ASISTENTA SOCIALA
1. Normalitatea
sociala si normativitatea in perspectiva asistentiala
A. s. are ca scop fundamental refacerea
capacitatii de functionare sociala normala a indivizilor, grupurilor si
comunitatilor. „Normalitatea” pe care o vizeaza a. s. este contraponderea
deviantei si inadaptarii. Inadaptarea sociala poate viza diferite domenii :
cultura si limbajul, familia si educatia copiilor, bugetul, munca, sanatatea si
igiena, viata in societate. Cand o persoana poseda o caracteristica ce o
diferentiaza net de grupul din care face parte, blocandu-i accesul la relatii
normale cu ceilalti, respectivul atribut poate fi numit stigmat.
a) stigmatele corporale
(diformitatile si anomaliile morfologice) ;
b) stigmatele comportamentale
(faptul de a incalca frecvent si constient normele sociale, faptul de a se
droga, de a cersi, de a avea o vestimentatie socanta etc.) ;
c) stigmatele
„tribale” (constau in identitatea rasiala, nationala, lingvistica sau
religioasa).
A fi diferit de majoritate nu inseamna
neaparat si a fi inadaptat.
Chiar daca este preocupata de normalitate
si normativitate, a. s. nu este in primul rand gardianul ordinii instituite, ci
catalizatorul trebuintelor umane si al rezolvarii problemelor sociale.
2. Modele
teoretice in analiza problemelor sociale - perspectiva comportamentului deviant
Pt. implinirea aspiratiilor si atingerea scopurilor individuale, oamenii actioneaza potrivit unor strategii care comporta, pe langa libertatea actiunii, si o serie de limitari de ordin social. Atunci cand in actiunile lor indivizii sau grupurile incalca normele de comportament socialmente acceptate, apare devianta. Daca acest fenomen ia amploare, el se transforma intr-o grava problema sociala.
Comportamentele deviante sunt rezultatul
invatarii unor modele negative de actiune sau pot fi expresia unui protest
social.
Remedierea comportamentelor deviante este
conceputa ca un proces de resocializare ce utilizeaza drept mijloace : reducerea
contactelor cu modelele negative de comportament ; promovarea modelelor
pozitive ; redistribuirea sanselor de acces la rol-statusuri, in beneficiul
actorilor defavorizati ; coercitia, ca mijloc final si exclusiv al
autoritatilor publice.
Rezolvarea problemelor sociale generate de
devianta echivaleaza cu reintegrarea indivizilor si a grupurilor in reteaua
normativa a societatii : „Intr-o lume dominata de reguli care impun limite
actiunilor si scopurilor indivizilor pt. a le putea corela intre ele, omul tre.
sa se resemneze. Singura sansa pe care o ofera socialitatea individualitatii
este siguranta persoanei.”
3. Taxonomia
lui Saint-Arnaud (1974)
Taxonomia lui
Saint-Arnaud se bazeaza pe criteriul „subiectului purtator” al nevoii,
respectiv umanitatea in totalitatea ei, comunitatile si indivizii. Astfel, pot
fi identificate 3 categ. de trebuinte :
a) Nevoile
fundamentale, prezente la toti indivizii speciei umane, sunt innascute si
tin de domeniul fiziologic si psihologic.
b) Nevoile
structurante sunt mijloace pe care le utilizeaza indivizii pt. a satisface
trebuintele fundamentale. Trebuintele structurante nu sunt universale si nici
innascute ; ele sunt rezultatul obisnuintelor pe care ni le formeaza mediul
natural si social in care traim.
c) Nevoile
situationale se raporteaza, de asemenea, la modul in care sunt satisfacute
trebuintele fundamentale de catre individ. Acesta a asimilat anumite maniere de
raspuns la nevoile fundamentale, maniere socialmente constituite. In interiorul
lor, individul va actiona, insa, potrivit personalitatii, motivatiilor si
obisnuintelor proprii, dand „culoare personala” nevoilor structurante.
4. Caracteristici
ale retelei de ajutorare
Spre deosebire de activitatile asistentiale
din perioada pre-moderna, ca si de angajamentele individuale voluntare de
sprijin acordat celor aflati in situatii dificile, practica a. s. din lumea
contemporana este expresia unei societati mature, constiente de dificultatea
gestionarii complexitatii. Din acest motiv ea se caracterizeaza printr-o tot
mai accentuata profesionalizare si scientizare, pe coordonatele domeniului
umanist. „Serviciul social modern nu
mai tine exclusiv de vointa si de capacitatea materiala de a face bine
semenilor, ci presupune o adevarata „stiinta a ajutorarii”.”
5. Sociologia actiunii. Repere teoretice pt. a. s.
„Orice fenomen
social, indiferent de natura lui, este intotdeauna rezultatul unor actiuni,
credinte si, in general, al unor comportamente individuale [...] ; sociologul
care vrea sa explice un fenomen social tre. sa regaseasca sensul
comportamentelor individuale aflate la originea lui.”
Marile probleme sociale sunt cauzate fie de
catre factori naturali incontrolabili, fie de catre factorul uman. In ambele
situatii avem de a face cu o inlantuire de evenimente. Evenimentele marcate de
intentionalitate, de scop uman, poarta numele de actiuni.
Pt. a determina caracterul social al unei
actiuni, utilizam urmatoarele criterii :
a) in actiunea
sociala, persoanele implicate tin seama de prezenta, de existenta sau de
comportamentul altor persoane, intrucat actiunea sociala se prezinta in primul
rand ca o influenta reciproca intre actori sociali ;
b) actiunea
actorului social tre. sa aiba valoare de semn, de simbol pt. ceilalti
oameni ;
c) actiunea
sociala presupune intelegerea reciproca a asteptarilor actorilor sociali
si orientarea comportamentului potrivit respectivelor asteptari.
In
conceptia lui Max Weber rezulta 4 tipuri de actiuni sociale : rationale prin
finalitate, rationale prin valoare, afective si traditionale.
In Tratatul de sociologie elaborat
sub coordonarea lui Raymond Boudon, actiunea sociala si actorul sunt examinati
din perspectiva notiunilor de „comprehensiune” si de „rationalitate”.
In functie de continutul explicatiei, vom
putea identifica mai multe tipuri de rationalitate :
- utilitara
(Y corespunde interesului sau preferintelor lui X),
- teleologica
(Y este cel mai bun mijloc al lui X de a-si atinge obiectivul),
- axiologica
(Y decurge dintr-un principiu normativ in care X crede, avand totodata si
motive intemeiate sa creada in el),
- traditionala
(X a facut intotdeauna Y si nu avea nici un motiv sa schimbe aceasta practica),
- cognitiva
(Y decurge din teoria Z, iar X crede in Z in mod intemeiat).
Pornind de la strategiile de actiune, in
cazul sistemului client vom putea identifica tipurile principale de asistati
(clientul rusinos, clientul revendicativ si cel ezitant).
Actorul social este cel mai adesea un
individ ; agentul social este cel mai adesea un grup uman care actioneaza in
vederea transformarii, mentinerii sau a restaurarii unei ordini sociale.
Asistentul social se plaseaza la
intersectia caracteristicilor actorului si agentului, avand atat
functii de conservare si reproducere a unei structuri sociale, cat si functii
de schimbare sociala.
In teoriile juridice, sunt definite doua
tipuri de institutii :
- institutiile
care se personifica : statele, asociatiile, sindicatele etc. ;
- institutii
care nu se personifica : regula de drept socialmente stabilita (institutia
familiei).
Asa cum arata Durkheim, capacitatea modelului
de a se impune tine de caracterul sau constrangator, de existenta sanctiunilor.
In orice societate, conformitatea cu modelele de comportament indeobste
acceptate constituie conditia de baza a integrarii ; nesupunerea sau
nerespectarea modelelor implica urmatoarele tipuri de sanctiuni sau pedepse :
a) sanctiuni
fizice (de la molestare pana la pedeapsa capitala) ;
b) sanctiuni
economice directe si publice (amenzi, retineri din retributie, suspendarea
unui ajutor material etc.) sau indirecte si camuflate (retragerea unei
garantii, boicotul financiar sau comercial) ;
c) sanctiunile
supranaturale, care pot fi religioase (blestemul, excomunicarea) sau magice
;
d) sanctiunile
propriu-zis sociale (excluderea din grup, privarea de libertate, retragerea
increderii, ironizarea, ridiculizarea).
„Sanctiunile au toate aceeasi functie : sa asigure o suficienta conformitate cu normele de orientare a actiunii, pt. a pastra intre membrii unei colectivitati date numitorul comun necesar coeziunii si functionarii acesteia.”
6. Sistemul
client si sistemul tinta - def., caracteristici
Activitatile asistentiale se desfasoara in
favoarea unor persoane, grupuri sau comunitati umane aflate in situatii
problematice. Beneficiarii acestor actiuni nu au fost numiti dintotdeauna „clienti”
si se pare ca acest termen va cunoaste si el un declin al utilizarii, in
favoarea aceluia de „beneficiar” al prestatiilor sau serviciilor sociale.
Asistatii au fost numiti in diferite feluri
(de la „saraci” si „nenorociti”, pana la „mizerabili”), functie de situatia lor
materiala si de tipul de prestatie de care beneficiau. Metodologia casework a
lansat conceptul de „client”, considerand ca acesta da cel mai bine seama de
statutul asistatului. In prezent se foloseste tot mai mult termenul de „utilizator”.
Dincolo de disputele conceptuale privind
desemnarea asistatului, tre. precizat ca el este o entitate individuala sau
multipersonala care beneficiaza de ajutorul specializat al unei profesii
asistentiale.
Sistemul client se deosebeste de
ceea ce literatura asistentiala numeste „sistem tinta”.
Sistemul tinta este persoana, grupul
sau comunitatea care se afla intr-o situatie problematica si care necesita
interventia unui serviciu asistential, in sensul schimbarii. Sistemul tinta se
poate transforma in sistem client fie ca urmare a constientizarii propriei
situatii disfunctionale si ca urmare a formularii unei cereri de ajutor, fie ca
urmare a initiativei asistentului social, fie in urma sesizarii institutiilor
asistentiale de catre un tert.
7. Taxonomia
lui Chombart de Lauwe
Taxonomia lui
Chombart de Lauwe porneste de la convingerea ca a separa studiul nevoilor de
acela al dorintelor si aspiratiilor nu este semnul unui plus de obiectivitate.
Dimpotriva, aparitia nevoii si intensitatea manifestarii ei nu pot fi intelese
fara a recurge la structura asteptarilor, aspiratiilor si dorintele clientilor.
a) Nevoia-obiect
desemneaza un element exterior indispensabil fie functionarii unui organism,
fie vietii sociale a unei persoane, in functie de statutul sau social, fie unui
grup social pt. a subzista si a se mentine in echilibru intr-o structura
sociala.
Absenta acelui „obiect” necesar bunei functionari provoaca individului o
stare de tensiune ; respectiva stare il incita pe individ sa actioneze in
sensul dobandirii obiectului. Astfel, nevoia-obiect devine nevoie-stare.
b) Existenta unor „obiecte” susceptibile de a imbunatati viata individului, obiecte la care acesta nu are inca acces, determina aparitia unor aspiratii. Nivelul aspiratiilor depinde de statutul social al persoanei, de educatia ei, precum si de posibilitatile de atingere a starii dezirabile ce constituie continutul aspiratiei. Astfel, se poate constata ca nivelul aspiratiilor este de regula mai scazut la categoriile de populatiile marginale decat la persoanele cu statut social superior.
In conditiile complicarii permanente a raporturilor sociale, ale cresterii exigentelor societatii fata de individ in privinta profesionalizarii, a capacitatii de adaptare la progresul stiintei si tehnicii, unele nevoi-aspiratie se transforma in nevoi-obligatie.
In contemporaneitate putem observa o accelerare a procesului de transformare a nevoilor-aspiratie in nevoi-obligatie, accelerare datorata informatizarii, evolutiei rapide a tehnologiilor, accentuarii diviziunii sociale a muncii etc.
8. Statul
bunastarii soc. si a. s. occidentala
Paralel cu evolutia
sistemelor asistentiale occidentale catre „statul-providenta”, in tarile
blocului comunist se edifica un stat „providential” bazat pe economia
centralizata si pe proprietatea socialista.
Statul
bunastarii din tarile socialiste avea urmatoarele caracteristici :
- principala
sursa de venit pt. toti membrii societatii o constituia salariul ;
-
uniformizarea economica a cetatenilor era data de raportul dintre salariul
minim si cel maxim (aprox. 1 la 6) ;
- inexistenta
somajului („somajul mascat”) facea inutila instituirea ajutorului de somaj ;
-
generalizarea sistemului de pensii si alocatii ;
- educatie si
ingrijire medicala gratuita pt. intreaga populatie.
Daca bunastarea in statul socialist se asociaza cu o puternica tendinta
de uniformizare economica a cetatenilor, „statul providenta” fondat pe economia
de piata nu are ca scop egalizarea veniturilor, ci asigurarea resurselor pt.
categoriile defavorizate si cresterea permanenta a nivelului prestatiilor
sociale generale. Sursa principala a veniturilor indivizilor o repr. salariile,
dar si profitul si proprietatea. Din veniturile „primare”, statul colecteaza
prin impozitare fondurile necesare activitatilor sale sociale.
9. Ierarhia
trebuintelor umane din perspectiva lui Abraham Maslow (1943)
Potrivit lui Abraham Maslow, actiunile
umane au toate ca scop satisfacerea unor trebuinte. Satisfacerea se produce,
insa, potrivit unei ordini de prioritati sau urgente, avandu-se mai intai in
vedere nevoile primare, pt. ca apoi sa fie luate in calcul cele de ordin superior.
Astfel, nevoile se structureaza piramidal, dupa cum urmeaza :
a) La baza
piramidei se afla nevoile elementare, de ordin fiziologic (aer, apa,
hrana etc.).
b) Nevoia
de securitate individuala in mediul natural si social se refera la
protejarea fata de fortele exterioare ostile si fata de diferiti factori de
risc.
c) Nevoile
sociale se raporteaza la necesitatea acceptarii si apartenentei.
Pornindu-se de la acest nivel al trebuintelor, in a. s. s-a dezv. teoria
atasamentului.
d) Nevoia
de stima deriva dintr-o exigenta autoevalutiva a individului, care doreste
sa-i fie recunoscut statutul pe care il are sau la care aspira, sa-i fie
apreciate cunostintele, performantele, competentele, calitatile morale etc.
e) Nevoia
de autorealizare, de implinire de sine vizeaza construirea unei imagini de
sine favorabile si capacitatea de autocontrol.
10. Tipologii
ale sist. client
1. In functie
de nr. indivizilor care constituie sistemul : clientii individuali si clientii
multipersonali. Individul client tre. tratat ca o persoana unica aflata intr-o
situatie unica, chiar daca problemele pe care le au clientii par asemanatoare.
2. In functie
de orientarea ajutorului specializat :
- clientul
care solicita ajutor pt. sine ;
- clientul
care solicita ajutor in favoarea altor persoane, grupuri sau comunitati ;
- clientul
care, desi nu a solicitat ajutor, a intrat in zona de interes a a. s. ;
- clientul
care cauta sau utilizeaza a. s. ca alternativa la alte tipuri de asistenta ;
- clientul
care solicita ajutor pt. scopuri inadecvate.
3. In functie
de atitudinea clientului fata de serviciul asistential :
- asistatul
rusinos ;
- clientul
revendicativ ;
- clientul
ezitant.
Se mai pot realiza clasificari ale
clientilor in functie de aria problematica, de grupa de varsta etc.
11. Descrieti
succint profesiile asistentiale din lumea contemporana
La sfarsitul sec. XX putem identifica
aprox. 10 profesii asistentiale :
-
puericultorii se ocupa de copiii din mediul spitalicesc si din alte institutii
de protectie infantila ;
- consilierii
in economie sociala si familiala ;
- delegatii la
tutela
- asistentele familiale asigura efectuarea unor activitati menajere in familiile cu probleme deosebite ; activitatea lor include si supravegherea copiilor ;
- animatorii
socio-culturali ;
- educatori
specializati ;
- educatoarele
;
- menajere si
ingrijitoare ;
- asistentii
sociali din diverse institutii ;
- asistentii
de agentie sau de serviciu social.
In
raport cu celelalte profesii de tip asistential, asistentul joaca rolul de
integrator si coordonator al eforturilor de restaurare al eforturilor de
restaurare a normalitatii in sistemele sociale.
12. Dimensiuni
economice si psiho-sociale. ale a. s.
Activitatea asistentiala are doua
dimensiuni principale :
a) dimensiunea
economica vizeaza alocarea unor resurse materiale si financiare persoanelor
care, pt. o perioada limitata de timp, nu pot duce o viata auto-suficienta.
b) dimensiunea
propriu-zis sociala si psiho sociala vizeaza procesele de integrare si
reintegrare sociala in sens larg.
Prestatiile din domeniul economic si cel
psiho-social presupun angajarea eforturilor umane si materiale ale
institutiilor de stat, ale organizatiilor nonguvernamentale si ale
voluntarilor.
Institutiile si activitatile securitatii
sociale dezv. cel mai adesea raporturi „impersonale” (birocratice) cu
beneficiarii lor, in timp ce asistenta sociala presupune o relatie directa
intre asistent si asistat.
13. Geneza
profesiei de asistent social la cumpana sec. XIX-XX
Existenta activitatilor asistentiale si a demersurilor teoretice
vizand acest domeniu este fundamental legata de tensionatul raport practic
dintre individ si societate, ca si de proiectiile lui la nivel reflexiv. In
„arhitectura” sociala, individul se regaseste intotdeauna ca un element
conditionat de nenumarate institutii si structuri normative ; in plan teoretic,
dialectica individ-societate prezinta cel putin 3 scenarii ideal-tipice ale
relatiei dintre cele doua elemente : fie societatea il „determina” pe individ,
fie individul este prim si constitutiv fata de societate, fie relatia se
prezinta sub forma unei reciprocitati cvasi-perfecte a conditionarilor si/sau
determinarilor.
Ajutorarea indivizilor si grupurilor aflate in dificultate se
supune si ea aceleiasi normativitati comunitare, aceleiasi conditionari
contextuale in privinta stabilirii beneficiarului, a continutului si a manierelor
de interventie.
„Omul este sub vremuri”, in sensul ca multe dintre problemele cu
care este obligat sa se confrunte sunt generate de insuficienta resurselor si
inechitabila lor repartitie, de catastrofele naturale, de conflictele intra- si
intercomunitare, de excesele puterii politice, sau, dimpotriva, de
incapacitatea ei de a gestiona binele public etc. Fara indoiala, progresele
stiintei au condus la ameliorarea generala a conditiilor de trai ale oamenilor
si au permeabilizat barierele sociale (cresterea duratei medii de viata,
sporirea gradului de confort, accesul nediscriminatoriu la informatie etc.)
In ultima suta de ani putem remarca o crestere fara precedent a
preocuparii comunitatilor fata de problemele sociale. Rezolvarea unor probleme
sociale nu a putut impiedica aparitia altora, mai dificile si mai
cuprinzatoare. Satisfacerea unei trebuinte nu este decat punctul de plecare in
proiectarea alteia. Iar proiectarea trebuintelor este in mod cert o problema de
context relational, de adaptare si de raspuns nu atat la exigentele organice
ale functionarii individului, cat la cerintele si asteptarile celorlalti, care
ne fac sa ne dorim sau sa ne interzicem anumite lucruri, sa acceptam sau sa
respingem moduri de viata justificate ideologic sau promovate prin tehnici de
marketing etc.
Istoria asistentei sociale ca domeniu de activitate a debutat cu
instituirea unor forme de protectie a indivizilor cu nevoi speciale si a celor
aflati intr-o imposibilitate permanenta de satisfacere a nevoilor prin forte
proprii ; lor li s-au adaugat apoi cei marcati de o incapacitate temporara si
care aveau nevoie de un sprijin limitat in timp ; ulterior a. s. a ajuns la
dezv. unor strategii de interventie destinate grupurilor si comunitatilor, in
calitatea lor de clienti multipersonali. Sarcina protectiei categ. de persoane
amintite a revenit multa vreme comunitatilor religioase si a unor grupuri sau
persoane caritabile.
Functionarea institutiilor asistentiale a necesitat, insa,
existenta unui personal special pregatit, capabil sa identifice situatiile
problematice, sa conceapa planuri de interventie si sa determine procese
pozitive de schimbare la nivelul comportamentului clientilor individuali si al
celor multipersonali.
In anul 1893 s-a pus pt. prima data problema pregatirii de
personal specializat pt. profesia de asistent social (S.U.A. creeaza in 1897 la
N.Y. prima scoala de asistenta sociala).
Asistenta sociala trebuia „sa descopere cauzele sociale pe care
medicul le poate ignora si care intretin si agraveaza maladia”.
„Serviciul social este ansamblul eforturilor menite a alina
suferintele provenite din mizerie ; a replasa indivizii si familiile in
conditii normale de existenta ; a preveni flagelurile sociale ; a ameliora
conditiile sociale si a ridica nivelul de trai”.
Metoda casework se va dezv. permanent, putandu-se
identifica in prezent doua forme de terapie sociala : tratamentul direct sau
psihoterapia si tratamentul indirect sau socioterapia. Metodologia de tip casework
tinde sa fie inlocuita partial, in ultima vreme, de catre „modelul
interventiei”.
Asistentul social este un agent al
schimbarii care actioneaza in contexte sociale complexe : el nu se limiteaza la
un tip sau altul de ajutorare, ci concepe strategii combinate si, la limita,
integrale.
14. Politica
sociala in Romania post-comunista
Tranzitia s-a dovedit a fi o mare
catastrofa pt. cei mai multi dintre locuitorii Romaniei, care si-au vazut
injumatatite veniturile salariale reale in decurs de 5 ani, pt. ca ulterior
declinul sa continue. Insecuritatea economica a afectat nu numai comportamentul
de consum, ci si pe cel matrimonial si de dezv. a familiei.
Cheltuielile pt. copii, familie si pt.
asistenta sociala au scazut continuu ; dupa 1989 statul a tins mai degraba sa
se retraga din functia de protectie sociala, decat sa asigure o protectie
sociala mai accentuata.
„Retragerea” statului roman din functia sa
asistentiala a fost determinata de mai multi factori (C. Zamfir) :
- starea de declin a economiei, corelata cu convingerea factorilor politici ca protectia sociala, prin cheltuielile pe care le presupune, impiedica relansarea productiei si a circulatiei marfurilor pe coordonatele pietei libere ;
- reducerea
cheltuielilor bugetare in efortul de echilibrare macro-economica si de instaurare
a disciplinei financiare ;
- ineficienta
unor sectoare economice „strategice”, teoretic productive si aducatoare de
profit, dar in realitate consumatoare de ban public ;
- competitia
intre cresterea salariilor bugetarilor si alocarea de fonduri pt. protectia
sociala ;
-
subventionarea mascata de catre populatie a activitatilor economice ineficiente
prin practicarea de catre stat a unei politici ce a condus la o rata reala
negativa a dobanzilor ;
- influenta
Bancii Mondiale si a FMI in politica economica a Romaniei, in sensul diminuarii
cheltuielilor sociale, in „asteptarea” rezultatelor implementarii unui nou
sistem asistential bazat pe testarea resurselor financiare ale solicitantilor
de sprijin.
15. Modele
teoretice in analiza problemelor sociale - patologismul
Patologismul este perspectiva de analiza
care porneste de la premisa asemanarii dintre societate si organismul uman
(Platon, invocand principiul oikeiopragiei, sugera similitudinea dintre „constitutia
interioara”, aceea a sufletului omenesc, si constitutia cetatii ; distributia
functiilor in societate se inspira la Platon din modelul biologic).
Asa cum organismul uman se confrunta uneori
cu stari patologice, si societatea isi are „bolile” ei.
Daca comportamentul „defectivilor” este
determinat de incapacitati fizice si psihice, comportamentul antisocial al
deviantilor este expresia unei forme de protest social ; deviantul incearca sa
redevina actor social valabil, construind un nou „joc”, paralel sau contrar
raporturilor sociale „normale”. Defectivii si deviantii formeaza „celulele
bolnave” ale organismului social. Cauza maladiilor societatii o constituie
esecul socializarii sau insuficienta acesteia.
Examinarea problemelor sociale din
perspectiva patologista determina in asistenta sociala preferinta pt. modelul
medical de actiune. Acesta face din asistentul social un „medic al societatii”,
capabil sa diagnostigheze starile patologice, sa conceapa si sa aplice
tratamentele corespunzatoare.
16. Modelul
interventiei in sensul schimbarii
Metodologia de tip casework tinde sa
fie inlocuita partial, in ultima vreme de catre „modelul interventiei”.
Asistentul social defineste o serie de obiective si de mijloace adecvate
procesului de schimbare sociala pe care il crede necesar. Pt. a declansa
schimbarea, asistentul concepe un proiect de interventie.
Spre deosebite de modelul medical al
actiunii asistentiale, modelul interventiei nu se mai concentreaza doar asupra
a ceea ce nu functioneaza normal, asupra „maladiei sociale” ; conceptul de schimbare,
care orienteaza modelul interventiei, neatrage atentia asupra a ceea ce este
normal si obisnuit in viata cotidiana a fiecarui actor social. Printre aceste
lucruri normale se afla schimbarea insasi. Actionam in sensul schimbarii atunci
cand dorim ceva, atunci cand ne temem ca vom pierde ceva important sau cand ne
aflam in situatii neobisnuite, ce antreneaza riscuri semnificative. Orice situatie
de schimbare antreneaza inevitabil tensiuni, sentimente ambivalente sau ostile,
conflicte etc.
Noua orientare reprezentata de modelul
interventiei reuseste sa inlature inconvenientele metodologiei casework.
Aceasta noua
conceptie teoretico-metodologica le confera adevarata identitate asistentei si
asistentului social, deosebindu-i de medicina si de medic, precum si de
psihiatrie si de psihiatru.
17. Coordonatele
stiintifice ale a. s. : dimensiunea psihologica si sociologica
Prin insasi denumirea sa, asistenta sociala
trimite la faptul situarii individului intr-o comunitate care nu-si lasa
echilibrul functional doar pe seama mecanismelor naturale de reglaj, ci
intelege sa previna si sa „vindece” disfunctiile, printr-o actiune specializata
si consecventa, intemeiata pe cunoasterea stiintifica a ansamblului social si a
subsistemelor sale componente.
Sociologia si antropologia ne fac sa
intelegem ansamblul valorilor si normelor ce caracterizeaza o comunitate
oarecare si sa determinam, in functie de acestea, normalitatea si devianta,
functionalul si disfunctionalul.
Asistentul social tre. sa poata intelege
impactul „tesaturii sociale” asupra dezv. atitudinilor si comportamentelor. Dat
fiind faptul ca profesia de asistent social este prin excelenta una a
comunicarii nemijlocite si a constructiei relatiei de ajutorare, recursul la
achizitiile teoretice si metodologice ale psihologiei personalitatii si la cele
ale psihologiei sociale devine indispensabil.
Situatia „academica” a a. s., timid
remediata de publicatiile de profil din ultimele doua decenii, ramane inca
incerta din perspectiva disciplinara : este oare a. s. o disciplina in sine sau
doar o colectie de teorii si metode apartinand altor campuri disciplinare ?
Raspunsul este aproape imposibil de
formulat fara echivoc, intrucat asistentul social este obligat sa posede o
informatie vasta si complexa, sa actioneze sub dubla presiune a institutiilor
publice si a clientilor si sa ramana, in acelasi timp, intr-un anonimat
comparabil cu al soldatului fata de care nu se pot purta razboaiele, dar pe
care istoria il uita cel mai adesea.
18. Taxonomia
lui Bradshaw
Taxonomia lui
Bradshaw nu prezinta un criteriu precis, ea bazandu-se in special pe
observatie, pe experienta, si nu pe conceptie. Bradshaw distinge 4 categ. de
trebuinte umane :
a) Nevoile
normative sunt cele definite de catre expertii, administratorii si factorii
decizionali din domeniul puterilor publice si al asistentei sociale, prin raportarea starilor sociale reale la cele
optimale, dezirabile, conforme cu o norma de functionare.
b) Nevoia
resimtita. Aproape fiecare actor social este „purtatorul” unor trebuinte
care nu sunt definite ca atare de catre experti. Asa incat, independent de
evaluarile oficiale, nevoile care au relevanta pt. actorul social sunt cele
resimtite.
c) Nevoia
exprimata echivaleaza cu o cerere concreta de ajutor, formulata de catre un
individ fie pt. a sensibiliza serviciile de protectie sociala, fie alti agenti
sociali preocupati de problemele umane.
d) Nevoia
comparativa este un pronostic la care asistentul social ajunge pe baza
urmatorului rationament : daca un actor social resimte o nevoie anume, atunci
actorii care poseda caracteristici asemanatoare celui dintai au, probabil,
aceeasi nevoie.
Aceasta clasif. permite evidentierea
capacitatii clientilor de a repera si de a exprima propriile nevoi.
19. Istoria a.
s. in perioada premoderna
A. s. este o realitate la fel de veche ca
istoria umanitatii, cel putin din doua motive : in primul rand, toate
colectivitatile au avut intotdeauna in componenta lor indivizi care, din cauze
genetice, naturale sau sociale, s-au aflat in imposibilitatea de a-si satisface
trebuintele prin mijloace proprii ; in al doilea rand, in nici un tip de
civilizatie nu a lipsit total grija fata de membrii aflati in dificultate.
Abia dupa oficializarea crestinismului ca
religie de stat a fost posibila, sub ocrotirea imparatilor romani, de la
Constantin cel Mare (306-337) si pana la Iustinian (527-565), infiintarea
catorva institutii asistentiale ca : brefotrofiile (leaganele pt. copiii
abandonati, in varsta de pana la 7 ani), orfanotrofiile (orfelinatele), partenocomiile
(case de adapost pt. tinerele fete provenite din familiile sarace sau din
orfelinate), ghirocomiile (azile pt. vaduvele batrane si fara sprijin)
si Societatea religioasa a Parabolanilor (grupuri de voluntari crestini
care indeplineau servicii sanitare in folosul celor afectati de diferite
maladii).
Indiferent de beneficiarul lor, actiunile asistentiale ale Bisericii s-au intemeiat in primul rand pe o conceptie „pozitiva” despre saracie. Mai tarziu, saracia nu mai era vazuta ca o sansa si o virtute, ci dimpotriva, ca un rezultat al leneviei, ca o grseala morala si chiar ca o crima si o subversiune ce trebuie reprimate. „Ea aluneca de la o experienta religioasa care o sanctifica la o conceptie morala care o condamna.”
Din sec. al XVII-lea existau in unele
orase, ateliere publice (workhouses), in care cei saraci puteau presta
diferite munci, obtinand un venit care le permitea sa supravietuiasca.
Daca bunastarea in statul socialist se
asociaza cu o puternica tendinta de uniformizare economica a cetatenilor,
„statul providenta” fondat pe economia de piata nu are ca scop egalizarea
veniturilor, ci asigurarea resurselor pentru categoriile defavorizate si cresterea
permanenta a nivelului prestatiilor sociale generale. Sursa principala a
veniturilor indivizilor o repr. salariile, dar si profitul si proprietatea. Din
veniturile „primare”, statul colecteaza prin impozitare fondurile necesare
activitatilor sale sociale.
20. Sistemul
general al protectiei sociale
Putem identifica o diferenta de grad intre
protectie, asigurari si asistenta, in sensul ca prima le inglobeaza in sfera sa
pe celelalte.
Protectia sociala desemneaza ansamblul
institutiilor, structurilor si retelelor de servicii, al actiunilor destinate
crearii unor conditii normale de viata pt. toti membrii unei societati si mai
ales pt. cei cu resurse si capacitati reduse de autorealizare. In mod concret,
protectia sociala cuprinde : asigurarea veniturilor pt. categ. de persoane care
nu pot dobandi resurse prin munca proprie ; protejarea in caz de calamitate
naturala sau de conflict armat ; asigurarea ordinii publice si protectia fata
de criminalitate ; apararea drepturilor civile ; protejarea fata de orice
factor de risc. Obiectivele protectiei sociale sunt realizate in principal de
doua sisteme distincte : al asigurarilor si al asistentei sociale.
Sistemul asigurarilor are la baza
contributia financiara a indivizilor si redistribuirea fondurilor astfel
obtinute in folosul celor care se afla in situatii problematice.
Prin securitate sociala este desemnat
sistemul de institutii si actiuni prin care se redistribuie veniturile intre
populatia activa si cea inactiva, intre cea sanatoasa si cea bolnava etc., pt.
a proteja persoanele afectate de riscuri la care, in principiu, este expusa
intreaga populatie.
Asistenta sociala nu presupune nici o
contributie financiara anterioara a persoanei asistate.
Scopul fundamental al profesiei de asistent
social este acela de restaurare a capacitatii de functionare sociala normala a
indivizilor, in acest sens fiind necesara crearea conditiilor societale
necesare functionarii „normale”.
21. Trebuintele
umane si problemele sociale - elemente definitionale
Termenul de nevoie sau de trebuinta
umana este destul de vag si dificil de operationalizat. Lui i se pot atasa
diverse determinative (cum ar fi : nevoia materiala, fiziologica, afectiva,
spirituala etc.), asa incat apare totdeauna necesitatea de a preciza campul din
care releva.
Normala (si indispensabila) este in prezent
stiinta de carte, in timp ce cu un secol in urma oamenii se descurcau si fara
ea. Astfel, ceea ce era in afara sferei trebuintelor in urma cu 50 sau cu 100
de ani devine „asteptare rezonabila” pt. societatea actuala. In consecinta, „nu
exista nevoie umana daca nu exista un obiect necesar sau macar ipoteza
existentei lui”.
Unii cercetatori au identificat trebuintele
umane cu conditiile materiale minime ale subzistentei.
In afara trebuintelor alimentare, a
aerului, apei si adapostului, toate celelalte sunt nevoi construite, proiectate
subiectiv. De acest lucru incearca sa ne convinga deopotriva filosofii antici
si cei moderni, antropologii, biologii, sociologii si psihologii.
Reunind perspectivele obiective si cele
subiective, combinand manierele de definire de mai sus, putem ajunge, in fine,
la conceperea trebuintei sau nevoii umane ca diferenta dintre starea ideala a
unui sistem social si starea lui reala.
Asistentul social nu tre. sa ia propriile
nevoi drept etalon pt. structura nevoilor clientului.
Caracteristicile nevoii, indiferent de
„portatorul” ei, de domeniul din care releva sau de contextul social-istoric in
care se manifesta, sunt : subiectivitatea, plasticitatea si organizarea.
Subiectivitatea se refera la faptul
ca nici o trebuinta nu exista independent de un subiect uman individual sau
multipersonal.
Nevoia este „plastica”, pt. ca ea se
modeleaza fie dupa conditii individuale, fie in functie de exigentele puterii
politice. Nevoia este un concept elastic si relativ.”
Nici o trebuinta umana nu apare izolat,
fara legatura cu ansamblul trebuintelor unui actor social. Nevoile cer sa fie
satisfacute si se nasc din satisfactii ; ele coexista, se genereaza, se
stimuleaza sau se inhiba reciproc, organizandu-se in diverse
configuratii ierarhice.
Doar nesatisfacerea unei trebuinte
importante din ierarhie genereaza aparitia unei probleme umane. Atunci
cand imposibilitatea satisfacerii nevoii se cronicizeaza si afecteaza o
populatie numeroasa, avem de-a face cu o problema sociala (foametea,
saracia, analfabetismul, insecuritatea, delincventa etc.).
Aparitia problemelor umane (si/sau sociale)
este determinata de factori genetici, de elementele mediului si
de socializare. Diferenta uriasa dintre varsta fizica si varsta mentala
a unui copil cu performante intelectuale iesite din comun poate crea mari
probleme de comunicare sociala pt. acesta ; uneori supradotarea poate fi, in
mod paradoxal, un „handicap”.
22. Teoria
analitica a deviantei
Teoria analitica a deviantei porneste de la
constatarea empirica a caracterului istoric si situational al problemelor
sociale. Asftel, daca libertatea de constiinta era considerata in evul mediu
drept o deviere de la valorile si normele crestinismului, in prezent ea repr. o
valoare a societatii democratice. Prin urmare, un comportament nu este deviant sau
normal „in sine”, ci prin raportare la modul in care o societate determinata il
defineste la un moment dat. Perspectiva analitica a deviantei il orienteaza pe
asistentul social spre identificarea conditiilor in care o comunitate umana
traseaza granita dintre normalitate si devianta.
23. Modelul
medical in a. s.
Odata cu esecul partial al curentului
solidarist din a. s. a inceputului de sec. XX, se va dezv. un nou tip de
strategie asistentiala, centrata pe modelul medical (casework).
Intrucat viata clasei proletare era marcata in acea perioada de o igiena
precara si de raspandirea unor boli (ca tuberculoza), de malnutritie si de
alcoolism, unele organizatii ale societatii civile au declansat actiuni
sanitare de anvergura, menite sa atenueze efectele mizeriei si ale lipsei de
asistenta medicala.
Importata din Statele Unite in Europa dupa
cel de-al doilea razboi mondial, metoda casework se va dezv. permanent,
putandu-se identifica in prezent doua forme de terapie sociala : tratamentul
direct sau psihoterapia si tratamentul indirect sau socioterapia.
24. A. s. in
perioada socialista
Odata cu acordarea dreptului
de vot unui nr. mai insemnat de cetateni (in a doua jum. a sec. al XIX-lea) si
cu difuzarea ideilor socialiste, saracia a inceput sa fie tratata ca o problema
sociala care isi are originea in sistemul economic, si nu in decaderea morala a
indivizilor, in lenea si in caracterul lor mizerabil. Legislatia sociala a
acelor ani mentinea sistemul atelierelor publice, insa il facea mai putin dur
si inechitabil.
Romania introducea si ea in
1912, printre primele tari din lume, o legislatie a asigurarilor de boala,
batranete, accidente, invaliditate si inmormantare.
25. Viziunea
sistemica asupra societatii si influenta sa asupra practicii a. s.
Distingandu-se de restul lumii animale prin
capacitatea sa cognitiva, prin uzajul ratiunii si practicarea virtutilor
morale, omul este produsul si creatorul corpului social, adica al acelui
complex de elemente materiale si simbolice care regizeaza interactiunile dintre
indivizi, grupuri si comunitati.
Spre deosebire de axioma rationalitatii, problema sociabilitatii este mult mai controversata. Care este „motivul” vietii in comunitate ? Raspunsurile la aceasta intrebare s-au structurat in jurul a doua ipoteze principale :
a) Platon si
Aristotel considerau ca prin natura sa, omul este o fiinta sociala (zoon
politikon) ;
b) societatea
este produsul unui acord intervenit intre oamenii care, initial, au fost egali
si liberi (nelegati de nici o norma sociala).
Indiferent ca vom considera
societatea drept produsul naturii umane, sau ca o vom vedea ca pe rezultatul
unui calcul rational al indivizilor, cert este ca ea functioneaza ca un urias sistem
in care elementele sunt asezate in structuri si sunt legate prin functii
specifice. Sociologia ultimelor decenii apeleaza constant la modelul sistemist,
care imagineaza societatea globala ca pe un complex de subsisteme
interdependente.
Incercand sa depaseasca empirismul
cercetarilor sociologice americane din perioada interbelica, Parsons a
construit o teorie generala a societatii, reunind elemente din diverse stiinte
umaniste. Teoria generala a actiunii aplicata la sistemul social distinge 4
asa-numite functii primare :
a) functia de
mentinere a modelelor de control ;
b) functia de
integrare interna a sistemului de actiune ;
c) functia de
realizare a scopurilor colective ;
d) functia de
adaptare a sistemului de actiune la conditiile globale ale mediului.
Viziunea sistemica asupra societatii nu
este unica paradigma din sociologia contemporana.
26. Modele
teoretice in analiza problemelor sociale - perspectiva dezorganizarii sociale
Perspectiva dezorganizarii sociale are ca
fundament paradigma sistemista. Din unghiul ei de vedere, societatea este
imaginata ca un urias sistem, ale carui parti componente se afla in raporturi
de interconditionare. Astfel, daca intr-un subsistem sau un compartiment al
socialului se produce o modificare structural-functionala, celelalte subsisteme
vor trebui sa se ajusteze la randul lor, pt. a pastra starea de functionare
normala a fiecaruia dintre ele si a ansamblului.
Fenomenul dezorganizarii poate fi constatat atat la nivel
individual si microsocial, cat si la scara societatii globale.
La nivel societal, dezorganizarea este
conceputa ca un esec functional ce se manifesta in urmatoarele situatii-cadru:
- cand pt. un
anume tip de actiune nu exista nici o regula in vigoare (in cazul unor
revolutii politice si sociale, in cazul schimbarii raportului de forte dintre
grupurile si comunitatile etnice, lingvistice sau religioase etc.) ;
- cand pt.
acelasi tip de actiune exista doua norme contradictorii, a. i. incalcarea uneia
dintre ele devine inevitabila ;
- in situatia
de „depresiune”, cand exista o regula clara si unica de actiune, insa ea nu
este dotata cu suficienta putere coercitiva, asa incat incalcarea ei nu atrage
dupa sine nici o pedeapsa.
Cauzele dezorganizarii sociale sunt
reprezentate de schimbarea sociala si de discrepanta dintre aspiratiile
individuale si interesul colectiv. Dezorganizarea unei colectivitati umane are
drept cauza si conflictul dintre interesele particulare si interesul general.
27. Modele teoretice
in analiza problemelor sociale - perspectiva conflictului de valori
Coabitarea, cooperarea si chiar conflictul
dintre indivizi, grupuri sau comunitati necesita raportarea la un fond comun de
valori, in functie de care se defineste normalitatea sociala. Atunci cand
actorii sociali aflati intr-o situatie de contact profeseaza valori
contradictorii, raporturile dintre ei se deterioreaza, generand probleme umane
sau sociale.
Conflictul de valori poate sa apara pe
urmatoarele teme principale :
a) definirea
contactului ;
b) stabilirea
regulilor de competitie ;
c) stabilirea
valorilor spirituale care tre. respectate ;
d) distributia
sau alocarea valorilor materiale.
Remedierea unei probleme sociale cauzate de
conflictul de valori este posibila utilizand 3 mijloace :
- consensul :
partile aflate in conflict renunta la confruntare, in numele unei valori
superioare pe care ambele o accepta neconditionat si pe care doresc sa o
protejeze ;
- negocierea
valorilor in spirit democratic ;
- impunerea
valorilor actorului social mai puternic.
28. A. s. - politica publica a medierii
Medierea este legata, in teoria si
in practica asistentei sociale, de un alt concept fundamental, acela de tranzactie.
Existenta diferentelor dintre indivizi conduce la crearea unui spatiu
intersubiectiv, in care se produc actiuni de schimb. Conceptul de tranzactie
permite studierea schimburilor care au loc intre societatea instituita si
exclusi, iar pe de alta parte studierea schimburilor ce se produc in interiorul
populatiei marginale si/sau deviante.
Tranzactiile sa pot produce :
a) la nivel
economic ;
b) in plan juridic
;
c) la nivel
sociologic ;
d) in plan
psihologic, tranzactiile sunt cele care construiesc identitatea subiectilor.
A. s. este conceputa ca un factor de
mediere in cadrul tranzactiilor economice, juridice, sociologice si
psihologice.
Legatura intre societatea instituita si
grupurile marginale se real. prin intermediul urmatoarelor elemente de
frontiera :
-
persoana-frontiera, care are rolul de a pune in legatura sistemul resurselor cu
utilizatorii resurselor ;
- organismele
de cuplaj ale persoanelor-frontiera (institutiile de a. s.) ;
- sistemele
temporare de cuplaj ;
- sistemele permanente de cuplaj.
29. Pozitia sistemica a a. s.
Societatea functioneaza ca un urias sistem
in care elementele sunt asezate in structuri si sunt legate prin functii
specifice.
Modelul sistemist de analiza a societatii
pune in relatie urmatoarele elemente :
a) structurile
economice, care au functii vizand productia si circulatia bunurilor de consum,
a serviciilor si a fortei de munca ;
b) structurile
politice sunt cele care definesc obiectivele comunitare, mobilizand apoi
resursele necesare si actionand pt. indeplinirea lor ;
c) structurile
normative ;
d) structurile
de socializare (familia, scoala, mass-media etc.).
Subsistemele se afla permanent intr-un
proces de interactiune, de schimb ; intre ele se produc adaptari reciproce.
Mijloacele lor de actiune sunt urmatoarele :
- banul
- mijloc de reglare a circulatiei bunuurilor ; nu este exclus ca in viitor,
traditionalele monede si bancnote sa dispara, insa niciodata nu va disparea
practica schimbului si nici ideea unui bun de referinta.
- puterea
este instrumentul subsistemului politic ;
- influenta - mijloc al subsistemului normativ, de integrare - este capac. de a obt. adeziunea cetatenilor prin persuasiune ; este opusul fortei brute si semnul unei societati mai putin „barbare”, dar nu neaparat si mai morale ;
- angajamentele
generalizate fata de valorile si normele unei societati date constau in
mecanisme ideologice care justifica ordinea sociala, modul de viata si
obisnuintele comportamentale, facand din ele singurele valori acceptabile.
Orice sistem social isi conserva structurile si functiile, adaptandu-se
permanent datorita retroactiunii (feed-back). Retroactiunea face
ca sistemele sociale sa fie evolutive.
30. Fundamentele ideologice ale a. s. contemporane
Intrucat nu disparuse total imaginea pozitiva a saraciei si a
caritatii, dar se instalase pt. totdeauna perceptia pericolului social pe
care-l reprezentau masele sarace incontrolabile, gandirea religioasa a ajuns la
un compromis interpretativ : exista o saracie in regiunea binelui moral si o
saracie nesupusa, amenintatoare. Acest compromis a constituit fundamentul
ideologic al primelor incercari de legiferare laica in domeniul asistential.