Suntem obisnuiti ca adeseori sa ne salutam cu "Doamne ajuta!", dupa cum se mai saluta si astazi motii în Apuseni. Desi uneori o spunem ca pe orice forma de salut, aceste cuvinte sunt purtatoarele unui înteles teologic foarte adânc. Eu cred ca dau peste cap întreaga teologie catolica referitoare la dogma Sfintei Treimi, deoarece marturisesc o prezenta si o lucrare a lui Dumnezeu aici si acum. Folosita ca salut, rugaciunea �Doamne ajuta!� cheama ajutorul si binecuvântarea Domnului la fiecare despartire sau întâlnire. Astfel fiecare despartire sau întâlnire se realizeaza în Domnul, sub auspiciile rodniciei si dragostei. Simpla lor rostire este mai mult decât o marturisire, este mai mult decât o rugaciune, este o împreuna marturisire si rugaciune de toata vremea cu cel de lânga noi. Nu ma pricep prea mult la analize lexicale dar verbul la modul imperativ, de implorare a ajutorului si a milei lui Dumnezeu, parca are si o nuanta de prezent continuu. Este marturisirea faptului ca Dumnezeu ne ajuta atunci când Îi cerem ajutorul.

Mi-a venit în minte acest înteles atunci când am discutat cu un prieten si era putin contrariat de ce ne salutam noi asa. Spunem toata ziua "Doamne ajuta", într-un fel, fara sa luam prea bine seama la ce spunem. Si i-am dat dreptate, dar în sensul ca si o rugaciune poate fi rostita uneori fara luare-aminte, fapt care nu o face mai putin puternica, ci poate mai putin folositoare celui ce se roaga astfel.

Tot ca o formula de adresare, obisnuim ca adeseori sa spunem înainte de masa "pofta buna". Când am fost la Sfântul Munte Athos, la Schitul Românesc Lacu, atunci când am servit masa ni s-a spus "masa binecuvântata". Atunci, împreuna, am descoperit ca si în lucrurile cele mai mici trebuie sa fim cu purtare de grija si ca fiecare cuvintel rostit are un înteles si o lucrare a lui. Desigur ca apoi am reluat discutia la arhondaric si ne-am zis ca pofta (în sensul neputintei de a te înfrâna sau a unei porniri irationale) nu are în nici un caz cum sa fie buna si am descoperit ca sunt cuvinte si expresii pe care le folosim uneori foarte superficial. Ceea ce nu se întâmpla cu bunicii nostri�