Imi convertesc plasma
visului de lut
In lacrimi si ucigatoare candele.
Nu vreau sa stiu de ce gheata rupe
Limitele si se preface oarba.
Dar as vrea sa stiu de ce cocorii
Au incetat sa mai zboare peste nori!
Ma pierd in aceasta lume in care nimic
Nu mai dainuie, ci se prelinge.
Soarele a devenit nepasator, ne ignora.
De ce? L-am dat uitarii inca din copilarie…
Atunci de ce ni se pare ca ne lipseste
A sa caldura? De ce ne mai amagim?
Preferam sa credem ca suntem puternici,
De nesupus. Si nu ne mai supunem
Iubirii si iertarii: ne uram…
Rsman departe-n umbra iasomia si tamaia,
Iar izvoarele le vor urma asijderea…
Am crezut ca stapanim, si am distrus!
Nu. Refuz sa mai gandesc la ceea ce a fost,
La ceea ce ar fi putut sa fie viata.
Ma multumesc sa sper ca voi pleca
Spre lumi mai bune, mai pure, nealterate!
Dar unde? Chinuitoare, intrebarea rasarea
Dintr-un miez de portocala…
(26.06.1999)