat Impotriva cenzurii.
Avocatul evreu Sigi Feigel din
Zgrich este si el trist ca "aproape
jumatate din elvetieni au spus nu", In
ciuda propagandei intensive. Tristetea
lor este justificata, caci doar 44%Y din
alegatori s'au prezentat la urnele de
vot, si din acestia 55 %Y au votat cu
ei - deci doar 24 %Y din elvetieni sunt
"pe linie". Elvetienii din regiunile
rurale s'au opus In mare masura
cenzurii; cei care-au votat pentru sunt
cei de la orase, unde locuiesc ne-elvetienii. Sigi Feigel, figura
proeminenta In Comunitatea Culturala
Israeliana din Elvetia, se plange si ca
alegatorii elvetieni au votat Impotriva
propunerii de a trimite soldati
elvetieni In alte tari sa "pazeasca
pacea" sub comanda Natiunilor
Unite, si Impotriva acordarii
cetateniei copiilor imigrantilor ilegali
din Africa si Asia In Elvetia. Ni In
1992, alegatorii elvetieni au votat
Impotriva "comertului liber" propus
de Sigi Feigel. Dar Rosmarie si Sigi
se consoleaza cu victoria lor In
impunerea cenzurii In Elvetia; de-acum le va fi mult mai usor sa
impuna celelalte masuri (The
National Vanguard, No. 114,
Noiembrie-Decembrie 1994, pp. 9-13). In Italia, primului ministru
Silvio Berlusconi i s'a cerut sa-l
admonesteze pe un alt ministru
pentru ca acesta spusese ca lobby-ul
evreiesc din New York a fortat
caderea lirei italiene (The CDLReport, Noiembrie-Decembrie 1994,
p. 7). In Africa de Sud, dupa
"victoria democratiei," s'au
descoperit un foarte mare numar de
"vrajitoare" are au fost pedepsite prin
metoda "democratica" de a-i lega
fedeles si a le pune o camera de
automobil plina cu benzina, In jurul
gatului, careia i se da foc,
asigurandu-i astfel victimei suferinte
prelungite, In timp ce "democratii"
rad si se bucura vazand cum victima
urla cand focul Ii mananca cu Incetul
carnea fetei, gatului si umerilor.
Aceasta este metoda preferata a
stalpilor "democratiei" ca Nelson
Mandela si sotia lui, care au laudat-o
foarte mult In discursuri publice, si
este si o metoda favorita de
"restabilire a democratiei" In Haiti.
Dar unii observatori au remarcat ca
cei acuzati de vrajitorie si pedepsiti
prin metoda "colierului cu benzina"
nu sunt doar oponentii politici si cei
care nu le sunt simpatici lui Mandela
si Aristide, ci chiar si oameni de care
acestora nu le pasa, dar care sunt
ceva mai Instariti decat acuzatorii lor.
In fosta regiune autonoma Bowa,
langa Pietersburg In nord-estul Africii
de Sud, In primele 4 luni ale anului
1994 au fost arsi de vii 73 de oameni
cu metoda aceasta "democratica" a
"colierelor cu benzina" (The National
Vanguard, No. 114, Noiembrie-Decembrie 1994, p. 14).
Argumentul pentru eliminarea
libertatii practicii medicale si
instaurarea medicinii socialiste In
Statele Unite este costul exorbitant al
Ingrijirii medicale, pe care oamenii
saraci nu si-l pot permite.
Intr'adevar, costul Ingrijirii medicale
a crescut In mod exponential In
ultimii 20 de ani. Pe de o parte
guvernul impune si pretinde
medicilor si spitalelor o birocratie din
ce In ce mai complicata si greoaie,
care necesita angajarea unui exces de
personal pentru manipularea
noianului de hartii si formulare
cerute; pe de alta, clasa parazita a
avocatilor incita pacientii la procese
de "daune cauzate prin eroare
medicala" si medicii si spitalele
platesc avocati si societati de
asigurare care sa-i apere de aceste
procese ruinatoare. Apoi exista,
desigur, si lacomie umana In tagma
medicala. Dar principala cauza este
monopolul asupra medicinii care a
Inlocuit In Statele Unite practica
libera din trecut. Monopolul care
Inlocuieste piata libera dintotdeauna si
In orice domeniu de activitate umana
a ruinat acel domeniu de activitate -
indiferent daca monopolul este alstatului, sau al unei persoane, sau al
unui grup de persoane.
Azi americanii se vad amenintati
de spectrul monopolului statului In
medicina. Cel care promoveaza cu
forta neobosita medicina socialista
(care n'a reusit sa fie legiferata In
Congress In 1994, dar ameninta la
orizont) este Senatorul Jay
Rockefeller (pe numele adevarat
Roggenfels, pe care-l purtau bunicii
lui Inainte de a se fi "convertit" la
crestinism); iar cei care-i spun lui
Rockefeller ce sa faca sunt
Rothschild si Kissinger. La o
Intalnire secreta la hotelul lui
Rockefeller din Jackson Hole,
Wyoming, unde Rockefellerii au In
stapanire cea mai mare parte a
pamantului tarii, principalele societati
de asigurare medicala (stapanite tot
de Rockefelleri Inca de prin 1910) au
cazut de acord sa puna monopol pe
medicina si sa elimine libera practica
instaurand un plan national de
Ingrijire medicala care sa acopere pe
toti cetatenii Statelor Unite "astfel
Incat cei saraci sa se bucure de
aceeasi Ingrijire medicala ca si cei
bogati." Ntim cam cum actioneaza
egalitarismul asta medical In
medicina socialista. Cuvantul de
ordine In programul de medicina
socialista al lui Clinton este
folosirea
fortei Impotriva populatiei
.
Toti cetatenii vor fi
fortati
sa fie
membrii unei societati de asigurare
dintre cele aprobate de guvern,
platind o cotizatie ridicata direct dinsalariu; neplata acestei cotizatii se va
pedepsi cu amenzi de trei ori mai
ridicate
. Comitete Regionale ale
Sanatatii vor decide cine primeste
Ingrijire medicala, cand o primeste,
sub ce forma o primeste, si de la
cine. Membrii acestor comitete
birocratice vor avea astfel putere
asupra vietii si mortii cetatenilor.
Numele acestor birocrati este
"paznicii portilor" - titlu masonic
(este uimitoare predilectia socialistilor
internationalisti pentru frivolitatile
oculte si cabalistice; sau pentru ei
poate nu sunt frivolitati?) Toti
bolnavii vor fi obligati sa se supuna
deciziilor acestor contopisti; cine
Incearca sa obtina tratament medical
fara aprobarea acestor "paznici ai
portilor" va fi pedepsit cu amenzi
pana la $50.000 si
15 ani Inchisoare
- si medicul care Incearca sa-l ajute
la fel. Medicii vor fi obligati sa
raporteze guvernului toate amanuntele
despre pacientii lor, altfel vor fi
amendati cu $10.000. Celor nesupusi
li se va confisca averea pe baza unei
simple
acuze nedovedite
, fara nici
un proces legal. Toate astea sunt
prevazute In proiectul de lege pentru
"Ingrijirea medicala nationala."
O treime din populatia Statelor
Unite sufera de obezitate, jumatate
sufera de hipotiroidism, bolile
copilariei sunt epidemice, o treime
din familii au cate un membru cu
probleme psihice, jumatate din
cetatenii americani vor muri cu o
boala cardio-vasculara, o treime dinei vor muri de cancer. Medicina
americana este pe locul 14 In lume.
Medicii americani n'au voie sa
izoleze si sa urmareasca cazurile de
SIDA, si n'au voie sa prescrie
tratamente netoxice si care sa nu faca
rau pacientilor; tratamentele cu
metode naturale si neotravitoare nu
sunt acoperite de asigurarea
medicala, nu sunt platite, si sunt
ridiculizate.
Guvernul
obliga
toti copiii sa fie
vaccinati cu substante care le
deterioreaza creierul, le dau
infectii, Ii fac hiperactivi, dau
nastere la cancer infantil si la
defecte congenitale, si cauzeaza
moartea unor sugari
(cf. studiul lui
Scheibner din 1993). Unora dintre
copii aceste vaccinuri le deterioreaza
psihicul
facandu-i criminali
(cf.
studiul lui Coulter din 1990).
Guvernul otraveste apa de baut din
orase cu clor, care este cancerigen, si
cu flor, care distruge sistemul de
imunitate. Dar mortile cauzate de
imunizare, clorinare si fluoridizare
sunt musamalizate de guvern si
medicilor li se interzice sa le
dezvaluie.
Numai 5 %Y din pilulele cu care
sunt Indopati pacientii au fost testate,
si numai 3 %Y din ele au efect
binefacator; dar aceste pilule sunt
bagate pe gatul pacientilor pentruca
aduc un venit de $100 de miliarde de
dolari. Intr'adevar, profitabile sunt
industria medicamentelor, industria
alimentara, industria medicala aleclanului Rockefeller si-ale stapanilor
lui (Dr. Grady A. Deal, Clinton's
National Health Care Plan is
Fraudulent, Monopolistic, Socialistic
and Totalitarian, In CDL, Ianuarie
1995, pp. 4-5).
Dar de ce vor muri o treime din
americani de cancer? De ce sunt asa
de obezi si diabetici? Dupa luni de
investigatii, s'a dovedit ca industria
carnii de vitel foloseste droguri
cancerigene si potential mortale
pentru consumatorii carnii de vitel.
Sa lamurim pentru cei ce nu stiu care
sunt metodele "industriei agrare" In
Statele Unite.
Inainte de cel de-al doilea razboi
mondial, fermierii mici si mijlocii
cresteau vite. Acestea traiau la ferma
pe pamant la lumina zilei Intr'un mod
natural pentru ele. Laptele astfel
obtinut era curat si natural, carnea
astfel obtinuta se putea manca fara
pericol. Dar pamantul era presarat de
familii de fermieri muncitori si
cinstiti, obisnuiti sa traiasca
independent din munca lor. Nu de
astfel de cetateni are nevoie guvernul
international; In Noua Ordine
Mondiala, pamantul trebuie sa
apartina celor 400-500 de familii de
bancheri internationali ale
"Inteleptilor", iar masele trebuie
manate sa Ingroase randurile plebei
de la orase, unde sa li se dea "paine
si circuri" de catre stapanii lor si sa
fie total supuse acestora. Astfel,
agricultura intensiva cu Ingrasaminte
artificiale a produs momentan recoltemari care au ruinat si eliminat prin
competitie micul fermier - si au
ruinat si solul si apele otravindu-le cu
DDT si alte produse chimice.
Cresterea animalelor In mod intensiv
In hale de ciment, In care animalele
sunt Inghesuite In cutii si tintuite
nemiscate In lanturi de la nastere
pana la moarte, a eliminat micul
producator de carne si lapte, caci a
inundat piata cu carne si produse
lactate mai ieftine. Pentru obtinerea
lor, nu numai ca vitele, porcii si
pasarile sunt torturate cu cruzime
diabolica In aceste uzine de carne si
produse lactate ("factory farms"), dar
ca sa le faca sa castige rapid In
greutate, sa le faca sa retina apa In
tesuturi si sa le Impiedece de a muri
Inainte de taiere de bolile si
suferintele inerente modului acesta de
viata, sunt Impastate cu antibiotice,
hormoni de crestere artificiala, si
steroizi. Apele si solul sunt otravite
de produsele acestor uzine de carne
vie, de urina concentrata pe suprafete
mici, de infectiile care Infloresc In
aceste conditii de viata ale
animalelor. Ni substantele chimice cu
care se obtine rapid cantitatea de
carne vie dorita
sunt cancerigene
. In
final, produsele sanatoase ale micilor
fermieri au fost eliminate de pe piata
si consumatorii nu mai cumpara de la
magazinele bine aprovizionate cu
carne si oua decat carne si oua care
le dau cancer si care sunt infectate cu
salmonella. Salamul cu soia, de care
se plang adeptii lozincii "noi muncimnu gandim", nu era cancerigen cum
e carnea pe care o mananca
americanul de rand. BineInteles, cele
400 de familii de stapani nu mananca
ce mananca poporul.
Pentru a elimina micul
producator de unt, lapte si branza,
vacile din uzinele de produse lactate
au fost transformate In masini de
lapte care produc cu 40 %Y mai mult
lapte decat normal. Tintuite In boxe
aliniate In hale de ciment, vacile sunt
hranite cu cereale, nu pasc asa cum
ar fi natural pentru ele, si sufera de
paralizii dureroase. Jumatate din
vacile de lapte din uzinele americane
sufera de mastita, si sunt tratate cu
antibiotice. In ciuda acestui fapt,
procentajul de puroi din laptele pe
care-l beau americanii este ridicat.
Vacile care traiesc natural In grajd si
pe pasune au o viata productiva de
20-25 de ani; vacile din uzinele
americane sunt istovite si ucise dupa
4 ani. Carnea obtinuta de la ele
contine 60 %Y din reziduurile chimice
periculoase si nepermise din carnea
consumata In Statele Unite.
Desi este dovedita nocivitatea
hormonilor, antibioticelor,
steroizilor, a metodelor de uzina
intensiva In exploatarea animalelor
pentru produse alimentare, agentiile
guvernului Statelor Unite (Food and
Drug Administration si United States
Department of Agriculture) le-au
aprobat, dupa cum au aprobat metode
si mai nemiloase de maximizare a
profitului monopolurilor si eliminarea clasei de producatori mici si
mijlocii: transferul embrionar si
ingineria genetica. Dar si fara
acestea, viata scurta a animalelor
"domestice" este extrem de cruda In
uzinele monopolurilor agro-industriale americane. Vacile sunt
dotate de la natura cu enorma
afectiune atat pentru viteii lor cat si
pentru celelalte animale din cireada si
pentru stapanii si paznicii lor. Viteii
noi-nascuti sunt imediat luati de la
mama, si In afara de cele cateva
viteluse pastrate pentru uzina de
lapte, restul sunt trimisi imediat sau
la abator sau la fabricile de carne de
vita, unde Isi petrec scurta lor viata
Intr'o tortura continua. Calatoria la
abator este un chin pentru aceste
biete animale, caci fabricantii de
carne sunt interesati de maximizarea
profitului, nu de evitarea ranilor si
suferintelor animalelor, pe care le
maltrateaza, electrocuteaza, bat si
tortureaza pentru a le face sa se
grabeasca. Au fost vazuti lucratori
lovind cu bestialitate animale care-si
rupsesera picioarele si agonizau, ca
sa le faca sa se ridice pe picioarele
rupte. Viteii dusi la uzinele de carne
de vitel sunt tintuiti In cutii atIt de
Inguste Incat nu se pot nici Intoarce,
sunt hraniti doar cu hrana lichida
care sa-i faca anemici si sa le
albeasca carnea, si cu antibiotice care
sa mascheze degradarea sanatatii lor
(Melanie Adcock, si Mark Finelli,
The Dairy Cow: America's 'Foster
mother', In HSUS News, iarna 1995,pp. 20-24). Departamentul
Agriculturii Statelor Unite a emis un
regulament pentru cresterea vitelor
destinate consumului care pare scris
de cei mai cruzi, inumani si diabolici
proponenti ai uzinelor de carne vie.
Din comitetul care-a redactat
regulamentul au facut parte persoane
ca Jack Albright, de la Universitatea
Purdue, care-a afirmat ca "nicaieri nu
scrie ca un vitel are dreptul sa se
miste In decursul vietii sale" (The
Humane Farming Association, Vol.
XII, No. 4, p. 9).
Printre substantele chimice
dovedite cancerigene cu care
producatorii de carne de vitel
otravesc consumatorii este
clenbuterolul, care sporeste cresterea
zilnica In greutate a viteilor cu 30 %Y
si da carnii de vitel culoarea palida
preferata de consumatori. Desi este
interzis In Europa, clenbuterolul a
fost folosit de fabricantii de carne de
acolo, cauzand peste 1.000 de cazuri
dovedite de Imbolnavire grava care
au necesitat spitalizare de urgenta.
Ultimul caz este al celor 140 de
persoane care s'au otravit cu carne de
vitel In 1994 In Spania. In Statele
Unite s'a dovedit ca cel putin cinci
persoane au murit din cauza ca au
mancat aceasta carne de vitel. Una
dintre principalele uzine de carne de
vitel este Provimi, Inc., al carei
presedinte este Aat Groenvelst, fost
vice-presedinte al companiei Pricor
care produce clenbuterol. Desi
Asociatia pentru Agricultura Umana(Humane Farming Association) a
semnalat folosirea ilicita a
clenbuterolului In industria carnii de
vitel si a cerut sa se intervina Inca
din August 1989,
autoritatile au
refuzat sa intervina zicand ca s'ar
periclita investigatiile daca s'ar
institui investigatii!
Dupa 5 ani de
tergiversari, Infine Food and Drug
Administration si vamesii au Inceput
sa se miste. In Martie 1994, au gasit
ca clenbuterolul era cumparat pentru
47 de uzine de carne de vitel.
Rezultatul: Ken Cheatham, directorul
Asociatiei Producatorilor Americani
de Carne de Vitel, a emis o circulara
In care fericea producatorii pentru
reusita de a musamaliza afacerea si a
o tine departe de ochii publicului, si-i
Indemna pe proprietarii de uzine de
carne de vitel sa evite "aceste
incidente" pentru un timp. Agentiile
guvernului Statelor Unite (Food and
Drug Administration, United States
Department of Agriculture) stiu de
mult ca se foloseste clenbuterolul
otravitor si ilegal In productia carnii
de vitel - si tot ce fac este sa
musamalizeze "ca sa nu se produca
panica" (The Humane Farming
Association, Vol. XII, No. 4, pp. 1-5).
Agentiile guvernamentale sunt
foarte grijulii cu profiturile marilor
monopoluri. Astfel, Monsanto profita
enorm din faptul ca obliga
producatorii de lapte sa Indoape
vacile cu hormonul de crestere
asemanator insulinei IGF-1 pe care-lproduce. Acest hormon
este dovedit
cancerigen si cauzeaza cancerul
sanului la femeile care beau laptele
obtinut de la vaci tratate cu IGF-1,
lucru stiut Inca din 1989. Recent,
Asociatia Medicala Americana si-a
exprimat parerea ca "e necesar sa se
mai studieze pericolul pe care-l
prezinta laptele cu hormon IGF-1
pentru copii, adolescenti si adulti."
Pana se vor face aceste studii, Food
and Drug Administration
interzice
producatorilor care NU folosesc
hormonul cancerigen IGF-1 sa
arate acest lucru, caci astfel
condumatorii ar putea prefera
laptele neotravit
celui otravit! Desi
Insasi studiile de la Monsanto arata
ca tratarea vacilor cu IGF-1 produce
o crestere a mastitei vacilor cu 80%Y,
care are drept rezultat o mare
crestere a cantitatii de puroi In lapte,
aceasta situatie este corectata prin
folosirea intensiva de antibiotice
suplimentare peste cele date vacilor
pana acum - facand si mai nesanatos
laptele pentru consumatori (Dr.
Samuel S. Epstein, A Needless Risk
of Breast Cancer, ibidem, p. 6).
Pentru a spori profiturile
companiei Monsanto, agentia
guvernamentala americana Food and
Drug Administration interzice
producatorilor de lapte care nu-si
trateaza vacile cu acest hormon sa
informeze publicul caci astfel
publicul ar avea posibilititatea de a
alege si s'ar putea sa aleaga lapte
curat, lipsit de puroi. Uniuneafermierilor din Wisconsin raporteaza
pierderi mari suferite de fermieri ale
caror vaci au murit din cauza ca li
s'a administrat hormonul artificial al
companiei Monsanto; John Shumway,
fermier din statul New York, si-a
pierdut un sfert din cireada In urma
injectiei cu acest hormon, si vacile
care-au supravietuit au suferit de
mastita foarte dureroasa; vacile
fermierului Charles Knight din
Florida au suferit asa de grav de
mastita din cauza injectiei cu
hormonul produs de Monsanto Incat
laptele lui a fost respins de catre
cooperativa careia Ii apartine din
cauza procentajului de puroi prea
ridicat. Acestea nu sunt cazuri
izolate. Aplicarea hormonului produs
de Monsanto a creat o epidemie de
infectii si boli la vacile de lapte,
carora li se administreaza In
consecinta si mai multe antibiotice,
periclitand astfel si mai mult
sanatatea consumatorilor. Dar
consumatorii nu se pot feri de aceste
efecte nocive caci Monsanto, gigant
monopolist cu resurse banesti imense,
Ii ameninta pe fermieri cu procese
penale care-i vor distruge daca
Indraznesc sa arate publicului
diferenta dintre laptele curat si cel
infectat. Iar indicatiile guvernului par
a fi scrise de avocatii firmei
Monsanto. Cand producatorii de
Inghetata Ben & Jerry au aratat ca
laptele folosit de ei nu contine
hormoni si antibiotice, agentia
guvernamentala Food and DrugAdministration i-a amenintat ca le va
confisca produsele, si i-a Impiedecat
sa vanda produse lipsite de hormoni
si componenti nocivi. Apoi,
Monsanto a dat In judecata firmele
Swiss Valley Farm si Pure Milk and
Ice Cream Company pentruca aratau
ca laptele lor nu contine hormoni; si
a trimis 2.000 de scrisori de
amenintare altor bacanii si vanzatori
de produse lactate. In lupta Impotriva
santajului gigantului monopolist
Monsanto, fermierii si producatorii
de lapte s'au adresat legislatorilor
statelor lor cerand sa li se permita sa
vanda lapte neotravit cu hormonii
firmei Monsanto si sa li se permita sa
arate publicului acest lucru. Statul
Vermont a emis o lege care permite
etichetarea laptelui lipsit de hormoni;
si un numar de districte scolare, mai
ales din Wisconsin, Connecticut si
California, refuza sa dea copiilor sa
bea lapte cu hormonii artificiali ai
firmei Monsanto. Lupta Impotriva
cupiditatii monopolistilor Noii Ordini
Mondiale si coruptiei guvernamentale
continua (The Humane Farming
Association Special Report, Vol. XII,
No. 4, pp. 7-10).
Salariul pe patru ani al lui Leland
Tollet, Inalt functionar al fabricii de
carne de pui Tyson, a fost de $5,523
milioane; salariul lui Bob Peterson,
de la fabrica de carne IBP, a fost de
$15,523 milioane In 5 ani; al lui Phil
Fletcher de la concernul industrial-agricol ConAgra a fost de $3,078
milioane In doi ani. In Oklahoma,concernul industrial Braum's Dairy
Farm concentreaza 14.000 de vaci de
lapte In halele uzinei sale, care
consuma 300 de tone de produse
nutritive zilnic. Energia electrica care
smulge profitul de la aceste vaci
costa peste $100.000 pe luna. Ziarul
New York Times lauda zelul cu care
"industriasii Incep sa transforme
afacerile cu porcine In uzine pe
banda rulanta", caci, scrie ziarul,
"operatii industriale de uzina
Ingemaneaza tehnologia si marile
finante schimband fata industriei
carnii de porc ... afacerile cu carne
de porc atrag companii care se
bazeaza pe banii bancilor din marile
orase si de pe Wall Street." Intre
timp, Intr'un singur an doar (1988),
80.000 de familii de fermieri au fost
izgonite din casele lor, ferma si toata
averea le-a fost confiscata, si cei care
nu s'au sinucis si n'au murit de
foame Ingroasa randurile celor care
scotocesc prin gunoaie In orasele
mari. Dr. Mark Cook de la
Universitatea din Wisconsin din
Madison a explicat la conferinta
Cercetatorilor Industriilor Pfizer de la
Inceputul anului 1994 ca este necesar
ca consumatorii sa manance carne de
animale bolnave, pline de agenti
patogeni, caci animalele cu sistem
imunologic sanatos cresc mult mai
Incet si acest lucru ar reduce profitul
industriilor de carne cu sute de
milioane de dolari anual. In 1992, au
fost doua focare de otravire cu
bacteriile mortale e. coli 0157:H7 dincarnea vanduta publicului; In 1993,
au fost 16 astfel de focare; pana la
jumatatea anului 1994, s'au raportat
deja 14 de astfel de focare. Solutia:
Institutul Carnii al Statelor Unite a
declarat ca nu este responsabilitatea
industriei sa produca si sa vanda
carne lipsita de agenti patogeni
mortali, si ca este treaba
consumatorului "sa faca In asa fel
Incat produsul sa nu fie otravitor"
(Farm Sanctuary, Sanctuary News,
toamna 1994, p.7).
Capitanul Richard F. Burton,
autorul a 48 de carti publicate In
timpul vietii, este faimos mai ales
pentru traducerea integrala a celor
1001 de Nopti, al caror succes a lasat
In umbra celelalte scrieri ale sale. La
moartea sa a lasat 20 de manuscrise
neterminate. A fost un neobosit
cercetator al populatiei Orientului
Apropiat si al Indiei, parti ale
Imperiului Britanic din zilele lui In
care si-a petrecut viata ca consul.
Cunostea neamurile orientale si
vorbea limbile lor asa de bine Incat
bastinasii nu-l deosebeau de ai lor
cand, deghizat, se amesteca printre
ei. Tiganii, ale caror izvoare le-a
studiat In India ca tanar ofiterstationat In Sindh si care l-au fascinat
toata viata, Il considerau unul de-al
lor; caci vorbea romani asa de bine
Incat nu putea fi detectat. Scrise cu
toata simpatia pentru gruparile etnice
pe care le trateaza, studiile lui despre
evrei, tigani, si islamici sunt
revelatoare. Despre evrei, pe care Ii
descrie cu admiratie, remarca Intre
altele "imensa si anormala lor
capacitate pentru minciuna ... si
metoda lor subtila de a-si obtine
scopurile prin metode ocolite",
predilectia pentru pornografie si
preocuparea exclusiva pentru
camatarie (The Jew The Gypsy and El
Islam, W. H. Wilkins ed., 1898, pp.
28-29). Mai departe, Burton remarca
extraordinara lor "dragoste pentru
misticism si simbolism, ...
devotamentul lor pentru farmece
magice si arte oculte" (pp. 30-31).
Educati In luminatul materialism
dialectic al marxismului, care aici In
Statele Unite se numeste "umanism"
si "rationalism", am fost oarecum
uimiti sa vedem cum odata cu
avansul sistemului socialist si-al
teroarei totalitare de stat suntem
coplesiti din ce In ce mai mult de o
masiva revarsare de magie neagra,
stiinte oculte, spiritism, si superstitii
din cele mai primitive, viguros
promovate de guvern si de scolile de
stat. Doar parca era vorba ca suntem
eliberati de misticism, ca religia e
opiul popoarelor, ca suntem oameni
rationali crescuti In spiritul
adevarului stiintific? Atunci de cepuhoiul asta de simboluri oculte si
masonice In scoli, In institutii, In
viata publica? De ce se strecoara
emblema soarelui cu chip uman si
raze ca niste limbi ondulate tam-nisam In emisiunile culturale de la
televizor, de cate ori e o trecere?
Soarele a fost emblema Partidului
Comunist Roman In 1948. Emblema
Noii Ordini Mondiale, a
socialismului international, e
trandafirul, un trandafir rosu.
Presedintele Statelor Unite, Bill
Clinton, s'a fotografiat cu un
trandafir rosu In mana In biroul sau
din Casa Alba. Fotografii cu un
trandafir rosu In mana au si tovarasul
Fidel Castro, dictatorul bolsevic al
Cubei, si tovarasii Gorbaciov,
Hrusciov, Molotov, si chiar marele
Lenin. Emblema lui Ion Iliescu e tot
trandafirul ...
Prin decretele prezidentiale si
legislatia votata In Senat si Congres,
Statele Unite sunt un stat socialist
Inca din 1945; dar publicul n'a aflat
acest lucru, caci nu era Inca pregatit.
Pregatirea poporului american pentru
socialism s'a facut cu rabdare si
perseverenta In ultimii 50 de ani, prin
degradarea morala si intelectuala In
scoli si universitati, prin ruinarea si
eliminarea marei clase producatoare
de mijloc, prin propaganda despre
pericole globale fictive ca "gaura de
ozon din atmosfera", "Incalzirea
globala", "noua glaciatiune", care cer
o politie globala si un control globalasupra populatiei (The Hour of the
Time, Joi 19 Ianuarie 1995).
Trandafirul lui Clinton n'o sa ne
scape de trandafirul lui Iliescu.
Cartea profetica 1984 a ex-comunistului George Orwell este o
sursa zilnica de uimire. Aproape ca-ti
vine sa crezi ca, asemeni Sfantului
Ioan In Patmos, Dumnezeu i-a
deschis portile viitorului si i-a permis
sa arunce o privire Inauntru. Fiecare
lucru descris In 1984, care a parut
asa de absurd si de fantastic la
vremea scrierii, se Infaptuieste azi In
Statele Unite - dupa modelul sovietic.
In California, tehnologia
computerelor permite aparaturii de
urmarire sa aprecieze In fiecare
secunda pozitia si miscarea tuturor
vehicolelor, folosind serviciile de
telefon mobil celular, rapoarte
regionale (digitale) radiodifuzate,
serviciile de dispecerat telefonic, si
reteaua Internet. "Aceste servicii
folosesc tehnologia computerelor ca
sa Imbunatateasca eficienta sistemelor
de sosele ... Sistemele de azi se
bazeaza pe
o retea de senzori
electronici pe care Caltrans
(Departamentul Transporturilor a
Statului California) le-a instalat pe
500 de mile de-alungul soselelor din
sudul Californiei,"
scrie cu bucurie
Informationweek (19 Decembrie,
1994, p. 90), aratand ca "aceste
sisteme ajuta automobilistilor sa evite
rutele supraaglomerate". Dar
cunoscand inima buna a guvernului,ne Indoim ca aceasta enorma
cheltuiala s'a facut ca sa scuteasca
automobilistii de timp petrecut inutil
pe sosea In circulatie Inceata. Mai
degraba cu ajutorul acestei tehnologii,
vorba lui George Orwell, "tatucul te
vede" (Big Brother is watching you).
Guvernul american, servil
directoratului plutocratiei care
forteaza instaurarea Noii Ordini
Mondiale, a alocat (Impreuna cu alte
surse anonime) $24 de milioane
pentru realizarea retelei electronice
Internet, pe care se intentioneaza sa
aiba loc toate tranzactiile -
supunandu-le astfel
unui control
total
si unei cenzuri absolute In mana
agenturilor plutocratiei. Proiectul
"Ncolii Globale", finantat de guvern
prin Fundatia Nationala pentru
Ntiinta, de companiile AT&T (una
dintre principalele promotoare ale
satanismului), Cisco, Farallon,
SuperMac, U.S.Sprint, Zenith
Electronics, si de universitatile
Cornell si Illinois, supune toate
activitatile educative unei cenzuri
absolute, conectand toate salile de
clasa electronic si centralizand astfel
tot ce vad si aud elevii. Intre timp,
randurile cartilor care demonstreaza
ca oamenii nu au suflet ci sunt doar
produse Intamplatoare ale unui proces
evolutiv haotic se Ingroasa cu titluri
ca The Garden in the Machine, In
care autorul, Claus Emmeche, trece
In revista teoreticienii "vietii
artificiale". Apar autori ca Stephen
Wolfram (care exploreaza automatelecelulare), Edward Fredkin (care zice
ca universul este un automat celular),
Stuart Kauffman (care zice ca a
descoperit principiile matematice ale
vietii), si algoritmuri genetice ca ale
lui John H. Holland. Programarea
genetica si viata artificiala sunt
subiecte Indragite de cei care se cred
"elita intelectuala". Cea de-a doua
conferinta de Viata Artificiala a avut
loc la Santa Fe In 1989 (Andrew
Singleton, Byte, Ianuarie 1995, pp.
45-48).
Conform legilor In vigoare,
cetatenii au dreptul sa fie informati
cu privire la legislatie si regulamente,
rapoarte si statistici guvernamentale.
Daca acestea ar fi computerizate pe o
retea la care publicul ar avea access,
cetatenii ar fi bine informati,
argumenteaza Gary Ruskin,
directorul Proiectului Raspunderii
Congresului, un grup format de
Ralph Nader (Informationweek, 9
Ianuarie 1995, p. 15). Ar fi frumos
daca ar fi asa; dar Ralph Nader,
comunist notoriu, a initiat de
predilectie actiuni care au favorizat
tirania bolsevica sub toate formele, si
faptul ca el a fost initiatorul grupului
ne face grupul suspect. Ni mai
suspect ni-l face Insa faptul ca stim
ca
versiunea afisata pe reteaua
computerizata accesibila publicului
NU este versiunea completa si
autentica
; deci "informarea
publicului" propusa de grupul
Infiintat de Ralph Nader este de fapt
dezinformarea
publicului. Cenzura eun lucru rau - asta stiu toti
americanii, care au o Coalitie
Nationala Impotriva Cenzurii
(National Coalition Against
Censorship). Aceasta coalitie se
ocupa de apararea pravaliei Piramida
Roza care ofera publicului spre
vizionare un film numit Salo: 120 de
zile In Sodoma, In care se arata copii
(fetite si baietei) arsi cu lumanari
pentru placerea sexuala a
tortionarului, scalpati, obligati sa
manance fecale, si obligati sa
participe In copulatie anala. Piramida
Roza are dreptul sa ofere publicului
aceste distractii In virtutea libertatii
de expresie (desi pedofilia este ilegala
Inca), zice Coalitia; si biserica de
Comunicatie Metodista Unita si
biserica care-si zice Unita a lui
Hristos au ramas membre ale
Coalitiei, desi alte biserici s'au
disociat de o "libertate de expresie"
de acest fel. Celalti membri ai
Coalitiei sunt: Uniunea Libertatilor
Civile Americane, Oamenii pentru
Modul de Viata American, Comitetul
American Evreiesc, Congresul
Evreiesc American, Asociatia
Bibliotecilor Americane, Consiliul
National al Evreicelor Americane,
Asociatia Nationala a Educatorilor,
Federatia pentru Planificarea Familiei
din America, Asociatia Actorilor de
Cinema, Uniunea Congregatiilor
Ebraice Americane, Uniunea
Intelectualilor Democrati, si Asociatia
Unitariana Universalista (AFA
Journal, Februarie 1995, p. 3). Ideileamericanilor despre ce e permis si ce
nu e permis In relatiile sexule sunt
foarte generoase. De 50 de ani,
marele Invatator al americanilor
despre liberarea sexuala a fost Alfred
Kinsey. Acesta si-a facut studiile
folosind pedofili care aveau contact
sexul cu copii Incepand de la varsta
de 2 luni. Metodele lui de
"cercetare" a vietii sexuale sunt
frauduloase, zice Dr. Judith Reisman
In cartea ei Kinsey, Sex and Fraud
publicata In 1990 (ibidem). Dar poate
Coalitia Nationala Impotriva Cenzurii
care n'are nimic Impotriva pedofiliei
are o viziune mai clara asupra
viitorului decat avem noi, oamenii de
rand; cel mai recent manual publicat
de Asociatia Americana de Psihiatrie
nu mai trece pedofilia Intre starile
patologice ci Intre starile normale -
exact cum a facut cu
homosexualitatea In 1973. S'au
schimbat In acest manual si criteriile
pentru diagnosticarea starilor
patologice de sadism, mazochism,
transvestitism, voyeurism si
exhibitionism sexual (ibidem, p. 12).
Poate ca psihiatrilor americani li se
par normale incidente ca scoaterea
ochilor, mutilarea organelor genitale,
si uciderea In cele din urma a unui
baietel de 10 ani din Norman,
Oklahoma, In cadrul unei activitati
"normale" pedofile, sau obligarea
unei fetite de 7 ani sa-si introduca
instrumente In vagin, tot In cadrul
unei activitati sexuale a unui pedofil
"normal". Unul din instrumenteleintroduse s'a rupt si-a trebuit sa fie
extras chirurgical (AFA News Sheet,
Ianuarie 1995).
Analfabetismul dezolant al
ultimelor generatii de americani
Indobitocite de scolile publice ridica
probleme la locul de munca, unde se
dovedesc incapabili sa execute
operatii simple pe care chelnerii si
casierii care stiau scrie si citi le
executau In trecut. Ca sa-si ajute
salariatii, companiile au cumparat
computere cu imagini pe care sa le
recunoasca salariatii lor si sa le
foloseasca In loc de cuvinte scrise;
dar imaginile cele mai potrivite s'au
dovedit a fi cele Imprumutate de la
jocurile din video-arcade - caci alte
imagini tinerii absolventi nu cunosc
(Informationweek, 17 Octombrie
1994, p. 21). Despre abilitatile
intelectuale ale tineretului scolit
recent ne informeaza urmatoarea
anecdota: Hough Loebner, afacerist
din New York, de 4 ani ofera un
premiu de $100.000 celui care va
scrie un program de computer care In
conversatie cu un om sa poata trece
drept o persoana cu care stai de
vorba. In fiecare an la 16 Decembrie
are loc o competitie. Pana acum nici
un computer n'a fost confundat cu un
om, dar unii din membrii juriului i-au luat pe unii din participantii umani
drept computere din gresala ...
(Informationweek, 9 Ianuarie 1994,
p. 10).
In fiecare zi se anunta cursul
dolarului fata de alte monede, si In
fiecare zi, dolarul scade fata de yen-ul japonez, marca germana, sau
francul elvetian, dar In mod ciudat
creste fata de dolarul canadian. Cum
se explica variatiile astea? Cine
decide cat valoreaza moneda fiecarei
tari? Cand scade valoarea dolarului,
pretul aurului ar trebui sa creasca;
dar astazi aurul costa $384 uncia (cu
variatii de unul-doi dolari In sus sau
In jos), tot atat cat costa acum 12
ani; In schimb absolut toate produsele
necesare vietii costa azi de cateva ori
mai mult decat acum 12 ani.
Cum scade valoarea dolarului fata
de yen? Atat dolarul cat si yen-ul
sunt doua bucati de hartie, pe care
doar decizia bancherilor le fac sa
"valoreze" atat cat sa poti obtine In
schimbul lor valori reale, bunuri si
servicii. Daca dolarul valoreaza mai
putin In yeni, Inseamna ca sunt mai
putini yeni pe piata - ceeace nu este
adevarat, caci guvernul japonez
continua sa emita yeni. Apoi aflam ca
poti sa cumperi cu yeni de 2,5 ori
mai multe actiuni In industria
americana decat cu dolari pentruca
"dolarul a scazut fata de yen." Toti
cei care stiau ca "dolarul va scadeafata de yen" si-au vandut dolarii pe
yeni
Inainte
ca publicul sa afle ca
"dolarul a scazut fata de yen." Ni iata
cum se transfera averea din mainile
maselor In mainile unui anumit grup
- care constituie 3 %Y din populatie
dar ocupa 55 %Y din posturile de
raspundere ale guvernului american
(Walter D. Pearson, CDL Report,
Ianuarie 1995, pp. 6-7).
Ni cine decide care natiuni trebuie
ajutate, si cat trebuie spoliat
contribuabilul american pentru a
finanta diverse agenturi
guvernamentale ale plutocratiei din
diverse tari? Senatorul Jesse Helms,
considerat de multi drept un stalp al
probitatii si patriotismului, se
Impotriveste oricarui "ajutor" acordat
oricarui guvern strain - In afara de
cel acordat Israelului. Toate
ajutoarele externe trebuie taiate, In
afara de finantarea Israelului. Dar
presedintele Egiptului, Mubarak,
daca vrea sa primeasca vreun "ajutor
american", trebuie sa "eradicheze
fundamentalismul islamic" si sa nu
mai faca gesturi amicale inamicilor
Israelului, ca de exemplu Sudanului,
cu care Mubarak spera sa ajunga la
raporturi amicale pentru a pune capat
infiltrarii de fundamentalisti islamici
din Sudan care-i destabilizeaza
guvernul. Interesele sioniste
organizeaza si sprijina, prin
intermediul agentilor Presedintelui
Clinton, secesionistii din Sudan.
Departamentul de Stat american l-a
trimis pe Harry Johnson In Etiopia,Kenya si Uganda, sa promita bani si
armament celor care vor sa
faramiteze Sudanul In trei bucati.
Etiopia si Uganda au acceptat, si
presedintele Etiopiei, Meles Zenawi,
s'a lansat Intr'o campanie de
propaganda Impotriva Sudanului.
Americanii au initiat o operatie
secreta numita Heavy Rain care va
Infiinta baze militare americane In
jurul Sudanului de unde trupe
(inclusiv americane) vor ataca
Sudanul sub pretextul ca "regiunilor
care vor sa se desprinda din Sudan li
se neaga drepturile omului." Exact
cum li s'au negat celor din Kuweit,
pentru care a trebuit exterminata
populatia Irakului si transformata
frumoasa tara a Irakului Intr'un
desert nuclear. Guvernul egiptean a
descoperit conspiratia si-a oferit
aceste informatii Sudanului, cu care
a ajuns la o Intelegere temporara -
spre furia cercurilor guvernamentale
si sioniste (ceeace de fapt e acelasi
lucru) din Statele Unite. Guvernul
egiptean a fost util acestor cercuri pe
timpul distrugerii Irakului si acum
s'ar parea ca-siva primi rasplata:
Egiptul ar putea fi un al doilea Irak.
Intre timp printul Al-Saud al Arabiei
Saudite a cumparat jumatate din
lantul de hoteluri Fairmont,
administrat de evrei; a cumparat un
sfert din lantul de hoteluri The Four
Seasons, al caror proprietar este
Isadore Sharp, generos sprijinitor cu
bani al Apelului Unit Evreiesc; si a
cumparat parti din alte afacerievreiest ca Saks Fifth Avenue, Euro
Disney, si Citicorp. S'ar parea ca la
nivel de plutocratie e pace Intre arabi
si evrei; doar masele se macelaresc
Intre ele (CDL Report, Ianuarie 1995,
pp. 8-9, 12).
Charles Hurwitz a acaparat
compania Pacific Lumber si-a inceput
sa defriseze intensiv padurile
Californiei, care fusesera In trecut
timp de o suta de ani replantate cu
grija de catre fosta firma Pacific
Lumber (vezi Pana unde am ajuns,
p. 314). Hurwitz a reusit sa distruga
In timp record aproximativ 189.000
de acri de vegetatie; din cele 194.000
de acri de padure, au mai ramas In
picioare doar circa 5.000 de acri, iar
restul este sol pietros de pe care
intemperiile spala solul lipsit de
vegetatie In urma defrisarii. Pana si
Congresul si Senatul american s'au
speriat de distrugerea continentului
american realizata doar de lacomia
unui Charles Hurwitz, si-au introdus
legislatie care sa recupereze bogatia
nationala din ghiarele lui. Acesta cere
Insa $600 de milioane pentru 4.500
de acri de padure si refuza sa
Inceteze distrugerea, zicand ca
guvernul n'are de unde sa-i plateasca
pretul cerut. Dar acest Charles
Hurwitz care se Imbogateste din
ruina nationala este acelasi Charles
Hurwitz detinator principal de actiuni
In banca United Savings Association
of Texas. Aceasta banca a dat
faliment In urma matrapazlacurilor debursa, si fortat de "asigurarea
federala" care acopera pierderile
bancilor din bani adunati din
impozite, contribuabilul american i-a
platit $1.6 miliarde din datorie, din
care $548 de milioane au intrat In
buzunarul lui Charles Hurwitz (Lucy
Thron, Mainstream, iarna 1994, pp.
25-28).
The North-American Free Trade
Agreement, NAFTA, chipurile un
"tratat de comert liber" care urma sa
aduca atatea beneficii atat Statelor
Unite cat si Mexicului si Canadei, a
fost votat In 1994
desi 80 %Y din
americani se opuneau din toate
puterile.
La numai cateva luni dupa
aceasta, la Inceputul anului 1995,
20.000 de mexicani au demonstrat pe
strazile din Mexico City: efectele
acestui tratat binefacator se faceau
simtite In Mexic; populatia Mexicului
este mai flamanda si mai ruinata
decat Inainte, iar peso-ul mexican a
fost devalorizat vertiginos.
Devalorizarea peso-ului ameninta sa-i
saraceasca pe bancherii internationali
care-au investit actiuni mexicane.
Presedintele Clinton se grabeste sa
acopere deficitul, cu $9 miliarde
la'nceput, care vor ajunge probabil la
circa $40 miliarde. Intre timp, In
Statele Unite, NAFTA a facut
137.000 de someri; 30.000 au facut
cerere pentru ajutor social, si 12.000
de cereri au fost aprobate. In medie,
In fiecare zi o fabrica americana da
faliment si-si Inchide portile ca unrezultat direct al NAFTEI. Actul
original al NAFTEI, pe care membrii
Congresului si Senatului l-au votat In
1994
fara sa-l citeasca
, avea 2.000
de pagini. In Noiembrie 1994,
americanii si-au aratat nemultumirea
la urnele de vot si multi dintre
titularii de zeci de ani In Congres au
fost Inlocuiti. La 11 Ianuarie 1995,
Congressman-ul Peter DeFazio a
introdus HR 499, care are numai 23
de randuri si care cere scurt si clar sa
fie anulat tratatul NAFTA (Trisha
Katson, Legislation to Repeal
Agreement Introduced, In The
Spotlight, 30 Ianuarie 1995, pp. 1-3).
Asteptam sa vedem ce vor face cei
care apara, chipurile, interesele
poporului In Congres.
Dar daca NAFTA Ii saraceste atat
pe americani cat si pe mexicani, pe
cine-i Imbogateste? Cum de In loc sa
prospere, economia mexicana s'a
prabusit? Unde s'au dus banii
investiti In Mexic? Parasind
presedintia, presedintele Mexicului
Carlos Salina de Cortari a declarat ca
a vandut proprietati de stat In valoare
de $28 miliarde, ca a emis actiuni In
valoare de $35 miliarde, si ca Banca
Centrala a Mexicului avea In depozit
$25 miliarde. Dar la sfarsitul lui
1994, Banca Centrala a Mexicului
avea doar $5 miliarde. In ultimii
patru ani, Salinas de Cortari
"privatizase" Mexicul In vederea
NAFTEI vanzand proprietati de-ale
statului mexican bancii Chase-Manhattan a lui Rockefeller. Aceastabanca este azi proprietara companiei
aeriene Mexicana. Un grup de
afaceristi condusi de aceasta banca si
de compania Southern Bell au
cumparat cu $1.7 miliarde telefoanele
Mexicului, monopolul de stat
Telmex, care le-a adus acestor
afaceristi de atunci profituri de $8
miliarde. Deci In vreo doi-trei ani,
numai din aceasta "privatizare",
poporul mexican a pierdut $6.3
miliarde. Multi functionari ai
guvernului mexican care au Incheiat
aceste targuri prin care plutocratia
internationala jefuieste Mexicul si-au
deschis conturi de sute de mii de
dolari In bancile elvetiene. Carlos
Salinas de Cortari, Inlocuit la
presedintia Mexicului de catre
Ernesto Zedillo, a fost numit In
comitetul de conducere a companiei
de investitii americane Dow Jones.
Dar grosul jafului le revine tot
bancherilor internationali, carora le-a
fost dat Mexicul pe mana: la interval
de zile si ore, actiunile (de exemplu,
Fondul Mexican) cresteau de la $2 la
$40 si apoi scadeau din nou imediat
la $2. Cei care stiau dinainte cum vor
fi manipulate cresterile si scaderile s-au Imbogatit, si toti ceilalti au
saracit. Americanii care-au crezut
propaganda despre "tanara si
viguroasa economie privatizata
mexicana" si si-au investit economiile
In ea, nu le mai au. Intre timp,
dezastrul si ruina Mexicului ia
proportii atat de mari Incat, pentru a
evita ca vreunul din plutocratiiinternationali sa-si piarda investitiile,
In pofida protestelor vehemente ale
americanilor, trecand peste capul
Senatului si Congresului, Presedintele
Clinton a promis ca va acoperi
pierderile unei coruptii si talharii
economice de mari proportii In
Mexic (care promit a se ridica la
aproape o suta de miliarde de dolari)
din fondul de rezistenta la
calamitati al poporului american
(Warren Hough, Deception Continues
with Aid, In The Spotlight, 30
Ianuarie 1995, pp. 1-3).
"Ca sa Intelegem ce se'ntampla'n
Mexic, sa ne amintim ce-au patit
americanii In deceniul anilor 1980",
scrie un specialist de pe Wall Street:
"speculanti si escroci de investitii ca
Michael Milken si echipa lui de
negutatori de datorii au falsificat
piata financiara si-au ruinat sute de
companii solide, In timp ce jefuiau
zeci de miliarde de dolari In profituri
imediate." In Octombrie 1989 piata
de investitii americana s'a prabusit -
dar Alan Greenspan, presedintele
Federal Reserve System-ului, a oferit
speculantilor rezerve nelimitate de
bani
pe care-i ia din buzunarul
contribuabibilor, a celor ce traiesc
din munca cinstita In America.
Astfel, cu cooperarea lui Alan
Greenspan, speculantii au Inceput sa
faca In Mexic ce faceau In Statele
Unite: cumparau companii fara sa
aiba fondurile necesare (prin debt-financing, finantarea debitelor,
currency arbitration, arbitrajemonetare, price-fixing, ajustarea
preturilor, corporate take-overs,
preluarea companiilor, asa cum le-am
descris In Pana unde am ajuns, 1994,
capitolul XI), si apoi Isi plateau
datoriile din lichidarea companiilor,
lasand muncitorii pe drumuri fara
paine. Alt analist de pe Wall Street
scrie: "Speculantii din Statele Unite
au observat ca investitiile In pietile
natiunilor mai mici si sarace sunt
mult mai usor de manipulat ... Tot ce
le trebuie e un presedinte pliabil care
vorbeste limba lor."
De cate ori auzim despre
propaganda "investitiilor
internationale necesare In Romania",
si apoi despre vanzarea bunurilor
poporului roman (ca de exemplu flota
comerciala, sau aeriana) acestor
investitori pe pret de nimica, vedem
ca se'ntampla si'n Romania exact ce
se Intampla In Mexic.
Profesorul Juan JosI Czernin,
economist de frunte al Mexicului,
admite ca principala investitie, de
zeci de miliarde de dolari, a fost
facuta Intr'o propaganda intensiva
despre prosperitatea economiei
mexicane, ca sa-i convinga pe micii
particulari sa-si investeasca
economiile In ea. Acum, scrie
Czernin, "vedem In fata ochilor
rezultatul acestei mari fraude
intercontinentale: ruina economiei
nationale ... si amenintarea cu revolta
armata." Jefuiti la sange de bancherii
internationali care-au venit sa le
aduca "economia de piata' si"democratia de tip occidental",
mexicanii au Inceput sa se trezeasca
si i-au acuzat - In mod corect - In
principal pe fostul presedinte Carlos
Salinas de Cortari si pe Alan
Greenspan, presedintele Federal
Reserve System-ului american. La 10
Ianuarie 1995, un grup de avocati
mexicani l-au dat In judecata pe
fostul presedinte Salinas (educat, ca
si Henry Kissinger, la Harvard, si
legat strans de banca Chase
Manhattan a lui Rockefeller).
"NAFTA i-a Imbogatit pe Salinas si
haita lui . ... a facut peste noapte
milionari din sute de prieteni de-ai lui
... dar a golit vistieria Mexicului si-a
Inselat poporul," zic ei. Alan
Greenspan a asigurat Banca Mondiala
si Fondul Monetar International ca
"administratia lui Salinas se bucura
de sprijinul neprecupetit si nelimitat
al Statelor Unite". La 21 Decembrie
1994, peso-ul a Inceput sa cada si
Statele Unite au Inceput transfuzia cu
banii americanilor In Mexic. La 8
Ianuarie, fusesera transferate deja
$28 miliarde. Dar mexicanii saraci
sunt furiosi pentruca the Federal
Reserve System
le-a anuntat In ajun
unui anumit grup de investitori ca
va avea loc dezastrul economic
,
astfel Incat acestia si-au retras repede
investitiile si i-au lasat doar pe
ceilalti sa aiba pierderi. "In ajunul
devalorizarii peso-ului 'banda lui
Greenspan' a retras mai multi dolari
din Mexic - $30 de miliarde - decat a
constituit ajutorul Statelor Unite datMexicului, de $28 de miliarde," zice
Hugo del Valle (Warren Hough,
Mexican Solons Name NAFTA
Crooks, In The Spotlight, 23 Ianuarie
1995, p. 3).
Miliardele cu care americanii
"ajuta" Mexicul sunt destinate platii
dobanzii pe datoria de $160
miliarde pe care guvernul
Mexicului o are la plutocratii
internationali,
bancheri ca
Rockefeller, sau Stephen Friedman,
de la Goldman Sachs. Din aceste $18
miliarde, $9 miliarde provin direct
din vistieria americana, si $9 miliarde
de la Fondul Monetar International,
canalul favorit prin care camatarii
internationali scurg banii din
buzunarul americanilor Inspre
finantarea natiunilor sarace doritoare
de "privatizare" si "democratie de tip
occidental." De ce continua camatarii
sionului sa acorde Imprumuturi unor
natiuni sarace lipite pamantului, care
In mod evident nu-si pot plati nici
macar datoriile vechi? Pentruca ei nu
se Imbogatesc din capital, ci
din
dobanzi
, care sunt de zeci si sute de
ori mai mari decat capitalul
Imprumutat; si pentruca stiu ca, cu
ajutorul unora ca Alan Greenspan si
Bill Clinton, ei nu vor pierde
niciodata, caci banii vor fi luati de la
contribuabili ca sa le acopere
pierderile. In Iulie 1993, Henry
Kissinger proclama sus si tare ca
guvernul mexican este cinstit si
competent: "nu cunosc nici un alt
guvern din lume mai competent",zicea el. Carlos Salinas de Cortari,
zicea el, "a stavilit coruptia si-a adus
la conducere un grup extraordinar de
tehnocrati tineri, extrem de bine
educati" (James P. Tucker Jr,. Elite
Make Deal for Your Taxes, ibidem).
Exact ca'n Romania: decat ca
romanii, dezarmati Inca din 1944 si
dezobisnuiti sa poarte arma, pot fi
jefuiti si lasati sa moara de foame
fara teama; mexicanii au pusti Inca,
si de aceea le dam ajutor peste
ajutor.
Ca sa fie perfecta, sclavia globala
sub Noua Ordine Mondiala trebuia sa
se bazeze pe controlul total al
iobagilor prin moneda internationala
unica. Aceasta urma sa fie obtinuta
prin amalgamarea dolarului cu yen-ul
japonez si cu moneda europeana
comuna, ecu-ul. Dar ecu-ul a suferit
o lovitura cand a cazut marca
germana, si dupa ce Danemarca si
Marea Britanie s'au retras din
moneda comuna europeana, ecu-ul a
parut ca-si da duhul.
Conspiratia globalistilor nu
renunta asa de usor Insa. Infranati
uneori de revolta celor pe care-i
subjuga, globalistii Isi schimba tactica
dar niciodata planul. Desi au fost
Infranti In 1948 cand Senatul
american a refuzat sa se supuna
tratatelor supranationale comerciale,
In 1994 slugile lor din Congres si
Senat au reusit sa impuna tratatele de
"comert liber" NAFTA si GATT,
care aseaza interesele camataresti aleelitei globaliste deasupra suveranitatii
nationale. In problema monedei unice
mondiale, camatarii talmudici
internationali au sperat ca eforturile
lor, care dateaza Inca de prin 1970,
vor fi Incununate de succes In 1992.
Sorocul a fost Insa amanat pentru
anul 2000. Planul a fost elaborat In
amanuntime la Intalnirile secrete din
Bruxelles, descrise In The Wall Street
Journal astfel: "O data pe luna, siruri
de limuzine negre parcheaza In fata
cladirii moderne Borschette, indicand
ca ceva important se coace Inauntru.
Gardienii de la intrare neaga ca ar
avea loc vreo Intrunire. Dar sunt
acolo: gnomii anonimi si secreti care
elaboreaza mecanismul care va
cimenta viitorul unit al Uniunii
Europene." Primele tari care urmeaza
sa fie "cimentate" sunt Germania,
Franta si Irlanda; data fixata este
1997. Alte tari li se vor alatura
ulterior.
Apoi va urma o perioada cand
ecu-ul si moneda nationala vor
circula In paralel (asa s'a decis In
August 1994), rastimp In care se va
consolida Banca Centrala Europeana
care sa tipareasca ecu-ul. Apoi,
monedele nationale vor dispare,
Impreuna cu bancile nationale. Acesta
a fost planul Inca din 1940. Este oare
realizabil? Ron Paul nu crede, dar e
sigur ca globalistii se vor stradui.
Jaful iobagilor este mult mai usor
prin intermediul banilor globali de
hartie fara acoperire. Dar realizarea
planului este In Intarziere; monedaglobala trebuia sa fie In circulatie In
anul 2000. De aceea bancile centrale
cheltuiesc miliarde ca sa realizeze
moneda internationala globala. Vice-Presedintele Al Gore si Secretarul
pentru Comert Ron Brown (celebru
pentru luare de mita) se vor Intruni In
Februarie 1995 cu capii statelor
europene ca sa puna la punct
infrastructura tehnica pentru reteaua
de comunicatii globala la Bruxelles
(Communications Week, 9 Ianuarie
1995), astfel Incat spionarea si
controlul populatiei sa aiba loc pe tot
globul. Intre timp populatia ce va fi
controlata este adormita cu povesti
despre Academia Retelei Globale
(Global Network Academy) cu
ajutorul careia "oameni din Intreaga
lume se pot Intalni Intr'un scenariu
de parca ar fi cu totii In aceeasi sala
de clasa" (Network Computing, 1
Noiembrie 1994, p. 25). Putem
vedea cat de importanta este reteaua
de comunicatii globala dupa sumele
de bani cu care au fost mituti
membrii Congresului si Senatului
american ca sa voteze In sensul
realizarii ei: In campania electorala
din 1992, membrii lobby-ului
comunicatiilor au dat membrilor celor
5 comitete din Congres si Senat care
se ocupa cu comunicatiile $5.684.886
In contributii electorale (PC World,
Decembrie 1994, p. 62).
Dar In strafulgerari de intuitie
asupra pericolului sclaviei globale,
cate o natiune se zbate sa scape din
Inclestarea globalistilor. Norvegia avotat sa nu intre In Uniunea
Europeana. Norvegienii Isi mai aduc
aminte cum au dus-o sub stapanire
straina (Sursa: The Ron Paul Survival
Report, 15 Ianuarie 1995, Vol. XI,
No. 1, pp. 4-5). Ar trebui sa ne
amintim ce bine au dus-o romanii sub
Imperiul Austro-Ungar Inainte de a
ne entuziasma pentru Uniunea
Europeana.
Guvernul lui Clinton emite o
propaganda intensiva despre
"recuperarea" dupa recesia
economica din 1991-1992. Cat de
reala e "recuperarea economica"?
American Airlines a dat afara 5.000
de salariati din 1992 Incoace, dar a
angajat 2.200 de alti salariati: cei
2.200 sunt numarati printre "noi
angajati", cei 5.000 nu mai sunt
numarati printre someri, caci au
trecut doi ani de-atunci. AT&T a
lasat someri 72.000 de salariati
americani din 1984 Incoace, dar a
angajat 54.000 de salariati In Mexic
si In Asia - cu salarii ca'n Mexic si
ca'n Asia (Informationweek, 24
Octombrie 1994, p. 77). In
Bangladesh, de exemplu,
manufacturierii industriei de "blue
jeans" condusi de Levi Strauss
folosesc ca mana de lucru
copii
care
muncesc 16 ore pe zi, sase zile pe
saptamana, care sunt dati afara cand
se Imbolnavesc, si carora li se
plateste un salariu cu care reusesc
doar sa nu moara de foame si sa
traiasca In murdarie si mizerie (AFAJournal, Februarie 1995, p. 3). Levi
Strauss este foarte admirat pentru
profitul imens pe care-l obtine
"globalizandu-si" compania si
"oferind locuri de munca nevoiasilor
din India," si pentru ca a captat piata
de consum a homosexualilor, care
poarta doar pantaloni "levis" fabricati
de el. La sfarsitul anului 1992, IBM
avea 302.000 de salariati; catre
sfarsitul anului 1994, avea 232.000,
si planuia sa mai lase Inca 10.000-12.000 de someri Inainte de anul nou
(Informationweek, 7 Noiembrie 1994,
p. 70). Intre 1986 si 1993, IBM a
facut 115.000 de someri (Modern
Maturity, Ianuarie-Februarie 1995, p.
70). Activitatea economica cea mai
fructuoasa este acapararea de
companii, "amalgamarea", activitate
In decursul careia se canibalizeaza
compania acaparata, devastandu-i-se
bunurile, "cu mari taieri In domeniul
cercetarilor si inventiilor,
investitiilor, si locurilor de munca."
Compania Wang si-a anuntat In
Noiembrie 1994 intentia de a
cumpara cu $160 de milioane
anumite unitati ale manufacturierului
de aparatura electronica Groupe Bull
din Paris. Combinarea celor 5.200 de
salariati Wang cu cei 3.300 de
salariati Groupe Bull va lasa 700 de
someri (Informationweek, 7
Noiembrie 1994, pp. 98, 29). Desi
propaganda e mincinoasa si
recuperarea e fictiva, masele cu
creierul spalat de news-media s'au
Inglodat In datorii. In medie, fiecarefamilie americana datoreaza circa 94
%Y din venitul ei, si 17 %Y din toata
averea ei mobila si imobila - cel mai
ridicat nivel de Indatorare din istoria
Statelor Unite. Marfurile cumparate
pe datorie se ridica la aproape $900
de miliarde. Rata de economii este In
schimb doar de 4 %Y, cea mai scazuta
din istoria Statelor Unite, din cauza
politicii guvernului, care prin noile
regulamente de impunere Ii
penalizeaza pe cei ce vor sa puna
bani deoparte. Desi guvernul sustine
ca economia e robusta si s'a redresat,
cresterea economica a fost doar de 3
%Y si slujbele pe care zice guvernul
ca si le-au gasit somerii sunt
temporare. Intre timp, politica de
amestec al natiunilor si raselor Intr'o
singura masa de iobagi continua sa
inunde Statele Unite cu migratia
masiva a mexicanilor In Statele
Unite, atrasi de ajutorul banesc
(welfare) pe care guvernul american
Il da tuturor celor care refuza sa
munceasca. Inspaimantati de aceasta
noua navala, californenii au supus la
vot o lege (Propozitia 187) care are
drept scop sa limiteze beneficiile
banesti acordate imigrantilor ilegali
din Mexic. Unii caracterizeaza
aceasta propozitie drept inumana.
Dar un sfert din adevaratii criminali
prinsi de politia americana sunt
imigranti ilegali. Sunt 28.000 de
astfel de criminali In Inchisorile
federale - si acestora, Presedintele
Clinton a ordonat sa li se plateasca
ajutor banesc pe intervalul cat stau InInchisoare, pentruca nu munceau si
nu aveau o sursa legala de venit, deci
sunt Indreptatiti la "ajutor social!"
(The Ron Paul Survival Report, 15
Ianuarie 1995, Vol. XI, No. 1, pp.
6-7, 8). Daca esti sarac si doresti sa
traiesti In lux si lenevie, fa-te
criminal ...
In timpul celui de-al doilea razboi
mondial, aviatia americana
"eliberatoare" a bombardat 95 de
orase din Germania. Natural, aveau
fotografii aeriene de mare detaliu si
bombele au fost precis dirijate.
Principalele obiective ale masacrului
si distrugerii au fost civilii, femeile si
copiii, si mai ales si In primul rand
bisericile. Numai In Wgrzburg,
eroicii bombardieri americani au
distrus
fara nici o necesitate
militara
la 16 Martie 1945, catedrala
si 38 de biserici. Ce pericol pentru
"pace si democratie" reprezentau
bisericile pentru armata americana?
Iata lista bisericilor distruse In
Wgrzburg:
Domul
Capela Fecioarei Maria
Sf. Burkadus
Biserica catedralei noi
Sf. Jakob
Biserica Deutschhaus (Casa
Germana)
Biserica franciscanilor
Biserica manastirii Portii Raiului
Biserica spitalului orasului
Capela spitalului orasului
Biserica ursulinelor
Capela primariei
Sf. Petru
Biserica dominicanilor
Biserica noua
Biserica manastirii carmelitelor
Biserica Haug
Biserica Petru
Capela de la Sch_nborn
Biserica Reurer
Biserica Augustinilor
Sf. Mihai
Sf. Stefan
Biserica Casei Mamelor
Sf. Adalberg
Capela Ehehalten
Sf. Barbara
Biserica seminarului Inimii lui
Hristos
Biserica femeilor
Sf. Gertruda
Capela coifului Sf. Elisabeta
Sf. Iosif
Capela spitalului Luitpold
Biserica spitalului Julius
Biserica Sf. Cruci
Sf. Laurentiu
Capela manastirii Heldingsfeld
Sf. Benedict
Biserica curtii
Sursa: Hans Oppell: Wgrzburger
Chronik des denkwgrdigen Jahres1945, Wgrzburg, 1947, pp. 45-61.
La 26 Ianuarie 1995, ziarele de
mare circulatie ale stabilimentului
The New York Times si The
Washington Post au admis ca cifra de
4 milioane de "evrei ucisi prin
gazare" la Auschwitz trebuie
"corectata", adica redusa cu 2,9
milioane, Intrucat "la Auschwitz au
murit 1,1 milioane de
persoane"
de
toate rasele, religiile si nationalitatile
aflate acolo. Ziarul japonez de mare
circulatie Marco Polo a admis ca "la
Auschwitz n'au existat camere de
gazare" In Ianuarie 1995 - dar si-a
retras sub presiuni admiterea a doua
zi. Intre timp, propaganda continua
cu legi care declara ca este o crima
de anti-semitism care se pedepseste
cu Inchisoare si amenda sa studiezi
sau sa te Indoiesti ca "6 milioane de
evrei au murit In camere de gazare,
dintre care 4 milioane la Auschwitz."
In Franta, Alain Guionnet, redactorul
unei reviste, a publicat un articol
intitulat Auschwitz: 125.000 de morti
si a fost condamnat de 11 ori pentru
crima de a "nega holocaustul" celor
6 milioane de evrei gazati. In Martie
1994 a facut apel, aratand ca
deoarece Tribunalul de la Ngrnberg
n'a indicat precis numarul mortilor la
Auschwitz, el nu s'a facut vinovat de
crima de "negare a holocaustului", si
a fost achitat. Ca raspuns, Liga
Impotriva Racismului si Anti-Semitismului si organizatiile
Supravietuitorilor Holocaustului aufacut presiuni ca achitarea sa fie
anulata si Alain Guionnet sa fie
rejudecat (si, bineInteles, condamnat)
- si cazul a fost redeschis.
Judecatorul Jean Serge Lorach a
declarat ca "se stie ca cei care-au
murit la Auschwitz au fost circa 2
milioane, nu 125.000 ... cand zici
asa diminuezi gravitatea crimei
holocaustului" - uitand ca pana si
cifra oficiala a scazut de mult la 1,1
milioane, nu 2 milioane. In
Germania, Gunther Deckert s'a facut
vinovat de crima de a spune ca evreii
n'au fost gazati In timpul celui de-al
doilea razboi mondial, si judecatorul
Wolfgang Muller nu l-a pedepsit
destul de sever; In consecinta
judecatorul Wolfgang Muller a fost
demis temporar, si parlamentul
german a votat legea Impotriva celor
care se Indoiesc de veracitatea
propagandei holocaustului (CDL
Report, Noiembrie-Decembrie 1994,
p. 12). Guvernul din Alberta,
Canada, a cheltuit sute de mii de
dolari persecutandu-l pe Jim
Keegstra, profesor de liceu din
Canada, care le-a spus copiilor ca
lucrurile nu s'au petrecut asa cum le
prezinta stabilimentul pe timpul celui
de-al doilea razboi mondial. In 1984,
Keegstra a fost dat In judecata
pentruca "promoveaza ura printre
scolari". In 1992 a fost din nou
judecat si gasit vinovat. Apelul lui
Jim Keegstra la Curtea Suprema i-a
dat castig de cauza, si acum guvernul
din Alberta cheltuieste din nou ca sa-ldea In judecata pentru acelasi lucru
pe Jim Keegstra, ale carui resurse au
fost epuizate In acceasta lunga
hartuiala cu guvernul. Scopul este sa-l ruineze si sa-l distruga economic si
fizic, pentruca a Indraznit sa nege
minciuna oficiala a "holocaustului."
Pentru a face fata cheltuielilor de
judecata, guvernul din Alberta a
redus cheltuielile scolare si medicale
(CDL Report, Noiembrie-Decembrie
1994, p. 9).
Simon Wiesenthal, de profesie
"victima a holocaustului", i-a
amenintat pe austrieci ca se va
porni Impotriva lor un razboi (asa
cum s'a pornit Impotriva nemtilor
In 1933) daca mai Indraznesc sa
voteze pentru Partidul Libertatii,
care s'a bucurat de 23 %Y din
voturi In Octombrie 1994. La
alegerile anterioare, se bucurase
doar de 16,5 %Y, dar popularitatea
acestui partid este In crestere,
ceeace a alarmat plutocratia
internationala. Simon Wiesenthal
nu se sfieste sa ameninte pe fata
ca daca conducatorul acestui
partid, Georg Haider, ajunge sa
participa In guvern, "Austria va fi
exclusa din lumea democratica"
(CDL Report, Noiembrie-Decembrie 1994, p. 9).
Evreii constituie, zic ei, 3 sau4 %Y din populatia Statelor Unite
(In realitate procentajul este mai
ridicat, dar totusi sub 10 %Y).
Ultimii doi judecatori numiti In
Curtea Suprema, Ginsberg si
Breyer, sunt evrei, si formeaza 22
%Y din acea curte. In Senat, 10 %Y
sunt evrei declarati, si multi
nedeclarati. Tot evreu nedeclarat
este directorul FBI (Federal
Bureau of Investigation,
"securitatea statului"). Dintre
consilierii economici ai
Presedintelui Bill Clinton, 80 %Y
sunt evrei. Presedintele Clinton,
inaugurat acum 2 ani, a numit
evrei In 55%Y din posturile
guvernamentale cu autoritate, care
vin sa se alature celor numiti
anterior. Iata numele catorva:
Albright, Altman, Berger,
Boorstin, Boykin, Dreyer,
Eisenstat, Eller, Epstein, Feder,
Gober, Halperin, Herman, Indyk,
Kantor, Kessler, Klain, Kunin,
Kusnet, Greenberg, Hamburg,
Grunwald, Stiglitz, Baird, Lewis,
Magaziner, Mixner, Newman,
Nussbaum, Oxman, Paster,
Rahm, Reich, Rivlin, Rubin,
Schifter, Segal, Seidman,
Shapiro, Spero, Summers,
Tarnoff, Tyson, Waldman,
Zeiman. Un post important nou
creat este "ofiterul de legatura
Intre presedinte si comunitateaevreiasca", ocupat de Karen
Adler. Ambasadorul Statelor
Unite In Romania este Alfred
Moses, presedintele Comitetului
Evreiesc American (CDL Report,
Noiembrie-Decembrie 1994, p.
13-14).
Franta a fost inundata de 5
milioane de imigranti ne-europeni
din Asia si Africa, a caror
comportare i-a alarmat pe
francezi, si ca urmare Partidul
Frontului National al lui Le Pen a
castigat 49 %Y din alegerile locale.
Ca sa contracareze trezirea
francezilor, pe de o parte partidul
stangist Gaulist, urmat apoi de
premierul stangist FranGois
Mitterand, a preluat tezele
"intereselor francezilor", si pe de
alta, miliardarul evreu Sir James
Goldsmith a Infiintat un partid
nationalist francez rival care
capteaza popularitatea ideii
nationale franceze, faramitand-o si
anihiland-o astfel. Exact asa cum
In Statele Unite senatorul evreu
marrano Barry Goldwater (pe
numele adevarat Goldwasser) a
infiltrat, captat si anihilat
rezistenta conservatoare din
Statele Unite (CDL Report,
Ianuarie 1995, p. 10). Oare cine
capteaza si anihileaza lupta pentru
supravietuire nationala aromanilor?
Wilhelm II al Germaniei si
tarul Nicolae II Il numeau pe
regele Edward VII al Angliei
"evreul acela", si aveau dreptate.
Principesa Alice, mama
principelui Philip al Angliei si
bunica principelui Charles,
mosteniorul tronului, este
Ingropata In Israel. In 1851
Alexander, fiul marelui duce de
Hesse, s'a casatorit In secret cu o
evreica poloneza bogata care a
trecut de forma la crestinism. Ca
sa mascheze lucrurile, Alexander
a fost facut Intai conte si apoi
print de Battenberg. Fiul sau
Louis a ajuns amiral In armata
britanica si prieten intim al
regelui Edward VII; In timpul
razboiului din 1914, si-a schimbat
numele In "Mountbatten" si-a
devenit marchiz de Milford Have.
Fiica lui, principesa Alice, a
devenit mama sotului Reginei
Elizabeta II, si bunica principelui
mostenitor Charles, al carui
mentor este unchiul sau, fratele
principesei Alice, amiralul Earl
Mountbatten, de la care Charles
Invata doctrina socialista. Sotia
amiralului Earl Mountbatten este
nepoata lui Sir Ernest Cassel, fiul
unui bancher evreu numit Cassel
care-l finanta pe Edward VII. Camulti alti membri ai familiei
regale, principele mostenitor
Charles a fost circumcis la
Buckingham Palace de catre
rabinul Dr. Jacob Snowman (CDL
Report, Noiembrie-Decembrie
1994, p. 11-12).
Unificarea Germaniei a
deschis o noua perspectiva de
afaceri. Guvernul comunist al
Germaniei de Est nu platise tribut
legendei holocaustului, motivand
ca Republica Democrata Germana
nu existase pe vremea cand 6
milioane de evrei au fost chipurile
gazati. Dar dupa reunificare,
evreii care nu putusera lua banii
de la Republica Democrata
Germana Ii iau acum de la
Germania unita: aproximativ
160.000 de evrei "gazati" care au
locuit In Germania de Est au
primit In medie cate $3.000 (pana
acum platile s'au ridicat la $165
milioane) sustinand ca au petrecut
cel putin 6 luni Intr'un lagar de
concentrare, sau ascunzandu-se ca
sa nu fie internati In lagare de
concentrare, sau temandu-se ca
vor fi internati In lagare de
concentrare, sau locuind Intr'un
gheto timp de 18 luni (CDL
World News Update, no. 41, 10
Decembrie 1994, p. 3). Dar cum
rabinii Ii obligau pe toti evreii salocuiasca In gheto, pe cat posibil,
ca sa-i poata controla mai bine,
putini sunt evreii care nu vor
incasa bani de la guvernul german
sub acest regulament.
Miliardarul ebreo-american G.
Soros a investit milioane de dolari
In alegerile din Ungaria din 1994,
ca sa asigure victoria fostilor
comunisti In alegeri. Organizatiile
In care si-a bagat banii sunt In
special Partidul Socialist, Alianta
Democratica Libera, si Tanara
Alianta Democratica, organizatii
care se bucura se conducere
evreiasca. Atat presedintele cat si
primul ministru al Ungariei erau
pe jumatate evrei; cei care
populeaza si controleaza radio-ul
si televiziunea In Ungaria sunt
Insa evrei pe deplin, nu pe
jumatate (CDL World News
Update, no. 41, 10 Decembrie
1994, p. 4).
La 21 Noiembrie 1994, la p.
48, Time Magazine scrie ca "cei
20 %Y mai bogati detin jumatate
din averea Intregii natiuni, si In
ultimii 20 de ani numai venitul lor
a sporit", In timp ce venitul
restului de 80 %Y a scazut tot
timpul datorita cresterii costului
vietii. Acesti 80 %Y au Iceput sa se
Intrebe daca-si mai pot permite sa
subventioneze statul Israel cu
generozitatea obisnuita. Dar Incercurile conducatoare, nimeni nu
Indrazneste sa-si puna aceasta
Intrebare. Primul Ministru al
Israelului Yitzak Rabin l-a vizitat
la 21 Noiembrie pe Presedintele
Bill Clinton, care l-a asigurat ca
"ajutorul financiar va decurge la
nivelul obisnuit, si vor mai fi
cateva initiative noi, ca
proiectilele Arrow si
supracomputere si Inca cateva
lucruri." Mai mult, presedintele
nostru Clinton, care a fost asa de
grijuliu cu propria piele cand s'a
eschivat de la serviciul militar, a
oferit serviciile tinerilor recruti
americani pentru ocupatiile
israeliene In regiunea Golan,
acolo unde nemultumirea arabilor
care s'au vazut tradati de
conducatorii lor izbucneste In
mod sangeros (The CDL Report,
Noiembrie-Decembrie 1994, pp.
1-3). Intre cei 20 %Y care
stapanesc jumatate din averea
natiunii se numara acei membri ai
tagmei jurnalistice care servesc cu
devotament conspiratia elitista a
bancherilor internationali, ca
Diane Sawyer, al carei salariu
este de $7 milioane anual.
Majoritatea editorilor si
jurnalistilor care practica
dezinformarea maselor la ordinele
stabilimentului sunt printre cei
mai bine remunerati membri ainatiunii americane, care constituie
1-2 %Y din natiune (AFA Journal,
Februarie 1995, p. 9). Nu toti
acesti jurnalisti devotati traiesc
Insa din salariu; Sharon
Rockefeller, presedinta unei retele
de televiziune, Isi plateste
$125.000 de dolari pe an din
banii contribuabililor pentru ca
prezideaza o statie de televiziune
ne-comerciala, cand averea
personala a familiei ei este de
peste $200 milioane (ibidem, p.
16).
Vatican II a dat o lovitura
mortala catolicismului, si Papa
Ioan Paul II a parut ca oscileaza
Intre slujirea puterilor oculte pe
linia Vatican II si Incercari de
revenire la crestinismul
traditional. Abatele Daniel Le
Roux analizeaza aceasta aparenta
In cartea sa Pierre M'Aimes-Tu?
(Fideliter, Vernet, 1988;
traducere engleza Instauratio
Press, Yarra Junction, Australia,1989, 1990).
De cand si-a Inceput studiile
teologice, Karol Wojtyla, cel care
urma sa devina Papa Ioan Paul II
In 1978, a fost influentat de
filozofia lui Husserl, Kierkegaard,
Hans Urs von Balthasar, Scheler,
Rudolf Steiner, si de
personalitatea papei Paul VI.
Monsignorul Wojtyla era cunoscut
ca un cardinal "progresist", "mai
progresist decat compatriotul sau,
Cardinalul Wyszynski", chiar
"Infranat de presenta Cardinalului
Wyszynski", scrie ziarul Le Matin
la 17 Octombrie 1978 cu
uimitoare veracitate; si tot cu
uimitoare candoare, ziarul The
Times scrie In aceeasi zi ca "au
facut cardinalii poate o alegere
buna, dar pe de alta parte si-au
asumat riscul de a da frau liber
fortelor umanismului In politica
si'n religie, pe care nu le vor mai
putea controla." Ziarul Le Monde
remarca faptul ca noul papa "este
mai degraba existentialist decat
tomist", ca "se opune celor care
vor sa condamne cu severitate
ateismul", si ca, desi In public se
arata In dezacord cu comunismul
si totdeauna a aparat drepturile
omului, "nu este anti-comunist In
adancul fiintei lui" (pp. 4-5).
"Trebuie sa studiem ateismul
cu ajutorul sociologiei sipsihologiei, nu ca o negare a lui
Dumnezeu, ci mai degraba ca o
stare a constiintei persoanei
umane," scria viitorul Papa Ioan
Paul II In 1965. De acum Incolo
nu credinta In Isus Hristos este
preocuparea bisericii fondate de
El ci unanimitatea diverselor
populatii ale globului: "Scopul
papei Ioan XXIII a fost In primul
rand unitatea crestinilor; ... ce-i
uneste pe crestini e mai puternic
decat ce-i desparte. Dorul de
unitate a crestinilor merge mana'n
mana cu dorinta de unitate a
Intregii rase omenesti. ... Aceasta
premisa arata atitudinea bisericii
fata de celelalte religii, care este
baza recunoasterii valorilor care
sunt spirituale, umane si crestine
In acelasi timp, extinse la astfel
de religii ca islamul, budismul,
hinduismul ... Biserica doreste sa
initieze un dialog cu
reprezentantii acestor religii. Aici
iudaismul ocupa un loc special.
Conceptul declaratiei viitoare va
vorbi raspicat despre unitatea
spirituala dintre crestini si evrei..
Biserica se ocupa de dialogul cu
necredinciosi care sunt de
importanta capitala In zilele
noastre, cand pentru prima data In
istorie, necredinta si ateismul apar
ca fenomene de masa. ...
Biserica Intelege ca tendinta spreeliberarea omului si iesirea lui de
sub orice alienare, manifestata sub
forma ateismului, este poate un
fel de a-l cauta pe Dumnezeu. ...
E necesar sa scoatem crestinismul
din forma sa europeana. Popoare
cu culturi antice Intampina piedici
In fata crestinismului care se
explica prin psihologia lor: li se
prezinta formule europene!
Vedem ca sunt necesare
africanizarea, indianizarea,
japonizarea si asa mai departe"
(consemnat de Parintele Malinski
In cartea Mon Ami, Karol
Wojtyla).
Papa Ioan Paul II se declara
fidel conceptelor care au guvernat
Cel de-al Doilea Consiliu de la
Vatican, numit pe scurt Vatican
II: libertatea religioasa,
colegialitatea, si ecumenismul. Cu
mult Inainte de a ocupa Sfantul
Scaun, Papa nostru planuia sa
renunte la crestinism si sa accepte
ateismul, voodoo-ul african, cultul
spiritelor celor morti, de dragul
ecumenismului. De dragul
libertatii religioase, Vaticanul a
fost cel care a cerut statului italian
sa revizuiasca Concordat-ul si sa
transforme Italia dintr'o tara
catolica Intr'una atee; la 19
Februarie 1984, papa a salutat
acest eveniment din balconul
catedralei Sf. Petru din Roma.Noua formula de conducere a
bisericii este colegialitatea, adica
decentralizarea si participarea
laicilor la hotararile doctrinale.
Adica laicizarea. Formula aceasta
tripartita, libertatea religioasa,
colegialismul si ecumenismul,
seamana cu trilogia masonica a
libertatii, egalitatii si fraternitatii
care a dominat revolutia franceza.
Dintre predecesori, Papa Ioan
Paul II Ii admira doar pe Ioan
XXIII si Paul VI, caci doar
acestia, explica el, s'au Inhamat la
opera de "reformare" a bisericii
catolice. "Paul VI a fost papa
umanismului, papa drepturilor
omului", spune Ioan Paul II.
Inainte de a fi ales papa, Ioan
XXIII fusese observator
permanent la UNESCO, si la 11
Aprilie 1963 lauda Organizatia
Natiunilor Unite si declaratia
drepturilor omului - al carei scop
nu este sa asigure individului
drepturi In Noua Ordine Mondiala
ci sa-i dea iluzia ca le are si sa-l
Inrobeasca In socialismul
universal, "eliberandu-l" de
nationalism, de crestinism, si de
individualism. Papa Paul VI canta
laudele omului si bunatatii lui
originare: "Avem Incredere In
om; credem In aceasta adanca
bunatate din fiecare inima..." ,
negand doctrina pacatului originarsi a salvarii prin Isus Hristos. La
mai putin de un an dupa ce a
devenit papa, Ioan Paul II ridica
si el osanale Organizatiei
Natiunilor Unite, de care, zice el,
"Papii Ioan XXIII si Paul VI s'au
apropiat cu Incredere. ...
Viziunea umanista pe care-ati
proclamat-o In lume este si a
noastra" (pp. 9-19).
Papa Leo XIII aratase
sorgintea masonica a doctrinei ca
"toate religiile sunt la fel de
bune," si ca nu e nici o diferenta
Intre crestinul care-l iubeste pe
Dumnezeu si pe aproapele sau ca
pe sine Insusi, si satanistul care
tortureaza si ucide copii si oameni
nevinovati In cinstea demonilor
carora li se Inchina. Rezultatul
imediat al afilierii Bisericii
Catolice la conceptul libertatii
religioase au fost noile concordate
prin care s'a realizat "separarea
statului de biserica" si eliminarea
"religiei de stat". Concordatele cu
Columbia din 1972, cu cantonul
Valais din Elvetia din 1974, cu
Portugalia din 1975, cu Spania
din 1976, cu Peru din 1986, si cu
Italia din 1984
au fost realizate
la cererea Vaticanului
, nu a
statelor respective; deci,
Vaticanul a initiat paganizarea
lumii
. Dupa semnarea noului
concordat cu Italia, Papa a tinutun discurs prin transparenta
caruia, dincolo de frazele
frumoase si expresiile vagi si
sentimentale, se zareste planul
diabolic al Noii Ordini Mondiale.
Libertatea religioasa este lozinca
prin care masoneria a cautat sa
distruga crestinismul dupa izbanda
ei din 1789 In Franta, pe care
Papa Ioan Paul nu o deplange ci o
aproba, zicand: "Recunoasterea si
garantia drepturilor inviolabile ale
omului, ca individ si In grupuri
sociale In care se poate dezvolta
si-si poate extinde personalitatea;
datorii ferme de solidaritate
politica, economica si sociala;
demnitatea si egalitatea tuturor
cetatenilor fara discriminare In
fata legii; respingerea razboiului
ca instrument de atac a libertatii
altor popoare; colaborare
internationala." Cuvinte frumoase,
la fel cu cele folosite de
regimurile totalitare comuniste.
Dupa cateva luni, la ratificarea
concordatului cu Italia, papa a
vorbit despre "ideea libera a
pluralismului In relatii" si despre
"profunda unitate de idei si
sentimente." Celor care s'ar putea
lasa sedusi de aceste cuvinte
frumoase, le reamintim ca ele au
fost alese cu grija In culise In
cadrul unor colaborari ca de
exemplu cea care a avut loc candCardinalul Bea a vizitat loja
masonica exclusiv iudaica B'nai
B'rith; aceasta loja ceruse sa se
promulge libertatea religioasa,
promitand In schimb sa permita
decurgerea consiliului Vatican II
fara scandal (pp. 20-29).
Colegialitatea este un cuvant
care a aparut In vocabularul
Vaticanului In 1959 cu un sens
imprecis. In practica,
colegialitatea Ii ia papei
autoritatea si o confera adunarii
episcopilor, care carmuiesc nava
bisericii dupa model sovietic:
adica hotararile sunt luate dinainte
de catre o retea organizatorica
secreta care lucreaza din culise,
unor participanti li se traseaza
sarcina de a face propuneri, iar
adunarea le voteaza dar rezultatul
votului e cunoscut dinainte de
votare. Ideea nu este noua; cu
140 de ani In urma, Bolgeni, un
iezuit italian, facuse aceeasi
propunere. "Totul s'a facut Intr'o
maniera 'stranie' si misterioasa,"
scrie Parintele Schillebeekcx,
teologul episcopilor olandezi (p.
32). Sunt deci doua surse de
putere, una a papei, cealalta a
episcopilor. Primele fructe ale
colegialitatii sunt eliminarea
celibatului preotilor, admiterea
femeilor ca preoti, si admiterea
celor divortati si recasatoriti.Apoi, publicarea de doctrine si
catechisme la initiative locale, ca
de exemplu catechismul Pierres
Vivantes, care nu afirma
creatiunea, considera ca Inaltarea
la cer a lui Hristos e doar o
metafora, si zice ca doctrina
despre Fecioara Maria nu e
autentica. Cand papa le-a cerut
preotilor care fac pe ministrii In
guvernul "revolutionar" al
Nicaraguai sa nu participe In acel
guvern, acestia au refuzat si au
declarat ca este mai important
pentru ei sa se Intalneasca cu
conducatorii lumii a treia decat cu
papa.
A remarcat Papa Ioan Paul II
situatia precara In care s'a lasat sa
cada? Inca Inaintea lui, papa Paul
VI a deplans roadele politicii pe
care a sprijinit-o, iar Papa Ioan
Paul II scria In 1981: "Trebuie sa
admitem cu realism si cu mila ca
multi crestini sunt pierduti,
confuzi, perplecsi, si lipsiti de
speranta; primesc idei
contradictorii despre adevarul
revelat si Invatatura traditionala,
se propaga erezii In domeniul
moral si dogmatic, creandu-se
Indoieli, confuzii, revolte; pana si
liturghia a fost manipulata ...
Crestinii sunt dusi In ispita de
ateism, agnosticism, si de un
iluminism vag moral ..." (pp. 30-39).
Ecumenismul a fost Inteles
Inainte de Vatican II ca efortul
bisericii crestine de a Impartasi
lumina ei tuturor oamenilor. Noul
ecumenism Inseamna
amalgamarea tuturor religiilor.
Propagarea lui a Inceput Inainte
de primul razboi mondial cu
propunerea calugarului belgian
Dom Lambert Bauduin de a
modifica slujba religioasa.
Activitatea acestui calugar a fost
aprobata public si continuata de
papa Ioan XXIII, care a creat
Secretariatul pentru Unitatea
Crestinilor cu scopul de a cultiva
contacte cu ortodocsii, anglicanii
si protestantii, pe care i-a invitat
sa trimita reprezentanti la Vatican
II. In 1972, Cardinalul Wojtyla
scria: "Promovand unitatea si
caritatea Intre oameni, [biserica]
vede Intai ce au In comun si ce le
va ajuta sa traiasca conform
destinelor lor. Am putea spune ca
aceste cuvinte arata baza umanista
a ecumenismului In cel mai larg
Inteles al sau." Cu alta ocazie, a
spus: "Noul concept al 'poporului
lui Dumnezeu' ne-a facut sa
revizuim adevarul vechi despre
posibilitatea de mantuire In afara
bisericii catolice. De aici ia
nastere atitudinea bisericii fata de
alte religii, care se bazeaza perecunoasterea valorilor lor
spirituale, oameni si crestini
laolalta, Intinzand mana unor
religii ca islamul, budismul,
hinduismul ... Biserica doreste sa
initieze dialoguri cu reprezentantii
acestor religii. Ni aici, iudaismul
ocupa un loc cu totul aparte."
Intr'un discurs tinut la 9
Noiembrie 1982, Papa declara ca
"Sfantul Scaun si comunitatea
catolica vor sa slujeasca
scopurilor care permit realizarea
unei bunestari autentice materiale,
atat culturale cat si spirituale, In
sanul natiunilor" (pp. 39-47).
Lovit astfel In inima din
interior, nu e de mirare ca
crestinismul catolic este Intr'un
declin vertiginos. Abatele Le
Roux da statistici care arata ca In
1985, Franta avea pe jumatate
atati preoti cati avea In 1904; In
Intreaga lume, fusesera 413.000
de preoti In 1969, si doar 343.000
In 1976. Cea mai dezastruoasa
scadere are loc In viata spirituala
a celor care se mai declara Inca
crestini catolici. Ca un singur
exemplu, numai la Roma, unde
96 %Y din cununii fusesera
religioase In 1968, numarul lor a
scazut la 74 %Y In numai 10 ani.
In Franta, 49 %Y din cei ce-si zic
crestini nu cred In Invierea lui
Hristos. Pana si papa Paul VI avazut In 1968 ca "biserica se afla
la un impas de Ingrijorare,
autocritica, chiar autodistrugere
... de parca biserica s'ar distruge
pe sine Insasi." In 1972, si-a
exprimat durerea mai explicit,
spunand: "Mireasma Satanei a
patruns printr'o fisura In templul
Domnului; avem In fata Indoieli,
incertitudini, probleme, griji,
nemultumiri. ... In loc de lumina
soarelui avem nori, furtuni,
Intuneric. Cum am ajuns aici? A
intervenit o putere adversa,
diavolul, acel spirit misterios ..."
(pp. 47-51). Dar Paul VI n'a
Incercat sa i se Impotriveasca
acelui spirit; si Papa Ioan Paul II
se straduieste sa urmeze Intocmai
inspiratia acelui spirit, desi si el
vede si spune ca "idei care
contrazic adevaruri revelate sunt
Imbratisate, si adevarate erezii au
fost propagate In domeniul
dogmei si moravurilor". Papa
Ioan Paul II traduce In viata
directivele de la Vatican II cu
noul Cod al Legii Canonice din
1983 (pp. 52, 54).
Abatele Le Roux explica
devotamentul Papei pentru
relativismul si "modernismul"
acesta care demoleaza credinta
crestina prin influentele care l-au
format In tinerete, si anume
filozofia existentialista sifenomenologica a lui Husserl,
Kierkegaard si Scheler. Dupa ei,
nu exista certitudine sau
obiectivism In religie, caci totul
este o realizare momentana In
continua schimbare, si nu exista
granita Intre natura si
supranatural, caci natura este
supranaturala si omul e divin.
Aceste idei au fost vanturate de
teologi si filozofi ca De Lubac,
Karl Rahner, Jacques Maritain
Inca de prin 1930, dar cu
insistenta sporita din 1946
Incoace. Ideile lui Maritain despre
pluralismul religiei au dominat
Vatican II. Gustavo Gutierrez,
profesor de teologie la
Universitatea din Lima si
cunoscut comunist, spune ca
"noile situatii istorice au pus
biserica Incepand cu secolul 16 si
mai ales pe timpul revolutiei
franceze, Intr'o situatie care cere
alte perspective pastorale si alta
mentalitate teologica care,
multumita lui Maritain, va primi
numele unui 'nou crestinism'" (p.
61). Ni spune adevarul:
distrugerea bisericii care-a Inceput
In secolul 16 si s'a exacerbat In
revolutia franceza este
perfectionata azi din interiorul
Vaticanului.
De Lubac scrie ca revelandu-l
pe Dumnezeu, "Hristos reusestesa-i aduca omului propria sa
revelatie"; Rahner scrie ca
"Dumnezeu rezida In esenta
umana"; Maritain scrie ca
Dumnezeu nu-l condamna pe
diavol; Hans Urs von Balthasar,
teologul elvetian care-a fost
mentorul tanarului Karol Wojtyla,
scrie ca cuvintele lui Hristos
despre iad sunt "figuri de stil
Imprumutate din arhive vechi."
La 2 Februarie 1983, De Lubac a
fost facut cardinal. Papa are
numai cuvinte de lauda pentru
Maritain, si pentru Dom Helder
Camara, cunoscut preot marxist
preocupat sa promoveze revolutia
si cat mai multa varsare de sange
si sa propage comunismul ca
suprem bun al omenirii. Hans Urs
von Balthasar a fost facut cardinal
la 28 Iunie 1988. Hans Kgng,
discipolul lui Rahner, teolog
catolic de la Tgbingen care se
detasase total de toate Invataturile
religiei catolice (el sustine ca Isus
Hristos e doar un om perfect
"umanizat"), era In conflict cu
biserica catolica din 1968; dupa
ascensiune, Papa Ioan Paul II a
capitulat dandu-i tacit castig de
cauza. La fel a procedat cu
Schillebeeckx si Leonardo Boff,
"teologii eliberarii," care
"elibereaza" catolicismul de
crestinism (pp. 62-70).
Inafara de Maritain,
Mieczylslav Kotlarczyk, regizorul
si teoreticianul unui teatru In care
participa tanarul Karol Wojtyla, l-a influentat puternic pe acesta.
Kotlarczyk era un adept al
teozofiei Helenei Blavatski, si
studia si medita asupra teozofiei,
traditiei ebraice (dupa Ismar
Ellbogen), si operei teozofului
Rudolph Steiner, succesorul lui
Blavatski. Karol Wojtyla a ramas
toata viata intim legat de
Kotlarczyk, chiar dupa ce
devenise cardinalul Cracoviei;
atunci a scris introducerea la o
carte de-a lui Kotlarczyk. La 22
de ani Karol Wojtyla a parasit
teatrul, anuntand ca doreste sa
devina preot. Acum apar In viata
lui doua persoane care-i domina
gandirea: cardinalul Sapieha si
croitorul Jan Tyranowski, un
entuziast care propovaduia un
misticism livresc amestecat cu
umanism si psihologie. Karol
Wojtyla si-a scris teza de doctorat
la Roma despre misticul San Juan
de la Cruz, si reIntors la Cracovia
a scris o a doua teza, despre etica
crestina bazata pe filozofia lui
Max Scheler sub conducerea unui
juriu din care facea parte Roman
Ingarden, unul dintre primii
discipoli ai lui Husserl; pe
asistenta lui Husserl, Edith Stein,care s'a convertit la catolicism
dupa ce-a citit biografia Sf.
Teresa din Avila In 1921, Papa
Ioan Paul II a beatificat-o la 1
Mai 1987. Fenomenologia a fost
o influenta puternica In principala
carte publicata de Karol Wojtyla,
Persoana si fapta, care-a aparut
In 1969 (pp. 71-78).
Abatele Le Roux spicuieste
din scrierile si discursurile lui
Karol Wojtyla pasaje care arata ca
acesta crede ca "libertatea
religioasa este prima conditie
esentiala pentru pace". Prin
"libertate religioasa" se Intelege
ca nimeni si nimic, nici macar
Dumnezeu, nu poate sa
Ingradeasca vointa omului si nu
exista restrictii: "sa fii liber
Inseamna sa poti si sa vrei sa faci
o alegere." In conceptia lui, nu
Invatatura lui Hristos trebuie sa
triumfe, ci "omul", si ideile
calauzitoare In spre acest triumf
sunt cele exprimate In lozinca
masonica a revolutiei franceze de
la 1789: libertate, egalitate si
fraternitate. La 2 Octombrie
1979, vorbind la Natiunile Unite,
si cu cateva luni mai tarziu la
UNESCO, Papa Ioan Paul II a
elogiat drepturile omului, pacea
pe Intreaga planeta, si alte lozinci
ale Noii Ordini Mondiale - dar
n'a pomenit de Hristos (pp. 77-82). Conspiratia masonica,
condamnata cu energie de toti
papii pana la Paul VI (chiar si de
catre papa Ioan XXIII), a fost
invitata In Vatican de catre Paul
VI. Vizitand Ierusalimul In 1964,
Paul VI a tinut sa-l Imbratiseze pe
Patriarhul Athenagoras I, mason
de gradul 33, si amandoi au
anulat excomunicarea reciproca
din 1054. La 19 Mai 1964, Paul
VI a Infiintat Secretariatul pentru
Necrestini, deschizand larg portile
paganismului. La 13 Noiembrie
1964, i-a dat calugarului budist
U'thant, secretarul general al
Natiunilor Unite, tiara papala,
inelul si crucea ca sa "ajute
saracii." La 23 Martie 1966 i-a
daruit arhiepiscopului anglican din
Canterbury noul sau inel papal.
La 3 Iunie 1971 a primit In
audienta publica la Vatican loja
masonica exclusiv iudaica B'nai
B'rith (pp. 86-90). La 18 Aprilie
1983, succesorul sau (dupa
scurtul intermediu al papei Ioan
Paul I) a primit In audienta
publica masonii din Comisia
Trilaterala, carora le-a tinut o
cuvantare despre dezvoltare,
conditii culturale si spirituale,
opresiune, exploatare, si
degradare, dar n'a pomenit nici o
singura data de Hristos. La 22
Martie 1984 i-a primit pereprezentantii lojei masonice
B'nai B'rith, carora le-a vorbit
despre foamete, saracie,
discriminare, despre epoca
mesianica In ambele religii,
iudaica si crestina, ferindu-se sa
pomeneasca de Isus Hristos. In
1983, In noul Cod de Lege
Canonica, canonul 2335 care
interzicea catolicilor sa fie
masoni, a fost Inlocuit cu canonul
1374, care interzice catolicilor
doar sa "comploteze Impotriva
bisericii" (pp. 91-94). Dar cu
noua definitie a "libertatii
religioase" si-a "ecumenismului",
oricat rau ai face bisericii si oricat
de total ai distruge crestinismul,
nu te faci nicicum vinovat de
"complot Impotriva bisericii ...
Abatele Le Roux conchide:
"Ioan Paul II cu siguranta nu este
mason" si citeaza apoi un
document secret al lojei masonice
Alta Vendita publicat din ordinul
papei Grigore XVI, care explica
ca nu este In vederile masoneriei
sa instaleze un mason In Sfantul
Scaun, ci sa fasoneze mintile
tinerilor clerici In asa fel Incat
papa care se va ridica dintre ei sa
aiba creierul spalat si sa le
execute ordinele (p. 97).
Papa Ioan Paul II practica
"ecumenismul" stil Vatican II si-l
adauga pe Martin Luther lacatechismul catholic, Intre Sf.
Caterina din Siena si Sf. Ignatiu
de Loyola. Acesta este Martin
Luther, initiatorul Reformei,
calugarul augustin care era dus
mort de beat la culcare de catre
servitorul sau, care dupa o astfel
de betie a fost gasit spanzurat de
capul patului (fapt musamalizat de
printesa de Eisleben), care a avut
3 sotii Intr'un timp si s'a Insurat
apoi cu a patra, o calugarita ce
fugise din manastire ascunsa
Intr'un butoi de bere, care scrie
ca "sunt aici, lenes si beat, de
dimineata pana seara... ca sa-l
Insel pe diavol, care ma chinuie."
Daca viata lui Martin Luther n'a
fost a unui sfant ci mai degraba a
unui calugar stricat, teologia lui
se bazeaza pe negarea doctrinei
pacatului originar si pe negarea
capacitatii omului de a participa la
salvarea sufletului sau; caci dupa
Martin Luther, tot ce face omul e
pacatos; o fapta buna perfecta e
doar un pacat mai mic. Dar
principala lui preocupare a fost
distrugerea slujbei religioase, caci
daca se pierde semnificatia slujbei
se prabuseste doctrina, scrie el.
La 11 Decembrie 1983, Papa Ioan
Paul II s'a dus la o biserica
protestanta sa celebreze ziua de
nastere a lui Martin Luther si-a
tinut un discurs care tinde saanuleze excomunicarea acestuia,
veche de patru secole.
Ecumenismul papei s'a manifestat
si la TaizI, unde o mica
comunitate de calugari protestanti
practica o dubla identitate: sunt In
acelasi timp catolici si protestanti,
dar doctrina lor e de fapt
protestanta (pp. 103-107).
Acelasi ecumenism apare In
legatura cu anglicanismul; papa
deplange distanta dintre acesta si
catolicism (de parca nu Henry
VIII s'ar fi despartit de biserica
catolica, ci biserica de el). La
Manila, discursul papei a continut
dupa expresia de regret ca exista
o distanta Intre catolicism si
anglicanism, propozitia: "sincer
vorbind noi suntem de vina pentru
asta". La 29 Mai 1982 papa s'a
dus sa oficieze la Canterbury,
alaturi de primatul anglican, In
fata unui altar pe care erau
Insirate fotografiile martirilor
zilelor noastre: Maximilian
Kolbe, Dietrich Bonhoeffer,
Janani Luwum, Maria Skobtsova,
Martin Luther King si Oscar
Romero. La 11 Decembrie 1983
s'a dus sa se roage Intr'un templu
luteran din Roma. La 12 Iunie
1984 s'a dus la Consiliul Mondial
al Bisericilor la Geneva. Ni slujba
catolica milenara a fost Inlocuita
cu o slujba modernista copiatadupa modelul luteran, In care nu
mai participa prezenta reala a lui
Hristos, unde painea si vinul nu
mai sunt trupul si sangele
Domnului, si pot fi manipulate ca
orice alte alimente, unde
ofertoriul a fost Inlocuit cu o
rugaciune iudaica din Cabala, si
unde oficiaza si laicii (pp. 106-120).
Aceeasi dorinta de Impacare
cu orice pret o manifesta si fata
de biserica ortodoxa. Dupa ce In
1965 s'au ridicat anatemele
reciproce, In 1981, dupa Intalniri
repetate, cu ocazia aniversarii a
1600 de ani de la cel de-al doilea
Consiliu din Constantinopol,
mitropolitul Damaskinos a fost
invitat sa predice In basilica Sf.
Petru din Roma In ajunul
Rusaliilor. Mihael Evdokimov,
delegat al bisericilor ortodoxe din
Franta, remarca cum papa si alti
prelati au Inceput sa recite Crezul
fara filioque ca sa nu-i supere pe
ortodocsi; filioque (Spiritul Sfant
izvoraste de la Tatal si de la Fiu)
face parte din doctrina
fundamentala a catolicismului (pp.
121-124).
In 1986, Intrebat ce crede
despre noul papa Ioan Paul II,
rabinul sef al Romei Elio Toaff a
raspuns printr'o anecdota despre
un preot catolic care, rugat saboteze o fetita crescuta de o
pereche de crestini care-o
Indragisera dupa deportarea si
moartea parintilor ei, n'a botezat-o ci i-a Indemnat sa caute mai
degraba In continuare rudele
fetitei si sa le-o dea lor, pentru ca
fetita sa ramana evreica si sa nu
fie crescuta In crestinism. Acel
preot, zice rabinul Toaff, a fost
Karol Wojtyla, noul papa.
Anecdota ilustreaza foarte bine
atitudinea si actiunile Papei Ioan
Paul II. In 1980, le-a spus
reprezentantilor comunitatii
evreiesti din Mainz, pe cand
vizita Germania: "Cine-l
Intalneste pe Hristos Intalneste
iudaismul ... Evreii si crestinii,
toti sunt fiii lui Abraham ... Ma
rog alaturi de voi pentru o
abundenta de salom In favoarea
tuturor fratilor vostri de
nationalitate si credinta si si
pentru pamant, pe care toti Il
venereaza". In Februarie 1981,
Intr'o dupa amiaza de Duminica,
Papa s'a Intalnit cu rabinul sef al
Romei Elio Toaff, cu care ocazie
si-a depanat memoriile despre
legaturile lui cu comunitatea
evreiasca din Cracovia. La 6
Martie 1982 a primit delegatia
Conferintei Episcopale Insarcinate
cu studiul relatiilor cu iudaismul,
cu care ocazie a declarat cacrestinii sunt atunci pe drumul cel
drept cand "cu respect si
perseverenta cauta sa-si
regaseasca fratii In jurul
mostenirii comune atat de bogata
pentru noi toti." Ceeace i-a
Indepartat pe acesti frati unii de
altii, zice Papa, au fost
"neIntelegeri, erori, chiar
ofense"; nici un cuvant despre
Isus Hristos; erorile au fost toate
de partea crestinilor, s'ar parea,
Incepand cu erorile din Noul
Testament. Rabinul sef al Frantei,
RenI Samuel, si predecesorul sau,
Jacob Kaplan, si-au exprimat
imediat satisafactia. La 25
Ianuarie 1983, dioceza din Roma
(dioceza Papei) a emis directive
de conduita care prescriu
catolicilor sa recunoasca felul In
care se autodefinesc evreii ca
religie si ca rasa; sa evite expresii
care i-ar putea supara pe evrei,
mai ales In saptamana patimilor;
sa studieze si sa cunoasca mai
bine credinta si traditiile iudaice;
sa se familiarizeze cu ritualurile
iudaice la sinagoga si acasa. Presa
iudaica a numit aceste directive
"un document istoric." La 24
Iunie 1984, Comisia Pontificala
pentru Relatiile cu Iudaismul a
proclamat ca "evreii si crestinii
trebuie sa vada responsabilitatea
lor In pregatirea venirii luiMesia" (pp. 127-132).
Cum
adica, Isus Hristos nu e Mesia?
La 15 Februarie 1985, Papa a
primit o delegatie a Comitetului
Evreiesc American; la 13 Aprilie
1986, a tinut un discurs la
sinagoga din Roma, In care a
declarat ca "biserica deplange ura,
persecutiile si toate manifestatiile
de antisemitism care-au fost
Indreptate Impotriva evreilor In
orice epoca si din partea oricui."
Deci daca a existat distanta Intre
evrei si crestini vina a fost
exclusiv a crestinilor care sunt
niste antisemiti mai ales atunci
cand citesc din Evanghelii. "In
primul rand, biserica lui Hristos
examinand propriul ei mister, si-a
descoperit legatura cu iudaismul.
... In al doilea rand ... evreilor
nu le poate fi atribuita o vina
ancestrala ori colectiva pentru ce-a avut loc cand cu patimile lui
Hristos ...", a continuat Papa.
Aceasta nu a fost prima vizita a
Papei la o sinagoga; cardinalul
Wojtyla vizitase o sinagoga din
Cracovia. Cand evreii din Franta
au protestat Impotriva faptului ca
In apropierea Auschwitz-ului
urma sa se zideasca o manastire
de carmelite, profanandu-se astfel
memoria Auschwitz-ului, dupa
negocieri Indelungate, carmelitele
au fost mutate de-acolo (pp. 132-138).
In primele luni ale
pontificatului sau, vizitand Turcia
In 1979, Papa s'a adresat
"descendentilor spirituali ai lui
Abraham, crestini, musulmani si
evrei," amintindu-le de
"fraternitate si libertate." In
Februarie 1981, vizitand
Filipinele, le-a spus musulmanilor
de acolo: "fratii si surorile voastre
crestine au nevoie de voi si de
dragostea voastra." In Mai 1985,
vizitand Belgia, a spus ca atat
crestinii cat si musulmanii slujesc
aceluiasi Dumnezeu cu ajutorul
"cartilor noastre sfinte
respective," prefacandu-se ca nu
stie ca Intr'una din "cartile
noastre sfinte respective," si
anume In Koran, Articolul 1 scrie
ca "Sunt 11 lucruri impure: urina,
excrementele, sperma, oasele,
sangele, cainele, porcul, barbatul
si femeia care nu sunt musulmani,
si treimea (Tatal, Fiul si Spiritul
Sfant)", si Articolul 2 scrie ca
"Cel care crede In treime e impur
exact ca urina si fecalele." In
August 1985, Intr'o vizita In
Maroc, Papa a subliniat din nou
credinta care, zice el, e comuna a
crestinilor si musulmanilor.
Eforturile lui au fost Incununate
de succes. Bisericile se Inchid In
Europa fosta crestina, In care sedeschid noi moschei. La 20 Iunie
1980, s'a deschis o moschee In
Lille In fosta capela a
dominicanilor. In 1981 s'a deschis
o moschee In biserica veche de
secole din Mureaux. La 7
Decembrie 1982, s'a deschis o
noua moschee In Sarcelles. La 11
Decembrie 1984, s'a Inceput
construirea moscheii din Roma.
In 1986, a Inceput zidirea
moscheii din Lyon. La 7 Mai
1987, s'a cumparat o cladire
pentru a o transforma In moschee
In BIthancourt (pp. 138-144).
Religiile si paganismul asiatic
se bucura de aceeasi bunavointa
din partea Papei Ioan Paul II,
Incepand cu laudele aduse
shintoismului si budismului, ai
caror reprezentanti au fost primiti
de Papa la nuntiatura din Tokyo
In 1981; continuand cu laudele
aduse libertatii religioase si
religiilor care adora natura In
timpul vizitei la Bangkok, cu care
ocazie patriarhul budist l-a primit
pe Papa fara sa se ridice de pe
scaun, iar Papa s'a Inclinat In fata
lui; si culminand cu vizita In
India, unde Papa s'a descaltat ca
sa depuna o coroana de flori In
fata monumentului lui Mahatma
Gandhi si-a declarat ca "omul este
radacina pe care trebuie s'o
cultive Biserica Catolica pentru aramane fidela sie Insasi", si ca
"hindusii, sikhii, budistii, jainistii,
parsii si crestinii se unesc In
proclamarea adevarului despre
om, mai ales In apararea
drepturilor umane si'n eliminarea
foametei, saraciei, ignorantei,
persecutiilor." Inlocuirea lui
Dumnezeu cu drepturile omului In
religia crestina n'a fost apreciata
de credinciosii religiilor asiatice,
al caror Front pentru Protejarea
Budismului a acuzat preotii
catolici ca "imita ceremoniile
budiste cu scopul de a Insela,
pentru ca astfel sa absoarba
cultura Tailandei In crestinism sub
pretextul aclimatizarii
culturalismului." In Europa Insa,
actiunile Papei au un efect
magistral. La Vincennes s'a
inaugurat un templu tibetan In
1985, unde au fost facuti lama 10
francezi, In timp ce alti 14
asteptau sa fie facuti lama; In
Franta se estimau circa 30 de
centre de religie tibetana la acea
data. In Iulie 1987, ziarul local
descrie modul de viata a lama-ilor
tibetani veniti de la o manastire
de langa Darjeeling In India si
stabiliti In Franta. Unul dintre ei
a deschis In acel an la Plaigne,
Templul celor 1000 de Buda, cel
mai important templu tibetan
monastic la acea data din Franta;deschiderea s'a oficiat In prezenta
a aproape 2.000 de persoane, si
unele din cele 1.000 de statui ale
lui Buda au 7 metri Inaltime (pp.
144-151). Calugarii astia care se
Intretin din donatii caritabile s'ar
parea ca au avut de unde plati
sumele mari de bani cerute de
transportul si instalarea a 1.000
de statui, dintre care unele de 7
metri. Pe ce teren a fost deschis
templul lor? Cui Ii apartine, cine
l-a platit, si cu ce scop?
La cateva ore dupa Incheierea
consiliului Vatican II,
Monsignorul Wojtyla, episcopul
Cracoviei, a declarat ca In slujba
religioasa catolica "totul va fi
schimbat ca sa fie de acord cu
traditia locala: cuvintele,
gesturile, culorile, vestmintele,
canturile, arhitectura, decorul.
Problema reformei liturghiei este
enorma si
e greu de prevazut
cum va sfarsi."
Fructele
demolarii liturghiei catolice si
Inlocuirii ei cu ritualurile locale
pagane ale diverselor triburi si
populatii se vad Insa clar. La 8
Mai 1980 Papa a consacrat 8
episcopi la Kinsasa In Zair In fata
unui milion de oameni, Intr'o
slujba la care preotii se leganau
ca'ntr'un dans In timp ce
multimea canta "gloria", dupa
care s'a cantat In swahili, lingalasi kikongo, cu acompaniament de
tam-tam, acordeoane si ghitare.
Apoi, la o slujba oficiata de Papa
In Nairobi, ofertoriul a fost de
fapt un ritual african In care
triburile din Kenia au insistat sa
procedeze ca In riturile africane
pagane, aducand cosuri cu fructe,
o oaie care behaia, obiecte de
artizanat local. Papa si-a pus pe
cap o podoapa capilara masai, de
40 de centimetri Inaltime, ornata
cu pene, si pe umeri o mantie
masai. La 22 Iunie 1980, Papa a
beatificat 5 misionari americani,
si slujba a continut reprezentanti
ai pieilor rosii cu Imbracaminte
traditionala iroqois si cherokee, si
din Guatemala, aducand la altar
pipe, paturi, flaute si ornamentele
cu pene specifice sefilor indieni
piei rosii. In Februarie 1982,
ultima liturghie a Papei In Africa
a constat din cantece africane si
dansuri, asemanatoare cu cele pe
care le executau africanii cand
ucideau sclavii In ritualurile lor
pagane. Doua luni mai tarziu,
Comitetul Liturgic National al
Episcopatului din Volta
Superioara a prescris ritualul
liturgic In care sunt incluse "batai
puternice din palme care
punctueaza ritmul anumitor
canturi; tipete ascutite ale
femeilor; tam-tam-ul sa anunte sisa intervina dupa fiecare
propozitie citita din Evanghelie;
tam-tam-ul sa se bata tot timpul la
Inaltare; de Vinerea Mare un grup
de dansatori barbati si femei sa
salute crucea." In Mai 1984, Papa
a celebrat o slijba In Papua-Noua
Guinee, In timpul careia 250 de
dansatori, barbati si femei, goi de
la brau In sus, purtand fuste
galbene din fibre de palmier si pe
cap ornamente din pene
multicolore, cu fata vopsita In
galben, negru si portocaliu cu
exceptia unui singur ochi, au
dansat si-au batut tobele. In
Septembrie 1984 Papa a instalat 8
diaconi In Canada, cu care ocazie
a oficiat o liturghie In cursul
careia s'au ars plante rituale
mirositoare In cinstea marelui
spirit Ke-Jem-Manito, apoi Papei
i s'a dat o pana muiata In sange;
In omilia la aceasta slujba Papa a
spus ca "Hristos, prin membrii
trupului sau, este El Insusi o piele
rosie". In August 1985, Papa a
oficiat la YaoundI In Camerun o
slujba In decursul careia sute de
femei au cantat In Ewondo si-au
dansat; la fel In Garoua, mai
tarziu, unde dansatorii au descris
In dansul lor tribal actiuni legate
de cresterea vitelor si-au batut cu
batele prin aier. In Togo, spune
Papa, "m'am rugat pentru primadata Impreuna cu cei ce cred In
animism." De fapt, In Togo Papa
a participat pentru prima data la
un ritual pagan care nu mai era
ascuns sub pretextul liturghiei;
pentru prima data, Papa a oficiat
un ritual pagan Intr'o padure,
alaturi de vrajitori. Ziarul
l'Osservatore Romano descrie
cum a sosit Papa In padure, cum
un vrajitor a Inceput sa invoce
puterea apei si spiritele mortilor,
si cum Papei i s'a dat apa si faina
cu care a executat ritualul
invocatiei spiritelor mortilor,
Imprastiindu-le pe pamant In toate
directiile, dupa ce s'a Inclinat. In
Februarie 1986, Papa a celebrat o
liturghie la New Delhi In fata a
18.000 de spectatori In cursul
careia 300 de fete indiene au
dansat si executat muzica indiana.
La Ranchi In Bihar a tinut o
slujba In fata a 400.000 de
catolici care fusesera convertiti In
majoritatea lor de la animism, dar
In slujba sa Papa a readus
ritualuri animiste; fete cu pene de
paun pe cap Ii aruncau petale de
flori sub picioare ca sa-l purifice,
si Papa si-a varat picioarele in
cosuri de flori In sunetul tobelor
pentru purificare, Inainte de a se
apropia de altar. La Madras,
Papei i s'a pus pe umeri un sal
verde si auriu si i s'a cantat unimn vedic politeist din secolul 12
I. Chr., apoi a fost Insemnat pe
frunte cu cenusa sfanta Vibhuti.
Cu trei zile Inainte, la 2 Februarie
1986, Papa primise pe frunte
semnul rosu al adoratorilor lui
Visnu (pp. 151-156).
Toate aceste ritualuri pagane
le-a executat Papa Ioan Paul II pe
alte continente; si-a Incununat
opera aducandu-le la Assissi, In
biserica Sfantului Francisc.
Incercarea de a le aduce acolo sub
forma unui congres al tuturor
religiilor s'a vanturat Inca din
1893, la Chicago, si din 1900, la
Paris; proponentii unui astfel de
congres proiectau o noua biserica
catolica care "se bazeaza pe idea
unuei uniuni morale a tuturor
religiilor, adica, a unei zone care
sa nu-i apartina nici uneia In
special ci tuturora; caci aceasta
este definitia masoneriei:
'francmasoneria este morala
universala care convine
locuitorilor tuturor climatelor,
oamenilor tuturor credintelor ...
Este o religie universala,
profesata de loja Grand-Orient
Inca pe la mijlocul secolului 19,
care include toate religiile
globului", zice J. Ploncard
d'Assac (p. 162). La 27
Octombrie 1986, Papa Ioan Paul
II a realizat acest proiect primindIn basilica Sfantului Francisc din
Assissi reprezentantii tuturor
marilor religii ale globului, care
dupa cuvantul de bun venit al
Papei s'au grupat In diferite locuri
desemnate lor ca sa se roage
conform ritualurilor lor specifice.
Locul desemnat lui Dalai-Lama a
fost altarul central pe care Dalai-Lama a instalat o statuie a lui
Buda. Episcopii catolici au vazut
statuia lui Buda pe altar si n'au
zis nimic; s'au revoltat unii
protestanti. Un an mai tarziu,
evenimentele de la Assissi s'au
repetat la Roma, In biserica
Sfintei Maria din Trastevere, spre
bucuria masonilor care n'au ezitat
sa-si publice victoria In Hiram,
publicatia lojei Grand Orient, In
Aprilie 1987. Masonul F.M.
Marsaudon scria: "In zilele
noastre, fratele [mason] Roosevelt
a adus tuturor oamenilor
posibilitatea de a-l adora pe
Dumnezeu, urmandu-si principiile
si convingerile proprii'. Asta e
toleranta, si ecumenism. Noi
masonii traditionali ne permitem
sa parafrazam si sa traducem
aceasta expresie a unui om de stat
celebru si s'o adoptam la
circumstante: catolici, ortodocsi,
protestanti, israeliti, musulmani,
hindusi, budisti, liber cugetatori,
liber practicanti, pentru noi asteasunt doar porecle; francmasoneria
este numele Intregii familii" (pp.
160-166).
Rezultatul actiunilor Papei
Ioan Paul II este spectaculos. In
1987, doar 56 %Y din francezii
catolici mai credeau ca Isus
Hristos este fiul lui Dumnezeu (p.
175). Dar Papa n'a facut ce-a
facut fara un scop; si scopul este
cel al Organizatiei Natiunilor
Unite (ONU).
Abatele Leroux explica succint
(citand cartea lui J. Bordiot, Une
maine cachIe dirige) ca scopul
acestei organizatii este "sa
suprime fortele armate nationale,
Inlocuindu-le cu o singura armata
de mentinere a pacii a Natiunilor
Unite," proiect elaborat de
varfurile finantelor internationale,
In special de Council of Foreign
Relation (CFR) din America.
Aceasta organizatie "sprijina
comunismul sovietic In vederea
distrugerii tuturor regimurilor si
tuturor structurilor sociale
existente, ceeace este o treapta
preliminara necesara In stabilirea
unui Guvern Mondial Unic." In
Octombrie 1979, Papa Ioan Paul
II a vorbit la ONU despre
"nobilul scop al Natiunilor Unite,
viata comunala a oamenilor si a
natiunilor...", si n'a amintit
niciodata despre razboaiele deinvazie sovietica. "Sper ca
Organizatia Natiunilor Unite va
ramane totdeauna supremul
tribunal al pacii si dreptatii;
adevarata inima a libertatii
popoarelor si oamenilor In
speranta lor pentru un viitor mai
luminos ..." Nici un cuvant
despre Isus Hristos In aceste
cuvantari tinute In stil realist-socialist de catre vicarul lui
Hristos pe pamant, (pp. 181-183).
Dupa alegerile din Spania din
1982, Papa a aplaudat victoria
socialismului acolo, allindu-se cu
socialistii si nu cu oponentii lor
crestini; s'a Intalnit cu Felipe
Gonzalez, secretarul general al
Partidului Socialist, care i-a strans
mana tovaraseste si s'a declarat
multumit de discursul Papei.
Dupa aceea s'au legalizat
avorturile, si Spania s'a scufundat
si ea In cultura stupefiantelor si-a
promiscuitatii. In Italia, Leonardo
Boff, teologul liberal, s'a aratat
multumit de "absenta ... oricarei
critici la adresa teologiei liberarii
si oricarei referiri la marxism si
socialism" din verdictul
Vaticanului cu privire la el.
Vizitand Polonia In 1979, povata
Papei a fost continuarea dialogului
neIntrerupt cu Uniunea Sovietica.
"Vizita lui Ioan Paul II le-a fost
de folos mai ales guvernantilorcomunisti," remarca presa.
Agentia Tass sublinia la 13 Iunie
despre vizita Papei In Polonia
admiratia acestuia pentru
realizarile Partidului Comunist
Polonez, "credincios ideologiei
marxist-leniniste." Negocierile
deschise cu Uniunea Sovietica
Papa le-a initiat la 25 Februarie
1979, primindu-l In audienta pe
Gromako, ministrul afacerilor
externe sovietic. Iar crestinilor
din China comunista, care
sufereau persecutii, cele mai
groaznice torturi, si moartea la
mana calailor lui Mao, Papa le
recomanda sa fie "cetateni buni si
loiali" care-si "respecta obligatiile
fata de natiune;" si s'a ferit sa
critice "biserica patriotica", care
se declarase despartita de Roma si
afiliata statului comunist.
Satisfactia Beijing-ului a fost
exprimata prin eliberarea din
Inchisoare a Monsignorului Tang,
Inchis timp de 22 de ani pentruca
era afiliat Romei. Dar "biserica
patriotica" s'a ofensat cand Papa
l-a numit pe Monsignorul Tang
arhiepiscop de Canton, si-a
declarat ca nu Papa numeste
episcopii; si Papa n'a Incetat de
atunci Incoace sa-si exprime
dorinta de a-si Imbunatati relatiile
cu acesta biserica. In acest scop l-a degradat pe nuntiul din Taiwan,facandu-l doar chargI d'affaires;
la celebrarea slujbei pentru
crestinii din China n'a invitat
corpul diplomatic, ca sa nu poata
veni ambasadorul Taiwan-ului; In
1984 i-a primit pe membrii
conferintei episcopale din Taiwan
spunandu-le ca "chinezii sunt cel
mai numeros popor de pe
pamant" si au devenit "o mare
realitate unificata" (?!). Aceasta
ultima expresie a placut mult
Chinei comuniste. Pana In 1983,
episcopii eliminati din China
comunista de catre Mao figurau
pe listele Vaticanului ca "exilati"
din diocezele lor. Din 1984
Incoace, acesti 21 episcopi apar
cu descrierea "emiritus", adica
"demisionati." Intrebati direct,
unii din ei au recunoscut ca In
Mai 1983 Papa le ceruse sa-si dea
demisia prin intermediul
Cardinalului Rossi (pp. 184-194).
Dar despre preotii comunisti
care atata la revolutie bolsevica,
asasinate si tortura In America
Latina, ce are de spus Papa? Pe
Monsignorul Mendez-Arceo,
care-a declarat ca "nu exista nici
o diferenta Intre scopurile religiei
si-ale comunismului", si ca
'socialismul este unica solutie
pentru America Latina",
Intalnindu-l In Mexic, Papa l-a
binecuvantat si l-a tinut pe postpana la limita de varsta. In
Brazilia, Dom Helder Camara,
cunoscut ca "arhiepiscopul rosu"
pentru vederile sale bolsevice, a
fost alaturi de Papa Ioan Paul II
In Iulie 1980 cand acesta a vorbit
despre "transformarile necesare
ale vietii economice" In cei mai
expliciti termeni ai propagandei
marxist-leniniste, spre satisfactia
lui Dom Helder Camara si
stupefactia ascultatorilor. In El
Salvador, Papa a vizitat
mormantul Monsignorului
Romero, ucis In varsarea de sange
pe care el a incitat-o. In Haiti,
conferinta episcopilor din 27 Iunie
1986 a publicat o carta pentru
trecerea la un stat democratic
rupta parca din filele unui manual
de marxism si laudata de Papa. In
Argentina In Aprilie 1987, desi a
declarat ca vizita lui e "exclusiv
religioasa si pastorala", Papa s'a
Intalnit cu cei care vroiau sa
rastoarne guvernul lui Pinochet.
In 1982 s'a Intalnit cu Yasser
Arafat si In discursul lui pronuntat
sub semnul dorintei pentru pace
In Orientul Mijlociu, Papa a
vorbit de trilogia masonica,
libertate, egalitate, fraternitate.
Dar toate laudele pe care le-a
adus Papa teroristilor comunisti
nu i-a Induplecat pe acestia; In
ziua sosirii Papei In Guatemala, InMartie 1983, presedintele, un
catolic renegat, a Impuscat cinci
oponenti politici pentru viata
carora Papa intervenise In repetate
randuri. In Nicaragua, preotii si
credinciosii "bisericii poporului"
l-au Infruntat (pp. 195-202).
Slujind Noii Ordini Mondiale,
Papa a distrus catolicismul.
Dar acum s'ar parea ca
puterile oculte au decis ca nu le
mai este util: revista Time a
Inceput sa speculeze deschis si
fara jena ce se va Intampla la
moartea Papei, care este activ si
In viata. La 10 Septembrie 1994,
scrie Time (26 Decembrie 1994 -
2 Ianuarie 1995, p. 73), papa
"mergea sovaielnic si respira
greu, ceeace a dat nastere la
zvonuri ca ar fi aproape de
moarte," si continua Insirand
candidatii care i-ar putea lua
locul. "Ioan Paul s'a straduit sa
Imparta palarii de cardinal prin
Intreaga lume. Proportia de
cardinali electori din Africa, Asia
si America Latina a crescut de la
21 %Y la peste 40 %Y. Un papa din
tarile lumii a treia nu mai este o
imposibilitate," scrie Time. Astfel
sunt Bernardin Gantin, din Benin,
sau Lucas Moreira Neves, din
Brazilia, sau "fermecatorul si
eficientul" Francis Cardinal
Arinze din Nigeria, sefulConsiliului Pontifical pentru
Dialogul Intre Religii. La 9 ani,
Cardinalul Arinze "s'a convertit"
de la credinta pagana a tribului
Igbo; are 62 de ani, sanatate
excelenta, si, zice Time, o
reputatie "aproape legendara" In
tara lui, unde "si-a Incurajat"
credinciosii In timpul masacrelor
intertribale din Nigeria pe care
Time le numeste "razboiul civil
din 1967". Alt candidat convertit
la catolicism este Arhiepiscopul
Parisului, Jean-Marie Lustiger, de
68 de ani, fostul Aaron Lustiger,
fiul unei familii de evrei polonezi,
care "a adoptat catolicismul ca
adolescent, ceeace le-a produs
parintilor lui suferinte teribile,"
scrie revista; "Papa John Paul are
Incredere In confidentul sau
Lustiger." Intrebat despre sansele
pe care le are de a deveni papa,
Cardinalul Lustiger a negat cu
modestie ca ar avea vreo sansa,
si-a continuat: "Am visat ca
Presedintele Statelor Unite era
negru, presedintele fostei Uniuni
Sovietice era un musulman, si
Papa era chinez. Si In visul meu
m'am rugat de Dumnezeu sa ma
lase sa mor Inainte de ziua aceea.
Caci daca ajungem vreodata sa
avem un papa chinez ..."
Cum adica, dintr'odata nu mai
e bun "multiculturalismul?"
Speculatiile astea facute cu
voce rasunoatoare In presa sunt
un avertisment. In The European
din 28-31 Ianuarie 1991, la p. 10,
a aparut articolul Why the Pope
must let go, In care rabinul
William Wolf Ii cere literalmente
papei sa-si dea demisia, motivand
ca fiind bolnav si necesitand
chemoterapie, nu va putea carmui
milioanele de catolici. Ntirile
despre starea proasta a sanatatii
papei sunt negate de Vatican dar
Imprastiate asiduu In cercurile
iudaice, care au controlul absolut
asupra mass-mediei de mare
circulatie In occident. Lumea
catolica are nevoie de o minte mai
tanara, zice rabinul Wolf, caci
Papa Ioan Paul II nu este destul
de receptiv la idei Innoitoare, ca
de exemplu ideea preotiei
femeilor. Cu fiecare zi In care
Papa Ioan Paul II ramane In
Sfantul Scaun, catolicismul
pierde, zice rabinul, care pare
adanc Indurerat de pierderile
catolicismului. De cate ori apar
astfel de Ingrijorari In presa strict
controlata de mare circulatie, cel
care provoaca Ingrijorarea e
terminat. De ce au hotarat sefii
Noii Ordini Mondiale sa-l termine
pe Papa Ioan Paul II? Nu i-a slujit
destul de bine? Texe Marrs crede
ca nu i-a servit In absolut toate -caci se opune la controlul
populatiei prin avort si prin
eutanasie (uciderea celor batrani
si grav bolnavi), si se opune
preotiei femeilor, si introducerii
explicite In catolicism a zeitei
Gea, Muma Pamantului, zeita
suprema a cultului fertilitatii a
misterelor masonice. Papa refuza
sa transforme imaginea Fecioarei
Maria Intr-o astfel de zeita. I-a
nemultumit si cerinta Vaticanului
ca Ierusalimul sa ramana un oras
international la care si crestinii sa
aiba acces liber; sionistii doresc
sa mute capitala Israelului la
Ierusalim, ca sa poata oficia
ritualurile legate traditional de
acel oras In conspiratia lor
seculara. Un alt lucru cu care
Papa Ioan Paul II a suparat
directoratul talmudic international
al Noii Ordini Mondiale a fost
faptul ca a deplans masacrele si
persecutiile masive pe care le
sufera azi crestinii din Sudan.
Predecesorul Papei Ioan Paul II,
papa Ioan Paul I, a murit In mod
misterior In a 33-a zi a
ascensiunii sale la Sfantul Scaun -
sa nu uitam ca 33 e o cifra
semnificativa a masoneriei; nu s'a
facut nici o autopsie; si verdictul
a fost ca "a murit de inima", dar
cercetatori respectati raporteaza ca
de fapt fusese otravit. Cauzamortii ar putea fi, crede Texe
Marrs, faptul ca primind de la
redactorul Mino Pecorelli o lista
cu cel putin 30 de cardinali
masoni care complotau In Curia
de la Vatican si cu alti membri ai
Lojei Negre si ai altor loji, papa
Ioan Paul I s'a hotarat sa
eradicheze influenta masoneriei si-a mafiei din Vatican. "Acest papa
sau succesorul sau
," scrie Robert
Muller, conducator al religiei
Noii Ere, In cartea sa The New
Genesis, "va aparea la Natiunile
Unite vorbind pentru toate
religiile lumii ..." Papa va spune
ce cer
zeii
de la legislatorii
Natiunilor Unite, scrie Muller. In
publicatia Network News a
Centrului Terra al religiei Noii
Ere a aparut In Iunie 1990 stirea
ca Monsignoriul Alexandrini-Biaggi a spus ca Maytreia este
Isus Hristos reIntors si reIncarnat
si asteapta doar sa fie recunoscut
de catre papa. Azi masonii
controleaza total Vaticanul. Mino
Pecorelli a fost gasit asasinat In
1981 Intr'un mod care indica
faptul ca a fost executat de
masoni In stil mafiot. Pe lista de
masoni pe care-o daduse Pecorelli
predecesorului Papei Ioan Paul II
era si Roberto Calvi, bancher
milanez, legat de arhiepiscopul
care era bancherul Vaticanului sicare era cautat de autoritatile
italiene cand au spart Loja Neagra
Propaganda 2 In urma
delapidarilor masive si talhariilor
comise de bancherii membri ai
acelei loji. Desi Vaticanul a
suferit mari pierderi financiare
din cauza acelei loji masonice,
Papa Ioan Paul II a refuzat sa-l
predea pe arhiepiscop autoritatilor
(Texe Marrs, The Last Days of
Pope John Paul II, part II, 1993).
Totusi, Papei i se arata ca este un
om sfarsit. "Maurul si-a facut
datoria - maurul poate pleca."
_______________________________
STUDII ISTORICE ROM
DEMOCRATIA DE
TIP OCCIDENTAL
*
*
*
*
*
%
*
*
*
*
*
Guvernul din umbra
*
*
*
*
* *
SF