1. PROBLEMATICA  SOCIOLOGIEI

 

Premise explicative :

- existenta individului este de neconceput in afara grupului ; grupurile, indiferent de tipologia lor, au rolul de a intretine individului societatea, oferindu-i cadrele culturale necesare.

   Termenul de societate este utilizat pt. a desemna toate tipurile de colectivitati, iar sociologul tre. sa vizeze modalitatile specifice de constituire a grupurilor, precum si fenom. si proceselor care au loc in grupuri si intre grupuri.

- grupul uman ia fiinta si se mentine numai prin relatii si actiuni intre indivizii care il formeaza. Soc. este aceea care analizeaza relationarea dintre indivizii sociali sub toate formele ei, precum si toate problemele lor comune, probleme fundamentale pt. existenta grupului resp. Relatiile dintre indivizi pot fi directe sau mijlocite de alti indivizi sau de obiecte de interes comun.

- Durkheim vede asocierea indivizilor sociali nedisociata ca parte de intreg. Grupul repr. intregul, dar analiza lui nu se poate realiza prin simpla insumare a caracteristicilor indivizilor soc., adica nu este o simpla suma a partilor. Societatea redusa la nivelul grupurilor tre. abordata holistic, neputandu-se realiza analiza ei strict la nivel individual.

   Din acest motiv sociol. este denumita st. regularitatilor, constantelor socialului, sau st. despre soc. in ansamblul ei.

   Sociol. stiintifica dezv. sub influenta sociol. bunului simt se bazeaza pe urm. principii :

   - pr. realismului – care postuleaza faptul ca lumea externa exista independent de noi

   - pr. determinismului si regularitatii – relatiile din lumea inconj. se discuta in termeni cauza-efect

   - pr. cognoscibilitatii si rationalitatii – lumea poate sa fie cunoscuta prin obs. obiective si pe cale logica

   Putem concluziona ca specialistii din domeniul sociol. tre. sa aiba in vedere urm. aspecte :

   1 – sa se orienteze in maniera stiint. asupra unor probl. soc. concrete

   2 – sa accepte ideea ca pt. a face sociol. stiint. oricat de evidente ar fi problemele, autorii acestora sunt membrii ai grupului sau chiar beneficiari ai rezultatelor cercetarii

   3 – tre. sa porneasca de la constatarea ca sectoarele vietii soc. se intrepatrund, se determina reciproc si se coreleaza, de aceea putem discuta despre fen. social total.

   Ideea sociol. este de a surprinde toate aceste fatete ale socialului si de a realiza sinteze pornind de la fapte si procese sociale.

  Sociologia poate fi definita ca o st. sintetica si integrala deoarece abordeaza fen. soc. in complexitatea lor.

   Traian Rotariu sintetizeaza ob. de studiu al sociol. in cateva mari parti :

   1 – act. sociale – munca, educatie, propaganda, politica

   2 – institutii sociale – scoala, familia, biserica, p. pol.

   3 – grupurile sociale – microgrupurile, macrogr., mergand pana la clasele soc. sau chiar pop. unei tari

   4 – fenomenele sociale diverse – elemente de mobilitate soc., sinuciderea, delincventa juvenila

 

2. STRUCTURA ACTIUNII SOCIALE

 

   Actiunea soc. se compune din : agent sau actori, obiect si scop.

   Agentul sau actorul este individul sau grupul care determina modificari sau cauta sa orienteze comport. celuilalt.

   Obiectul repr. act. agentului manifestata fata de un individ sau fata de un grup.

   Orice interactiune dintre actorul sau agentii sociali se real. in temeiul unui scop considerat ca finalitate pt. act. soc. intreprinsa.

   Agentul soc. se manifesta intr-un sistem soc. ca factor de transformare. Tre. sa facem distinctia dintre actorul soc. si ag. soc. Actorul soc. este individul care act. in conformitate cu rolurile prescrise. Agentul soc. este cel care are rol de modificare a obiectului actiunii si implicit de transformare.

 

3. ROLUL FAMILIEI IN SOCIETATE

 

   Familia este cel mai imp. agent al socializarii. Experimentul real. de Bandura in care se evidentiaza social. primara la un pui de maimuta si un copil, demonstreaza clar ca fam. este aceea care transmite normele esentiale in dezv. cognitiva, emotionala si fizica a copiilor. Toate activitatile pe care copilul le real. se invata in timpul interactiunii soc. cu membrii grupului din care face parte.

   Copilul invata sa vorbeasca, sa comunice, sa se joace si sa fie impreuna cu ceilalti. Toate se real. numai in conditiile in care fam interactioneaza cu copiii.

   F. multe dintre caracteristicile parintilor sunt preluate in procesul de socializare in fam. de catre copil.

 

4. CONCEPTIA SOCIOL. A LUI EMIL DURKHEIM SI AUGUSTE COMTE

 

   Fondatorul sociol. ca st. este considerat Auguste Comte (1798 – 1857), care in lucrarea sa „Curs de filosofie pozitiva” utilizeaza pt. prima data termenul de „sociologie”. (latinul socius - tovaras si grecescul logos – stiinta) Initial, Auguste Comte a desemnat studiile lui despre societate prin denumirea de fizica sociala. El considera ca fenomenele soc. pot fi cunoscute si investigate si cu ajutorul filosofiei, numai ca sociol. este orientata mai mult spre real si concret, eficient si precis, pt. ca numai asa poate sa surprinda dinamica sociala. Statistica sociala definita de el este vazuta ca un conglomerat de constante sociale prin care cercetatorul doreste sa investigheze si sa surprinda intreaga dinamica sociala. El vede societatea ca ceva f. rational, planificat si organizat, si chiar propune, pornind de la morala pozitiva, „altruismul”, ca valoare sociala in locul „egoismului”. Tot el este cel care vorbeste pt. prima data de 3 stadii de evolutie a societatii atat la nivel intelectual, cat si la nivel material.

   La nivelul intelectual :

   - st. teleologic,     - st. metafizic,     - st. pozitivist stiintific

   La nivel material :

   - st. material,     - st. legal,     - st. industrial

   In Franta, Emil Durkheim (1858 – 1917), real. primul studiu concret de sociol. numit „Sinuciderea” (1897), demonstrand practic ca se poate realiza o examinare a aspectelor socialului d.p.d.v. al cercetarii concrete. Tot el este cel care infiinteaza prima scoala de sociol. predand aceasta materie la Bordeaux si Paris.

   Ideea fundamentala a gandirii lui Durkheim : mediul social fasoneaza comport. indivizilor aproape in intregime. Deasupra si dincolo de individul social sunt structurile soc., faptele soc. ce tre. tratate ca „lucruri”.

 

5. DIVERGENTA OPINII COMPORTAMENTE

 

   Divergenta opinie – comport. ne conduce la nevroza sociala si implicit la imposibilitatea de a putea prezice anumite comport. sociale in contexte diferite.

 

6. ROLUL SOCIAL

 

   Rolul soc. cuprinde totalit. asteptarilor care definesc comport. oamenilor exprimate in drepturi si responsabilitati in sistemul soc. In timp ce statusul este pozitia pe care un individ o ocupa in societ., rolul repr. indeplinirea unor atributii soc.

   Rolurile soc. permit proiectarea mentala a comport. si ofera posib. directionarii actiunilor soc. spre un scop bine definit.

   Rolurile soc. pot fi dobandite si atribuite.

   Cand individul soc. este obligat sa joace simultan mai multe roluri, apare conflictul inter-roluri. Tensiunea de rol caracterizeaza orice situatie in care individul tre. sa faca fata solicitarilor soc. sau familiale.

 

7. ANALIZA FUNCTIONALISTA

 

   Aceasta perspectiva teoretica deriva din ideile lui Auguste Comte, Herbert Spencer, Emil Durkheim. Cel care este considerat initiatorul functionalismului sociologic este antropologul englez Bronislav Malinowski.

   El a definit cultura ca element al socialului prin intermediul functiilor ei de a satisface trebuintele umane.

   In concluzie socialul functioneaza in baza unui scop concret.

   Functionalistii concep societatea ca un sistem in care elementele componente sunt strans legate intre ele rezultand o formatiune complexa si relativ stabila (familia, sistemul economic, sistemul religios, educational, sunt sisteme sau subsisteme ale unui sistem devenit societate)

   Fiecare sistem indeplineste functii sociale clare.

   In aceasta viziune teoretica, societatile in evolutia lor tind catre un echilibru social.

   Un sistem social atrage dupa sine un anumit numar de solutii pt. realizarea stabilitatii sale a. i. sa opuna rezistenta oricarei forte exterioare care vine sa-i perturbe ordinea.

   Schimbarea sociala are loc in cadrul unui sistem dar cu pastrarea echilibrului si stabilitatii.

   De fiecare data sociologii trebuie sa aiba in vedere examinarea functiilor si disfunctiilor societatii.

   Prima analiza a functiilor si disfunctiilor a fost intreprinsa de Robert Norton care a plecat de la premisa ca un sistem social poate sa supravietuiasca daca sunt indeplinite anumite functii care ii sunt prescrise.

   La nivel social se cuvine sa fie asigurate conditiile pt. functionarea principalelor sale componente, iar institutiile sociale sa fie organizate pe probleme ce tin de competenta.

   Exista in orice societate disfunctii determinate de procese si fapte sociale, cel mai edificator ex. fiind saracia.

   Inlaturarea sau diminuarea influentei disfunctionalitatilor sunt esentiale pt. revenirea la stabilitate.

   Majoritatea membrilor unei societati vor impartasi aceleasi valori si aceleasi credinte pt. realizarea consensului social. Dincolo de diferentele psiho-sociale si culturale dintre actorii sociali se cuvine a se realiza o ierarhie a valorilor intr-o societate.

   LIMITELE analizei functionaliste :

1. functionalismul nu dispune de instrumente si metode specifice de explicare a proceselor prin care are loc schimbarea sociala

2. nu este clar cum se realizeaza consensul social in contexte de schimbare radicala

3. nu scoate in evidenta problema valorilor comune pt. majoritatea membrilor unei societati

4. nu explica mecanismele prin care un sistem social stabileste comunicarea cu alte sisteme

 

8. STATUS SOCIAL

 

   In viata cotidiana, dar si in activitatea institutionalizata, indiferent de contextul soc., omul detine o anumita pozitie.

   St. soc. repr. pozitia ocupata de pers. in societ. Treapta pe care un individ soc. se afla intr-o anumita structura soc., reflecta nivelul de apreciere din partea celorlalti actori soc. in raport cu normele si valorile soc. Statusurile variaza in fct. de personalitatea fiecarui actor, iar in timpul interactiunilor soc. se evidentiaza si se selecteaza statusuri soc.

   St. atribuit repr. pozitia acordata de catre societ. unui actor soc., urmarindu-se dimensiunile psihosociale (varsta, sex, religie, mediu familial, etnie). Chiar daca societ. atribuie unele statusuri, actorii soc. se bucura de mentinerea unicitatilor in micro si macrogrup.

   St. dobandit este pozitia castigata de o persoana in timpul procesului de invatare soc. El se contureaza si se obt. de catre individ in cadrul unei competitii care se naste intre actorii soc. ce manifesta dorinta de a ocupa aceasta pozitie (student, actor, prof.).

 

9. SCOALA CA FACTOR DE SOCIALIZARE

 

   Scoala este un important agent institutionalizat pe langa habitatul natural al copilului. Functiile centrale ale scolii sunt impartite intre a crea copiilor abilitati specifice functionarii in societate si intre a crea si a transmite valorile culturale si ideologiile societatii. In scoala copiii invata primele elemente de atasament fata de grup.

   Socializarea prin scoala impune de asemenea o modificare a raportului familie-copil sub aspectul mediului, deoarece in etapa de socializare secundara scoala este aceea care ofera copiilor un spatiu propriu de invatatura si joaca, precum si de intalnire cu persoane de aceeasi varsta. Scoala este acel agent care obliga parintii sa exercite asupra copiilor un control riguros supunand acestui control in special conduitele publice.

   Prezenta scolii in socializarea copilului modifica formele si continuturile educatiei din familie, oferind copiilor un capital cultural si intelectual congruent cu reusita scolara si cu o educatie morala care sa atraga o evaluare pozitiva a societatii.

   Scoala este cea care introduce familia si copilul intr-o retea sociala ai carei poli sunt colegii copilului si parintii acestuia.

 

10. CARACTERISTICILE GRUPULUI MIC

 

   Grupul mic se poate defini ca acel colectiv format din doua, 10 pers. max. Fiecare membru este obligat sa aiba opinii si sa contribuie la luarea deciziilor si rezolvarea problemelor.

   Coeziunea este principala caract. a gr. mic, si este definita in principal de modul in care membrii grupului simt ca sunt atrasi de grup.

   In interiorul lui se dezv. retele de comunicare si relatii specifice de interactiune dezv. de membrii sai.

Controlul social este mai puternic si grupul sanctioneaza f. usor nonconformitatea cu valorile promovate de grup.

 

11. PERSPECTIVA CONFLICTUALISTA

 

   Reprezentantii acestui curent teoretic explica functionarea unei societati prin conflict. Acesta este definit ca o lupta intre indivizi, grupuri si clase sociale, declansate din motive specificate si finalizate cu dezordine si tensiune sociala. La functionalisti conflictul era considerat un element de dezechilibru social si trebuia inlaturat.

   Adeptii acestei perspective sunt Max Weber si Karl Marx.

   Teoriile conflictualiste vad realitatea sociala ca fiind dominata de o lupta continua intre indivizi sau grupuri. In orice societate relatiile interumane se bazeaza pe competitie si concurenta, care sunt principalele elemente de progres.

   Cel mai de seama reprezentant modern al perspectivei conflictualiste este sociologul german Georg Simmel care postula ideea ca societatea este alcatuita din forte adverse care se lupta intre ele.

   LIMITE :

1. accentueaza unilateral pe elementul de conflict ca fiind definitoriu pt. existenta si evolutia societatii

2. minimalizeaza semnificatia echilibrului si a consensului social in functionarea societatii

 

12. ATITUDINE SI OPINIE

 

   Atitudinile sunt pozitii relativ stabile fata de obiecte, indivizi si situatii sociale, sau fata de propria persoana.

a) atunci cand luam o pozitie fata de cineva sau ceva, avem de-a face cu o multitudine de procese cognitive si afective, care ne ajuta sa aprobam sau sa dezaprobam obiectul sau situatia cu care ne confruntam. Implicit, realizam o evaluare a acestora, la baza evaluarii stand informatiile pe care noi le avem despre obiectul sau situatia respectiva.

b) atitudinea are un caracter relativ stabil in timp si are la baza un sistem durabil de evaluari.

Ele sunt mai rezistente la schimbare pentru ca in ele este prezenta dimensiunea afectiv-axiologica.

c) atitudinea este o variabila lenta care se dezvolta pe baza sistemului axiologic si in concordanta cu contextul socio-cultural. In relatiile pe care le stabilim cu ceilalti dezvoltam diferite atitudini, dar in acelasi timp ne modificam atitudinile in functie de feedback-urile (intaririle pe care ni le dau ceilalti) pozitive sau negative.

d) o alta insusire este bipolaritatea. Intre cei 2 poli – pro si contra – exista un continuum, atitudinea putand fi mai mult sau mai putin favorabila sau nefavorabila, avand grade diferite de intensitate.

Pe acest principiu sunt construite scalele de atitudine si chestionarele.

e) atitudinile nu sunt generale si nici centrale in definirea personalitatii.

Discutam despre atitudini periferice si specifice, cele mai usor de schimbat, deoarece nu sunt ancorate puternic in eul propriu si implicit, schimbarea lor, nu necesita schimbarea intregului sistem.

   Opiniile sunt pareri, reactii exprimate verbal si cel mai usor de schimbat in contexte sociale diverse.

Opinia este expresia verbala a atitudinii, dar nu este singura.

Datorita faptului ca atitudinea are doua componente principale :

- componenta nonverbala : gestico-posturala

- componenta verbala : opinia

permite acesteia, (atitudinii) sa exteriorizeze si sa afiseze modul de ratiune a individului social intr-o situatie data.

   Raportul valori-atitudini-opinii, trebuie analizat ca un sistem inseparabil. Un set de valori determina anumite atitudini, iar opiniile reprezinta exprimarea acestora. Nu putem spune ca o componenta sau alta este importanta, ci trebuie sa le analizam impreuna pentru ca ele reprezinta imaginea holistica (integralista, de intreg) a comportamentului indivizilor sociali intr-o anumita situatie.

 

13. PERSPECTIVA INTERACTIONISTA

 

   Aceasta teorie studiaza bazele cotidiene ale interactiunii sociale. Daca functionalistii si conflictualistii abordau societatea la nivel macrosocial, interactionismul o abordeaza la nivel microsocial. Cel care a pus bazele interactionismului este George Herbert Mead, care in lucrarea sa „Mind, self and society” a dezvoltat aceasta teorie pornind de la ideea ca omul este acela care creeaza simboluri, iar interactiunea dintre indivizii sociali este simbolica. Individul comunica in grup datorita simbolurilor care mediaza intelegerea dintre oameni.

Limbajul este un astfel de sistem simbolic.

   LIMITE :

1. aceasta teorie vede individul ca simplu participant al interactiunii sociale

 

14. RATIONALITATEA ACTIUNII SOCIALE

 

   Act. soc. se caract. prin : - intentionalitate, - rationalitate, - institutionalizare.

   Adeptul rationalitatii act. soc. este sociologul Rene Boudon.

El incearca sa ofere 3 acceptiuni teoretice ale rationalitatii :

   1. def. ingusta – arata faptul ca un comport. este rational atunci cand se intemeiaza pe motive obiective.

   2. Karl Popper – este def. extinsa, este rational orice comport. indiferent de natura motivelor care-l provoaca.

   3. def. intermediara – este rational orice comport. care face posibila o explicatie.

   Rene Boudon studiaza existenta a 5 tipuri de rationalitate :

   1. utilitara -  bazata pe interes

   2. teleologica – expresie a celui mai bun mijloc de realizare a obiectivului ales

   3 axiologica – un comport. rezultat dintr-un comport. normativ

   4. traditionala – are la baza un comport. trad.

   5. cognitiva

 

15. MASS-MEDIA IN SOCIALIZARE

 

   Un rol important in socializarea secundara il are televiziunea, dar si mesajele transmise prin radio, reviste si ziare.

De multe ori mesajele scrise sau auditive vin in contradictie cu valorile si regulile pe care copilul si le-a insusit in socializarea primara.

   De aceea copilul trebuie sa-si dezvolte capabilitatea de a selecta acele materiale care se bazeaza pe propriile lor convingeri si conceptii si sa incerce sa ajusteze materialele cu care vin in contact la aceste aspecte.

 

16. GRUPUL PRIMAR SI SECUNDAR

 

   Grupul primar este caracterizat de interactiunea fata in fata a membrilor sai.

Grupul primar trebuie sa aiba urmatoarele caracteristici pt. a se defini :

1. relatii intime si personale

2. comunicare fata in fata

3. permanenta

4. o puternica loialitate

5. grupul sa fie mic

6. informalitate

7. luare de decizii in mod traditional

   Grupul secundar este mult mai mare si legaturile sunt impersonale.

Grupul secundar este de natura rationala si contractuala, iar interactiunile sunt temporare, anonime si formale.

 

17. FUNCTIILE SOCIOLOGIEI CA STIINTA

 

   1. fct. teoretico-explicativa – a fost predominanta in sociol. in fazele initiale ale dezv. ei, in prezent fiind o fct. secundara.

   2. fct. critica – atunci cand sociol. evidentiaza drumul catre normalitatea sociala, iar pt. aceasta dezvaluie si insista pe aspectele cauzatoare de dezechilibre in societate, ea devine o stiinta critica incercand sa fixeze alternative ale schimbarii pt. instituirea unei noi ordini sociale.

   3. fct. practica – sociologul nu se multumeste numai cu descrierea, explicarea si critica societatii, ci incearca sa gaseasca formele de contracarare ale patologiei sociale.

   4. fct. axiologica – daca sociol. dezv. capac. apreciative actorilor sociali cu care dialogheaza, atunci putem vorbi de faptul ca ea induce anumite valori care stau la baza judecarii fenomenelor sociale.

   5. fct. normativ-ordonatoare – se releva atunci cand rezultatele demersurilor sociol. se sintetizeaza in reguli de comportare si norme ale actiunii sociale.

 

18. CONCEPTUL DE STRUCTURA SOCIALA

 

   Structura soc. este un subsistem care poate sa fie abordat atat pe orizontala atunci cand discutam despre fam., oras, natiune, dar si pe verticala, atunci cand discutam despre o anumita stratificare soc. in clase soc., clase ocupationale, nivele de instructie scolara, clasificare pe sex si varsta.

   Str. soc. sunt acelea care orienteaza si directioneaza actiunile soc. deoarece se refera la un comport. individual si soc., perpetuat pe o durata de timp.

 

19. DEFINIREA METODEI IN SOCIOLOGIE

 

   „Metoda” provine din grecescul „methodos” (cale, mijloc, mod de urmat).

   Metoda este utilizata in fct. de o metodologie stabilita si presupune inlantuirea ordonata a mai multor tehnici care la randul lor vor fi operationale in proceduri concrete aplicate instrumentelor de cercetare. Practic, drumul de la teoretic la cercetarea practica consta in operationalizare. Nr. metodelor in sociol. este f. mare, de aceea impune stabilirea unor criterii de grupare a acestora in mai multe categorii :

   - criteriul temporal – marele sociolog Plano discuta despre metode temporale longitudinale (biografia, studiul de caz, studiile panel) si met. temp. transversale (observatia, ancheta, chestionarele, sondajele de opinie)

   - cr. functiei indeplinite – in procesul cercetarii :

   a) metode de proiectare a cercetarii (esantionare, operationalizare a conceptelor)

   b) m. de recoltare a datelor (interviu, chestionar, analiza documentelor)

   c) m. de analiza si interpretare a datelor (scalare, analiza factoriala, comparatie, analiza de continut a textului)

   - cr. credibilitatii datelor :

   a) m. principale (observatie, analiza documentelor) – sunt acele m. care ofera informatii inlesnind o cunoastere sociologica a factorilor si fenomenelor investigate

   b) m. secundare (interviu, chestionar, sondaj de opinie) – care permit obt. unor info. cu valoare de opinie si permit o cunoastere psiho-sociologica

   - cr. compozite – de impartire a metodelor de cercetare in sociol. dupa nr. de unitati sociale luate in studiu : m. statistice, m. cazuistice, de corelare si asociere in cercetare, dupa gradul de implicare al cercetatorului.

   Metoda este o parte comp. a proc. de cercetare si este f. strans legata de problematica cercetarii.

Ea este pusa in valoare de o metodologie adecvata pt. cercetarea pe care o stabilim sa o realizam.

 

20. ETAPELE CERCETARII SOCIOLOGICE

 

   Schema logica de realizare a unui plan de cercetare sociol. include urm. etape obligatorii :

   1. definirea si delimitarea problemei cercetate – in incursiunea teoretica pt. stabilirea problemei cercetate vom pleca de la general spre particular. In principiu ne alegem mai multe subiecte urmand ca apoi in fct. de parcurgerea materialului bibliografic, sa ne oprim la o tema particulara

   2. formularea obiectivelor studiului

   3. formularea scopurilor cercetarii – scopurile au ca rol ghidarea cercetatorului in realizarea investigatiei teoretice si practice pe care si-o propune

   4. stabilirea lotului de subiecti – se real. prin randomizare ; din populatia totala tinta se alege un esantion reprezentativ care va fi supus testarii. Randomizarea sau alegerea esantionului se real. prin mai multe procedee : aleator, stratificata, prin pas statistic, multistadiala

   5. tehnicile si metodele de cercetare – sunt stabilite in raport de tema, ipoteze si esantion. Conditia de baza in utilizarea unui instr. de cercetare este validarea instrumentelor cu care lucram

   6. recoltarea datelor – operatiunea prin care se aduna datele din teren ; aceasta etapa realizandu-se pe baza planului de cercetare si pe baza tehnicilor de cercetare stabilite

   Metode de recoltare a datelor : metoda scrisa (ex. : autoadministrare de chestionar), metoda orala (interviuri de teren, focus grup, telefon).

   7. prezentarea datelor si comentarea lor – intr-un raport de cercetare, alegandu-se doar cele reprezentative pt. cercetarea noastra

   Modalitati in care prezentam date : grafica, tabelara.

   8. interpretarea datelor – se realizeaza in scopul analizei informatiilor empirice in raport cu cadrul teoretic si cu ipotezele cercetarii. In aceasta etapa se precizeaza si faptul daca cercetarea este valida sau nevalida d.p.d.v. al ipotezei formulate.

   9. concluziile – sintetizeaza principalele idei ce s-au conturat pe parcursul cercetarii. Se formuleaza in raport cu ipotezele cercetarii si tre. sa indeplineasca urm. caracteristici : sa fie concise, clare si exprimate in raport cu tema si scopul cercetarii.

   10. evaluarea utilitatii investigatiei – evidentiaza modalitatea valorificarii concluziilor cercetarii prin publicarea articolelor in reviste, elaborarea unor comunicari stiintifice, scrierea unor carti.

 

21. ACTIUNEA SOCIALA – DEFINIRE CONCEPTUALA

 

   Societatea este const. din indivizi si grupuri sociale care in cadrul interactiunii si relatiilor soc. pe care le stabilesc, manifesta anumite comportamente specifice si se implica in anumite act. soc.

   Act. soc. este o comp. fund. a activitatii umane. Act. soc. consta intr-un ansamblu integrat de transformari care sunt aplicate unui ob. soc. in vederea obt. unui rezultat sau cu scopul evidentierii unei functii ale sistemului social.

 

22. VALOAREA IN ACCEPTIUNEA SOCIOLOGICA

 

   Valorile reprezinta principii generale despre ceea ce este dezirabil (dorit) sau despre ceea ce este demn de urmat.

   Valorile in calitatea lor de principii generale, functioneaza atat la nivel social, cat si la nivel grupal, implicit si la nivel individual. In sociologie intalnim foarte des sintagma de „sistem valori” sau „sistem axiologic”, expresii f. apropiate, care au acelasi inteles. De cele mai multe ori, valorile devin aparente numai daca sunt intervalizate de catre indivizii sociali.

   A deduce sistemul de valori specific unei culturi este o operatie deosebit de anevoioasa, deoarece presupune studierea mentalitatilor si conditiilor individuale, deoarece o anumita matrice culturala impune o anumita socializare si educatie si implicit formarea unor tipuri diferentiate de personalitate.

   Valorile au statut de motive actionale, adica odata interiorizate nu reprezinta doar simple stiluri de conduita, ci merge la nivel abstract pana la o rationalitate axiologica bazata pe conceptele : bine, dreptate, echitate.

   Specialistii contesta caracterul de forta motivationala a valorii si le leaga mai mult de principiile trans-situationale. Foarte multe studii de sociologie au aratat ca punerea in practica a sistemului axiologic difera de la o situatie la alta, ceea ce ii determina sa concluzioneze ca valorile au rolul de constructii materiale pentru actorii sociali in functie de :

   - situatie,     - natura si scopul activitatii,     - consecintele anticipate

   Termenul de valoare este cel mai des asociat cu cel de norma.

Nu de putine ori gasim in literatura de specialitate expresia „sistemul valoric si de norme”.

   In ultima vreme normele sociale sunt mult mai usor de operationalizat si de intensificat in comportamentul unui om, dizolvand oarecum conceptul de valoare.

   Totusi, dupa Roch, intre norma si valori exista deosebiri de continut. In timp ce valorile sunt prescrieri mai generale ale modului de comportament, normele sunt mult mai concrete. Ele ne spun cum sa ne comportam in imprejurari date fara a se constitui mobiluri ale organizarii vietii noastre sociale.

   O alta diferentiere este aceea ca normele sociale sunt mai exterioare si vizibile decat valorile care sunt ancorate in interiorul persoanei.

 

23. INSTITUTIILE SOCIALE

 

   Un grup soc. este alc. din indivizi care interact. intre ei conf. unor norme, valori si credinte, denumite modele culturale.

   Societ. a creat structuri stabile care sa conserve si sa dezv. scopurile fundamentale ale grupurilor si indivizilor soc. Aceste structuri sunt denumite institutii sociale, care spre deosebire de grupuri se disting prin stabilitate si raspund unor nevoi vitale societatii.

   Exista mai multe acceptiuni despre inst. soc. :

   - inst. soc. sunt grupuri de pers. solicitate sa rezolve probleme imp. pt. intreaga colectivitate, si indeplinesc functii publice

   - inst. soc. este denumita ca forma organizatorica a unui ansamblu de actiuni exercitate de membrii ai grupului in numele acestuia.

   - ansamblu de tehnici si mijloace de act. ce permit unor membrii ai grupului sa exercite functii publice, avand drept scop satisfacerea nevoilor grupului.

   - inst. soc. delimiteaza rolurile soc. ale unor membrii deosebit de imp. pt. intreaga viata a grupului.

   - rolul soc. axat pe structuri bine evidentiate, iar rolul este jucat de pers. desemnate sa faca acest lucru.

 

24. CONCEPTUL DE SOCIETATE

 

   Societatea este alc. din structuri complexe si variate, acestea fiind cunoscute in acceptiune sociol. sub denumirea de componente.

   Procesele care stau la baza definirii conceptului de societ. incuba in studiul lor si notiunea de structura soc. Conceptul de structura este definit ca acea parte comp. a unui ob., iar in lit. sociol. structura soc. este studiata ca element al sistemului soc. Ea consta intr-un ansamblu de relatii soc. si  inglobeaza totalitatea raporturilor care se stabilesc intre diferite forme de convietuire soc.

   O societ. nu poate sa existe decat daca dispune de structuri soc., adica de elem. care  ii confera durabilitate si care sprijina desfasurarea si organizarea vietii soc.

   O societ. repr. o pluralitate de interactiuni intre indivizi care real. obiective pe care nu le-ar fi putut atinge in alt context.

 

25. CARACTERISTICILE OPINIEI PUBLICE

 

   Unul dintre cei mai mari experti in problematica op. publice, o defineste drept complex de preferinte exprimate de un nr. semnif. de pers. cu privire la o problema de importanta generala.

   Principalele elem. ale op. publice :

    1. op. p. vizeaza probleme de importanta generala

   a) intr-o prima acceptiune aceasta chestiune este disputata si controversata deoarece opiniile se emit pe baza unor evidente si nu pe baza unor cunostinte cert verificate

   b) nu orice problema face ob. op. p., ci numai aceea care are o revelanta importanta sociala.

   2. pt. ca ceva sa constituie ob. pt. op. p., tre. sa fie concret si sa-i vizeze interesele unui nr. semnif. de pers., de aceea op. p. se manifesta de obicei fata de programele soc. si pol., personalitati, partide pol., noi produse.

   3. populatia preocupata de o anumita problema formeaza publicul, care se defineste ca fiind acea totalitate de indivizi afectata de actiune, precum si acelor indivizi ce se raporteaza la o pers. sau o idee specifica.

   4. op. p. repr. un complex de pareri – aceasta inseamna ca pe de-o parte membrii unui public au opinii de intensitate si directie diferita, iar pe de alta parte publicul are referitor la o problema, pareri complexe care nu sunt neaparat mutual exclusive.

   5. termenul „op. p.” arata nu numai ca este vorba de op. unui public ci se refera si la aspectul ca op. sunt exprimate public. Exprimarea poate sa fie verbala (oral sau scris), iconica sau simbolica (prin afise), nonverbala sau prin actiuni deschise (demonstratii).

 

26. CONVERGENTA OPINIILOR CU COMPORTAMENTUL

  

   Convergenta dintre atitudine si op. sau comportament se datoreaza faptului ca opinia are rol de forta motivationala care det. un anumit comportament specific. In acest caz ea apare ca si cauza a comport.

   Este f. imp. sa existe un acord deplin intre op. si comport. sau intre valorile cognitive si comport., deoarece modul in care evaluam mediul soc. se citeste prin comport. pe care noi il adoptam.

   Convergenta dintre op. si comport. este dezbatuta f. mult in psihologia sociala, in teoria consonantei cognitive a lui Leon Festinger. Aceasta convergenta ne ajuta sa realizam predictibilitatea sondajelor de opinie si sa oferim date certe sau aproape de realitate referitor la comport. indivizilor in anumite contexte sociale.

 

27. FACTORII SOCIALIZARII

 

   Socializarea este def. ca un continuu proces de invatare prin care individul asimileaza valori si se adapteaza la mediul soc. extern.

   Procesul de invatare soc. la care este supus individul se real. in contexte diferite.

Invatam acasa, in grupul de prieteni, din mass-media sau in grupul de munca.

   Socializarea este de doua tipuri :

   - social. primara – care se desf. in perioada 0 - 7 ani, in fam. fiind invatate deprinderile simple de relationare soc., valori si atitudini soc. precum si cunostinte si abilitati profesionale. De asemenea in timpul social. primare are loc transmiterea conduitelor si rolurilor de sex, precum si invatarea limbajului natural.

   In social. primara copilul are nevoie de f. multe intariri pozitive ale comport.

   - social. secundara – perioada 7 ani – varsta a III-a, proces de acumulare continua a valorilor transmise de scoala, grup de prieteni, mass-media, locul de munca si religie.

 

28. RELATIILE SOCIALE

 

   Intre oameni se stabilesc legaturi intre actorii soc. a. i. actiunea propriului comport. determina modificari si ajustari ale comport. celor cu care venim in contact.

Alegerea pers. cu care urmeaza sa interactionam se realizeaza dupa o atenta analiza.

   D.p.d.v. al trebuintelor de comunicare a acelei persoane care initiaza relatia soc., legaturile care se stabilesc intre oameni sunt de mai multe tipuri : exista un contact psihic direct si unul indirect.

   Contactul psihic poate duce la legaturi de simpatie si reciprocitate atunci cand interesul celor 2 actori este reciproc. Contactele soc. se nasc din relatiile dintre cel putin doua pers. care manifesta interes comun pt. un scop si act. impreuna pt. realizarea acestuia.

   Contactele soc. sunt trecatoare si durabile, particulare si publice, directe si indirecte, toate aceste tipologii stand la baza relatiilor soc.

   Relatiile soc. repr. elementul durabil al legaturilor soc. si unesc oamenii in grupuri.

 

29. OPINIA PUBLICA CA SISTEM SI MENTALITATE

 

   Gerard (1975), arata ca notiunea de „op. p.” oscileaza intre doua conceptii aproape opuse, cea a unanimitatii, a intelegerii depline intre oameni, si a certitudinii si a fragilitatii si fluctuatiilor opiniilor.

   Op. noastre se formeaza si se diversifica pe baza unui fundal axiologic, pe baza unor valori comune. Implicit, pe aceasta baza se dezv. si sistemul nostru de cognitii sociale (mentalitatea) si atitudinile pe care le adoptam (comportamentul). Op. p. repr. o imbinare dintre cognitie si comport. social si ideal este ca actorul social sa se dezv. intr-un climat de op. stabil.

   Op. p. se form. si pe baza analizei comprehensive a documentelor, pe interviuri, pe observatii sistematice, pe biografii comune dar si pe instrumente standardizate.

 

30. GRUPUL DE PRIETENI CA FACTOR DE SOCIALIZARE

 

   Grupul de prieteni este cel care la o varsta mai mare ii ocupa copilului intregul timp liber. Individul este atras de grup pt. a-si extinde relatiile sociale, pt. a avea o companie agreabila si pt. a-si adapta interesele individuale la interesele de grup. Grupul joaca un rol deosebit de important in dezvoltarea si validarea propriilor concepte. In grup, copilul se valideaza ca persoana, isi dezvolta comportamente dezirabile social si se simte valorizat.

   Pe de alta parte grupul isi dezvolta anumite abilitati si il determina sa joace diferite roluri.

 

 

†