Acasa

Bine ati venit!

SOCIOLOGUL japonez Yoneji Masuda, ”tatãl societãtii informatice” îsi exprima în 1980 nelinistea asupra faptului cã libertatea noastrã este amenintatã într-un mod orwellian [aluzie la romanele anticipative ”Ferma animalelor (1948) si ”Anul 1984” (1949) ale scriitorului George Orwell care prevedea o societate a controlului total al individului cu ajutorul tehnicii – n.tr.]. Yoneji Masuda se referea la o tehnologie ciberneticã total necunoscutã celor mai multi dintre oameni, o tehnologie care cupleazã creierele umane – via microcipuri - cu sateliti controlati de la sol prin supercomputere.

Primul implant

Primul implant pe creier a fost efectuat în 1974 în Ohio, SUA, si în Stockholm, Suedia. Încã din 1946 fusesera introdusi electrozi în creierele unor nou-nãscuti fãrã stiinta pãrintilor acestora. În perioada anilor ’50-’60 se introduceau electrozi în creierele oamenilor si animalelor, în special în SUA, pentru cercetari asupra functiilor creierului si corpului, cît si pentru a se obtine influentarea comportamentului subiectilor. Acestea din urma poarta numele de control mental (MC) si sunt metode ce au ca scop modificarea atitudinilor si comportamentului uman. A exercita controlul asupra functiilor creierului a devenit unul din telurile armatei si serviciilor secrete.

Din punct de vedere tehnic

Din punct de vedere tehnic, este, astãzi, posibil ca fiecare nou-nãscut sã fie injectat cu un asftel de microcip, ce va servi la indentificarea persoanei în cauzã pentru tot restul vietii sale. Despre astfel de planuri s-a discutat în cel mai mare scret în SUA, fãrã sã existe vreo procupare privind dreptul la viata privatã. Un microcip de 5 micromilimetri (diametru unui fir de pãr este de 50 milimicrometri) plasat în nervul optic al unei persoane, ”suge” impulsurile nervoase din acea zonã a creierului responsabila pentru miros, vãz si auz si le trimite spre inregistrare unui computer. Odatã receptionate si inregistrate, aceste impulsuri nervoase pot fi trimise înapoi spre creierul persoanei în cauzã, via microcipului implantat. Cu ajutorul unui RMS pot transmise mesaje electromagnetice (codate ca semnale) asupra sistemului nervos, cu consecinta influentãrii acestuia. Cu astfel de dispozitive RMS, persoanelor sãnãtoase li se pot induce halucinatii vizuale/auditive.
Fiecare gînd, reactie, perceptie auditivã ori vizualã creazã un potential neurologic in creier, iar cîmpurile electromagnetice pot fi decodificate in gînduri, imagini, sunete. Stimularea electromagneticã externã poate, asadar, modifica lungimile de undã ale biocurentilor emisi de creier, ori poate cauza crampe musculare extrem de dureroase în scop de torturã.

In urma cu treizeci de ani

implantele pe creier – atunci în mãrime de cca 1 cmp - se puteau observa prin roentgenografie. Mai tîrziu, mãrimea lor a fost redusã pînã la dimensiunea unui bob de orez, fiind fabricate din silicon, apoi din arseniat de galiu. Astãzi, sunt suficient de mici pentru a putea fi implantate în ceafã, spate ori în alte pãrti ale corpului sau injectate în timpul unei operatii, fiind aproape nedetectabile.

In suedia
- În Suedia, în 1973, premierul Olof Palme a aprobat asemenea implante la detinuti. Fostul sef al Corpului de control, Jan Freese, sustine cã bãtranii din azile au început sã fie implantati încã de mijlocul anilor ’80. Tehnica este descrisã într-un raport oficial dat publicitatii de autoritatile suedeze (1972:47 Statens Officiella Utradninger - SOU)

Oamenii ce poarta

Oamenii ce poarta asemenea implante pot fi urmãriti oriunde prin captarea undelor radio de joasã frecventã pe care le emit microcipurile. Functiile creierului le pot fi comandate de computere, care pot chiar schimba frecventa biocurentilor. Pe post de cobai în cadrul unor experimente secrete au fost folositi detinuti, soldati, bolnavi psihic, persoane cu handicap, homosexuali, femei singure, bãtrîni, copii de scoalã – fiecare din aceste grupuri fiind considerate ”marginale” de cãtre cercetãtorii în slujba ”elitei”.
The Washington Post relata, în mai 1995, faptul cã insusi printul William al Marii Britanii a primit un implant la vîrsta de 12 ani, pentru a fi gasit in cazul cã ar fi fost rãpit. O astfel de tehnicã a fost folositã si în timpul rãzboaielor din Irak. Supercomputerele de la National Security Agency (NSA) pot ”vedea si auzi” ceea ce soldatii trãiesc pe cîmpul de luptã cu ajutorul unui sistem special de receptie (remote monitoring system, RMS).
În timpul rãzboiului din Vietnam, au fost injectate soldatilor implante care determinau modificarea cantitãtii de adrenalinã în sînge. Astronautii americani au fost implantati cu microcipuri înainte de a fi trimisi în spatiu, astfel încît gîndurile si emotiile lor sã poatã fi urmãrite si înregistrate.

Hosted by www.Geocities.ws