| Demult, in Grecia Antica, pe vremea zeilor din Olimp, oamenii erau altfel decat sunt azi. Erau perfecti, adica fiecare era fericit si nu mai avea nevoie de nimeni pentru a se simti intreg. Dar zeii erau gelosi pe ei, pentru ca oamenii nu le erau inferiori si s-au hotarat sa ii desparta. Si au aruncat asupra lor un blestem prin care ii desparteau pe oameni, un blestem prin care oamenii au capatat infatisarea lor de azi cu doua maini si doua picioare. Si au impartit oamenii in barbati si femei punandu-i sa isi caute fiecare sufletul pereche, pentru a se simtii iarasi intreg, pentru a fi fericit. De multe ori simti ca acel cineva pe care il iubesti este special, este acela pe care il cauti de atata vreme. Si speri ca si el sa simta la fel pentru tine, sa fie sufletul tau pereche. Si cand credem ca am gasit pe acel cineva, totul se schimba. Ii daruim toata atentia si toata dragostea noastra doar lui/ei. Ii daruim chiar sufletul nostru. Si lumea pare mai frumoasa cand suntem impreuna, soarele pare ca straluceste doar pentru noi doi. Cateodata facem si legaminte de iubire, legaminte sacre prin care ne juram dragoste eterna. Dar ce se intampla cand cel pe care l-am crezut a fi sufletul nostru pereche nu este decat un alt suflet ratacit, un suflet care nu ne cauta pe noi ? Durerea care o simti in inima atunci cand descoperi ca cel pe care il credeai a fi sufletul tau pereche nu este acel pe care il cautai tu, ca nu este perechea sufletului tau, isi gaseste greu comparatie. Primul impuls pe care il ai e sa te sinucizi pentru ca simti ca nu mai ai motive sa traiesti, ca lumea ta s-a prabusit in flacari. Dar dupa reusesti sa treci peste acest prim prag (pentru ca foarte putini au curajul de a merge pana la capat), lumea se schimba pentru tine. Si te inchizi in universul tau personal jurandu-ti sa nu mai iesi de acolo niciodata. Dar dupa un timp te indragostesti iar, si iar speri ca acel ;cineva; sa fie cel pe care il cautai de atata timp. Si chiar daca si de data asta totul se termina ca si data trecuta, acum nu o sa mai doara atat de tare. De fiecare data cand te indragostesti cu adevarat daruiesti celui pe care il consideri a fi acel cineva; o parte din sufletul tau. Pana cand ajungi iti pierzi speranta ca il vei mai gasi vreodata... Dar nu toti cauta suflete pereche. De cele mai multe ori ne multumim cu cineva care sa fie alaturi de noi mereu, cineva care sa ne aprecieze si sa ne iubeasca. Pentru ca e mult mai usor sa renunti la a cauta pe cineva care sa fie perfect, si sa te multumesti cu mai putin dar cu ceva sigur, decat sa fi dezamagit de fiecare data cand gresesti....... |
| Ma iubesti, dar �n absenta mea. Si ma doresti �n bratele tale, c�nd unul din noi lipseste. M-ai condus fara sa-mi dai m�na, pe marginea suferintei si m-ai adus �napoi �n fata altarului vietii pentru a spala cu sufletul meu ranile iubirii tale. Dar a cazut peste coroana noastra o perdea de s�rma si flori uscate. Am ramas unul acolo, altul aici, fata �n fata si totusi despartiti de lumina din noi Ai venit sa plutesti pe valurile oceanului meu, desi nu stiai c�t sunt de tulburi. Privirea ochilor tai furnica toata spuma de pe suprafata apei. �mi placeau cuvintele care curgeau prin madularele tale si pe care zgomotul furtunii nu ma lasa dec�t sa le aud. M-am �ndragostit de fiecare parte din corpul tau p�na am ajuns sa-ti iubesc sufletul. Eram o naluca ce alergam �mpotriva v�ntului si a urletului vietii, ma ratacisem pe oriunde, eram descompusa �n clipa si �n fiecare spatiu. Ma izbeam de fiecare traire a ta, de fiecare miscare, privire, atingere. Ma pierdeam �n lacrimile oceanului pentru ca nu stiam cine esti. Dar erai ceva pentru ca te scaldai �n lacrimile mele. Toate erau reale. Noi, trairea, iubirea, un total. Dar toate s-au sfar�mat �n suferinta si s-au risipit �n univers c�nd ai plecat de aici. Iar eu am ramas sa respir aerul otravit de durere si de speranta regasirii, care ma macina continuu. Nu ma lasa sa te pierd prin firele uscate ale ierbii g�ndului meu, �n loc sa ne jucam pe pajistea visului. Nu ma lasa sa te uit pentru izvorul care curge fara oprire si ar vrea sa ma fure, �n loc sa alergam uzi p�n� la piele, de fericire. Nu mai acoperi �n fiecare clipa soarele, �n loc sa vii si sa-l amestecam cu noi. Te astept sa ma �nveti sa iubesc, sa �nvatam sa iubim �mpreuna. Dar tu nu mai vii. �mi �ntreb speranta ce e asteptarea, dar ea �mi z�mbi. As vrea sa �ntreb soarta daca am voie sa te cunosc. Dar ce folos? Ce este soarta? As fi vrut sa visez mereu, poate atunci n-ar mai fi existat si soarta si-ar fi pierdut din vina, iar eu nu te-as mai fi asteptat vreodata. Visarea ta se transforma �ncet �ntr-o mocirla, iar uriasii vin si-o-mprastie de sila. Speranta ta a fost o lum�nare, acum se stinge fara rost �ntr-o uitare. Cuvintele ti-au fost imperiu fara graniti, acum ti-s prada unei �nchisori de hramuri, fericirea ta era atunci traire, acum, nu stiu de ce, e doar o amagire. Iubirea �nsasi atunci a fost putere, acuma ea nu mai e dec�t durere. Mi s-a parut� Mi s-a parut ca ninge cu vorbele tale� Mi s-a parut ca se-nnopteaza �n amurgul g�ndurilor tale. Mi s-a parut ca zburda mieii pe c�mpia viselor tale� Mi s-a parut ca susura izvoarele �n privirile tale� Mi s-a parut ca fosnesc frunzele prin zulufii parului tau. Mi s-a parut ca ma-ncalzeste soarele din inima ta� Mi s-a parut ca ploua cu picaturi secate de iubire. Mi s-a parut ca esti A MEA� fericire!� Visez. Visez cum stau pe malul marii si v�ntul �mi m�ng�ie trupul. Tu esti l�nga mine. Ma str�ngi �n brate. Eu z�mbesc. Sunt fericit. Apoi imaginea se muta la munte. Suntem acolo sus, �n v�rful eternitatii. Suntem �mbratisati si privim spre infinit. C�t de mare e infinitul... Si pescarusii zboara... si valurile ne soptesc ceva... Iar copacii �si misca frunzele. C�t de placut fosnesc. C�t de fericit sunt cu tine... Suntem un univers... Oare c�nd te voi gasi? Oare cine esti si c�nd vei veni? Oare c�nd vom privi �mpreuna rasaritul soarelui pe malul marii? Oare c�nd vom admira apusul de pe un pisc? |
 |
 |
 |
 |
| INAPOI |
| SUFLET PERECHE |
 |