MATRIX

 

STIINTA,  FILOSOFIE  SI  RELIGIE

 

   Bun venit in lumea reala.

   Neo se inscrie intr-un cerc de personaje remarcabile.

   Arhetipul cultural este, fireste, Hristos. A venit pe aceasta lume inzestrat cu puteri si capacitate de patrundere superioare.

A fost gresit inteles. A mantuit sufletele celor care credeau in el, a fost tradat de un apropiat de nadejde si a sfarsit prin a fi pedepsit de autoritatea pe care o atacase. Dar, in urma trecerii lui, lumea s-a schimbat in bine.

Asa ca, fara indoiala, orice alta poveste care va face aluzie la aceasta va avea un impact deosebit asupra publicului.

   Si voi care credeati ca Matrix este doar un alt film, nu-i asa ?

Aceasta este ideea dominanta din Matrice – ca umanitatea are o optiune, nu numai la nivelul speciei, dar si la cel individual.

Fie ne acceptam rolul ca sclavi ai masinilor, fie ne putem reinventa pe noi insine ca stapani.

   Acum ma retrag. Puteti pasi in oglinda.

 

   Matrix este un nou testament pentru un nou mileniu, o parabola religioasa a unei a doua veniri a lui Mesia, asteptat de omenire intr-o epoca ce este tot atat de setoasa de mantuire ca oricare alta.

   Neo este contactat mai intai de Trinity, un corespondent usor androgin al masculinitatii sale usor androgine.

Ea il duce pe Neo la Morpheus. Numele de Trinity este o aluzie clara la conceptul biblic al unui Dumnezeu cu 3 fatete – Tatal, Fiul si Duhul Sfant. (Neo catre Trinity : „Intotdeauna am crezut ca esti un barbat.”)

 

   Chiar inainte de renastere, Neo se rasuceste si zareste o oglinda fragmentata, care se incheaga atunci cand el se reflecta in ea. Este pe punctul sa intreprinda o calatorie in sine, in psyche, iar metafora oglinzii universale sfaramate este una pe care a folosit-o si Huxley, dar si multi altii.

Intinde mana, atinge oglinda si aceasta devine intreaga, ducand subtil cu gandul la Epistola intai a lui Pavel catre Corinteni 13 : 12 : „Acum vedem ca intr-o oglinda in chip intunecos ; dar atunci, vom vedea fata in fata.” Dupa care oglinda se lichefiaza si il inghite pe Neo, confirmandu-ne faptul ca avem de-a face cu o calatorie interioara. Dupa ce renaste, Neo il intreaba pe Morpheus de ce il dor ochii : Pentru ca nu i-ai folosit niciodata pana acum, vine raspunsul. Or, asa cum spune William Blake, „Daca usile perceptiei ar fi destelenite, omul ar vedea totul asa cum e, adica infinit.”

In una dintre primele scene, Neo ii vinde unui individ pe numele Choi un program soft pentru 2000 de dolari, in timp ce acesta comenteaza : „Esti salvatorul meu, omule, esti Hristosul meu personal.”

Referirea pe care Choi o face la mescalina in aceasta conversatie este si una la cartea lui Aldous Huxley, Usile perceptiei.

Huxley insusi si-a denumit cartea dupa citatul lui Blake, enuntat mai sus, si a servit drept inspiratie pentru numele grupului al carui lider a fost Jim Morisson, The Doors.

   In mitologia greaca, Morfeu este zeul viselor, iar numele lui este radacina lingvistica pentru morfina (un medicament care induce somnul si indeparteaza durerea) si pentru morphing (a folosi tehnologia informationala pentru a putea glisa necontenit dintr-o realitate in alta).

Aceasta este in deplina rezonanta cu abilitatea personajului lui Fishburne de a morfa dintr-o lume in alta, din lumea visului si lumea starii de trezie.

Morpheus intreaba : „Neo, ai avut vreodata un vis despre care ai fi putut jura ca e real ? Daca nu ai mai fi reusit sa te trezesti, Neo ? Cum ai mai fi facut diferenta dintre lumea reala si lumea din vis ?”

 

   Matrix este o lucrare de diploma despre constiinta, deghizata in pielea de oaie a unui film de actiune si aventura.

Fie ca esti analfabet sau ai elaborat o teza de doctorat, tot vei gasi ceva interesant in aceasta pelicula.

   Dar ce sensuri are cuvantul „matrice” in dictionar ?

1. uter.

2. prin urmare, ceea ce ofera forma, origine sau fundatie pentru altceva inchis in ea.

3. substanta intercelulara a unui tesut.

4. roca-mama.

5. (Mat.) aranjarea in forma de patrat a unor simboluri, care, dezvoltata, va scoate la iveala un determinant.

 

   Keanu Reeves este Thomas Anderson pe timpul zilei si hacker-ul „Neo” noaptea.

In existenta sa analogica, Anderson lucreaza ca programator de prima mana la compania de software Meta CorTechs, inchis in cele mai deprimante birouri tip Dilbert – despartite prin paravane – din care va fi salvat de o livrare FedEx in care va gasi ultimul model de telefon Nokia.

 

   „Numele meu este Neo”. Alegand identitatea sa digitala, respinge o existenta programata si dovedeste ca acum stie ca „Matricea nu iti poate impune cine sa fii.”

In acest moment poate invata cu repeziciune sa desconsidere si sa ignore – in timp ce e in Matrice – limitarile fizice ale celor 5 simturi, legile fizicii si alte neplaceri ale existentei analogice.

Ni se sugereaza ca fiecare dintre noi poate fi cel Ales daca opteaza sa vada.

 

   Matricea este „lumea cu care ti-a fost acoperita vederea, pentru a te orbi fata de adevar.”

 

   „Nu exista semne distinctive clare intre starea de trezie si somn ; si imi este atat de evident acest lucru incat – invadat de stupefactie – sunt aproape convins ca acum visez.” – Rene Descartes (1596 – 1650)

 

   Creatorii filmului Matrix vor ca noi sa meditam asupra faptului ca cei care par instrainati de realitate sau care considera lumea experientei drept o iluzie (ca in conceptul Hindu al mayei) ar putea avea dreptate. (Amintiti-va replica pustiului din anticamera Oracolului, invesmantat intr-o roba bej asemanatoare robelor traditionale ale calugarilor budisti : „Lingura nu exista.”)

 

„Vestea cea buna este ca tocmai v-ati trezit in Viata Eterna. Veti trai vesnic.

Nemurirea este o realitate. Un miracol al medicinei ? Nu chiar.

Vestea proasta este ca esti o firimitura de cod electronic.

Tot ceea ce vezi in jurul tau, alter-ego-ul tau care vede, a fost digitizat, scanat si descarcat intr-un program de realitate virtuala.

Esti o Copie constienta ca e o copie.

Vestea buna e ca exista o scapare. Prin lege, fiecare Copie are optiunea de a se auto-consuma si de a se reintoarce la viata normala, in carne si oase. Scaparea este in menu. Il desfasori...

Vestea proasta e ca nu prea merge. Cineva a blocat optiunea de iesire. Si tu stii cine a facut-o. Tu ! Celalalt tu. Adevaratul tu.

Cel care vrea sa te inchida aici pentru eternitate.”

Terry Bisson, despre Permutation City

 

   „Stiai ca prima Matrice fusese construita pentru a deveni o lume perfecta pentru oameni ?

In care sa nu fie loc pentru suferinta, ci numai pentru fericire ?

A fost un esec dezastruos. Nimeni n-a tolerat programul. Recolte intregi s-au irosit.

Unii au crezut ca ne lipsea limbajul de programare necesar pentru a descrie lumea voastra perfecta.

Dar eu cred ca, de fapt, ca specie, fiintele umane isi definesc realitatea prin suferinta si nefericire.”

 

Neo : Care adevar ?

Morpheus : Ca esti un sclav, Neo. Ca toti ceilalti, ai fost nascut in robie, intr-o inchisoare pe care nu o poti simti prin miros, gust sau atingere. E o inchisoare pentru minte.

 

   O alta cale de evadare din Matrice, in afara de pastila rosie, ar fi meditatia.

Practica budista numita vipassana ofera practicantilor introspectii patrunzatoare in propriile lor procese mentale.

Indeparteaza bariera dintre constient si subconstient.

Un practicant al vipassanei, traind in Matrice, ar descoperi interfata dintre electrozii Matricei si creier.

Un practicant expert ar putea depasi fluxul de imagini mentale furnizate de Matrice si ar vedea realitatea.

 

Linia telefonica este un mijloc de navigatie. Ea indica locul in care un rebel va intra sau va iesi din Matrice.

 

Starile si credintele mentale pot afecta trupul pe mai multe cai.

In cazul efectului placebo, credinta ca o pastila este un medicament poate vindeca o boala ;

in cazul hipnozei, imaginarea prezentei unei flacari pe incheietura mainii poate produce arsuri.

 

Continutul revelatiei lui Buddha se regaseste in cele Patru Adevaruri Nobile, invataturile sale fundamentale :

1. adevarul nobil despre suferinta (dukkha)

2. adevarul nobil despre aparitia suferintei

3. adevarul nobil despre indepartarea suferintei (Nirvana)

4. adevarul nobil despre calea care conduce la incetarea suferintei (calea cu opt brate) :

       Intelegerea dreapta

       Gandul drept                      Intelepciunea (prajna)

       Vorbirea dreapta

       Fapta dreapta                    Moralitatea (sila)

       Traiul drept

       Efortul drept

       Grija dreapta                      Disciplina mentala (samadhi)

       Concentrarea dreapta

 

   Dupa cum o pasare are nevoie de doua aripi, un bodhisattva se bazeaza pe desavarsirea intelepciunii si compasiunii.

S-au conturat diverse versiuni ale drumului urmat de catre un bodhisattva, cea mai cunoscuta fiind cea a evolutiei in 10 trepte de-a lungul mai multor reincarnari in care acesta isi perfectioneaza diferite virtuti (de ex.: generozitatea, rabdarea, perseverenta etc.) pentru a atinge statutul de Buddha.

Pe masura ce un individ avanseaza pe aceasta cale, va capata puteri extraordinare, chiar miraculoase.

 

   Dupa scena tensionata de la metrou, Neo pleaca inspre un motel din apropiere, intra in camera cu numarul 303, unde ar putea gasi o iesire. Cand intra in camera, Neo este impuscat de agentul Smith, se prabuseste si moare.

Plasarea ostentativa a numarului 303 ar trebui sa destepte intuitia oricarui membru al publicului caruia Noul Testament ii spune ceva, si care este constient de semnificatia numerica a cifrei 3 din Evanghelii.

 

   Chirurgii care operau pe creier o tanara (ea nefiind sub anestezie), au descoperit ca stimularea unui anume punct din creierul fetei o face sa rada. Acestia au crezut ca stimulasera un reflex involuntar al rasului. Dar si-au dat seama ca actionasera asupra zonei care se ocupa cu perceperea umorului : de cate ori stimulau acest punct, tanara gasea ca totul este amuzant. „Ce nostimi sunteti voi, baieti, stand asa in picioare”, a fost o remarca tipica.

 

   Isaac Asimov a descris ceea ce a devenit cea mai faimoasa formulare – Cele Trei Legi ale Roboticii – a eticii comportamentului robotilor in cartea sa publicata in 1950, I, Robot :

1. Robotul nu trebuie sa raneasca o fiinta umana si nici sa permita, prin lipsa unei reactii, ca aceasta sa pateasca ceva rau.

2. Un robot trebuie sa asculte de ordinele date de o fiinta umana, in cazul in care acestea nu contravin primei Legi.

3. Un robot trebuie sa aiba grija de sine, dar inasa fel incat masurile luate in acest scop sa nu contravina primelor doua Legi.

 

   Irving Stone despre Michelangelo : „El nu lucra dupa schite sau dupa modele ; renuntase la toate acestea. Sculpta dupa imaginile ce-i populau mintea. Ochii si mainile lui stiau unde era cuibul fiecarei linii, al fiecarei arcuiri si al fiecarui relief si in care loc din inima pietrei se potrivea fiece detaliu.”

 

In Darwin Among the Machines, George Dyson avertizeaza :

„In jocul vietii si evolutiei, se aseaza la masa 3 jucatori : oamenii, natura si masinile. Eu unul imi afirm pozitia ferm : sunt de partea naturii. Dar am banuieli ca natura e de partea masinilor.”

 

   Va amintiti penultima scena din Manhattan in care Woody Allen sta pe canapea si se inregistreaza pe o caseta ?

El scrie o nuvela despre oameni care isi provoaca probleme inutile si nevroze pentru ca astfel se pot impiedica ei insisi sa se gandeasca la modul in care ar trebui sa abordeze probleme ingrozitoare si terifiante ale universului.

   Isi pune intrebarea : „Ce face ca viata sa merite traita ?” si isi raspunde din punctul lui de vedere : Groucho Marx, Willie Mays, a doua parte din Simfonia Jupiter, Potato Head Blues a lui Louis Armstrong, filmele suedeze, Educatia sentimentala a lui Flaubert, Marlon Brando, Frank Sinatra, merele si perele pictate de Cézanne, racii de la restaurantul Sam Wo si, in cele din urma, apogeul : chipul iubirii sale, Tracy.

   Fiecare dintre noi are anumite lucruri de pret si, pe masura ce le indragim, descoperim esenta umanului din noi.

De fapt, capacitatea noastra de a pretui aceste lucruri este cea care ma face sa fiu optimist in ceea ce priveste pericolele care ne asteapta.

 

 

Glosar de termeni semnificativi pentru Matrix :

 

101 – numarul apartamentului lui Neo, facandu-se referire la faptul ca el este „Alesul”. Observati ca acest numar este scris in cod binar.

303 – numarul camerei pe care Trinity o ocupa la inceputul filmului. Vorbeste cu Cypher, care nu este in Matrice in acest moment. Trinity inseamna treime ; Cypher are si sensul de zero, prin urmare : 303. Neo este impuscat si ucis de agentul Smith in aceeasi camera. 303 reprezinta de asemenea si cele 3 zile care trec intre moartea si invierea lui Iisus, desi in cazul lui Neo este mai degraba vorba de 3 secunde.

Alegoria pesterii – metafora a lui Platon, in care oamenii sunt descrisi ca prizonieri inchisi intr-o pestera, privind spectacolul complex al umbrelor. Prizonierii isi imagineaza ca aceste umbre constituie realitatea, deoarece nu pot vedea jocul de marionete care le proiecteaza.

Alesul – salvatorul profetit al omenirii.

Anderson – este un nume de familie care se compune din termeni ce au sensul de „fiul lui Andrei”. Andrei este derivat din grecescul Andreas, care inseamna „om”. Prin urmare, Anderson inseamna, etimologic, „fiul omului”, o sintagma pe care Iisus Hristos o folosea foarte des.

Baudrillard – faimos teoretician postmodern de origine franceza. Teoriile sale referitoare la realitate, simulacre si simulare au stat la baza multora dintre temele complexe ale filmului. In pura traditie filosofica franceza, Baudrillard a pufnit cu dispret referitor la Matrix. El afirma ca nici un film nu poate exploata in profunzime ideile din Simulacra and Simulation si ca incercarile din Matrix sunt superficiale si eronate.

Baiatul cu lingura – un baietel cu aspect budist care invata sa manipuleze Matricea. El afirma ca „lingura nu exista... nu lingura se indoaie... ci tu insuti.”

   Iata o parabola din budismul Zen :

   2 calugari se certau referitor la steagul de pe templu : unul spunea ca steagul se misca, iar celalalt sustinea ca vantul se misca. S-au tot certat si nu au reusit sa cada la invoiala. Hui-neng, al saselea patriarh, a spus : „Domnilor ! Nu steagul se misca. Si nici vantul. Mintea voastra se misca.” Cei 2 calugari au fost extrem de uimiti.

Cunoaste-te pe tine insuti – inscriptie in latina pe o placuta din bucataria Oracolului. (Scrisa in greaca la Oracolul din Delphi)

Cypher – cuvant ce are si sensul de zero. Probabil derivat din Lucifer (personajul chiar poarta o haina din piele de sarpe). Cypher este reflectarea – in film – a lui Iuda ; faptul ca l-a tradat pe Morpheus pentru o bucata de muschiulet prajit si nu pentru bani este foarte important.

I’m Beginning to See the Light – cantec al lui Duke Ellington ce se aude in casa oracolului.

Iluminare – o stare de intelegere spirituala sau intelectuala pe care o cauta unii indivizi.

Imagine reziduala a eului – proiectia mentala a eului electronic.

Matrice – lumea cu care ti-a fost acoperita privirea.

Mesia – cel ales, care vine sa dea vreo doua si sa salveze lumea de rau. Hristos era asteptat sa vina invartind o sabie ; cuvintele sale „iubeste-ti aproapele” si secventa finala a rastignirii/invierii au contrastat enorm cu un Dumnezeu mai razboinic din Vechiul Testament. Modul violent in care Neo il salveaza pe Morpheus este in concordanta cu asteptarile israelienilor din partea lui Mesia.

Metafizica – specularea si explorarea filosofica a unor intrebari carora stiinta nu le poate raspunde. In general, metafizica pune sub semnul intrebarii natura realitatii.

Neo – anagrama a englezescului „one” prefix ce are sensul de „nou”.

Night of the Lepus – film de groaza ce ruleaza la televizorul Oracolului. Este cu niste iepurasi albi.

Zion (Sion) – un oras ceresc, promis de Dumnezeu israelitilor. Un lo respirand armonie si frumusete, asezat pe varful unui deal din Ierusalim. Sionul din Matrix ofera contrariul. Localizat langa centrul Pamantului, „unde mai e cald inca”, acest ultim oras locuit de oameni contine la fel de multa speranta ca si cel biblic.

 

"Stiu ca sunteti acolo.

Acum va simt.

Stiu ca va e teama.

Va e teama de noi.

Va e teama de schimbare.

Eu nu cunosc viitorul.

Nu am venit pentru a va spune cum se va termina totul.

Am venit sa va spun cum va incepe totul.

Voi pune jos receptorul si apoi le voi arata acestor oameni ceea ce nu vreti ca ei sa vada.

Le voi arata o lume in care voi nu existati, o lume fara reguli si control, fara frontiere si limite, o lume in care totul este posibil."

 


 

1