O să încerc să pun pe hârtia asta care miroase a oase de rechin, a solzi de reptilă cu sânge fierbinte şi a talpă de ţăran bolnav de gută, câteva litere înşirate ca diamantele puse la uscat pe frânghie, în bătaia vântului, uite aşa. Ştiu, cândva, toate acestea vor fi acoperite de sedimente, de mâl şi turbă, dracu să le ia, m-am ostenit degeaba. Efortul mi-a ros din muşchiul inimii ca o babă fără dinţi şi acum stau pe o parte ca un ferry-boat răsturnat în Marea Baltică. Dau la o parte pătura de pământ şi descopăr bucata asta de hârtie care nu-mi aduce decât indispoziţie şi nervi. Litere, litere, cine-o să le descifreze atunci când literele vor prinde aripi şi cerul se va întuneca de cuvinte? Pe vremea aia nu-mi tihnea viaţa liniştită, mă îmbolnăvea, dracu s-o ia!

A, uite cum eşti alt om acum. Ţi-a dat borşul pe nas şi râzi cu gura plină de pământ, ca de o glumă bună. Nici nu s-ar zice că ai trecut prin lume, înfăşat în straturi multiple de hârtie grea, mirosind a oase de tapir transpirat şi a coadă de şopârlă smulsă. Vii acum şi dai ochi peste cap ca o muiere frigidă plină de ifose, priveşti pe fereastră prima ninsoare, de parcă ar fi a lui mă-ta, nu zici că mii de strămoşi de-ai tăi au privit prima zăpadă, nu, tu zici plin de modestie şi orgoliu, prima zăpadă din anul ăsta, ei, aşa mai vii de acasă. Şi cazi în spleen, în fado, în saudade. Zici, trăgând fumul ţigării în piept, cu nesaţul unui înecat. Zici că aştepţi povestirile pe care vrei să le scrii ca pe întâlnirile amoroase întâmplătoare, alea care te duc direct spre bolile venerice, patul de spital, tratament ambulatoriu. Zbaterile alea în cearşafuri mototolite care acoperă pereţii şi paturile strâmte din camerele sordide de la marginea oraşului, casele alea care stau să cadă, doar respiraţia noastră ce le mai ţine în picioare, zici, cu unghere sufocate de vechituri, gata să se prăbuşească peste idealurile nemărturisite şi minuscule, strânse în piept, ca un fum de ţigară, ca o durere. „Să plec din cocina asta şi să ajung în oraş”, uite, ăsta e gândul tău ascuns, cu podul plin de ziare citite şi aruncate într-un colţ cu suficientă scârbă încât să acopere Lacul Morii cu o pojghiţă groasă de doi metri. Acesta e idealul tău de fumător înrăit. Da, de întâlnirile astea întâmplătoare vorbesc, cu fete care stau în poartă şi-şi ţin mâinile în poală şi cu ochii pe portofelul care umflă buzunarul, despre mozoleala asta vorbesc, alături de sânii fleşcăiţi şi buzele vopsite cu creionul negru, ca să ce? Ca să te alegi tu cu un orgasm chinuit, după un fel de felaţie a umbrei şi dacă eşti norocos chiar cu un sifilis care nu se mai ia nici dacă-l răzuieşti cu briceagul. Aşa aştept, zici, să-mi vină o idee de povestire, ca pe o întâlnire cu o târfă plătită. Şi-n tot acest timp ce faci, pe cine vrei să îndupleci? Două-trei litere, acolo, şi alea strâmbe ca o babă aplecată peste baston. Te uiţi pe cer să vezi dacă vine furtuna de cuvinte, inundaţia de litere, alunecarea de teren. Şi zici că azi ai dat o probă de curaj. Să auzim! Zici:

Stau în mijlocul camerei şi, dispreţuitor, îmi privesc Soarta în ochi. S-a ruşinat toată viaţa cu mine, am fost tot timpul oaia ei neagră. Am avut plete când toţi bărbaţii purtau părul tuns scurt ca o perie de haine, am purtat o cruce de aur la gât când toţi treceau pe lângă biserici cu privirea în partea opusă, eram slab, când toţi bărbaţii se îngrăşau din prea multe beri şi drame, am avut puterea să refuz, când toată lumea se repezea să apuce, pândind clipa promiţătoare. Acum, fără să fi realizat nimic notabil în viaţă, am puterea să-mi privesc soarta în ochi, dispreţuitor. Îmi face bine să văd cum ruşinea îi colorează în roşu obrazul atât de palid de obicei.

Copyright George Cuşnarencu 2003