"Cel mai puternic barbat poate fi înghitit
de o simpla gropita din obrazul femeii"

Grigore Vieru

Joi, 4 martie '99:

Din nou e primavara. S-a împlinit un an de când am venit aici, pentru un timp. Am revazut file din jurnalul meu de acum un an si am senzatia ca s-a împlinit un ciclu, s-a terminat un ciclu din viata mea. Ceea ce ma determina sa gândesc asa este, poate, venirea primaverii. În acest rastimp am avut ocazia sa vad si sa simt de aproape viata "de la tara". Iata câteva fragmente de jurnal.

Vineri, 13 martie:

Am ajuns în aceasta zona, unde voi lucra câtva timp, de aici înainte. Cât, nu stiu înca.

Marti, 17 martie:

Sâmbata dupa-amiaza, când ma întorceam "de pe teren", m-am întâlnit cu o caruta, condusa de un baiat din satul alaturat. M-a luat si pe mine, caci aveam acelasi drum. M-a abordat direct, fara însa a fi obraznic: "Stii ca-mi placi? Vrei sa ne întâlnim?" I-am spus ca eu sunt de la oras, ca nu stau aici si ca nu are rost sa ne întâlnim. A insistat. I-am spus ca om trai si-om vedea.

Joi, 19 martie:

Mi-e dor de CASA, de o casa unde sa ajung seara si sa ma închin, sa multumesc Domnului ca m-a adus nevatamata Acasa. Mi-e dor de CINEVA, care sa ma întâmpine în pragul casei cu zâmbetul pe buze si sa-mi spuna "Bine ai venit" si sa ma strânga la piept, ca astfel sa uit pentru moment toata suferinta din afara. Si de alti câtiva ochisori vioi, care sa-mi spuna pe tacute "mami, draga".

Vineri, 20 martie:

Azi dimineata am visat pe cineva. Era o relatie diafana, ceva ca-n basmele cu Fat-Frumos si Ileana Cosânzeana. Poate totul e o ispita. Mi-a placut marti, când m-am vazut cu el. Se parea ca nimic nu ne grabeste, desi nu se petrecuse nimic concret între noi, doar un schimb de vorbe, apasate, cum se vorbeste pe aici, un schimb de priviri�

Miercuri, 25 martie:

Totul se petrece atât de repede. Ne cunoastem de abia doua saptamâni, dar parca ne stim de-o viata. Doua lumi diferite s-au întâlnit. Dar amândoi suntem hotarâti. Desi, în cumpana mea, am întrebat pe cei apropiati, care mi-au spus: "Tu esti de la oras, cum te vei acomoda aici, cu munca, cu oamenii, cu el?" Pe lânga entuziasmul pe care ti-l da începutul iubirii, mai este ceva care ma face sa cred ca pâna la urma totul va fi bine. Îmi place foarte mult viata la tara, desi niciodata nu am locuit prea mult în acest mediu. Îmi plac oamenii, simpli si curati. Poate sa fie de vina discutiile noastre interninabile despre partenerul ideal sau partenera ideala. În grupul meu de prieteni, subiectul asta revenea mereu. Concluzia mea, în urma unei astfel de discutii, a fost rostita cam violent unuia din baieti: "Daca îti doresti atât de mult sa-ti gasesti mireasa ideala, caut-o, nenicule, la coada vacii, numai acolo poti gasi tarancuta pe care o cauti!"

Câteodata este atât de frumos între aceste dealuri. Simti cum respiri viata pamântului. Pamânul care renaste.

Într-una din zile ne-am plimbat peste deal; am vazut un iepure si o vulpe. Daduse o ultima ninsoare. "Asta e zapada mieilor ", mi-a zis si m-a invitat sa vin odata la ei acasa sa-mi arate mielutii lor. Ei sunt un semn al venirii primaverii, când totul se înnoieste. Apoi vremea se încalzeste, oamenii încep sa sape si sa puna brazde. Pe urma începe "goana contra cronometru": daca nu ai arat din primavara, ari acuma, semeni, vine prima prasila, a doua. Cei care au locurile apropiate se cunosc mai bine chiar decât cu vecinii, caci de dimineata pâna seara sporovaiesc, fara însa a sta locului din treaba.

Mi-a tot vorbit de o lege "care se tine de la daci încoace". E din neam de ciobani, dar acuma nu mai au decât câteva oite. M-a impresionat chestia cu legea si l-am întrebat ce înseamna. Voia sa spuna ca trebuie sa muncesti din greu si continuu, ca sa ai o anumita stabilitate, si ca femeia sa fie doar a omului sau. "Pe toate astea sa le respecti si va fi bine", zicea.

Totul pare atât se simplu si de frumos. Si este - nu doar pare - simplu si frumos. Doua lumi care de fapt sunt artificial separate de prejudecati.

Asta e ziua în care ne-a cununat la biserica de la ei din sat, asa cum se cuvine.

Vineri, 14 august

Sunt atâtea senzatii noi pe care le-am avut în perioada din urma. Totul aproape ca mi se parea nou. El îmi explica anumite lucruri, gesturi, obiceiuri, de parca eram un nou-nascut. Vorbele lui aveau un caracter initiatic. Gesturile noastre - ritualuri sacre. Mersul la fântâna, împreuna � mai ales. Acum aproape ca a intrat în rutina, dar de fiecare data gasesc prilejul de a contempla împrejurimile, cerul. Într-o zi am avut o strafulgerare în minte: cum sa întelegi poezia lui Eminescu, daca nu cunosti padurile si dealurile pe unde a copilarit?

În alta zi, când mergeam cu el prima oara la strâns fân, eu m-am oferit sa dau cu grebla. Aveam sentimentul ca pieptan barba pamântului. O legatura calda se simte în aceste gesturi arhaice. Mai e ceva care îmi face o deosebita placere: în jurul orei opt vin vacile acasa, de pe islaz. Se îndreapta alene, în mici grupuri sau razlete, catre casele lor. Desi se aude destul de patrunzator dangatul clopotelor , e atâta liniste în trecerea lor. Tot liniste e si pe deal, când nu sunt decât doua persoane la strâns fân. Sus, aproape de coasta dealului, desi nu e nimeni împrejur, nu te simti izolat. Vezi în sat oamenii ca niste gândacei, umblând de colo, colo, si auzi murmurul satului. Dar vag. Nu zgomotul orasului care te raneste cu sunetele sale stridente si cu mizeria. Si unde te striveste însingurarea.

Si îmi mai place acest du-te-vino al suianelor, ce trec fie goale la vale, în viteza, fie pline cu fân. agale, la deal. Se aseamana cumva cu lupta cu patimile, greu urci, usor cobori.

Oamenii sunt aici foarte constienti ca o zi de repaus poate însemna un mic dezastru. Ploaia, paradoxal, este si dorita, si nedorita. Pentru brazde nu e bine, dar pentru porumb si legume, absolut necesara. E seceta acum. Pamântul e uscat. La biserica se fac duminica rugaciuni speciale pentru ploaie.

A merge duminica la biserica în straie populare nu presupune ca suntem si patrunsi de spiritul rural. Ca esti numaidecât taran. Fiecare cred ca trebuie sa-si asume statutul sau. Trebuie sa traiesti aici, între ei, sa le simti sufletul, ritmul. Sa le vezi tenacitatea cu care ostenesc din zori si pâna dupa ce se lasa întunericul. Cu adevarat taranii au avut cel mai mult de patimit. În toate timpurile.

Mi-am dat seama cât de cumpatati sunt oamenii acestia. Pentru unii par poate zgârciti. Soacra mea mi-a zis odata ca ea când merge în târg nu-si permite sa cumpere cornuri, ciocolata. Venitul lor se împarte în: cheltuieli pentru tarâte, pentru porumb, si cheltuieli pentru pâine, lumina� Nu prea mult. Îmi spunea socrul meu ca daca ai o vacuta, din laptele ei întretii si un purcel. Sunt calcule pe care eu nu le-as fi sesizat. Fânul se da si el cu o anumita rânduiala. Cel bun la cai, daca ai, pentru ca ei duc greul. Uneori vine pe primul loc vacuta, ca sa dea lapte� Apoi, în iarna dai pe cel mai bun, iar în primavara, animalele manânca iarba proaspat aparuta, dar de nevoie îl manânca si pe cel mai �rau�, adica cel de la padure sau de pe locuri mai putin productive. Si nu se risipeste un firicel de iarba, caci cu osteneala s-a cosit, strâns si adus acasa.

A venit ziua recoltelor. Se strânge porumbul, se aduna cartofii, se culeg prunele si merele. Mirosul de magiun te îmbata, te urmareste peste tot. Este si vremea clacilor. La noi a venit o vecina, în timp ce curatam porumbul de foi, si ne-a adus o oala cu vin bun. Sotul ei fusese dus la vale, la cules struguri. A stat cu noi pâna târziu, dar timpul a trecut pe negândite. Alta vecina ne-a chemat la dânsa, îmbiindu-ne cu gogosi.

Acum multe femei au început sa lucreze: sosete de lâna, veste, pulovere. Când nu au treaba pe lânga case, pleaca pentru o ora - doua, sau seara se strâng mai multe si lucreaza. Parca au mai mult spor. Vorbesc, glumesc, râd. În acest timp mâinile nu stau o clipa. Chiar daca scopul vizitei este acela de a afla ceva sau a comunica ceva, pleaca pe drum, cu un fir de lâna petrecut pe dupa gât si lucrând, sau cu lucrul în traista. Ca nu cumva sa iroseasca timpul doar cu vorbe�

Am ajuns acasa ca de obicei, pe la ora 16,30. Pe drum misunau copii si multi se dadeau cu sania. Când am iesit la fântâna, peste un timp, era liniste, parca mai adânca decât de obicei la ora aceasta. Acum (19,00), au început sa vina, dar e putin cam monoton: �Buna dimineata la Mos Ajun�� Unde sunt colindele de alta data? Câtorva dintre prichindei le-am zis: �Da' voi la scoala alte colinde nu ati învatat?� �Ba da�. La început cu timiditate, cu putina uimire, apoi cu bucurie, cântam împreuna câte un colind de ei stiut�

Azi au fost �Sfintii 40 de mucenici�. Multe femei au pregatit mucenici si au adus si la biserica. Un alt obicei în aceasta zi: sa strângi din gradina casei câte ceva si sa dai foc, apoi sa aprinzi o cârpa si cu ea fumegânda, sa dai prin casa si pe lânga casa. �E bine contra moliilor si sa nu se apropie serpii de casa�, mi-a spus cineva.

Mi-amintesc ca în vara, de �mosi�, s-au împartit pe la vecini oale frumos colorate, cu lapte, vin sau cel putin cu apa proaspata, cu câte o floare legata la toarta.

Dar acum a venit primavara si parca un nou ciclu din viata mea s-a încheiat�

Primul meu an de viata noua.