George Cuşnarencu s-a născut pe 27 ianuarie 1951 la Dorohoi, un oraş din judeţul Botoşani. Născut în casa părintească a mamei sale, Elvira, ambii părinţi locuiau în Bucureşti, a ajuns în Capitală de la o vârstă fragedă, nici şase luni, unde a rămas pentru totdeauna. Boris, tatăl lui, divorţează şi ia copilul pe care-l poartă prin diferite locuri cu chirie din Bucureşti. Merge cu microbuzul la grădiniţă, dar în schimbul acestui privilegiu învaţă fără voia lui, din pricina programului de "încarcerare" săptămânal să trăiască mai mult fără părinţi, pe care-i vede rar şi pe fugă. Primele patru clase primare le urmează la o şcoală de pe strada Căderea Bastiliei. O viaţă inconstantă a celor doi părinţi îl pune pe drumuri, locuind la mai multe adrese în Bucureşti, urmând următoarele patru clase pe la diferite şcoli din Capitală, o clasă, a şasea, chiar într-un sat din Bărăgan, Moldoveni, unde mama sa, profesoară de istorie, era suplinitoare. Aici obţine şi singurul premiu şcolar din viaţa sa. Patru clase de liceu le urmează la trei licee din Capitală, Tudor Vladimirescu, din Militari, Matei Basarab din apropierea Pieţei Unirii şi Emil Racoviţă de pe bulevardul Ştefan cel Mare. Aici termină, într-o atmosferă de deschidere culturală, liceul şi îndrăgostit fiind, ratează examenul de admitere la Facultatea de limba şi literatura română, unde va deveni, totuşi student în anul 1973, după ce, între timp lucrează ca magazioner, pedagog la liceul tipografic Gh. Marinescu din Bucureştii Noi şi decorator de vitrine la ICL Textila 1. Cu un an înainte de absolvirea facultăţii, în 1976 se căsătoreşte, întâmplare în urma căreia se nasc doi copii, mai întâi Vadim, în acelaşi an, apoi Sandra, în 1977. În facultate începe să frecventeze cenaclul Junimea condus de prof. Ovid S. Crohmălniceanum de atunci datând şi primele lui încercări literare. La Junimea a debutat cu poezie, dar tot atunci, după o şedinţă devastatoare, a renunţat la a mai scrie poezie, dedicându-se exclusiv prozei. Beneficiază de emulaţia provocată de o nouă generaţie de scriitori, poeţi şi prozatori care, începând din anul 1980 începe să se numească GENERAŢIA 80. Actul de existenţă a prozatorilor acestei generaţii este DESANT 83, antologia de proză a Generaţiei 80 care provoacă valuri în mediile literare stagnante şi euforie în mediile artistice tinere. După trecerea printr-un stagiu obligatoriu la Masinexportimport din Bucureşti, George Cuşnarencu intră în presă la exact trei ani după absolvirea facultăţii, mai întâi la revista Flacăra, apoi, în 1983, la revista Magazin, unde îşi câştigă existenţa şi astăzi. Debutul său literar se produce în 1978, când o proză de-a sa este publicată în Tribuna, revista literară clujeană condusă de prozatorul Dumitru Radu Popescu. La nici o lună de la apariţia Desant-ului, în 1983m îi apare la editura Cartea Românească primul volum de povestiri, Tratat de Apărare Permanentă, pentru care, un an mai târziu, obţine primul său premiu literar din carieră, cel al Uniunii Scriitorilor din România. După cinci ani de aşteptare apare a doua sa carte, Tangoul Memoriei, era anul 1988 şi o stare de nelinişte, de disperare, specifică acelui an care despărţea societatea românească de anul Revoluţiei, transpare din plin în acest roman. În avei ani, Ţipătul nu se mai auzea de prea multe şoapte. După Revoluţie încearcă să publice nişte povestiri respinse de cenzură la Editura Albatros, semnează un contract, dar editura îi aruncă manuscrisele şi, deşi cartea avea bun de tipar, ea nu va apărea niciodată în librării. În 1991 apare romanul scris împreună cu prietenul său Nicolar Iliescu în vara anului 1985, Dodecaedru, roman care va obţine premiul de proză al Academiei Române. Urmează în 1995 Ultimul Isus, "a 5-a, după Cuşnarencu" cum o numeşte autorul, Călătoria Luceafărului, în 1977, Requiem, 1998, Trandafirul Tăcerii Depline, 1999,  şi alte trei cărţi de proză în 2001, e vorba despre Piaţa Aristotel, Săptămâna Patimilor şi Colonia Penitenciară Oranj. După o inconstantă activitate publicistică, George Cuşnarencu nu renunţă la proză, aşa cum nu renunţă la vechea lui maşină de scris, Consul, pe care şi-a cmpărat-o din bursa de 300 de lei, în anul 1974.  De atunci anotimpurile s-au rotit pe deasupra capului său, ca o morişcă de hârtie. Azi, ca şi când nimic nu s-a întâmplat, Ţipătul continuă să fie asurzit de prea multe şoapte...