Nu stiu, nu stiu ce-i suferinta.
O simt frenetic patrunzand
In mine, dar nu o cunosc.
La fel cum nu am intalnit vointa.
Antichitatea se-ntrevede
La capatul
istoriei, frumoasa.
Dar ceea ce sta scris in soarta
Si pe creier sunt doar dureri acerbe.
Odata oamenii credeau, mureau,
Isi istoveau credinta-n lacrimi.
Acum nimicul ne orbeste ideile,
Tasnind salbatic din interior.
Probabil lumea nu exista,
Sau poate noi suntem pagani.
As dori totusi sa se-ntoarca
Zilele-n care doream sa fiu trista.
De obicei norocul si izbanda
Sunt doar primordiale ritualuri
Pentru a pacali soarta sau moartea.
Dar acum au devenit una: osanda!
Un singur zeu a mai ramas
Din panteonul jertfelor absurde:
Acela-s eu, de toti uitat,
Ingenuncheat in sange.
(29.09.1999)