Spargi bolta albastră cu pumnul,

cad stelele mute în praf

Clopote sparte cu limba,

se zbate miezul nopţii

în ceas

Nu-i vina nimănui,

scurmăm pămîntul şi

căutăm visul

Pe umărul meu, Moartea a venit

de multe ori să plângă

Cerul tăiat pe piept, dincolo

de zări, zvâcneşte inima

Cerul tăiat pe piept,

dincolo de zări

zvâcneşte inima

 
Nu mai vorbesc,

Nu mai zîmbesc,

Sînt condamnat la moarte de blues

Brusc, mereu ca băieţii tineri,

cade Noaptea peste barăci

Sunt pe Moarte, geme femeia asta frigidă

sub mine

Dansez cu Moartea

un ultim tango,

palid şi plin de nesaţ

Dăm foc timpului,

încălzim

buzele cu crengi îngheţate

Un poem, o cafea şi eu:

Toate

într-o fărîmă de cer

Te-a înveselit Moartea, ţi-a adus

puţin sânge în obraz

Ne amăgim, privim mereu

norii şi marea de lângă far

Privesc acest răsărit, sânii reci

îi saltă precum iambii

Te-ai apropiat de esenţe:

Sex, somn, manânci, bei şi visezi

În frunzişul mării aştepţi

să se întoarcă noaptea

din larg

Moartea, singurul  lucru detestabil

în care mai cred

N-am nimic de declarat,

Vameşilor, decît

Proză şi Blues

Te sărut în mijlocul lacului,

sub tălpi

aleargă morţii

Caută măcelarii

Toamna

prin măruntaiele calde

Curge o rază

de lună din rana

tăiată în carne

Sîngele meu alb

în zăpada roşie,

tablou de iarnă

Plouă pe muteşte,

Cer sfârtecat cu lovituri

de topor

Aici Zace dumnezeu

Fără Nici Un Semn

De Punctuaţie