FUNDAMENTELE PSIHOLOGIEI

Universitatea „Andrei Saguna” - Constanta

 

 

1. Procese psihice cu rol in captarea si prelucrarea informatiei

(senzatii, perceptii, reprezentari, gandirea, memoria, imaginatia si creativitatea)

 

   Omul este in permanenta bombardat cu o multitudine de informatii devenind treptat o fiinta informationala.

   Senzatiile il ajuta sa receptioneze informatiile in functie de insusirile fizice ale obiectelor, dar si ale trebuintelor si activitatilor desfasurate.

   Perceptiile si reprezentarile il ajuta pe om sa puna in relatie informatiile senzoriale diferite, dar si informatiile actuale cu cele stocate in memorie.

   Tratarea superioara a informatiilor, prelucrarea si interpretarea lor se real. cu aj. proc. logico-rationale.

   Intre acestea, gandirea ocupa un loc central deoarece o ofera prilejul utilizarii in situatii diverse a unor informatii care nu au in comun nici o caracteristica concreta, in schimb dispun de un invariant logic.

   Omul nu s-ar putea adapta suficient de bine daca nu ar dispune si de un mecanism care sa-i asigure conservarea informatiilor si apoi utilizarea lor.

 

2. Procese psihice cu rol in reglarea comportamentului

 

   Chiar daca mecanismele informational-operationale si cele de stimulare si energizare psihica sunt f. bine dezv., activitatea omului poate ramane la niveluri scazute de elaborare si eficienta daca nu intra in functiune mecanismele de reglare a comportamentului.

   Rolul lor este de a realiza sau reface starea intregului sistem psihic sau a unora dintre componentele lui, in masura in care anumite componente caracteristice s-au abatut de la nivelurile funct. considerate a fi optime.

      Mecanismele de reglare ajuta la indeplinirea optima a fiecarei functii in conformitate cu particularitatile situatiei, stabilind succesiunea adecvata de derulare a actiunilor.

   Forme de reglare :

- reglarea de stabilizare - urmareste mentinerea unor coordonate ale structurilor psiho-fiziologice in limitele unor valori date.

- reglarea de optimizare - real. un echilibru energetico-functional in conditiile existentei, mai multor alternative. De asemenea, ajuta la perfectionarea comport. la cresterea performantei.

- reglarea de dezvoltare - real. transformarea si perfectionarea continua a organizarii initiale.

   Atentia asigura reglajul bazat pe orientarea, focalizarea si selectia actelor sau activitatii.

   Vointa ca forma superioara de reglaj care tinteste spre atingerea unui scop constient propus care corespunde motivelor, dar si conditiilor sociale si care intra in joc atunci cand este necesara invingerea unor obstacole aparute in calea realizarii scopurilor propuse.

 

3. Excitabilitatea - def., caracteristici

 

   La un anumit nivel al dezv. organice, forma sub care se reactioneaza este excitabilitatea, adica propr. biologica care permite fiintelor vii sa receptioneze influentele externe si sa raspunda la ele printr-o stare de modificare interna.

   Este o forma de reactie difuza, nediferentiata, nespecializata a intregului organism, care este in acelasi timp analizor si executor. Excitabilitatea se manifesta numai in contact cu stimulii biologici necesari, de aceea posibilitatea de orientare in mediu este redusa.

 

4. Care sunt deosebirile dintre excitabilitate si sensibilitate

 

   O paralela a modului de reactie excitabilitate-sensibilitate, este ca la nivelul excitabilitatii se inregistreaza o reactie generala a organismului, pe cand la nivelul sensibilitatii, reactia este diferentiata, realizata prin intermediul organelor de simt specializate.

  Leontiev considera sensibilitatea o forma evoluata a adaptarii, intrucat indeplineste functii de semnalizare in raport cu schimbul de substante.

   In contrast cu excitabilitatea, sensibilitatea confera organismului posibilitatea de a se orienta in mediu.

   Sensibilitatea este de asemenea cea care sta la baza dezv. biopsihice a individului.

   Sensibilitatea poate fi denumita mai simplu ca fiind capac. de a avea senzatii.

   Excitatia presupune o modif. locala reversibila indusa de un stimul.

   Senzatia implica transmiterea mesajului nervos a excitatiei pana la centrii nervosi, acestia inregistrand experientele care vor asigura adaptarea la mediu a individului pt. momentul respectiv, rezultatul ulterior fiind reglarea globala a fiintelor vii.

ex. : lumina actioneaza asupra pupilei care se va micsora. Aceasta este o excitatie. Pe calea optica, lumina ajunge la centrii corticali vizuali unde este inregistrata si prelucrata. Rezultatul este ca individul vede. Aceasta este o senzatie.

 

5. Ce reprezinta procesele de codare, recodare, decodare in formarea senzatiilor

 

   Psihologia moderna considera ca functionarea normala a senzatiilor presupune parcurgerea urmatoarelor procese :

- procesul de codare primara, care are loc la periferie in receptorul analizatorului si presupune transformarea semnalului extern (luminos, sonor, mecanic, chimic) in influx nervos).

- procesul de recodare care se real. in veriga intermediara de transmitere a analizatorului (subcortical) unde se analizeaza toate elementele. Cele relevante se transmit mai departe, cele irelevante, secundare, se blocheaza la nivel subcortical.

- procesul de decodare care are loc la nivelul centrilor corticali specifici fiecarui analizator creandu-se un cod imagine.

   O senzatie va depinde nu numai de natura stimulului ci si de integritatea structurala si functionala a creierului.

 

6. Clasificarea senzatiilor

 

   Pana in sec. a XIX-lea, senzatiile au fost clasif. dupa organele de simt, vorbindu-se despre 5 categ. de senzatii. Mai tarziu, senzatiile s-au impartit in senz. de contact si senz. de distanta, numai ca incadrarea receptorilor intr-o grupa sau alta a fost dificila. Si, in sfarsit, senz. au fost clasif. dupa natura stimulilor. Acesti stimuli sunt mecanici, fizici, chimici, fiziologici => ca senz. sunt cutanate, vizuale si auditive, gustative si olfactive, si, in sfarsit, proprioceptive si introreceptive.

 

7. Legile sensibilitatii

 

   - legea intensitatii - pragul minimal absolut este cant. minima de intensitate a stimulului, capabila sa produca o senzatie.

Pragul absolut maximal este cant. max. de intens. a stim. care nu mai produce o senzatie, ci produce fie durere prin suprasolicitare, fie neutralitatea aparatului in raport cu stimulul.

   Cu cat pragul absolut minimal este mai mic, cu atat sensibilitatea este mai mare.

   - legea adaptarii - sens. nu ramane nemodificata sub influenta actiunii indelungate a unui stimul specific de intensitate constanta. Adaptarea senzoriala este cresterea sau scaderea sensibilitatii concordanta cu modificarea conditiilor de mediu.

   Contrastul succesiv, ex.: acru dupa dulce pare f. acru. Contrastul simultan, ex.: o hartie alba pare mai alba pe un fond negru.

   - legea sensibilitatii - daca se excita portiunea periferica a retinei unui ochi, se obtine cresterea sensibilitatii partii centrale a celeilalte. Stimularea auditiva de o anumita frecventa duce la cresterea sensibilitatii celulelor cu bastonas din retina.

   - legea depresiei - frigul reduce sensibilitatea tactila, durerea reduce orice alta senzatie.

   - legea compensarii - insuficienta sau lipsa unei modulatii senzoriale duce la perfectionarea alteia atat de mult incat aceasta din urma preia functiile primei. ex.: la orbi si la surzi se dezv. sensibilitatea tactila, vibratorie, olfactiva.

 

8. Substratul anatomo functional in formarea senzatiilor (analizatorul)

 

   La omul adult nu mai intalnim senzatii pure. Orice senzatie evoca altele inclusiv impresii anterioare, rezultand un fenomen complex numit perceptie.

   Spre deosebire de senzatie, care reda o insusire izolata a unui obiect, perceptia real. o impresie globala.

   Desi furnizeaza o imagine sintetica, perceptia real. o mare selectie, ea nu constituie o reflectare fotografica fidela, ci selecteaza informatiile si le prelucreaza.

   Legea fuziunii senzoriale - senzatiile produse simultan tind sa se contopeasca. Lor li se adauga reprezentari dintr-o experienta anterioara.

   Daca filosofii empiristi considerau perceptia ca un complex de senzatii si imagini, Kant a combatut aceasta eroare subliniind rolul important al gandirii. Intr-un capitol din „Critica ratiunii pure”, Kant prezinta materialul senzorial ca fiind haotic, el fiind organizat de catre concepte si categorii.

   Eu percep un stejar pt. ca am notiunea de stejar, fara aceasta notiune nu as putea realiza identificarea. O dovada in acest sens o constituie unii bolnavi cu tulburari mintale, numite agnozii, care desi cu toate simturile intacte, nu pot recunoaste obiecte familiare.

 

9. Obiect si fond in perceptie - cauze obiective

 

   Forma obiectelor permite identificarea lor, dar obiectele se afla intr-o ambianta. In psihologie se vorbeste astfel despre obiect si fond. Cand percepem ceva, nu sesizam totul cu aceeasi claritate.

ex.: avem un trandafir in ambianta sa. Privind trandafirul, il vedem f. clar, dar pamantul, iarba, florile din jur, adica ceea ce alcatuieste fondul, vor fi vazute neclar. In functie de situatie si interes, fondul poate deveni obiect al perceptiei si ceea ce anterior se vedea f. clar, acum devine fondul perceptiei.

   Distinctia facuta intre obiect si fond are cauze obiective si subiective.

   Cauze obiective

- diferentele nete intre un obiect si altele aflate in jurul sau (ex.: o floare rosie pe un perete alb este f. pregnanta, dar devine greu de perceput pe o perdea rosie). Aceasta caracteristica are aplicabilitate in reclame, in armata (camuflajul).

- miscarea corpului obiectului in raport cu ambianta.

 

10. Perceptia formelor - scoala gestaltista

 

   - gestalt in lb. germana = forma, structura. Se vorbeste despre o scoala a formelor.

   In teoria gestaltista sistemele mentale, cum sunt si perceptiile, nu se constituie prin asocierea unor elemente date in starea izolata. Aceste sisteme constau in totalitati organizate de la inceput sub o forma de ansamblu.

   Gestaltistii au conturat cateva legi :

- legea asemanarii - se grupeaza intr-o forma unitara elemente asemanatoare.

- legea celei mai mici distante - gruparea in aceeasi structura a elementelor celei mai apropiate.

- legea bunei forma (legea pregnantei) - excitatiile susceptibile de a figura in diferite perceptii se grupeaza in forma cea mai unitara, bine inchegata, cea mai simpla si cea mai sintetica.

 

11. Perceptia timpului si a miscarii

 

   Perceptia timpului are mai multe aspecte. Unul se refera la perceprea unor excitanti ca fiind succesivi. Daca succesiunea unor spoturi luminoase este f. rapida, vedem o lumina continua. Daca intervalul intre iluminari este mai mare de 10/100 de secunda, vedem lumina licarind, iar in cazul sunetului auzim tarait.

   Intervalul cel mai lung in care sesizam o succesiune este de doua secunde. Daca distanta temporala este mai mare, nu sesizam o legatura intre excitanti.

   Cu cat o activitate este mai intensa, mai complexa, cu atat durata ei pare mai scurta.

   Varsta influenteaza aprecierea timpului. La batrani, o perioada mai lunga de o zi pare ca trece mult mai repede decat la tinerete.

   Perceptia miscarii - miscarea constituie o schimbare de pozitie in spatiu a unui obiect intr-un anumit timp.

   Perceptia miscarii intervine in doua situatii :

   a) cand urmarim obiectul in miscare.

   b) cand ochii sunt imobili dar imaginea corpului respectiv se deplaseaza pe retina.

   O situatie speciala este la cinematograf unde se perinda o multitudine de imagini statistice, la intervale scurte, dand impresia de miscare (persistenta senzoriala).

 

12. Erori perceptive normale si iluzii optico-geometrice

 

   Erori normale de perceptie - ex.: erori senzoriale - imaginea batului frant (in apa), erori datorate unor fenomene psihice - o suprafata stralucitoare pare mai mare decat una intunecata, soarele la orizont pare mai mare decat pe bolta, iluzii provocate de dorintele noastre.

   Iluziile optico-geometrice - unele desene geometrice cu figuri destul de simple pot da perceptii eronate.

 

13. Diferente intre imag. perceptiva si cea din reprezentare

 

   Reprezentarea este procesul psihic care permite actiunea mintala in absenta obiectului, dar cu conditia ca acesta sa fi actionat candva asupra organelor de simt. Reprezentarea isi are inceputul in perceptie, dar se extinde pana la nivelul conceptelor abstracte. Sub raportul continutului reprezentarea se apropie de perceptie, care reflecta insusirile concrete ale obiectelor si fenomenelor, dar prin mecanismul operational, reprezentarea se apropie de gandire. Reprezentarile nu vor mai reflecta toate insusirile obiectelor ca in perceptie ci numai pe cele mai importante. Reprezentarile se bazeaza pe perceptii, pornesc de la ele dar in final le depasesc.

   Reprezentarea nu este deci doar o perceptie trecuta si reprodusa ci o perceptie trecuta, prelucrata, imbogatita si abia apoi reprodusa.

   PERCEPTIE                                                    REPREZENTARE

- prezenta obiectului                              - absenta obiectului

- insusiri esentiale si neesentiale             - insusiri esentiale, caracteristici

- imagine clara                                       - imagine neclara, schematizata

- vivacitatea obiectului                           - vivacitatea obiectului mai scazuta

- integralitatea, unitatea                        - fragmentare, fluctuanta

- marimea naturala a obiectului                - marimea medie

- distanta reala                                      - distanta relativa

- proces individual de cunoastere            - prototipuri, panoramizarea

 

14. Proprietatile reprezentarilor

 

   Figurativitatea - reprezentarile redau ceea ce este tipic pt. obiect, caracteristicile cu cea mai mare saturatie informationala. Reprezentarile devin un fel de portret rezumativ al obiectelor sau a unei clase intregi de obiecte, dar oricat de accentuata ar fi schematizarea si generalizarea, coerenta obiectului individual se pastreaza.

   Operativitatea - Piaget defineste reprezentarea ca reconstructie operatoare. Ea da posibilitatea simultaneizarii succesivului dar si transformarea simultaneitatii intr-o succesiune coerenta ca o redevelopare. Acest lucru se real. in prezenta operatiilor intelectuale si a limbajului exterior.

   Panoramizarea - reprezentarea presupune imbinarea in imaginea mintala a unor dimensiuni ce nu pot fi percepute decat succesiv.

ex.: cubul - din orice parte l-am privi, vedem doar 3 fete, dar prin coordonarea si imbinarea informatiilor acesta poate fi vazut cu toate fetele sale. Se pare ca aceasta este limita superioara a performantelor posibile in reprezentare.

 

15. Clasificarea reprezentarilor

 

- dupa analizorul predominant - vizuale, auditive, gustative, kinestezice, etc.

- dupa tipul activitatii desfasurate - artistice, profesionale, etc.

- dupa gradul de generalitate - reprezentari individuale si reprezentari generale

- dupa procesul psihic (reprezentari ale memoriei, ale imaginatiei)

- dupa prezenta sau absenta intentiei (reprezentari voluntare, involuntare, sociale)

   Reprezentarile sociale sunt modalitati de gandire practica, orientate spre comunicare, intelegere si stapanire a mediului social, material, ideal. Ele sunt : ale sanatatii si bolii, ale maladiilor mentale, ale copilariei, ale vietii, profesionale, etc.

 

16. Operatiile generale ale gandirii

 

   a) analiza si sinteza - sunt op. de baza, strans legate, ale oricarei activitati de gandire.

   Analiza este procesul de desfacere sau descompunere mintala a obiectului sau fenomenului in partile lui componente. Prin aceasta op. putem stabili relatia intregului fata de partile sale si relatia partilor fata de intreg.

   Sinteza, la fel ca si analiza, poate fi reala (ex.: montarea unei masini din p. comp.) sau mintala.

   Analiza si sinteza sunt doua laturi ale unui proces unic de gandire. Nu se poate spune ca una o precede pe cealalta.

   b) comparatia inseamna stabilirea asemanarilor si deosebirilor dintre obiectele si fenomenele confruntate. Pt. a descoperi insusirile esentiale ale ob. si fen. tre. sa le comparam pt. a vedea ce au ele in comun si ce au diferit.

Comp. se poate face in plan mintal si in plan concret.

   c) generalizarea si abstractizarea sunt doua op. de gandire indisolubil legate intre ele, la fel ca analiza si sinteza.

   Generalizarea este procesul de descoperire a ceea ce este general, comun si esential la o anumita clasa de obiecte si fenomene.

 

17. Operatiile specifice ale gandirii - interiorizarea (Teoria lui Piaget)

 

   Piaget a reusit sa demonstreze ca actiunile mintale, operatiile specifice gandirii, provin din interiorizarea treptata a unor actiuni pe care copilul le face mai intai in plan real in practica de zi cu zi.

   Odata formate, operatiile asigura gandirii o mare mobilitate si plasticitate.

   Un ex. de interiorizare este invatarea operatiei de adunare de catre copii.

   Interiorizarea se desavarseste atunci cand calculul se automatizeaza si adunarea se face f. rapid, schematic.

   Copilul mic, 6-7 ani, nu concepe decat o parere, cea a tatalui, sau cea a invatatorului. Crescand, el constata divergente de pareri intre colegi sau adulti. Odata cu varsta, la 11-12 ani, incepe sa participe la discutii.

   Treptat, el poate continua acasa controversa inceputa la scoala, devine capabil deci sa interiorizeze o convorbire apoi sa-si imagineze o discutie in contradictoriu.

 

18. Etapele parcurse de copil pt. interiorizarea actiunilor

 

- de la nastere la un an si 6 luni, este o etapa senzorio-motorie. Gandirea are loc numai in planul actiunii concrete si are la baza combinarea de scheme peste nivelul la care se afla si cimpanzeul.

- copilul intre un an si 6 luni  si 4 ani, se afla in etapa gandirii simbolice.

- faza gandirii intuitive de la 4 la 7-8 ani ;

ex. : i se da copilului plastilina si este rugat sa modeleze doua bile egale. Dupa ce el a stabilit egalitatea, experimentatorul modifica una din bile facand un cilindru. Copilul intrebat daca cele doua forme contin aceeasi cantitate va raspunde ca nu.

- de la 7 la 11-12 ani in stadiul operatiilor concrete se observa prezenta ideii de conservare a substantei si apar operatiile reversibile ale gandirii. cum se invata aritmetica.

- abia dupa 11-12 ani, gandirea se poate desfasura exclusiv in planul vorbirii interioare si capata plasticitate. Piaget vorbeste de faza operatiilor formale. Prin aceasta teorie, Piaget contrazice concluziile lui Kant proband ca nu gasim la copil o serie de principii si categorii pe care filosoful le considera a priori.

 

19. Formarea notiunilor

 

   Are la baza experienta, organizarea, relatiile semantice, este un proces de lunga durata, greu de abordat pe cale experimentala. La adulti, unde exista zeci de mii de notiuni ierarhizate, dobandirea unui concept nou se face usor. Este suficient ca noul termen sa fie pus in relatie cu cateva notiuni binecunoscute pentru ca el sa fie inteles.

ex. : pt. a stabili pozitia unui punct pe glob, geografii au elaborat o vasta retea de linii care sunt meridianele si paralelele.

   Plasarea cuvantului in cadrul relatiilor semantice formate de-a lungul timpului, face posibila comunicarea si intelegerea.

 

20. Intelegerea d.p.d.v. psihologic

 

   Intelegerea este un rezultat partial sau final al unui proces de gandire. Ea consta in stabilirea unei relatii intre ceva necunoscut si ceva dinainte cunoscut.

- intelegerea nemijlocita - directa, bazata pe o experienta repetata anterior ( cuvintele limbii materne, fenomenele familiare, atitudinile obisnuite ale celor din jur).

- intelegerea mijlocita - cea care se obtine in urma unor eforturi actuale de gandire, eforturi de scurta durata sau eforturi dificile care solicita timp indelungat.

   Intelegerea unui text stiintific :

- la prima lectura se real. doar o fragmentare a textului, o grupare a ideilor dupa intelesul lor

- la a doua lectura desprindem ideea principala din fiecare fragment ; in minte ea imbraca forma unui titlu. Este o deosebire intre titlu si idee : ideea afirma ceva explicit, pe cand titlu da numai o indicatie (timpul probabil de maine = titlu ; maine va fi timp frumos = explicatie)

- la o a treia lectura titlurile sunt organizate si sistematizate, formand un plan similar cu tabla de materii a unei carti.

   In spatele acestor trabnsformari ale textului actioneaza numeroase operatii mentale :

- descompunerea textului se face prin operatia de analiza

- intitularea implica abstractizarea

- alcatuirea planului mintal presupune sinteza

- corelatiile se fac prin generalizari

   Cu totul alta este situatia cand textul este citit cu preocuparea de a-l memora. Structurarea se face superficial, corelatiile sunt reduse, materialul ramane ca un corp strain in intelect. De aceea memorarea nu poate fi temeinica. Mai grav este ca aceste cunostinte invatate mecanic nu pot fi utilizate in mod real nici in teorie dar nici in practica.

 

21. Notiuni de deprinderi, priceperi, cunostinte

 

   Deprinderile sunt acele acte invatate in care predomina reactiile relativ constante in raport cu conditiile constante.

ex. : mersul, imbracatul, scrisul, calculul mental elementar.

   Priceperile sunt acele acte invatate in care predomina reactiile psihice capabile de a se adapta prompt la conditii variabile de mediu.

   Cunostintele implica existenta unor scheme dar de obicei nu se reduc la ele, fiind constiente.

Ceea ce caracterizeaza cunostintele este faptul de a permite actiuni si deductii numai in plan mental nu si in cel al actiunii practice, dar fara a fi facut un exercitiu efectiv numai informatiile nu pot salva pe cineva de la inec. Inotul presupune exercitii motorii reale pt. a se forma priceperea corespunzatoare.

 

22. Conservarea amintirilor - asociatiile. Legile asociatiilor

 

   In afara problemei fixarii informatiilor, o alta este aceea a reamintirii. Nu putem explica conservarea amintirilor, dar ea este o certitudine. De asemenea nu putem explica de ce ne amintim f. bine anumite lucruri si situatii iar pe altele nu ni le putem aminti.

   Exista insa aspecte bine elucidate prin mecanismul asociatiilor. Asociatia este o legatura stabilita intre procese sau stari psihice in asa fel incat producerea uneia dintre ele atrage dupa sine imediat aparitia celeilalte.

   Aristotel explica acest fenomen prin cateva legi :

- contiguitatea in timp (invecinare) - cand doua evenimente au loc simultan sau in succesiune imediata, intre ele se produce o asociatie.

- legea asemanarii - asemanarea fizica dintre doua persoane, asem. de gesturi, glas etc.

- legea contrastului - perceptia unui cal negru imi va aminti un cal alb.

   Intr-adevar, asociatiile explica invatarea elementara a unor miscari. Ele sunt prezente in automatismul deprinderilor motorii sau intelectuale. Contiguitatea si asemanarea nu pot explica memoria constienta, voluntara, abstractizarea.

 

23. Memoria de f. scurta durata si mem. de scurta durata - def., caracteristici

 

   M.F.S.D. - este de fapt stocajul senzorial, intrucat excitatia provocata in organele senzoriale pana sa ajunga in centrii din cortex, parcurge o serie de statii intermediare, intampinand o serie de rezistente, ceea ce face ca stimularea sa aiba o inertie de 0,25-0,5 s. Aceasta persistenta este f. imp., ea explica de ce cand mergem, nu vedem toate obiectele si tot ea explica posibilitatea redarii imaginilor la cinema, imagini care se misca la 0,1 s.

   M.S.D. - asigura o pastrare mai indelungata a imaginii, dar in afara unor conditii speciale, impresia dispare dupa 18 s.

M.S.D. nu se refera numai la durata conservarii, ci si la volumul ei. S-a aratat existenta unei limite a memorarii la 7±2 elemente care sunt litere, numere, figuri simple. Cu tot acest volum restrans, M.S.D. este f. imp. Ea face posibila inregistrarea ca un tot a unor serii de excitanti. Tot dat. ei putem intelege din context sensul unor cuvinte.

 

24. Mem. de lunga durata - def., sisteme Kintsch

 

   M.L.D. - cuprinde totalit. informatiilor receptate care pot fi pastrate ore, luni si chiar ani.

M.L.D. se presupune ca are o capac. nelimitata si fixeaza tot sau aproape tot ce se intampla.

   Specificul M.L.D. este memoria semantica, adica oranduirea rezultatelor, experientei si ale gandirii intr-un vast sistem de scheme, operatii si notiuni.

   Kintsch distinge 3 sisteme :

a) sistemul fonetic - cand termenii sunt evocati pe baza sonoritatii cuvintelor.

b) sistem de imagini - daca vedem o ridicatura de pamant, apare imediat notiunea de movila.

c) ierarhia indicilor semantici - este utilizata cand cuv. apare datorita relatiilor de semnificatii. Asocierea unui termen permite o reamintire a celor inruditi prin inteles. Cele 3 sisteme sunt legate intre ele.

 

25. Rolul memoriei in viata psihica

 

   Memoria este un depozit hipercomplex. Datorita memoriei invatam sa mergem, sa vorbim, sa traim sentimente complexe, sa ne imaginam viitorul. Existenta memoriei face posibila constituirea structurilor superioare ale psihicului, adica inteligenta si personalitatea.

   Daca pornim de la def. inteligentei care arata ca adaptarea este echilibrul intre asimilare si acomodare, aceasta caracterizare se potriveste si structurilor semantice.

   Daca pornim de la def. inteligentei ca fiind o aptitudine generala care contribuie la adaptarea cognitiva a individului la situatii noi, vom vedea ca un rol hotarator il are gandirea care de fapt antreneaza intregul sistem psihic si deci si memoria.

   In concluzie, cultivarea memoriei ramane o preocupare importanta a educatiei, de ea depinzand dezv. gandirii si a imaginatiei.

 

26. Formarea deprinderilor si priceperilor - scrisul

 

   Evolutia actului de memorare este usor de observat in cazul formarii unor deprinderi motorii.

ex. : fazele insusirii deprinderii scrisului

   I - faza de familiarizare cu actiunea. Copilul exerseaza trasarea unor linii, carlige, ovale.

   II - organizarea deprinderii. Acum dispar miscarile inutile si efortul exagerat. Copilul contopeste liniile intr-un tot, executa o litera fara sa ridice penita de pe hartie. Gesturile se desfasoara armonios. La fel se petrece si la invatarea inotului.

   III - automatizarea. Scrisul nu mai necesita o atentie concentrata asupra miscarilor implicate de fiecare litera ci doar o urmarire a scrisului in ansamblul sau. Apare o anticipare in activitate.

   IV - faza de perfectionare. Scrisul se poate executa si pe caiet si pe tabla. Putem scrie mai repede sau mai incet, mai mare sau mai mic. Este o limita a posibilitatilor de invatare a unei persoane. Sunt doua cai de a depasi platoul maxim : perfectionarea tehnicii de lucru, crearea de noi motive. Dar oricat ne-am stradui, exista limite fiziologice peste care nu putem trece.

 

27. Patologia memoriei

 

- hipermnezia - apare cand in urma unui accident sau a unei boli, o pers. isi reaminteste fapte si cunostinte demult uitate.

- amneziile - sunt deficite ale memoriei. Sunt : amnezii anterograde cand apare cu deficit de fixare.Batranii care tin minte f. multe date si intamplari din trecut, nu mai stiu ce au facut cu cateva minute in urma.

                                                                        amnezii retrograde - uitarea trecutului, de obicei pt. o perioada scurta, de cateva zile. In cazurile grave, uitarea poate fi f. vasta, bolnavul nu mai stie cine e, trebuind sa reia totul de la inceput.

                                                                        amnezii de recunoastere cand bolnavii nu recunosc obiectele si utilizarea lor (agnozii). Amneziile extinse constituie tulburari f. grave, intreaga viata psihica este afectata, memoria fiind o functie fundamentala, fara ea constructiile psihice complexe fiind imposibile.

 

28. Planurile creativitatii - Taylor

 

   Toate progresele stiintei, tehnicii si artei sunt rezultate ale spiritelor creatoare, dar exista mai multe trepte ale creativitatii numite de Taylor planuri :

1. creativitatea expresiva - se manifesta liber si spontan, in special in desenele sau constructiile copiilor mici.

2. planul productiv - la nivelul caruia accede orice muncitor : tesator, olar, constructor etc.

3. planul inventiv - este accesibil unei minoritati, acele pers. care reusesc sa aduca ameliorari partiale unei unelte, unui aparat, unei teorii.

4. creativitatea inovatoare - se intalneste la oameni caracterizati ca fiind talente. Ei realizeaza opere a caror originalitate este marcata cel putin pe plan national.

5. creativitatea emergenta - este caracteristica geniului, omului care aduce schimbari radicale, revolutionare intr-un domeniu, si a carei personalitate se impune de-a lungul mai multor generatii.

   In afara de aceste aspecte, daca nu creativitatea, cel putin imaginatia este necesara fiecaruia dintre noi in conditiile vietii obisnuite.

 

29. Factorii creativitatii

 

   - aptitudini de creatie - exista numite structuri cerebrale care favorizeaza imaginatia, ele creand predispozitie de diferite grade pt. sinteza unor noi imagini, noi idei. Totusi este nevoie de interventia mediului, a experientei, pt. ca ele sa dea nastere la ceea ce se numeste talent.

   - experienta, cunostintele acumulate - este imp. cant. experientei, dar si bbogatia si varietatea ei. Experienta poate fi directa - acumulata prin caracterul direct cu fenomenele sau prin discutii cu specialisti ; si indirecta - obt. prin lecturi sau audieri de expuneri. Experienta directa are un ecran psihic mai puternic.

   - motivatia si vointa - in ceea ce priveste rolul inteligentei in creatie, experientele au aratat rezultate modeste, inteligenta fiind necesara creatiei, dar prezenta ei nu inseamna obligatoriu creativitate.

   - societatea - are o influenta deosebit de importanta pt. inflorirea spiritului creativ. Exista o puternica influenta directa exercitata de predecesori (ex. : Socrate l-a influentat pe Platon, Haydn l-a influentat pe Beethoven). Societatea poate avea si functia de frana in dezv. cunoasterii (inchizitia, comunismul, stalinismul).

 

30. Formele imaginatiei

 

   Imaginatia reproductiva - este cea mai frecventa si consta in capac. de a reprezenta diferite locuri, fenomene, intamplari, numai pe baza unor relatari verbale, fara sprijin material concret.

   Imaginatia creatoare - ramane cea mai importanta latura a imaginatiei. Ea se manifesta fie involuntar (visarea, visele, halucinatiile), fie in mod vadit voluntar (artistica, stiintifica, tehnica, organizatorica).

   Visarea are loc atunci cand in momentele de relaxare lasam gandurile libere, preferand sa ne imaginam lucruri placute. Este puternic influentata de dorinte, sentimente si are un rol compensator in viata noastra. Totusi, daca visarea ocupa un loc prea mare in existenta zilnica, se pierde contactul cu realitatea.

   Visele din timpul somnului - la nivelul lor lipseste complet controlul realitatii, nu sunt respectate principiile gandirii si nici principiul identitatii. Visul este profund afectiv, cel ce viseaza traind intens emotii de neliniste, teama si bucurie.

   O caracteristica a visului este prezenta simbolurilor. In cadrul viselor predomina imaginile vizuale (90%, dar numai 20% din ele sunt colorate). Imaginile auditive sunt prezente in 60% din vise, iar cele tactile, termice, olfactive, sunt mult mai rare (cca. 10%). Visele pregnante dureaza intre 3 si 60 de min., in medie 20 de min.

 

31. Etapele muncii de creatie

 

   - perioada de pregatire - se aduna informatii, se fac observatii, se delimiteaza scopul sau problema, se schiteaza o ipoteza sau un proiect general.

   - incubatia - este perioada de timp cand nu se gaseste solutia si concretizarea operei este nesatisfacatoare. Ea poate dura si ani de zile.

   - iluminarea - este momentul fericit cand apare solutia. Acest fenomen se produce uneori in mod spectaculos. I se spune inspiratie daca artistul traieste opera in mod intens, constient. In stiinta ia numele de intuitie.

   - verificarea - este necesara pt. a elimina eventuale erori sau lacune. Artistul isi revizuieste creatia, face retusuri, uneori mari parti din opera fiind rescrise.

 

32. Trebuinte homeostatice : foamea si setea

 

   Foamea si setea provin din deficite materiale inregistrate de organism.

   Mecanismul declansator al foamei - cele mai evidente semnale sunt senzatiile legate de stomac - senz. de gol si contractii dureroase de foame. De asemenea senzatiile inregistrate de mucoasa bucala au un rol in mecanismul foamei. (Operand esofagul unui caine a.i. mancarea sa nu ajunga in stomac, cainele a dat semne ca s-a saturat. Pe de alta parte cand mancarea a fost introdusa direct in stomac, fara a trece prin cavitatea bucala, senzatia de satietate a aparut de asemenea.)

   Rolul esential il au insa anumiti centrii nervosi din hipotalamus, a caror excitare declanseaza foamea si dau si reactia de satietate. Poftele noastre corespund calitatii cerintelor corpului.

   Setea - problemele trebuintei de apa sunt similare cu cele ale foamei. Organismul omului are in compozitia lui 71-73% apa. Toate procesele chimice au loc in solutii apoase, de aceea o pierdere de 12-20% din cant. de apa, provoaca moartea. Cand aportul de apa este scazut, creste cant. de NaCl din sange, aceasta excita hipotalamusul si apare senzatia de sete.

   Foamea si setea interactioneaza. Animalele insetate mananca mai putin, iar cele infometate beau mai putin. Legatura se explica prin rolul lichidelor in digestia alimentelor.

 

33. Tendinte de aparare : frica

 

   Frica este o binecunoscuta emotie dar este si un motiv de comportament.

   Tendintele de aparare care stau la baza fricii au o puternica componenta instinctiva. Trebuie sa facem distinctie intre frica de moment si teama permanenta care se numeste anxietate. Anxietatea este o frica deun pericol iminent, dar nedefinit, un sentiment de permanenta insecuritate. I se mai spune si angoasa. Cand este accentuata, ea devine stare patologica, o frica nevrotica.

   Copiii mici sunt speriati de un zgomot puternic, de senzatia caderii, de izolare, de intuneric. Dar frica se extinde repede prin conditionare. Copilul care este pedepsit in mod sever, incepe sa se teama de pedeapsa. Esecuri repetate pot duce la frica de esec.

 

34. Tendinte agresive - teorii

 

   Agresiunea este un comport. care urmareste lezarea, prejudicierea altei persoane. Poate fi o agresiune fizica sau morala.

Agresiunea biologic adaptativa, reactiva, cauzata de comport. cuiva care ne lezeaza fizic sau moral.

Agresiunea spontana, biologic non-adaptativa, maligna.

   In legatura cu originea legaturilor agresive exista mai multe teorii :

- teoria impulsului nativ - agresiunea are la baza un instinct innascut. Un argument in sprijinul teoriei impulsului nativ il constituie si agresivitatea barbatilor care au un cromosom y in plus. Exista si agresivitatea maligna la persoanele bolnave mintal (sadismul).

- teoria frustratiei - explica agresivitatea ca rezultat al acumularii unei frustrari care cresc tensiunea nervoasa.

- teoria sociala a invatarii - ideea este ca agresiunea se invata la fel ca si celelalte comport., in special prin observarea unor modele.

- teoria catarsisului - proliferarea violentei prin mass-media. Se sustine ca vizionarea scenelor brutale ar duce la diminuarea agresivitatii si nu la intensificarea ei.

 

35. Frustrarea - bariere obiective si subiective<

 

   Prin frustrare se desemneaza doua fenomene : fie impiedicarea cuiva sa-si realizeze un drept sau o dorinta, fie starea psihica ce rezulta din acest blocaj.

   Bariere obiective

- fenomene ale naturii

- obstacole de natura sociala

- prejudecata sociala

   Bariere subiective

- de ordin fizic

- de ordin psihic

   Eliminarea barierei, ocolirea barierei, reactii compensatorii, substituirea obiectului reactiei.

 

36. Starile afective elementare

 

   Durerea senzoriala apare prin excitarea intensiva a unor terminatii nervoase, prin excitanti mecanici si termici. De asemenea in unele boli pot aparea senzatii dureroase prin excitarea terminatiilor nervoase ale organului afectat.

   Placerea senzoriala - vorbind despre atasament este dat ex. unui pui de cimpanzeu care, izolat de mama, cauta contactul moale al unui manechin acoperit cu stofa dar evita contactul cu unul de sarma de care este prins biberonul cu lapte. De obicei, placerea senzoriala este pusa in relatie cu instinctul sexual.

   Agreabilul si dezagreabilul - sunt reactii afective globale, de slaba intensitate, impresii produse de orice perceptie. Este ceea ce numim „tonul afectiv al perceptiei”. Stim ca numai copilul in varsta de cateva saptamani are senzatii pure, izolate, neavand mielinizate complet fibrele de asociatie din scoarta cerebrala ; apoi perceptiile se sintetizeaza si au asupra noastra un efect agreabil sau dezagreabil. Aceasta rezonanta nu depinde de excitarea senzoriala ci de sensul pe care il are informatia pentru noi.

 

37. Emotiile - def., Emotiile soc

 

   Emotiile sunt stari afective de scurta durata care traduc un specific al relatiilor persoanei cu un obiect sau cu o situatie, deci au un caracter situational. Ele pot fi declansate de o imprejurare reala sau de una imaginata. Intensitatea lor poate fi vaga, mijlocie, sau f. mare. In acest din urma caz vorbim despre emotii-soc si ele sunt : frica sau teroarea, furia, tristetea acuta sau disperarea, bucuria exploziva.

   Pe langa acestea, exista multe alte emotii : dezgustul, rusinea, nemultumirea, nehotararea, sfidarea, regretul, indignarea, simpatia, speranta, mila, s.a.

   Mai exista emotii in relatie cu munca intelectuala : mirarea, nesiguranta, certitudinea, indoiala, etc.

   Emotiile-soc :

   Furia - este declansata cand cineva ne ofenseaza sau ne cauzeaza un rau f. mare si apoi se amuza. Accesul de furie se manifesta prin : inrosirea fetei, ingrosarea venelor gatului si fetei, injectarea ochilor, accelerarea pulsului, agitatie, urlete.

   Frica, teroarea - este provocata de aparitia brusca a unui pericol. Tabloul expresiei este opus furiei : paloare cadaverica, ochi larg deschisi, pupile dilatate, parul se face maciuca, transpiratie, tremur, persoana fie incremeneste, fie o ia la fuga. Sunt cazuri cand frica provoaca un stop cardiac fatal.

   Disperarea - poate fi cauzata de moartea neasteptata a unei persoane dragi sau incendierea locuintei. Tabloul expresiei este : paloare, sprancenele devin oblice, fata se alungeste, colturile gurii se lasa in jos, apar cute pe frunte, inima si respiratia isi incetinesc ritmul, tremuraturi, senzatie de frig.

   Bucuria exploziva - apare cand aflam pe neasteptate despre un eveniment fericit, mult dorit. Spre deosebire de tristete, bucuria implica manifestari dinamice : unii sar in sus, danseaza, bat din palme, rad din toata inima.

 

38. Sentimentele - clasificare

 

   Varietatea sentimentelor este f. mare.

   Sentimentele inferioare - sunt acelea aflate in relatie cu trebuintele biologice sau strict personale.

   Sentimentele superioare - sunt cele care se afla in relatie cu valorilesociale, cu aspiratii colective, benefice d.p.d.v. social. Ele sunt de 3 feluri :

- morale - in raport direct cu viata sociala : sentimentul dreptatii, dragostea de oameni, de munca, patriotismul.

- estetice - tin de dragostea de frumos, de creatie.

- intelectuale - constau in aspiratii de cunoastere : aspiratia de a cunoaste cat mai mult, aspiratia de a descoperi ceva nou.

 

39. Pasiunile

 

   Principala deosebire intre sentimente si pasiuni este intensitatea, pasiunile fiind inrobitoare sau subordonandu-si toate preocuparile, domina intreaga viata afectiva. Iubirea-pasiune, pasiunea social-politica, artistica, stiintifica, sportiva, sunt pasiuni pozitive care imbogatesc viata psihica si permit realizari importante, mai ales atunci cand se asociaza cu talentul.

   Sunt insa si pasiuni negative, numite patimi : patima betiei, jocurilor de noroc, banilor - avaritia ; ele duc la saracirea vietii psihice, la degradare morala si fizica.

  Caracteristicile pasiunilor :

a) unilateralitatea - un pasionat este centrat doar pe pasiunea lui, fiind receptiv numai la ceea ce are legatura cu aceasta.

b) dominanta afectiva - aceasta se intampla de ex. in iubire, cand fiinta iubita are mereu noi calitati si cand chiar defectele se transforma in calitati si virtuti. La fel, in ura pasionala, calitatile sunt transformate in defecte.

 

40. Sentimentele si pasiunile - procese cu rol in stimularea si energizarea comportamentului

 

 

 

41. Factori care intervin in evolutia afectivitatii

 

a) existenta unor obstacole in realizarea tendintelor - cand nu apare nici o bariera, nici o frustrare, tendintele se consuma imediat, iar ecoul actiunilor este f. redus. Este cazul copiilor carora li se ofera totul, li se satisfac toate dorintele si care mai tarziu, considera ca totul li se cuvine fara reciprocitate, nefiind astfel educati in sentimentul muncii, al pretuirii parintilor, etc.

b) imitarea atitudinilor sau a emotiilor celor din jur - expresiile verbale, gesturile si atitudinile parintilor, ale dascalilor, vor fi imitate cu usurinta de catre copii, dar aceste sugestii si acte de imitatie nu duc imediat la formarea unor sentimente.

c) intelectualizarea sentimentelor - constiinta unui afect pozitiv poate sa ajute la consolidarea lui, pe cand constientizareaunui afect negativ, daunator, poate sa declanseze o lupta impotriva lui, lupta dificila si lunga, cu rezultat nesigur.

d) experienta sociala - relatiile sociale influenteaza dezv. afectivitatii.

e) maturizarea afectiva - nu intervine in mod automat odata cu maturizarea biologica. Sunt persoane care nu ajung niciodata la maturizare afectiva.

f) disparitia sentimentelor - este posibila in perioada in care ele nu au ajuns sa fie cristalizate. Aceasta se poate intampla fie prin scaderea tensiunii implicate intr-o stare (satisfacerea tuturor capriciilor in detrimentul propriilor tale dorinte legitime), fie printr-un exces de tensiune cand cel de langa tine este tiranic si te preseaza sa-i satisfaci toate dorintele.

   De asemenea dispar sentimentele bazate pe iluzii si nu pe realitate, sentimentele bazate pe vise, atunci cand descoperi la aproapele tau cat de mult te-a inselat.

 

42. Limba - realitate supraindividuala

 

   Limba exista in afara oamenilor si se gaseste in obiecte materiale : dictionare, gramatici, carti. Este o unealta cu care actionam asupra oamenilor si nu asupra lucrurilor. Ca orice unealta, este utilizata de o inteligenta.

   Limba este un ansamblu de semne cu aj. caruia oamenii dintr-o societate comunica intre ei. Este de doua feluri : lb. propriu-zisa naturala, cea pe care copiii o invata de la adulti, si lb. artificiala, creata de specialisti.

 

43. Formele limbajului

 

   La om, limbajul non-verbal joaca un rol auxiliar in raport cu limbajul propriu-zis verbal.

Limbajul : - non-verbal si - verbal (interior si exterior [dialogat si monologat])

Limbajul interior este insotitorul nedespartit al gandirii abstracte. Este o continua comentare a situatiilor ce se ivesc, a intentiilor si a mijloacelor care pot fi utilizate in atingerea scopului urmarit. El se dezv. prin interiorizarea treptata a dialogurilor si controverselor exterioare desfasurate in realitate. Evolutia limbajului interior este lenta, el ajungand sa se maturizeze abia la adolescenta.

Limbajul exterior este cel cu care comunicam.

Limbajul exterior dialogat - schimbari de pareri.

Limbajul monologat - un auditoriu tacut pune probleme interlocutorului, deoarece nu poate controla in orice moment daca auditoriul a inteles exact ceea ce i s-a comunicat. El se ajuta folosind reactiile mimice si atentia celor carora li se adreseaza. In cazul exprimarii scrise, lipseste si acest ghidaj extraverbal, cel ce scrie fiind nevoit sa dea toate precizarile necesare tinand cont de nivelul cultural al adresantului.

 

44. Patologia limbajului

 

   Exista un nr. mare de centrii nervosi care controleaza si declanseaza limbajul.

   Tulburarile de limbaj se incadreaza in doua grupe :

- cazuri de afectare izolata doar a unuia dintre instrumentele implicate in vorbire (surditatea verbala - cand bolnavul nu intelege ce i se spune, alexia - incapac. de a citi un text desi bolnavul poate sa scrie, agrafia - poate sa citeasca dar nu poate sa scrie)

- disociere intre operatiile de nivel diferit, intre actiunea automata si cea voluntara (unele afazii).

 

45. Structura actului voluntar

 

a) conceperea situatiei (stabilirea obiectivului)

b) deliberarea (examenul situatiei disponibile)

c) decizia (retinerea unei singure variante)

d) executia (traducerea in fapt a actului respectiv si realizarea obiectivelor propuse)

   Nu toate fazele presupun prezenta vointei, deci a actului voluntar.

   S-a considerat ca actul propriu-zis si exclusiv care apartine vointei este doar decizia, celelalte 3 faze sunt expresia altor fenomene psihice de reprezentare sau asociatie, relevand prezenta ratiunii sau a inteligentei, dar acestea din urma sunt considerate conditii necesare ale actului voluntar.

   Nu toate fazele sunt acceptate in structura actului voluntar. Psihanaliza contesta schema clasica, punand la indoiala sau chiar negand valoarea deliberarii. Mare parte a actelor noastre, spun psihanalistii, sunt determinate instinctiv.

   Fazele actului voluntar nu parcurg ordinea prescrisa a schemei clasice. Este posibil ca momentele actului voluntar sa se inverseze, sa se revina asupra unora dintre ele, altele sa fie compromise.

 

46. Defecte de vointa prin excesul de impulsiuni

 

   Atunci cand fortele excitante sunt prea puternice avem de-a face cu vointa precipitata.

Apar atunci cand o excitatie puternica il impinge pe individ spre actiune :

- impulsivitatea reactiva - cand omul se comporta ca un automat.

- exploziva - are loc un proces de inhibitie, apoi apare explozia.

- emotiva - pers. care apar ca fiind jucariile propriilor sentimente.

- impulsivitatea ideativa - pers. cu mare mobilitate intelectuala care isi schimba rapid ideile, de aceea se caract. printr-o oarecare incoerenta de atitudini si idei.