12. TELENCEFALUL

 

   Telencefalul reprezinta la om segmentul cel mai proeminent si cel mai evoluat al sistemului central (SNC). Se compune din cele doua emisfere cerebrale, din comisurile si cavitatile lor.

   Ca structura, in componenta emisferelor cerebrale intra sistemul limbic si ganglionii bazali.

   Emisferele cerebrale au substanta alba dispusa la interior si substanta cenusie dispusa la exterior, alcatuind scoarta cerebrala. Fiecare emisfera cerebrala are 3 fete, delimitate prin 3 margini : o fata externa (superolaterala), o fata interna (mediala) si o fata inferioara (bazala). Suprafata externa prezinta circomvolutiuni (girusuri), separata prin scizuri (santuri). Impreuna, alcatuiesc o arie de circa 2200 cm², din care numai 1/3 este vizibila.

   Sunt 3 santuri principale, respectiv : santul central (scizura lui Rolando), santul lateral (scizura lui Silvius) si santul parieto-occipital (scizura perpendiculara). Aceste 3 scizuri mari delimiteaza cei 4 lobi cerebrali (frontal, temporal, parietal si occipital).

   Sistemul limbic este alcatuit din cortexul primitiv, cel mai vechi, care formeaza un inel in jurul trunchiului cerebral. El are rol important in comportamentul emotional, in integrarea informatiilor olfactive, viscerale si somatice, precum si in mentinerea homeostaziei.

   La animale, aceasta include cautarea si capturarea prazii, ritul si imperecherea, cresterea puilor, raspunsurile emotionale, balanta dintre agresivitate si comportamentul comun si formarea memoriei.

   D.p.d.v. structural, definirea acestei regiuni este inca neclara, granitele ei nu sunt inca bine stabilite, datorita conexiunilor multiple si interdependentei functionale cu cortexul frontal si cu hipotalamusul. Unii cercetatori considera hipotalamusul ca un centru esential al sistemului limbic.

   S-au sistematizat doua grupe de structuri anatomice, care ar face parte din sistemul limbic :

- grupul structurilor concentrice, din care fac parte lobii olfactivi, aria hipocampica, cortexul amigdalian si substanta perforata anterioara

- grupul structurilor exterioare : corpul calos (girus cinguli), circumvolutia hipocampului, nucleii amigdalieni din lobul temporal si partea anterioara a lobilor temporal si frontal.

   Dintre toate acestea, cele mai importante structuri ale sistemului limbic sunt hipocampul, amigdala si corpul calos. Hipocampul si amigdala sunt ambele localizate in partea mediala interna a lobului temporal anterior si amandoua sunt foarte sensibile la leziuni anoxice si la infectii virale.

   Hipocampul este o structura complexa, care a devenit importanta in momentul in care s-a descoperit ca leziunile sale structurale se asociaza cu o boala foarte cunoscuta si frecventa, epilepsia de lob temporal.

   Alcatuirea lui cuprinde 3 regiuni : girusul dintat – arie receptoare, campurile piramidale – arie de conexiune si de prelucrare a informatiilor, subiculum – arie de eferente sau de comenzi motorii.

   Hipocampul este implicat in comportamentul emotional, in reglarea autonoma, dar functia sa principala este in formarea memoriei. Distrugerea sa provoaca o amnezie profunda si durabila, cunoscuta sub numele de sindrom amnestic clasic. In acesta, pacientul nu poate inregistra in memorie stimuli sau evenimente explicate, constiente, dar capacitatile intelectuale, limbajul, atentia si memoria imediata sunt pastrate.

   Calea aferenta a hipocampului poarta denumirea de fornix. Lezarea fornixului provoaca intreruperea conexiunilor hipocampului cu trunchiul cerebral, cu hipotalamusul, cu nucleii mamilari si cu restul scoartei cerebrale, iar aceasta duce la pierderea memoriei si invatarii spatiale, cu pastrarea memoriei de recunoastere.

   Amigdala este singura structura din sistemul limbic care stabileste conexiuni directe cu alte arii corticale, cu hipocampul, cu talamusul, cu nucleul striat si cu trunchiul cerebral. Amigdala are implicatii in aparitia modificarilor somato si visceromotorii legate de somn si trezire, in masticatie si salivatie, in motilitatea gastro-intestinala, in reglarea frecventei cardiace si a presiunii sanguine, in atentie, in comportamentele de teama, furie, in senzatia de deja vu, in memorie, in mecanismele de aparare, de hranire, sexuale si sociale, in invatare si in mecanismele autonome si endocrine.

   Cea mai cunoscuta afectiune a amigdalei este epilepsia de lob temporal, caracterizata prin multe tipuri de fenomene, si anume :

- fenomene viscero-senzitive – greata, palpitatii, senzatie de cald sau rece, disconfort gastric si toracic, modificari respiratorii, tahicardie, apnee, transpiratie, mictiune sau defecatie involuntara

- fenomene afective – teama, plecand de la anxietate usoara pana la teroare, cu halucinatii de groaza si cu comportament defensiv ; alte emotii negative ca supararea, dezgustul, culpa, tristetea, depresia, sentimentul de singuratate, acte agresive sau de violenta ; emotiile pozitive in timpul crizei sunt rare, dar sunt descrise ca veselie, fericire sau excitatie erotica ; setea sau impulsul de a bea este un alt fenomen care apare uneori in criza si, mult mai rar, senzatia de foame

- fenomene perceptuale – halucinatii vizuale, auditive, gustative si olfactive, al caror continut este intotdeauna asociat cu memoria personala, ceea ce inseamna ca au un caracter experiential.

   In concluzie, fiziologia complexa a sistemului limbic prezinta conexiuni cu toate ariile sensibilizate de sistemele extero si interoceptive.

   El poate sintetiza informatiile si poate actiona ca tampon in structurile somatice si viscerale, cu rol important in reglarea afectelor, a motivatiei, a homeostaziei, a autoconservarii, a procrearii si a comportamentului.

 

CORPUL CALOS

 

   Este marea comisura transversa a creierului, care conecteaza cele doua emisfere, are forma de arc si variaza ca forma si dimensiuni in functie de sex si in functie de dominanta emisferica.

   Principala sa activitate este de a conecta cele doua emisfere si de a transmite informatiile senzoriale si motorii de la o emisfera la cealalta.

   Distrugerea sa produce sindromul de deconexiune caloasa, manifestat printr-un defect de transfer al informatiilor intre emisfere, cu afectarea functiilor cognitive si psihice in general. Emisferele sunt specializate : cea stanga in comportamentul verbal, cea dreapta in scriere si in abilitati video-perceptuale si spatiale. Din acest motiv, corpul calos devine important in limbaj, in lectura, in scriere, in senzoriu si activitati motorii, in atentie, memorie, emotii si comportamente elaborate.

 

Sindromul de deconexiune (split brain)

 

   Se produce atunci cand corpul calos este sectionat si informatia se limiteaza la o singura emisfera. Simptomele depind de varsta la care se produce sectiunea. La 11 ani se incheie mielinizarea neuronilor, motiv pentru care pana la aceasta varsta mai este posibil transferul de informatii intre cele doua emisfere, dar dupa aceasta varsta nu mai este posibil nici un fel de transfer.

   Sindromul de deconexiune cuprinde afectarea coordonarii mainilor, cu imposibilitatea compararii intermanuale, agrafie unilaterala stanga, apraxie constructiva unilaterala dreapta, anomie tactila stanga, adica subiectul nu poate denumi obiectele pipaite cu mana stanga, nu poate denumi obiectele din campul vizual stang, elemente de amnezie, perturbari atentionale si tulburari de control emotional.

 

Nucleii bazali

 

   Sunt nuclei de substanta cenusie din interiorul emisferelor cerebrale. Se cunosc inca foarte putine despre activitatea nucleilor bazali, din acest motiv exista mai multe clasificari ale nucleilor :

* o clasificare introduce in aceasta categorie nucleul caudat, in forma de coada sau virgula, cutamenul, globus palidus, nucleul subtalamic si substanta neagra

* o alta clasificare include in aceasta categorie complexul amigdaloid, claustrumul si corpul striat

 

Complexul amigdaloid

 

   Are rol in modificarile comportamentale, viscerale, somatice si endocrine. Stimularea sa produce teama, confuzie, tulburari de constienta sau amnezie.

   Raspunsurile viscerale sunt modificari respiratorii, circulatorii si cardiace, digestive si de temperatura a corpului. Raspunsurile somatice sunt miscarile oculare, diverse contractii ale muschilor faciali, miscari de adulmecare, mestecare si inghitire. Raspunsurile endocrine se refera la eliberarea de hormoni, la reglarea secretiei hipofizare, stari de hipersexualitate.

 

Substanta neagra

 

   Este masa nucleara cea mai mare care pleaca din mezencefal si urca pana la diencefal, se numeste asa datorita pigmentarii de melanina, un pigment de culoare neagra care apare in jurul varstei de 4-5 ani. Este principala sursa de dopamina a organismului, un neurotransmitator cu rol in transmiterea informatiei de la nervi catre muschi, in special.

   O leziune a substantei negre provoaca o degenerare metabolica generala care este cunoscuta sub numele de boala Parkinson. La boala Parkinson contribuie degenerarea si a altor nuclei bazali, precum si a neuronilor corticali, datorita scaderii sau lipsei dopaminei. Boala Parkinson se caracterizeaza prin miscari involuntare, prin actiuni stereotipe, prin tulburari de vorbire si limbaj, dificultati de scriere, tulburari de gandire, reducerea atentiei si afectarea dispozitiei si personalitatii. In final, boala se caracterizeaza printr-o dementa profunda, cu tulburari senzoriale, motorii, cognitive si comportamentale profunde, care necesita ingrijiri permanente si ale caror manifestari sunt ireversibile. Manifestarile pot fi stopate medicamentos, la nivelul la care este surprinsa boala, dar ceea ce s-a pierdut nu poate fi reparat.