Agnus Dei (Mielul Domnului): denumirea data lui Isus in Evanghelia lui Ioan (1,29, 1,36) si in Apocalipsa lui Ioan (5,6-14).
Aleluia (l.ebr. hallelujah = Laudat fie Domnul): expresie întâlnita numai in Psalmii din Vechiul Testament.
Amin (l.ebr. Amen = Asa sa fie): expresia apare de 13 ori in Vechiul Testament (pentru prima data in Numeri 5,21-22) si de 119 ori in Noul Testament.
Anatema: formula de blestem a asa-zisilor eretici, folosita de Pavel (Galateni 1,8, Corinteni 16,22), mai târziu de biserica, cu ocazia excomunicarilor. Mica anatema (excommunicatio minor): refuzul acordarii sacramentelor sau a obtinerii titlului de preot. Marea anatema (excommunicatio major): excluderea din biserica.
Anna (Hannas): Originar din familia de preoti saducei ai Macabeilor, care detinea monopolul dinastic al functiei de Mare Preot in organul suprem clerical Sanhedrin. Mare Preot intre anii 6-15 d.C. Destituit in anul 15 d.C. de catre procuratorul roman Valerius Gratus. L-a succedat in functie fiul Eleasar, apoi ginerele Caiafa (Kaiphas, 18-37 d.C.), dupa care alti 3 fii. Anna (Hannas) a ramas mai departe membru al Sanhedrinului, luând parte la interogatoriul lui Isus in noaptea de joi spre vineri, inaintea Pastelui evreiesc Passah. Procesul s-a desfasurat in casa comuna a lui Anna si Caiafa. Amplasamentul casei in Ierusalim este nesigur. Exista 3 ipoteze:
1. Pe locul actualei biserici Sf. Petru in Gallicantu (Sf.Petru la Cântatul Cocosului), pe versantul nordic al Dealului Sion.
2. Pe locul actualei capele Sf. Salvator de lânga biserica armeana Sf.Iacob cel Batrân.
3. Pe Dealul Sion, la sud de zidul Ierusalimului si la nord de actuala biserica Dormitio St. Mariae (Adormirea Sf.Maria) (aceasta varianta este cea mai probabila!).
Anul crestin: perioada cuprinsa intre primul Advent (la inceputul lunii decembrie) si ultima dumineca de dupa Rusalii.
Arhanghelul Gabriel (l.ebr. Gabriel = Omul Domnului): înger amintit in Vechiul Testament (Daniel). Dupa evanghelistul Luca, Gabriel ar fi anuntat atât nasterea lui Ioan Botezatorul, cât si a lui Isus.
Ave Maria (Fii salutata, Maria): salutul Arhanghelului Gabriel adresat Sf.Maria in Nazareth, la Buna Vestire - vestea ca Sf.Maria va ramâne in curând insarcinata (Luca, 1,28, 1,42).
Bethlehem (l.ebr. Beit-Lehem = Casa Pâinii): comuna la 8 km sud de Ierusalim. Loc de nastere al regelui David si (presupus) al lui Isus. Conform proorocirilor din Vechiul Testament, Mesia (mântuitorul exclusiv al poporului evreu !) trebuia sa fie descendent al regelui David si sa se nasca la Bethlehem. Isus n-a afirmat insa niciodata ca ar fi asteptatul "mântuitor" al poporului evreu, sau al altor popoare. Posteritatea i-a acordat însa acest atribut, iar spre întaririrea ideii mesianitatii sale, s-a lansat ipoteza descendentei directe a lui Iosif (tatal lui Isus) din regele David, precum si a nasterii lui Isus la Bethlehem, scapându-se din vedere întreruperea filiatiunii davidiene, in cazul procreerii feciorelnice a lui Isus ! In Evangheliile lui Marcu si Luca sunt prezentate doua geneaologii diferite ale lui Iosif. Autorii Evangheliilor au mai scapat din vedere si faptul ca Vechiul Testament prevestea sosirea unui Mesia numai pentru poporul evreu, nu pentru intreaga omenire.
Biblie:
In l.greaca biblion (sing)/biblia (plural) inseamna foaie/foi de papirus (carte/carti), materiale de scris, originare din vechiul port fenician Gebal (numele asirian: Gubla, l.gr.: Byblos) (vezi: Vechiul Testament, Ezechiel 27, 9) (azi: Al Jubail / Zebail / Gubail / Djebeil, la 40 km nord de Beirut in Liban). Byblos era si denumirea data de greci unei plante acvatice de mlastina (foarte probabil papirus-ul egiptean !), cu care in portul Byblos se facea un comert intens in timpul Fenicienilor si din care se confectionau rolele pentru scris.
Caiafa (Kaiphas): Mare Preot al Sanhedrinului intre anii 18-37 d.C. Destituit de Romani in anul 37 d.C., împreuna cu procuratorul Pilat din Pont. Anchetarea lui Isus s-a desfasurat in casa comuna a lui Anna si Caiafa, sub conducerea lui Caiafa. Potrivit uneia din evanghelii, Isus ar fi fost trimis la inceput de catre Caiafa la socrul Anna (Hannas), care l-ar fi retrimis înapoi la Caiafa (Kaiphas), declinând competenta interogatoriului.
Catolic: l.gr. kath'holen = universal.
Cherubimi (Heruvimi): doua sculpturi ale unor fapturi înnaripate fabuloase din Templul Solomonian din Ierusalim (Primul Templu). Sculpturile sustineau pe aripile lor pe nevazutul Jahwe (Jehova - Dumnezeu).
Coena Domini (Cina cea de Taina): de la acest cuvânt vine numele de Coenaculum (sala din cladirea de pe Dealul Sion in Ierusalim, unde Isus ar fi servit ultima masa, împreuna cu cei 12 apostoli).
Corpus Christi: sarbatoare romano-catolica, introdusa în anul 1264 (are loc anual in prima joi, dupa Trinitas - Sf.Treime).
Damnamus (condamnam !): formula de afurisire a nesupusilor, a asa-zisilor eretici.
Diacon: l.gr. diakonos = slujbas.
Ecce homo (Uitati-va, ce mai om !): exclamatie admirativa a lui Pilat din Pont, in momentul aducerii lui Isus in fata poporului, lânga fortareata Antonina din Ierusalim (Ioan, 19,5).
Ecumenic (pamânt locuit de oameni): pe vremea Romanilor ecumene era denumirea marelui Imperiu Roman. Biserica primelor secole a inglobat nu numai crestinii unei anumite provincii romane, ci intreaga crestinatate din imperiu.
Elisabeta: verisoara si confidenta lui Maria (mama lui Isus), sotia rabinului rural Zaharia. La vârsta înaintata, dupa ce pierduse orice speranta de a mai avea copii, lui Zaharia i s-ar infatisat Arhanghelul Gabriel, care l-a anuntat ca Elisabeta va naste un copil, proorocire care s-a adeverit. Elisabeta si Zaharia au locuit in satul Ein-Kerem, la 4-5 km vest de Ierusalim. Manastirea Franciscana din Ein-Kerem este construita deasupra grotei unde se crede ca s-ar fi nascut Ioan Botezatorul, iar biserica Visitatio Mariae pe locul fostei case a lui Elisabeta si Zaharia, unde Maria ar fi vizitat-o pe verisoara Elisabeta. Intr-o vale de lânga Ein-Kerem exista si o mica manastire (Sf.Ioan in salbaticie), pe locul unde Ioan Botezatorul ar fi petrecut câtiva ani. Elisabeta si Zaharia ar fi înmormântati in Samaria (Sebaste-Sebastije), la cca 15 km nord-vest de Nablus (Israel).
Episcop: l.gr. episkopos = supraveghetor.
Esenienii: secta Esenienilor (evlaviosi) a trait in izolare timp de 2 secole (din anul 135 î.C. pâna in anul 68 d.C., an in care a fost nimicita de catre trupele romane, in cadrul represiunilor antievreiesti din timpul Primului Razboi Iudaic). Este foarte probabil ca Ioan Botezatorul si Isus au fost - cel putin temporar - membrii acestei secte. In anul 1947 s-au descoperit la Qumran, lânga Marea Moarta (la 50 km est de Ierusalim), celebrele role de piele si cupru, cu texte religioase ale Esenienilor. Textele au fost redactate începând cu anul 100 î.C. si ascunse in anul 66 d.C. in pesterile pustiului de nisip din apropiere, spre a le feri de distrugerile iminentei actiuni militare a Romanilor îndreptate împotriva razvratitilor iudei (Primul Razboi Iudaic). Continutul textelor de la Qumran este senzational, fiind similar pildelor si învatamintelor propavaduite de Isus, care au stat la baza religiei crestine. Este de relevat faptul ca Isus, critic la adresa Fariseilor si Saduceilor, nu aminteste si nu critica secta Esenienilor. Autoizolarea Esenienilor s-a datorat fermei lor convingeri in iminenta sfârsitului lumii (parousia), a Apocalipsei si a Judecatii de Apoi.
Evanghelie: l.gr. evangelion = Buna Vestire (Marcu 1,15, Galileeni 1,6-9). Biserica a canonizat numai 4 din 35 evanghelii. Primele 3 evanghelii (Marcu, Matei, Luca) se numesc sinoptice, din cauza asemanarii de continut.
Gethsemane (ebr. gat-smanim = presa de stors ulei): mica gradina in afara cetatii Ierusalim, la poalele Dealului Maslinilor, la est de pârâul Kidron. Acest loc a fost vizitat de mai multe ori de catre Isus si de însotitorii sai. Aici ar fi fost arestat Isus, de o trupa mixta de soldati romani si de gardieni ai Templului Herodian (Al Doilea Templu).
Gheena (l.ebr. gehenna, gej-hinnom = valea Hinnom, valea blestemata, valea iadului): in aceasta vale, la sud de cetatea Ierusalim, se aduceau jertfe de copii in timpul secolelor 2-1 î.C. Mai târziu, valea a fost folosita pentru depozitarea gunoaielor. Din cauza murdariei si a prostului renume, a fost numita gej-hinnom (Marcu 9,43, Matei 25,41).
Golgota (l.aram. gul-golet, lat. Calvaria = craniu, capatâna): ridicatura de pamânt de cca 5 m, la cca 150 m vest de vechiul zid al Ierusalimului si de Porta Judiciarum (Poarta Judecatii). Poarta si vechiul zid sunt in prezent demolate. Poarta corespunde Statiei a VII-a de pe Via Dolorosa (cu cele 14 Statii). Pe Golgota aveau loc executiile publice romane prin crucificare. Crestinii din Ierusalim au ridicat pe Golgota in secolul 2 un monument. Dupa cel de al Doilea Razboi Iudaic (132-135 d.C.), împaratul Hadrian a dispus demolarea monumentului crestin si edificarea unui Templu inchinat zeitei Venus-Afrodita. Imparatul roman Constantin cel Mare a ordonat in anul 335 d.C. demolarea Templului lui Venus-Afrodita si construirea pe acel loc a primei biserici (Mormântul lui Isus, Biserica Invierii). Initial, ridicatura de pamânt Golgota n-a fost integrata in biserica, ci numai presupusul cavou al lui Iosif de Arimathia, compus din 2 incaperi în stânca. Ulterior, Golgota a fost acoperita cu o capela, iar mai târziu integrata in noua biserica. Pe vremea lui Isus, numai Romanii aveau drept de a executa condamnatii prin crucificare. Sanhedrinul (organul clerical suprem evreiesc) avea si el drept de condamnare la moarte a unor inculpati, dar numai pentru delicte religioase, executiile având loc prin lapidare (linsaj cu pietre), înafara zidurilor cetatii.
Herodes cel Mare (Irod I, 39-4 î.C.): edomit, nascut in anul 74 î.C. in Idumea. A fost guvernator al Galileei intre anii 43-40 î.C. Intre anii 40-37 î.C. Palestina a fost ocupata temporar de Parti. Rege al Iudeii (vasal Romei) intre anii 37-4 î.C. A avut 10 sotii si mai multi copii (una dintre sotii a apartinut familiei Macabeilor). Pe 3 dintre copiii sai i-a ucis, intre anii 7-4 î.C. Herodes este acel rege amintit in Evanghelia lui Matei ca Irod care ar fi ordonat uciderea tuturor pruncilor sub 2 ani la Bethlehem. Imediat dupa urcarea sa pe tron, cunoscând profetiile, Herodes cel Mare ar fi ordonat distrugerea registrelor cu date geneaologice ale urmasilor prezumtivi ai regelui David. Dupa moartea lui Herodes cel Mare in anul 4 î.C. imparatul roman Augustus (19 î.C.-14 d.C.) a impartit fostul regat evreu Iudea intre 3 dintre copiii lui Herodes cel Mare: Herodes Antipas (cu titlu de tetrarh), Philippus (tot cu titlu de tetrarh) si Archelaus (cu titlu de etnarh). Un alt fiu, cu acelasi prenume (Philippus), a fost tatal vestitului personaj femenin Salomeea. Herodes cel Mare a construit cetati noi si a edificat Templul al doilea din Ierusalim (pe locul primului Templu Solomonian). Câtiva membrii ai familiei sale sunt înmormântati in Necropola Herodienilor, aflata la cca 500 m sud-vest de zidul Ierusalimului si de Poarta Jaffa. Se presupune ca Herodes cel Mare ar fi îngropat in cetatea Herodion, la câtiva km sud-est de Ierusalim.
Herodes Antipas (Irod II, 4 î.C.-39 d.C.): fiu al regelui Herodes cel Mare si tetrarh al unei parti din regat (Galileea si Pereia). Devenit vaduv, a luat in casatorie pe cumnata Herodia (sotia fratelui vitreg Philippus, mama lui Salomeea), fapt neconform religiei mozaice, pentru care a fost aspru criticat public de catre Ioan Botezatorul. L-a arestat si ucis prin decapitare pe Ioan Botezatorul in cetatea Machaerus din Pereia (fosta provincie Pereia se afla azi in Iordania), pe malul estic al Marii Moarte. In timpul procesului lui Isus, Herodes Antipas nu si-a asumat responsabilitatea judecarii lui Isus la Ierusalim (unde se gasea cu ocazia sarbatorii anuale evreiesti Passah), ci l-a retrimis inapoi procuratorului roman Pilat din Pont. Dupa decesul protectorului sau (împaratul Tiberius, 14-37 d.C.), a inceput declinul politic al lui Herodes Antipas. A murit in anul 39 d.C., dupa ce fusese exilat in provincia Galia (Franta). A construit pe malul lacului Genesareth orasul Tiberias (in onoarea împaratului Tiberius), capitala regiunilor guvernate de catre el. Este amintit in evanghelii tot sub numele de Irod (a nu se confunda insa cu ceilalti 2 Irozi amintiti de Evanghelii: Herodes cel Mare = Irod I si Herodes-Aggripa I = Irod III !).
Herodes-Aggripa I (Irod III, 41-44 d.C.): nepot al regelui Herodes cel Mare si rege al Iudeii intre anii 41-44 d.C. A fost incoronat in anul 41 d.C. de catre prietenul si protectorul sau, imparatul roman Caligula (37-41 d.C.), dupa decesul imparatului Tiberius. A obtinut, rând pe rând, multe din teritoriile unchilor Herodes Antipas si Philippus. Dupa uciderea lui Caligula in anul 41 d.C., Herodes-Aggripa I (care locuia permanent la Roma) a jurat loialitate noului imparat Claudius (41-54 d.C.), obtinând Palestina in limitele hotarelor din vremea lui Herodes cel Mare. Herodes-Aggripa I este acel Irod din Noul Testament (vezi Faptele Apostolilor) care in anul 44 d.C. i-a condamnat la moarte pe apostolii Iacob cel Batrân (fratele apostolului Ioan) si Petru (evadat apoi din inchisoare). Herodes-Aggripa I a murit in anul 44 d.C. in orasul Caesarea-Maritima (oras intre Tel Aviv si Haifa), in mod dramatic, in timpul unor lupte si intreceri sportive. A construit zidul al doilea al cetatii Ierusalimului, incorporând intravilan si Golgota.
Herodes-Aggripa II (50-100 d.C.): fiul regelui Herodes-Aggripa I si nepot al regelui Herodes cel Mare. Initial rege al micului regat Chalkis, la est de actualul Liban, a obtinut succesiv alte domenii din fostele teritorii ale nordului Palestinei, unde a guvernat unchiul sau Philippus. In timpul domniei sale a avut loc Primul Razboi Iudaic (66-70 d.C.).
Hostie: l.lat. hostia = miel de sacrificiu.
Iacob cel drept: denumit in Evanghelii Fratele lui Isus sau Iacob cel drept. Nu se stie daca Iacob cel drept a fost frate bun, sau frate vitreg, cu Isus. Dupa moartea apostolului Iacob cel Batrân in anul 44 d.C., Iacob cel drept a preluat, impreuna cu apostolii Petru si Ioan, conducerea comunitatii crestine din Ierusalim. La Conciliul Apostolic din Ierusalim din anul 46 d.C., Iacob cel drept si ceilalti apostoli l-au combatut pe Pavel, sustinând necesitatea mentinerii regulilor mozaice. Din aceiasi perioada dateaza si Scrisoarea lui Iacob din Noul Testament, atribuita lui Iacob cel drept (in acest document, crestinismul este prezentat drept o ramura a religiei mozaice). In jurul anilor 62-64 d.C., ca urmare a refuzului de a se dezice de Isus, Iacob cel drept a fost executat prin lapidare, la insistenta fostului Mare Preot Anania (Hananias). In Valea Kidron din Ierusalim, pe versantul Dealului Maslinilor, cu vechi necropole ale unora dintre membrii familii regale evreiesti a Hasmoneilor (sec.2-1 î.C.), Iacob s-ar fi ascuns in Mormântul lui Josaphas in ziua arestarii lui Isus, de teama de a nu fi prins. Mormântul lui Josaphas poarta deacea si numele de Mormântul lui Iacob.
Ierusalim (l.ebr. Jerushalaim = orasul pacii). Alte vechi denumiri: l.ebr. = Urasalim-Jebus, l.araba = El Kuds.
Inchizitie: instanta judecatoreasca instituita de biserica catolica, prin decretul papei Gregor IX in anul 1231, in scopul depistarii si reprimarii sângeroase a asa-zisilor eretici. Sarcina interogatoriilor, persecutiilor, torturilor si arderilor pe rug a fost preluata de catre ordinele calugaresti ale Franciscanilor si Dominicanilor. In fruntea inchizitiei a stat un Mare Inchizitor. Inchizitia a constituit una din cele mai grave erori savârsite de biserica catolica, care a dus la crime pe scara de masa impotriva umanitatii.
Inger: l.gr. angelos = trimis - emisar.
Ioan Botezatorul: nascut in satul Ein-Kerem (lânga Ierusalim), fiul lui Elisabeta (verisoara lui Maria, mama lui Isus) si a rabinului rural Zaharia. A venit pe lume cu circa 6 luni inainte de Isus. Nu au copilarit impreuna, dar s-au cunoscut in tinerete, petrecând probabil o anumita perioada impreuna la Qumran, unde au primit o educatie comuna eseniana. Predicator ascet, a activat la vârsta adulta numai in preajma râului Iordan. Predicile sale poarta amprenta radicalismului esenian, anuntând iminenta Apocalipsei si a Judecatii de Apoi, indemnând patetic la pocainta, botez si ispasirea pacatelor. L-a criticat public in mod repetat pe tetrarhul Herodes Antipas, pentru culpa de a se fi casatorit cu Herodia, fosta sotie a fratelui vitreg Philippus, fapt care a atras întemnitarea sa in cetatea Machaerus din Pereia (Iordania). La o petrecere cu multi oaspeti, Salomeea (14-15 ani), fiica lui Herodia, ar fi dansat in fata tatalui sau vitreg Herodes Antipas, solicitându-i capul lui Ioan Botezatorul, in schimbul favorului de a-i deveni amanta. Ioan Botezatorul ar fi fost ucis in aceiasi seara, prin decapitare, capul fiind adus Salomeei pe o tava. Isus a inceput activitatea publica numai dupa moartea lui Ioan Botezatorul. Trupul lui Ioan Botezatorul ar fi fost dus de sustinatorii sai in orasul Samaria (Sebaste-Sebastije-Sabastya, Israel), unde ar fi fost ingropat. Imparatul roman anticrestin Julianus Apostata (360-363) ar fi ars ramasitele lui Ioan Botezatorul, imprastiindu-i cenusa. Capul ar fi fost salvat si dus la Alexandria (Egipt), apoi la Constantinopol (Turcia), de unde a fost dus in provincia Poitou (Franta) de catre regele francon Pippin III (715-768). Din trup ar mai fi ramas nearse numai un brat si un deget. Anual, la data de 24 iunie, se sarbatoreste in lumea crestina nasterea lui Ioan Botezatorul.
Ioan: autorul prezumtiv al Apocalipsei dupa Ioan din Noul Testament. Unii cred ca apostolul Ioan ar fi fost atât autorul Evangheliei lui Ioan, cât si a celor 3 Scrisori dupa Ioan si a Apocalipsei lui Ioan, fapt pus de altii sub semn de intrebare.
Iosif de Arimathia: membru al Sanhedrinului si adept al lui Isus. A obtinut de la Pilat din Pont trupul lui Isus pe Golgota, ingropându-l in propriul sau cavou familial, la câtiva zeci de metri de Golgota. Presupusul cavou al lui Iosif de Arimathia a fost incorporat ulterior in biserica construita pe fostul loc de executie publica Golgota (Biserica Invierii).
Iosif: fiul tâmplarului Iacob, cu mama necunoscuta, de meserie tâmplar, dar si rabin (cumulare frecventa de functii in vechea Palestina !). Conform legendei, familia lui Iosif s-ar fi stabilit la Nazareth, cândva intre domnia reginei evreice Salomeea-Alexandra (78-69 î.C., din dinastia Macabeilor) si anexarea Palestinei de catre Romani in anul 64 î.C. In Vechiul Testament localitatea Nazareth nu este amintita. Iosif a preluat tâmplaria parinteasca aproximativ in jurul anului asasinarii lui Iuliu Caesar (44 î.C.). Ar mai fi fost odata casatorit si ar fi avut din prima casatorie 4 baieti si 2 fete. S-ar fi mutat (transferat in interes de serviciu ?) la Ierusalim, spre a contribui la inaltarea Templului Herodian. Dupa mutarea la Ierusalim, i-ar fi cunoscut pe parintii Mariei (Ana si Ioachim). Devenit vaduv, i s-ar fi cerut de catre Sanhedrin sa ia in casatorie pe Maria (fiica lui Ana si Ioachim), cu toate ca intre ei exista o diferenta f.mare de vârsta, spre a salva onoarea familiei lui Maria. Iosif a apartinut sectei Nazarenilor (Sfinti), care nu a avut nimic comun cu localitatea Nazareth. De aici ar fi provenit confuzia evanghelistilor si a altora, care au plasat locul de obârsie al familiei lui Isus la Nazareth. Documentele apocrife sustin ca Iosif si Maria ar fi locuit la Ierusalim si ca regele Herodes cel Mare ar fi ordonat arestarea si inculparea multora dintre executantii Templului, banuiti de delapidari. Iosif - aflat pe lista neagra - ar fi fost înstiintat la timp oportun de pericolul de a fi arestat, reusind, impreuna cu Maria si Isus, sa fuga in Egipt (pâna la moartea lui Herodes cel Mare, in anul 4 î.C.) in colonia de evrei din Alexandria. Ceilalti copii ai lui Iosif din prima casatorie ar fi ramas in Iudea. Dupa revenirea din Egipt, Iosif si Maria ar fi locuit, nu la Nazareth, ci la Kapernaum, orasel pe malul nordic al lacului Genesareth, deseori pomenit in evangheliile canonice, dar si in cele apocrife. De la Iosif ar fi primit Isus educatia religioasa si cunostintele de tâmplarie. Iosif a decedat probabil la inceputul guvernarii lui Pilat din Pont (in jurul anului 26 d.C.), la o vârsta f.inaintata, fiind ingropat nu departe de Nablus (Israel). Neclarificata a ramas problema daca cei 6 copii ai lui Iosif au rezultat din prima sau din a doua casatorie. Numele baietilor este cunoscut: Iacob, Iosif, Iuda si Simon. Numele celor doua fete nu se cunoaste. In caz ca copiii au fost procreeati cu Maria (ceea ce, din cauza vârstei sale inaintate pare mai degraba improbabil !), Isus ar fi fost primul nascut. Cu exceptia lui Iacob, nu se cunosc date biografice despre ceilalti frati ai lui Isus. In 2 evanghelii (Marcu si Luca) sunt prezentate geneaologii diferite ale lui Iosif, de la Adam (?!), respectiv de la regele David, pâna la Iosif. Celelalte 2 evanghelii (Matei si Ioan) nu amintesc originea davidiana a lui Iosif. In cazul acceptarii nasterii sale feciorelnice, Isus nu poate avea - oricum - origine davidiana, intrucât firul filogenetic se intrerupe la Iosif !
Liturghie: l.gr. leiturgia = serviciu divin.
Lucifer: sinonim cu planeta Venus - Luceafarul. In vocabularul crestin Lucifer = diavol (dupa Isaia 14,12 si Luca 10,18).
Madona: reprezinta transcriptia italiana a expresiei latine Mea Domina (Sf.Maria).
Maria: singurul copil a lui Ana si Ioachim. Pe locul casei parintesti din Ierusalim s-a construit biserica Sf.Ana (in partea de nord a vechii cetati, nu departe de Poarta Stefan). Pe locul unei alte case a lui Ana si Ioachim (in Nazareth) este construita biserica Buna Vestire (casa in care Mariei i s-ar fi infatisat Arhanghelul Gabriel, anuntând ca va naste un prunc). De la Nazareth, Maria ar fi facut o vizita verisoarei Elisabeta (mama lui Ioan Botezatorul) in satul Ein-Kerem (cca 160 km de Nazareth). Biserica Visitatio Mariae din Ein-Kerem aminteste acest eveniment. Maria a venit pe lume, la o lunga perioada dupa casatoria parintilor. Tatal a fost preot sau slujbas al preotilor Templului din Ierusalim. Mama apartinuse unei familii de negustori din Bethlehem (sau Sephoris ?). A fost educata sever, in spiritul traditiei mozaice. Potrivit acestei religii, o fata avea deja dreptul sa se marite, dupa ce fizic era implinita (deobicei in jur de 12-13 ani). Nu se cunosc amanuntele felului cum Maria a ramas insarcinata (in orice caz nu in mod nenatural). S-a casatorit cu Iosif (barbat cu mult mai in vârsta), la cererea Sanhedrinului, aducând pe lume pe Isus, când inca nu implinise 14 ani. A murit probabil dupa decesul imparatului Caligula (41 d.C.), oricum, inainte de data indicata in Evanghelia lui Matei (anul 50 d.C.). Traditia spune ca ar fi decedat la Ierusalim, la 63 ani, pe locul unde se gaseste in prezent biserica Dormitio Sanctae Mariae (Adormirea Maicii Domnului) pe Dealul Sion, lânga cladirea care adaposteste la parter cenotaful regelui David iar la etaj Coenaculum (sala unde ar fi avut loc Cina cea de Taina). Nu se stie exact locul unde Maria este ingropata. Exista 2 morminte: unul lânga orasul Efes din Turcia vestica (capela Panaja Kapoulu), al doilea in Ierusalim (biserica subterana Sf.Maria, sapata in stânca, lânga gradina Gethsemane, la poalele Dealului Maslinilor). Unii afirma ca, in afara de Isus, Maria n-ar fi avut alti copii, datorita diferentei mari de vârsta intre ea si Iosif. Ceilalti frati ai lui Isus mentionati in evanghelii ar fi fost copiii lui Iosif din prima casatorie. Biserica crestina sustine ca Maria ar fi ramas fecioara pâna la moarte. La Conciliul Ecumenic din anul 431 din Efes (Turcia) Mariei i s-a recunoscut calitatea de Mama a Fiului lui Dumnezeu (Maica Domnului), eliberata de orice pacat terestru. In anul 1950 biserica a postulat teza Ridicarii la cer si a Sf.Maria. Comemorarea acestui eveniment are loc anual la 15 august (catolici: Ridicarea Mariei la cer, ortodocsi: Adormirea Maicii Domnului). Ana si Ioachim ar fi înmormântati, impreuna cu Maria si cu parintii lui Iosif, in biserica Sf.Maria din Ierusalim. Maria s-ar fi ridicat la ceruri de pe culmea Dealului Maslinilor, in prezenta celor 12 apostoli.
Mitropolit (l.gr. metropolis = capitala): rang clerical in biserica estica, echivalent functiei de arhiepiscop in biserica vestica.
Pacatul capital: teza bazata pe texte din Vechiul Testament (Psalm 51, Romani 5,12).
Papa (l.gr. pappas): tata.
Paradis: cuvânt originar din limba iraniana veche, ce inseamna parc sau gradina zoologica.
Parohie (l.gr. paroikia): district.
Pastele: are la origine sarbatoarea anuala evreiasca Passah (l.ebr. tranzitie). Initial Passah-ul a simbolizat pasirea intr-un nou an si purificarea prin jertfe de pacatele anului anterior. Ulterior, evreii au adaugat si comemorarea exodului din robia egipteana (sub conducerea lui Moise). Passah-ul evreiesc are loc anual la 14 Nissan (martie-aprilie, la prima luna plina, imediat dupa echinoctiul de primavara), in orice zi a saptamânii, de luni pâna dumineca. Invierea lui Isus ar fi avut loc dumineca. In primii ani, Pastele crestin s-a sarbatorit odata cu Passah-ul evreiesc. Cand apostolul Petru a ajuns la Roma, Pastele era sarbatorit deja numai dumineca, deoarece Isus inviase intr-o zi de dumineca. In Rasarit insa, biserica a continuat sa praznuiasca Pastele odata cu evreii, pâna la primul Conciliu Ecumenic din Niceea (anul 325), când s-a stabilit ca Pastele crestin sa fie sarbatorit numai dumineca. Aceasta dumineca urma sa fie prima dumineca cu luna plina, dupa echinoctiul de primavara. Bisericile crestine de est si vest nu serbeaza totusi simultan Pastele. Despre Inviere, cele 4 evanghelii canonice, ca si alte documente din Noul Testament, relateaza surprinzator de putin.
Pavel: evreu nascut in orasul Tarsus (sudul Turciei), cu numele de Saulus, intr-o familie instarita. Anul nasterii nu este cunoscut (cândva între anii 1-10 d.C.). La vârsta de cca 14 ani a fost trimis de parinti la Ierusalim spre a studia. Elev al vestitului carturar saduceu Gamaliel, membru influent al Sanhedrinului. In prima faza a vietii, un adept fervent al religiei mozaice si luptator fanatic impotriva asa-zisilor "necredinciosi". Nu l-a cunoscut personal pe Isus. Convertit la crestinism, in urma unei viziuni transcedentale, la câtiva km inainte de Damasc (probabil in anul 32 d.C., deci la cca 2 ani dupa presupusa rastignire a lui Isus). In jurul anului 34 d.C. ajunge la Ierusalim, unde a contactat pe cei trei sefi spirituali ai comunitatii iudeo-crestine: apostolii Petru, Iacob cel Batrân si Ioan. Dupa unele ezitari, a fost cooptat in comunitate. A intreprins trei calatorii misionare in bazinul Marii Mediterane (Orientul Apropiat si Europa de sud), devenind principalul propagator al noii religii, careia i-a imprimat proprii accente. A tinut legatura cu cei mai multi dintre cei 12 apostoli, in special cu Petru. A fost arestat la Ierusalim in anul 58 d.C., pentru culpa de a fi introdus in Templul Herodian mai multi straini. Procesul impotriva lui Pavel este confuz prezentat. A fost trimis pentru judecata ca cetatean roman in anul 60 d.C. la Roma. Pe locul casei unde a locuit in Roma s-a construit biserica San Paolo alla Regolla. Ar fi fost executat prin decapitare in jurul anilor 64-67 d.C., din dispozitia imparatului Nero (nu a fost crucificat, fiind cetatean roman !). De la diaconul roman Gaius (sec. 2-3) ni s-au transmis unele amanunte legendare (neconfirmate istoric) asupra executiei lui Pavel. Executia ar fi avut loc la câteva sute de metri sud de vechiul zid al Romei, in vecinatatea drumului Via Ostiense, pe locul denumit azi Tre Fontane. In clipa caderii capului, acesta ar fi saltat ca o minge de 3 ori pe pamânt. Pe acel loc ar fi aparut trei izvoare (de aici denumirea Tre Fontane). Ar fi fost ingropat, la o oarecare distanta de locul executiei, la vest de Via Ostiense. Pe locul unde ar fi fost ingropat, imparatul Constantin cel Mare a construit basilica San Paolo fuori le Mura (Sf.Pavel inafara zidului). Capul lui Pavel, impreuna cu cel al lui Petru, se gasesc intr-o urna sub ciboriumul-altar din basilica San Giovanni in Laterano din Roma. Scrisori autentice ale lui Pavel prezentate in Noul Testament: Romani, Galatieni, Tesalonici (celelalte sunt falsuri).
Philippus (4 î.C.- 34 d.C.): fiu al regelui Herodes cel Mare si tetrarh al regiunilor nordice ale Palestinei. Frate vitreg cu Herodes Antipas si Archelaus (mai tânar decât acestia). A construit orasul Caesarea Philippi (azi: Banjas in Israel) unde Isus i-ar fi predat lui Petru, in mod simbolic, cheia succesorala (Evanghelia lui Matei).
Pilat din Pont: al cincelea procurator al provinciei romane Iudea (26-37 d.C.). In timpul guvernarii sale a avut loc procesul intentat de Sanhedrin lui Isus. A fost prezentat intentionat favorabil in evanghelii, spre a nu irita puterea romana. In realitate, a fost un personaj dur, lipsit de scrupule, incompetent si lipsit de tact, ceace i-a atras demiterea in anul 37 d.C. Despre soarta sa se cunoaste putin, circulând mai multe zvonuri. Dupa unii s-ar fi sinucis, spre a scapa de mânia imparatului Tiberius, pentru faptul ca l-a condamnat la moarte pe Isus. Dupa altii si-ar fi luat viata, de frica noului imparat Caligula (37-41 d.C.). O alta legenda sustine ca trupul sau neînsufletit ar fi fost aruncat la Roma in apele Tibrului.
Precista: de la cuvântul vechi slavon precista (curata, neprihanita, imaculata): substantivat, se foloseste in locul Maicii Domnului, Fecioarei Maria.
Prozelit: denumire data initial "pagânilor" convertiti la religia mozaica (in prezent prozelit este considerat cel ce trece de la o credinta la alta).
Publius Sulpicius Quirinius: Dupa Evanghelia lui Luca, procurator al provinciei romane Siria pe vremea recensamântului populatiei efectuat in anii 6-7 d.C.
Ridicarea la cer: ar fi avut loc in cea de a 40-a zi dupa Inviere. Si despre acest eveniment fundamental pentru religia crestina (alaturi de Mesianitate si Inviere) Noul Testament relateaza neasteptat de lapidar (numai o scurta notita in Faptele Apostolilor 1,3-9).
Rozar: auxiliar de ruga. Numele vine de la cuvântul german Rosenkranz. Exista 3 feluri de rozare: rozarul mic cu 33 margele mici (presupusa vârsta a lui Isus la moarte) si 5 margele mari (numarul ranilor lui Isus: 2 la palme, 2 la picioare si una la inima); rozarul mijlociu cu 63 margele mici (vârsta presupusa la care ar fi murit Maria) si 7 margele mari (numarul de bucurii si de dureri ale Mariei); rozarul mare cu 150 margele mici (numarul psalmilor) si 15 margele mari (cifra neclara). Fiecare margea mica inseamna o Ave Maria (Nascatoare), fiecare margea mare un Pater noster (Tatal nostru).
Rusalii (Pogorârea Sf. Spirit, Coborîrea Duhului Sfânt): Fenomen petrecut la Ierusalim in a 50-a zi ("pentecoste") dupa Invierea lui Isus, respectiv initierea miraculoasa a celor 12 apostoli in taine inaccesibile altora. Fenomenul este relatat in Faptele Apostolilor (2,1-11) ca "Pogorârea Sf.Spirit" (greco-catolici) respectiv ca "Coborîrea Duhului Sfânt" (ortodocsi), interpretat in prezent de catre unii drept un real contact transcedental. In acel moment, apostolii s-au aflat in casa Mariei de pe Dealul Sion (in sala numita "Coenaculum" de la etajul I). De la cuvintele latine "Coena Domini" ("Cina cea de taina") vine numele de "Coenaculum" (incaperea din cladirea de pe Dealul Sion in Ierusalim, unde Isus ar fi servit ultima masa, joi seara, impreuna cu cei 12 apostoli). Evenimentul este comemorat anual in lumea crestina la "Rusalii" ("Cincizecime") si reaminteste intemeierea primului nucleu iudeo-crestin. Traditia mai spune ca Maria ar fi decedat la Ierusalim, la 63 ani, pe locul unde se gaseste in prezent biserica "Dormitio Sanctae Mariae" ("Adormirea Maicii Domnului / Ridicarea Mariei la cer") pe Dealul Sion, lânga cladirea care adaposteste la parter cenotaful (mormântul gol) al regelui David iar la etaj sala "Coenaculum". In România, Rusaliile ("Cincizecimea") este considerata o zi aproape la fel de insemnata ca si Pastele. Aceasta zi aduce in calendarul obiceiurilor agrare, rituri si mesaje precrestine, cu radacini mitologice in cultul zeitei Ceres-Demeter si al zeului Liber-Pater.
Sincretism (paralelisme de cult religios):
Teza Pacatului originar a fost cunoscuta cu mult timp inainte (Cultul lui Mithras, zeitate din vechea Persie).
Cultul Misteriilor practicat de popoarele elene, a avut ca personaj central un Messia (Fiul Zeilor). Acesta urma sa aduca mantuirea, dar - la fel ca si Isus - numai dupa supunere la chinuri trupesti si rastignire.
A existat si in trecut legenda Invierii unui Messia, a treia zi dupa rastignire, cu gasirea mormântului gol, având uriasa piatra rotunda de inchidere data la o parte.
Idea Ridicarii la Cer a lui Messia a existat deja in vechi credinte.
Idea Trinitatii (Sf. Treime) a fost - deasemenea - demult cunoscuta in vechile religii.
Mithras si Dionysos ar fi infaptuit si ei multe minuni (vindecari miraculoase de boli, reinvierea mortilor, transformarea apei in vin etc).
Cultul religios elenistic prevedea botezul, cu conditia unui prealabil post alimentar si ispasirii unor penitente. Acesta prevedea Masa Sfânta, echivalenta Euharistiei (Cina cea de Taina). Masa Sfânta simboliza gustarea din trupul si bautul din sângele zeitatii, exact ca in sacramentul Euharistiei. Mai mult chiar, pâinea Mesei Sfinte se impartea credinciosilor sub forma unei hostii, concomitent cu facerea semnului crucii.
Schimbarea la Fata: episodul transfigurarii transcedentale a lui Isus pe Dealul Tabor este relatat in evanghelii sub numele de Schimbarea la Fata.
Serafim: inger-slujitor al tronului divin (Vechiul Testament, Isaia 6,2).
Stefan: Amintit in "Faptele Apostolilor" (cap.6-7). Primul martir crestin (sau al treilea, luând in considerare si martiriul lui Ioan Botezatorul si al lui Isus), unul din cei 7 diaconi alesi de catre o grupa a primei comunitati iudeo-crestine din Ierusalim. Din cauza predicilor sale incitante, in public si in sinagogi, a atras mânia credinciosilor evrei, fiind interogat de Sanhedrin (organul clerical suprem evreiesc) si condamnat la moarte prin lapidare (linsaj cu pietre) in jurul anilor 32-36 d.C. (probabil in anul 34 d.C. ?). Locul executiei se crede ca a fost inafara zidurilor cetatii Ierusalim, nu departe de actuala "Poarta Leilor" (numita si "Poarta Stefan"). Poarta se gaseste in directia Gradinii Gethsemane, pe latura de nord a cetatii. La executie a luat activ parte Saulus (ulterior convertit la crestinism si devenit apostolul Paulus / Pavel). Persecutiile s-ar fi indreptat in acel moment numai impotriva grupului dizident condus de cei 7 diaconi, nu si a iudeilor crestini, condusi de catre cei 12 apostoli. In "Legenda aurea" scrisa in secolul 13 de catre calugarul genovez Voragine se afirma ca trupul lui Stefan ar fi fost ingropat la Ierusalim de carturarul evreu saduceu Gamaliel. In anul 415 ramasitele sale ar fi fost redescoperite si duse la Constantinopol (Turcia), apoi in anul 560 la Roma (cu exceptia unui brat, care a ajuns la Capua in Italia). Si la Aachen (Germania) se pastreaza deasemeni intr-un relicviar unele ramasite presupuse ale lui Stefan.
Data anuala de comemorare in lumea crestina a Sf.Stefan: 26 decembrie.
Tamâie: rasina a unor specii de arbusti din specia Boswellia din India si Arabia de sud (Oman), care prin incalzire emana un miros placut de balsam.
Te Deum: cuvintele initiale latine ale cântului ambrozian de slava (Tie, Doamne !).
Trinitas: sarbatoare romano-catolica inchinata Sf.Treimi (Dumnezeu-Sf.Spirit-Isus). Are loc in prima dumineca de dupa Rusalii.
Vicar: loctiitor clerical.
Viziuni si contacte transcedentale
Contactele lui Moise din peninsula Sinai, in timpul peregrinarilor de 40 ani dupa exodul din Egipt. La poalele Muntelui Sinai (unde Moise ar fi avut viziunea) s-a construit Manastirea Sf.Ecaterina.
Contactul lui Isus pe dealul Tabor (Galileea), in prezenta apostolilor Petru, Ioan si Iacob cel Batrân. Episodul este relatat in evanghelii sub numele de Schimbarea la Fata.
Fenomenul petrecut la Ierusalim in a 50-a zi dupa Invierea lui Isus: initierea miraculoasa a celor 12 apostoli. Fenomenul este relatat in Faptele Apostolilor (2,1-11) ca Pogorârea Sf.Spirit si este comemorat anual la Rusalii. In acel moment, apostolii s-au aflat in casa Mariei de pe dealul Sion (in sala Coenaculum).
Convertirea miraculoasa a lui Saulus in timpul unei misiuni de oprimare a crestinilor, la câtiva km inaintea Damascului (Siria). Contactul transcedental al lui Saulus l-a facut sa inteleaga misiunea sa pentru care s-a incarnat pe pamânt, determinând o cotitura brusca in biografia sa. Dupa 3 zile de sedere la Damasc si-a schimbat numele din Saulus in Paulus (Pavel), devenind principalul propagator al noii religii in Orientul Apropiat si in sudul Europei.
