SAPTE ANI DE PROSTIE, MINCIUNI SI IGNORANTĂ

Primul si cel mai important lucru a fost adusă în discutie crima în care am fost implicat. Această situatie durează de sapte ani. Nu îmi amintesc vreo altă crimă din Germania care să fi primit măcar jumătate din atentia de care se bucură cazul meu. Îsi aminteste vreun german vreo altă crimă între adolescenti care să se fi petrecut acum sapte ani? Mă indoiesc. În vreme ce alti delicventi îsi primesc doar o dată pedeapsa, după care li se iartă totul si sunt dati uitării, jurnalistii germani încă mai scriu despre incidentul în care am fost implicat. Au dat uitării formula "odihnească-se în pace!". Si totusi comentariile lor s-au schimbat în chip uimitor. Acum sapte ani, mass-media anunta că o gasca alcătuită din trei tineri "satanisti" a ucis un coleg de scoală, cu doi ani mai tânăr decat ei, pe parcursul unui "ritual satanic". Această gască avea un "lider" charismatic (nu eram eu acela), care a jucat rolul cel mai imporatant în incidentul care s-a soldat cu moartea adolescentului mentionat. Acum, după sapte ani, se spune că eu, în complicitate cu doi prieteni, am fost acela care l-a ucis pe tânăr pentru că nu ar fi fost "arian"! Îmi cer iertare, dar acestea sună a doua cazuri diferite!

Pentru a pune lucrurile la punct, ca si pentru a împrăstia unele zvonuri, trebuie spus că nici una dintre aceste variante nu corespunde cu realitatea. Moartea tânărului a rezultat în urma unui conflict între adolescenti: nici politica si nici religia nu au jucat vreun rol în aceasta.

Tribunalul a ajuns la concluzia că hotărârea de a-l ucide fost luată (fără ca noi să fi vorbit între noi!) cu zece minute înainte de moartea victimei. Hotărârea a fost luată, după opinia judecătorului, pentru a ascunde tratamentul (privare de libertate) si rănile (o mică rană de cutit si câteva vânătăi) pe care victima le suferise în ora dinaintea mortii. Deoarece mass-media (deghizată ca "opinie publică") cerea pedeapsă severă, tribunalul a inventat acest motiv pentru a justifica sentinta.

Oricum, nu văd nimic extraordinar în această crimă. Tinerii ucid si sunt ucisi în fiecare zi. Nici cei ucisi si nici criminalii nu sunt vânati de mass-media de-a lungul a sapte ani. Acest caz este singura exceptie. Oricum, nu caut o scuză pentru ceea ce am facut si de altfel nu am cerut niciodată tratament special.

Din păcate sunt acuzat si de faptul că nu am regretat îndeajuns ceea ce am făcut. M-am săturat să aud atâtea voci, care cer o manifestare publică a regretului meu, alături de scuze către societate, pentru reaua purtare. Pot să vă spun că nimic din ceea ce am facut nu a cauzat moartea tânărului. Nu l-am sugrumat si nici nu i-am rupt beregata. Totusi am tăinuit fapta si pentru asta am fost pedepsit la fel de sever ca si ceilalti. Nu sunt mândru de ceea ce am făcut, dar nici nu regret nimic. Mintea mea nu lucrează asa cum si-ar dori altii. Etica mea este una arhaică si nu este nicidecum compatibilă cu etica iudeo-crestină. Dacă as plânge si as implora iertare, as fi un ipocrit. Nu vreau să fiu ipocrit, asa că refuz să cedez celor care îmi cer să îmi exprim căinta. Mass-media consideră acest lucru drept o mărturie a faptului că sunt un "ucigas cu sânge rece, fără remuscări". Ei nu înteleg că nu are rost să regret ceea ce nu poate fi reparat. Accept ceea ce am făcut si viata continuă indiferent de atitudinea mea. Nu m-ar deranja dacă victima ar fi în viată si astăzi, dar nici nu îmi pasă de moartea sa. Îmi asum responsabilitatea pentru ceea ce s-a întamplat la fel de calm cum am acceptat cei opt ani de puscărie.

Multi se plâng pentru că aceasta este "scurtă", dar nu eu am decis dacă voi primi 8,88 sau 800 de ani de pedeapsă. Legea germană prevede un maxim de zece ani drept pedeapsă pentru minori. Dacă vă convine sau nu, asta nu mă interesează. Din punctul meu de vedere, nu mai am nici o obligatie fată de nimeni pentru acest incident. Am făcut două treimi din pedeapsa impusă de autorităti si părintii mei au plătit o sumă considerabilă rudelor victimei. Asta este mai mult decât se face de obicei, chiar dacă ar fi fost vorba despre uciderea unui prunc. Si consider că toate astea ar fi fost de ajuns pentru ca acest caz să fie uitat pentru totdeauna. Însă, de-a lungul anilor, cererile pentru căintă publică au crescut. Asta m-a deranjat atât de mult încât probabil că am făcut unele remarci insensibile asupra acestui caz în discutii particulare.

În fine, dar nu în ultimul rând, există unii oameni "foarte inteligenti" care afirmă ca eu caut doar publicitate si că acea crimă a fost un fel de cascadorie oribilă. Nimic mai gresit! Presupun că acesti indivizi mă invidiază pentru titlurile din ziare pe care le provoc, deoarece ar dori să fie ei în centrul atentiei. Tot ce îi pot sfătui este hai, încercati să vă faceti un nume!

Cum ar putea o persoană rezonabilă să creadă că o infractiune, o crimă ca să o spunem de-a dreptul, este vreo performantă de mare notorietate? Este total absurd faptul că unii pot să creadă că am luat o viată si am făurit o soartă tristă pentru mine si pentru altii doar pentru a-mi vedea numele si poza în ziar. Niciodată nu am folosit interesul pe care îl are mass-media fată de mine. Am refuzat nenumărate oferte de interviuri - nu pentru că nu as avea nimic de spus, ci pur si simplu pentru că nu cred că acest caz trebuie să fie în continuare un subiect în mass-media.

Si nu e de ajuns faptul că sunt un "criminal condamnat", trebuie să fiu numit si "criminalul lui Satan" si "criminal neo-nazist". Primul apelativ este atât de stupid încât nu poate decât să ne facă să ne întrebăm care este nivelul de inteligentă necesar pentru a fi jurnalist. Eu l-am omorât pe Satan, sau cum? Al doilea apelativ nu este nici el mai putin adecvat. În aprilie 1993, când s-a petrecut crima, nu mă interesa terminologia politică. Nu eram deloc interesat de politică. Pe atunci,mass-media mă numea "satanist". Au spus că tânărul a fost ucis pentru că ridiculiza gasca mea, "Copiii Satanei". Numele este, desigur, amuzant. Un adolescent de 17 ani este dornic să fie acceptat între adulti- niciodată nu s-ar numi singur "copil". Nici despre pretinsul "satanism" nu sunt prea multe de spus. Nu a existat niciodată un interes adevărat pentru satanism - doar o joacă pubertină cu stereotipurile cele mai superficiale. Dar cine nu a fost interesat de ocultism la 15 ani?

Ca multi altii, am renuntat la acele idei copilaroase de mult timp. Mass- media nu îmi va da însă credit pentru vreun progres intelectual. Pentru a putea speria "audienta" cu fictiuni despre messe negre, sacrificii, crime, ritualuri, presupun că sunt condamanat toată viata să fiu "satanistul". Întrebati pe oricine dedicat satanismului, si veti afla că nu are decât un zâmbet dispretuitor pentru mine. Pentru cei initiati, sunt la fel de "satanist" ca si Papa: adică deloc! Asta nu îi deranjează pe gazetari,desigur. Chiar mi-au găsit un alt nume :"nazi-satanist". Ce ati zice de "satanazi"? Sună mult mai bine dar nu este cu nimic mai putin stupid decât primul termen. Sincer, îmi este imposibil să îmi imaginez cum se pot pune laolalaltă satanismul si National Socialismul. Nu intentionez însă să dezbat această idee aici. Chiar si pentru persoana cea mai nestiutoare ar trebui sa fie evident că adorarea diavolului în acel chip medieval nu îsi găseste locul în National Socialism.

De curând am aflat din mass-media că sunt creditat ca fiind exclusiv "neo- nazi". Nu îi contrazic, dar îmi dau seama că nu este menit drept compliment. Este un lucru menit să arate că am "evoulat" din rău în si mai rău. Am căzut din gratii pentru totdeauna. Să fii "satanist", ei bine, este prostie ,dar mai există sperante de salvare. A fi "nazi" înseamna însa a fi dincolo de orice sperantă de îndreptare. Ca si cum ai avea toate bolile o dată si nu poti să te astepti la un alt tratament din partea alor tăi. Acesta este motivul pentru care primesc aceste calificative stupide. Mass- media vrea să mă stigmatizeze astfel încât nimeni să nu se obosească să se intereseze mai îndeaproape de mine. Citesti ziarul, vezi "nazi-satanist" în titlu si mă discreditezi ca pe un nebun. Trebuie să admit totusi că media se comportă într-o manieră inteligentă. Pentru a fi siguri că fiecare om, oricât de simplu, va fi consternat citind articolul, îi dau o lovitura dublă" "satanist"- asta insultă orice crez religios!; "nazist"-cât de dezgustător pentru orice persoană rezonabilă! Vă spun, nimănui nu îi va păsa cine sunt după acest incident. De asemenea, într-o manieră vicleană reusesc să îmi îndepărteze sprijinul uneia dintre părtile cărora spun că apartin. National Socialistii nu mă vor place pentru că sunt "satanist", iar satanistii, dacă ar avea vreo simpatie pentru mine, nu vor accepta faptul că sunt "neo-nazi". După cum vedeti, toată discutia aceasta despre "ce sunt eu"(sau mai degrabă despre ce as fi) serveste doar două scopuri: dezinformarea si dezbinarea. Oamenii nu vor afla care este atitudinea mea si nu mă vor accepta ca pe unul de-al lor.

De asemenea, ziaristii nu înceteaza sa spună oamenilor că starea mea psihică este una deficitară. Un tânăr "rău si fără remuscări" (cum se spune că as fi) nu poate fi un om ca toti ceilalti. Trebuie să fie lovit de o boală psihică gravă,desigur. După spusele mass-mediei sufăr de tot felul de boli psihice, unele mai rele ca altele. La urma urmei, nu am demonstrat că mintea mea functionează gresit? Într-adevar, trebuie să recunosc faptul că mintea mea lucrează diferit fată de ce am observat la altii. Dacă asta mă face sau nu un "ciudat", asta nu stiu. Pot însă să vă spun că pe parcursul acestor sapte ani cel putin doisprezece psihiatri si psihologi m-au examinat, si nici măcar unul nu a ajuns la părerea că mă comport într-o manieră care să poată fi catalogată drept nebunie. Sunt la fel de sănătos - sau de nebun - ca si restul oamenilor.

Pe bune, credeti că mi-ar fi fost acordată eliberarea conditionată dacă as fi fost considerat nebun - si implicit un pericol pentru societate? Desigur,mass-media nu dă ascultare expertilor. Se consideră atotcunoscători în psihologie. Cineva care admiră cel de-al Treilea Reich? Acela trebuie să fie nebun,desigur! Punând la îndoială echilibrul meu psihic, ei speră de asemenea să îi îndepărteze pe ceilalti din jurul meu. Pe de altă parte, aceasta este "explicatia perfectă" pentru comportamentul si atitudinea pe care le am. Oamenii nu trebuie să mă ia în serios pentru că orice as spune si orice as face, sunt doar consecintele mintii mele nebune,nu-i asa? Ei bine, se pare că nu este de ajuns să sublinieze greselile mintii mele pentru a mă ostraciza definitiv. Trebuie să fiu si "criminal". Nu încape îndoială: crima este o infractiune, iar criminalul un infractor. Totusi există o uriasă diferentă în persoana care comite o crimă ce este străină caracterului său si o persoană care îsi face din crime un mod de viată. Nici înainte si nici după acest incident nu am fost implicat în vreo infractiune. De fapt, petrecând cinci ani în închisoare, am învătat multe despre infractiuni. Totusi nu am pus niciodată aceste cunostinte în practică. Dacă ar fi existat indicii că sunt înclinat spre un mod de viată infractional nu as fi fost eliberat deloc!

Media face mult zgomot din pricina suspendării eliberarii mele. Acest lucru îl folosesc drept o dovadă a "caracterului meu criminal". Dar vai! eliberarea nu mi-a fost suspendată datorita încălcării vreuneia dintre conditii, ci pentru a satisface cererea exprimată de ziaristi (deghizati drept "opinie publică"). Guvernul german mă numeste "fugar din fata justitiei". Care justitie, vă întreb! Este justitie să fiu persecutat pentru că mi-am luat drepturile promise de pseudo-constitutia germană? Nu cred asta; si nici nu cred că merit să fiu tratat astfel. De aceea mi-am părăsit casa si pe cei care îmi sunt dragi, pentru a căuta refugiu în SUA. Faptele de care mă acuză guvernul german si mass-media din Germania nu sunt crime, conform Declaratiei Drepturilor Omului. Aceste drepturi ar trebui să asigure libertatea de opinie si de exprimare. De aceea nu sunt infractor pentru "ofensele" politice pe care le-am comis după eliberarea mea conditionată în 1998.

Mă supără foarte mult să citesc si să aud de atâtea si atâtea ori cine si ce as fi. Ceea ce am spus până acum se refera doar la cele mai importante denaturări si falsuri din cazul meu. Sapte ani de relatări neîncetate m-au făcut să nu cred niciodată ceea ce mass-media scrie sau transmite. În timp ce nu-i pot suferi pe jurnalisti si pe cei care îi controlează, îi abia compătimesc pe cei care cad victime ale acestei manipulări. E uimitor să întâlnesc oameni care pretind că stiu lucrurile mai bine decât mine. Nu au fost martori în locul meu, nu au auzit ceea ce am spus, nici nu m-au întâlnit vreodată. Si totusi pretind că stiu totul despre mine. Trebuie să vă spun ca ei nu stiu nimic. Pot să spună zvonuri de proastă calitate,dar mai mult inventează povesti despre mine. Aceste povesti nu au nici o legătură cu adevărul.

Lupta lui Adolf Hitler împotriva prostiei, minciunilor si ignorantei nu a fost victorioasă în cea mai mare parte a vietii sale. Si comparat cu ceea ce se spune despre el, pot considera că am fost tratat chiar bine de către mass-media! Dar există câtiva oameni, inclusiv eu, care înteleg adevărul despre el, în ciuda nenumăratelor eforturi făcute de către anumite cercuri influente, de a da uitarii adevărul pentru totdeauna. De aceea sper că voi găsi oameni care să înteleagă adevărul si asupra mea. Acelor oameni le adresez acest eseu.

HENDRIK MOEBUS
BATAVIA,NEW YORK
1 Octombrie 2000