sau
INTRODUCERE
TAO TE KING înseamnă
"Cartea Căii şi a Virtuţii Supremului Adevăr".
Este un text fundamental ce conţine 5000 de caractere (din această cauză,
uneori este supranumit în chineză şi "textul celor 5000 de
caractere"). Acest text este atribuit lui LAO-TZE. El constituie baza
taoismului filosofic (Tao-chia) şi a taoismului religios (Tao-chiao).
Tradiţia susţine că acest text a fost scris de LAO-TZE în
secolul al VI-lea înaintea lui Christos, dar astăzi se ştie că
textul a fost scris în secolul al IV-lea sau al III-lea înaintea lui Christos.
Cel mai vechi exemplar care s-a păstrat şi în zilele noastre datează din perioada dintre anii 206 şi 195 înaintea lui Christos.
TAO TE KING, pe care LAO-TZE,
după cum spune tradiţia, l-a încredinţat paznicului pragului Yin
Hsi înainte de a dispare în Occident, conţinea 81 de capitole : primele 37
formau "Cartea Căii" (TAO), iar următoarele 44 "Cartea
lui TE". Această diviziune s-a datorat faptului că primul
capitol trata despre TAO, iar cel de-al 38-lea despre TE.
Conţinutul lui TAO TE KING
nu este de natură omogenă. Pe lângă fragmente de text de
pură tradiţie taoistă găsim şi idei ale altor
tendinţe filosofice ale vremii. Filosofia lui TAO TE KING se
cristalizează în jurul noţiunilor de TAO sau de Cale şi de TE,
Virtute sau Forţă. Alte importante idei pe care se bazează acest
text sunt cele ale absenţei
acţiunii (Wu-wei) şi a întoarcerii lucrurilor la originea
supremă (Fu).
TAO TE KING prezintă TAO ca fiind Principiul ultim care există dinaintea apariţiei cerului şi a pământului şi care cuprinde tot ceea ce există. TAO este inefabil şi indescriptibil. El este originea (mama) tuturor lucrurilor, cel care dă naştere, fără însă a acţiona. Forţa sa, TE, este singurul element pe care manifestarea fizică îl mai păstrează de la TAO ; această forţă este cea care îi susţine existenţa.
Pentru a se putea uni cu TAO,
ţel ultim al tuturor adepţilor taoismului filosofic, "înţeleptul"
trebuie să descopere în propria sa fiinţă legea universală
a întoarcerii la originea supremă (Fu). Pentru a putea realiza aceasta, el
trebuie să fi trezit şi dezvoltat în propria sa fiinţă
vacuitatea beatifică (Wu) şi simplicitatea (P'u) lui TAO, care îi
permite să se ferească de orice acţiune implicatoare (Wu-wei).
Datorită absenţei acţiunilor realizate cu ataşament îl
putem recunoaşte ca fiind suveranul ale cărui virtuţi sunt
îndelung descrise în numeroasele pagini ale lui TAO TE KING. Adevăratul
prinţ iluminat este cel căruia lumea nu-i remarcă nici
măcar existenţa, deoarece el intervine cît mai puţin posibil în
derularea naturală şi firească a evenimentelor. El reduce legile
lumii noastre la minimum şi aceasta face să scadă numărul
criminalilor, el nu mai acordă nici o valoare virtuţilor confuciene
tradiţionale ale umanităţii (Jen) şi justiţiei (Y). El urmăreşte permanent
să-şi depăşească sentimentele negative şi
dorinţele înlănţuitoare reducând percepţia obiectelor
susceptibile de a-l suscita. În acest fel, inima omului înţelept poate
să rămână fericită, senină şi astfel el atinge
simplitatea armonioasă numită P'u.
La origine, textul s-a numit "LAO- TZE". El a fost numit "TAO TE KING" de către un împărat al dinastiei Han. Termenul KING ("clasic") îl plasează pe picior de egalitate cu marii clasici confucieni. Astăzi avem mai mult de 50 de comentarii referitoare la TAO TE KING, constând în interpretări foarte diverse ale acestui text.
Adepţii şcolii taoiste nu sunt singurii pentru care TAO
TE KING este un text fundamental ; la fel este el şi pentru adepţii
şcolii YIN-YANG, pentru Juriştii Statului, pentru
susţinătorii şcolii I-CHING, etc.
1. TAO care ar fi numai cale nu este veşnicul TAO. Numele ce i l-am dat nu
este Numele Veşnic. Fără nume este principiul Cerului şi al
Pământului. Când îl putem numi, este puterea infinită care
creează nenumăratele fiinţe, lucruri şi energii. Iată
pentru ce în veşnica lipsă de dorinţe i se poate vedea
esenţa. În fiinţarea înfăţişării dorinţelor
i se văd înfăptuirile sale. Cele două
înfăţişări au aceeaşi obârşie, deşi au nume
deosebite. Această identitate este un abis de adâncime şi mister, ea
este adâncul adâncimilor şi poarta tuturor esenţelor.
2. Toţi oamenii, sub cer, cunosc frumosul ca frumos, iată
obârşia urâtului. Toţi oamenii cunosc binele ca bine, iată
obârşia Răului. Astfel, fiecare lucru şi opusul său se nasc
îngemănate, greul şi uşorul se nasc unul pe altul. Cel lung
determină pe cel scurt. Înaltul produce adâncul. Sunetul şi glasul se
acordă reciproc. Înainte şi îndărăt decurg unul din altul.
Iată de ce Înţeleptul practică doctrina Non - Acţiunii. El
instruieşte prin pildă vie, nu doar cu vorbe. Pe toate fiinţele
care se nasc în lume şi care îşi pun nădejdea în el, nici nu le
uită, nici nu le îndepărtează. El le impulsionează şi
astfel le creează merite fără a şi le însuşi. Le
catalizează să se dezvolte şi nu se bizuie pe ele. Aşa
câştigă el merite, dar rămâne mai presus de ele. Rămânând
mai presus de ele, nici meritele nu îl părăsesc niciodată
datorită detaşării
sale izvorâte din înţelepciune.
3. Nu preaslăviţi decât pe oamenii cu adevărat aleşi
şi poporul nu va lupta pentru măriri deşarte. Nu
preţuiţi ceea ce este greu de câştigat dar efemer şi
poporul nu va fura. Nu-i arătaţi nimic ce i-ar îmboldi excesiv
dorinţa, şi inima nu i se va tulbura. Deci, iată principalele
sfaturi ale înţelepciunii : golirea
inimii de dorinţă, umplerea cu TAO, potolirea patimilor, amplificarea
iubirii pure, sporirea puterilor. Să caute să aducă mereu
poporul dincolo de ştiinţă, dincolo de dorinţe, către
nepieritoarea înţelepciune. Să
împiedice pe cei ce ştiu, care sunt geniali, să lucreze numai din
vanitate. De procedează aşa constant, fără să
acţioneze, poporul va fi bine cârmuit.
4. TAO este vid creator, dar acţiunea sa este fără de
sfârşit. Este un abis esenţial unde se poate vedea izvorul tuturor
energiilor şi fiinţelor lumii. Îşi îmblânzeşte duritatea,
se desface din haos, îşi temperează strălucirea, se
identifică celor mai mici atomi. O ! Neprihănire ! Fiinţarea sa
este veşnică. Nu ştiu al cui fiu ar putea să fie. El este
mai dintr-un început decât însuşi Domnul Cerurilor.
5. Cerul şi Pământul nu au vreo preferinţă pentru o
făptură, le consideră pe toate ca ceva egal. Înţeleptul nu
preferă pe nimeni, el priveşte poporul ca pe un tot. Văzduhul ce
se desfăşoară între cer şi pământ este foalele
fierarului, este gol şi fără de sfârşit. Mişcarea
armonioasă perpetuă naşte toate fiinţele, lucrurile
şi stările. A vorbi mult despre TAO fără să-l
cunoşti nu duce decât la oboseală. Mai bine să se descopere
şi să se păstreze calea de mijloc, căci aceasta permite
realizarea efectivă a lui TAO.
6. Spiritul etern al haosului nu moare. El este acela pe care îl numim Mama
Tainică a lucrurilor şi fiinţelor. Această Mamă
Tainică este poarta prin care toate fiinţele vin în
existenţă. Este rădăcina Cerului şi a Pământului.
El fiinţează mereu, însuşirea-i creatoare şi
atotputernică lucrează mereu fără trudă.
7. Cerul se întinde la nesfârşit. Pământul dăinuie la
nesfârşit. Ele trăiesc etern pentru că nu fac din fiinţarea
lor un lucru care să le fie propriu. Iată pentru ce înţeleptul
îşi depăşeşte în totalitate personalitatea şi prin
aceasta chiar îi dă valoare. Îşi transcende trupul şi chiar prin
aceasta îl ocroteşte. El caută să nu aibe dorinţe şi
prin aceasta chiar mai repede ajunge la ADEVĂRUL ULTIM care este de fapt
ţelul dorinţelor sale.
8. Virtutea superioară este asemenea apei. Apa şi virtutea
dăruiesc detaşate binefacerile lor tuturor fiinţelor şi
lucrează fără luptă. Ambele se menţin în locurile pe care omul
ignorant le dispreţuieşte : locuri joase, ranguri modeste. Când
virtutea există iubeşte tot Pământul. În inima omului virtutea este vidul beatific. În binefacere, virtutea
este fermecătoarea omenie. În vorbă este sinceritate. În
administraţie este conducerea bună. În activitate este puterea
realizatoare. În acţiune este timpul, stăruinţa, clipa cea mai
prielnică. Singură virtutea lucrează fără luptă,
astfel nu-şi face duşmani.
9. Căutarea avidă a bogăţiilor nu are
valoarea inestimabilă a moderaţiei. Mânuirea şi ascuţirea
fără încetare a uneltei o face în final nefolositoare. Un palat plin
cu aur şi pietre nestemate expune la pierderea totului. A avea onoruri,
bogăţie şi a fi mândru de ele înseamnă a chema nenorocirea.
Dimpotrivă, dacă se adună merite nepieritoare, rămâne
renumele chiar şi atunci când corpul fizic piere. Aceasta este Calea
Supremă a Cerului care conduce la libertate şi înţelepciune.
10. Omul a primit un spirit etern. Păstrându-şi unitatea supremă
a fiinţei va fi nemuritor, va scăpa de nimicire şi va fi plin de
candoare şi puritate asemenea copilului. Liberându-şi spiritul de o
deşartă cercetare intelectuală îl va putea păstra
sănătos. Iubind oamenii şi urmărind permanent binele, va
putea exercita Non-Acţiunea. Porţile Cerului se deschid şi se
închid atunci când trebuie, la fel şi înţeleptul
înfăptuieşte totul în armonie, potrivit împrejurărilor şi
rămâne la momentul necesar în repaus. Scăldat în lumină şi putere, el
va putea părea neştiutor pentru cel incapabil să intuiască
adevărata sa natură. El creează premizele înţelepciunii în
toate fiinţele şi le hrăneşte pe cele pregătite. Le
creează şi nu se poartă cu ele ca un stăpân. Face bine
detaşat fără speranţa răsplatei. Domneşte asupra
oamenilor cu dragoste fără să-i stăpânească. Aceasta
este adevărata virtute a înţeleptului.
11. Treizeci de spiţe se unesc în butucul roţilor, însă golul
din centru îngăduie folosirea. Argila este modelată în formă de
oală, dar golul din interior face posibilă folosirea. Pereţii
sunt străbătuţi de uşi şi ferestre, golul lor
îngăduie folosirea casei. Tot astfel fiinţa constituie natura
lucrurilor, dar Nefiinţa permite folosirea lor.
12. Cele cinci culori formează omul, cele cinci sunete îl delectează.
Cele cinci gusturi îi suprasolicită gustul. Întrecerea şi
vânătoarea îi tulbură mult inima. Goana după bogăţie
îi vatămă adesea sănătatea. Prin urmare înţeleptul
trebuie să se preocupe de viaţa sa interioară
esenţială şi nu de simţuri. El părăseşte pe
acesta şi se îndreaptă spre acela care cu adevărat o
merită.
13. Gloria şi ruşinea sunt nedespărţite de teamă.
Onoarea şi nenorocirea sunt nedespărţite de personalitate. Ce se
înţelege de fapt prin aceasta ? Gloria este un lucru demn de
dispreţuit, căci atunci când o ai te cuprinde teama să nu o
pierzi ; tot astfel eşti cuprins de nelinişte când nu o ai. De aceea
se spune că gloria şi ruşinea sunt nedespărţite de
teamă. Putem socoti că avem ceea ce ne vine ca fericire sau
nenorocire pentru că avem personalitate. Dacă am fi
detaşaţi şi separaţi de ea, în ce fel ne-ar mai ajunge
nenorocirea ? Iată pentru ce, dacă principele cinsteşte lumea ca
pe el însuşi, poate lua parte la conducerea ei, dacă o iubeşte
ca pe el însuşi, este demn să o cârmuiască.
14. Privind către TAO, nu se vede, se numeşte I-nevizibil. Ascultând,
este vocea tăcerii ce nu se aude şi de aceea se numeşte
HI-fără grai. Pipăit, deşi etern, nu se simte şi de
aceea se numeşte VEI-imaterial. Aceste trei însuşiri sunt mistere de
nepătruns pentru cel fără intuiţie şi ele întocmesc
Unitatea Divină. Mai presus de TAO nu este lumină, dedesubt nu este
umbră. E atotpătrunzător, veşnic şi fără
nume. Duce toate lucrurile în nefiinţă. Este formă
fără de formă, o închipuire fără de chip. Este
taină de nepătruns pentru cel lipsit de înţelepciune. Nu i se
vede nici faţa nici spatele ; este infinit. Numai întemeiaţi pe
eternul şi străvechiul TAO putem astăzi să ne
desăvârşim viaţa. Cel ce cunoaşte această
străveche Taină este orientat pe Suprema Cărare.
15. Înţelepţii antici erau subtili, adânci şi
pătrunzători. Înţelepciunea lor era aşa de adâncă
încât nu putea fi cunoscută. Astăzi este greu de a-i prezenta şi
înţelege. Ei erau prudenţi precum cel ce străbate iarna un
fluviu, prevăzători precum cel ce se teme de vecinii săi, gravi
precum se cuvine să fii înaintea străinilor, modeşti ca
gheaţa care se topeşte, simpli ca lemnul (în lucru) la lucrat, goi ca
o vale armonioasă, nepătrunşi ca o apă tulbure. Cine deci
ar putea astăzi să-şi purifice sufletul întocmai ca o apă
tulbure lăsată să se limpezească ? Cine ar putea să
însufleţească un mort, redându-i mişcarea ? Cel ce şi-a
însuşit cu adevărat TAO nu are dorinţe. El este despuiat de
toate şi nu caută cu ostentaţie să fie
desăvârşit.
16. Fiţi cu totul fără de dorinţe şi
menţineţi-vă într-o pace beatifică profundă. Toate
fiinţele lumii se nasc laolaltă şi apoi se reîntâlnesc în Suprem.
După o viguroasă înflorire, orice lucru sau fiinţă revine
în cele din urmă repede la obârşia sa. Această întoarcere la
obîrşie este repaosul Suprem. Repaosul absolut este întoarcerea la
viaţa eternă. Cel ce cunoaşte veşnicul îşi
înalţă în nesfârşit sufletul. Prin înaintarea în bine devine
eminent, numai astfel poate să devină mare întru toate şi
fiindcă devine asemănător cerului, atinge TAO şi,
participând la TAO, există în veşnicie. Poate pieri acum
personalitatea, căci a ajuns nemuritor. Nu este nici o primejdie.
17. În timpurile străvechi, poporul abia ştia de regi. Mai târziu
ajunse a-i iubi şi a-i servi. Apoi a ajuns a se teme de ei. În
sfârşit, veni o vreme când îi dispreţui. Când este puţină
încredere, nu se mai obţine simpatia care face să se amplifice încrederea.
Regii autentici erau gravi şi măsuraţi la vorbă.
Mulţumită lor, supuşii imperiului câştigau merite, bucurii
şi foloase, ei gândeau adesea ca însăşi natura noastră
esenţială.
18. Când oamenii pierdură cunoştinţa despre marele TAO, atunci
se evidenţie predominant bunăstarea şi justiţia. Când
apăru prudenţa şi isteţimea, din ele rezultă o mare
ipocrizie. Când perfecta armonie dătătoare de fericire nu mai domni
în familie, începu să se vorbească tot mai des despre iubirea
filială şi de îngăduinţa părintească. Atunci când
ţările căzură în dezordine, au apărut slujitorii
credincioşi şi aparent devotaţi poporului.
19. Părăsiţi justiţia voastră nebunească ce nu
are aproape nimic comun cu adevărata DREPTATE, lăsaţi la o parte
înţelepciunea voastră neautentică şi poporul va trage sute
de foloase. Lăsaţi să se amplifice milostenia, cedaţi
autenticului în locul datoriei formale şi poporul va reveni la
adevărata dragoste filială şi iubire părintească !
Lepădaţi abilitatea, lăsaţi la o parte ambiţia şi
nu vor mai fi nici hoţi, nici tâlhari ! Renunţaţi la aceste trei
lucruri care nu sunt decât iluzie şi care şi-au dovedit din plin
neajunsurile ! Alăturaţi-vă cu tărie şi
credinţă virtuţilor voastre fireşti.
Arătaţi-vă simplitatea, păziţi neprihănirea dintru
început, părăsiţi interesul personal, înfrânaţi-vă
constant dorinţele.
20. Lăsaţi cercetarea speculativă, sterilă şi
veţi fi gradat eliberaţi de toate neliniştile. Deosebirea dintre
"desigur" şi "poate că" este destul de mică.
Dar între o faptă bună şi una rea deosebirea este foarte mare.
Vai ! Greu e să nu-ţi fie frică de ceea ce se tem oamenii.
Suntem într-un pustiu fără iubire, sterp şi aparent
fără de sfârşit ; totuşi oamenii se zoresc bucuroşi -
ca şi cum s-ar urca primăvara pe culmi ! Numai eu sunt sfios.
Dorinţele mele n-au încolţit încă. Sunt ca un copilaş care
n-a zâmbit încă mamei sale. Rătăcesc la întâmplare, ca un
pripăşit care nu ştie încotro s-o apuce. Toţi ceilalţi
au prisos, eu singur sunt despuiat de toate. Sunt o minte simplă şi ştiu doar
că nu ştiu nimic. Oamenii
sunt luminaţi, numai eu trăiesc în beznă ; ei sunt toţi
isteţi, numai eu sunt spiritul greoi. Sunt agitat ca oceanul, umblu
fără oprire. Fiecare are un lucru; eu singur sunt incapabil să
mai posed ceva. Sunt deosebit de toţi ceilalţi oameni prin modul meu
de a fi. Da, dar mă odihnesc în preajma preaslăvitei Maicii Mele
şi a Universului.
21. Formele prin care marea Virtute se vădeşte pe acest pământ
nu sunt decât emanaţii ale lui TAO. Iată care îi este firea : nelimitată
şi de neconceput, Haos, nedesluşire ! În mijloc sunt forme !
Nedesluşire, Haos. În mijloc sunt fiinţe ! Taină, întuneric ! În
sine este o inefabilă enigmă. Această esenţă este
adevărul ultim. În el însuşi se găseşte mărturia
definitivă a eternităţii şi a Adevărului Ultim. Din
vremurile arhaice ale lumii până în zilele noastre, numele nu i s-a stins
şi nu i se va stinge niciodată. Este poarta prin care vin în lume
toate fiinţele şi se îndreaptă către lumină. Cum
ştim totul despre ivirea tuturor fiinţelor ? Ştim aceasta prin
TAO.
22. Sfărâmat, va deveni întreg. Îndoit, se va îndrepta. Gol, va putea fi
umplut mereu şi mereu. Sfârşit, va fi reînnoit. De are puţin, va
obţine mult. De are mult, s-ar putea să piardă tot. Iată
pentru ce înţeleptul nu se alătură decât unităţii
şi caută să fie model desăvârşit în lume. E umil
şi totuşi străluceşte. Nu este niciodată egoist
şi i se dă multă stimă. Nu se laudă şi are
extraordinar de multe merite. Nu este orgolios şi de aceea suportă
şi durează îndelung. Străvechea maximă :
"Sfărâmatul se va reface întreg", nu este o vorbă
zadarnică. Atunci când omul a devenit întreg, desăvârşit, se
reîntoarce la Suprema sa obârşie.
23. Vorbiţi puţin, rămâneţi în repaus. O furtună nu
dăinuie mai mult de o dimineaţă ; o ploaie potopitoare nu
ţine mai mult de o zi. Dacă Cerul şi Pământul nu le pot
face să dureze mai mult, cum ar putea omul să facă să
dureze mereu tristeţea, cum ar putea el să rămână mereu în
agitaţie ? Cel ce urmează constant calea lui TAO, se uneşte în
final cu TAO. Cel ce urmează mereu Virtutea, se uneşte până la
urmă cu Virtutea. Cel ce urmează îndârjit Răul, se uneşte
într-un jalnic sfârşit cu Răul. Cel ce se uneşte cu sine
însuşi e primit în TAO ; cel ce se uneşte cu Virtutea este unit în
Virtute ; cel ce se uneşte cu Răul, Răul îl primeşte
şi, direct proporţional cu aceasta, suferă. A avea doar
puţină credinţă, înseamnă a nu avea
credinţă.
24. În vârful picioarelor nu se poate sta neclintit. Cu picioarele
încrucişate nu se poate merge. Atribuindu-şi valoare, nimeni nu
străluceşte. Mulţumitul de sine ce stagnează nu este
stimat. Prin laudă de sine nimeni nu are merite. Saturând ambiţia, se
scurtează traiul. Ca schilodirea şi dejecţiile trupului sunt
pentru TAO toate aceste lucruri.
25. Înainte de cer şi pământ există o esenţă
Absolută, o fiinţă fără formă. Este un calm
profund, imaterial ce emană din ea. Ea singură există şi
rămâne fără schimbări. Pătrunde pretutindeni şi
este liberă de orice mărginire. Din puterea sa îşi trag
obârşia Cerul şi Pământul. Nu-i ştiu numele ; i se spune
Suprema Cărare : TAO. Nevoit să-i atribui însuşiri, l-aş
numi MARE. Mare fiind, l-aş numi de NEÎNCHIPUIT. De neînchipuit fiind,
l-aş numi INACCESIBIL. Inaccesibil fiind, l-aş numi OMNIPREZENT.
Astfel TAO e mare, Cerul e mare, Pământul e mare, regele, de asemenea, e
mare. În lume sunt patru mari autorităţi, dintre care cea a regelui e
una. Regele trebuie să se supună Pământului. Pământul se
supune Cerului. Cerul se supune Cărării (TAO). TAO se supune propriei
sale firi esenţiale, inefabile.
26. Greul este rădăcina uşorului. Calmul este stăpânul
mişcării. De aceea înţeleptul totdeauna îşi
păstrează seriozitatea ; el îşi păstrează totdeauna
calmul. Ce ruşine că regii, căpetenii de nenumărate
oşti, se conduc pe sine în mod uşuratic ! Superficialitatea îi pierde
pe sfetnici. Agitaţia îi pierde pe regi.
27. Bunul călător nu lasă urme. Bunul orator nu are ce discuta.
Calculatorul bun nu se slujeşte de instrument de calcul. Paznicul bun nu
se foloseşte de încuietori şi totuşi nu se poate deschide ceea
ce el a închis. Cel ce ştie să lege nu se foloseşte de funii,
dar nu se poate desface ceea ce el a legat. În felul acesta înţeleptul e
ajutor şi sprijin pentru toţi oamenii care merită să fie
îndrumaţi. El este ajutor şi sprijin pentru toate lucrurile, care au
nevoie, fără a dispreţui pe vreunul. Se poate spune că
mintea lui e de două ori luminată. Omul superior e un bun
îndrumător pentru cel ce încă nu este. Omul obişnuit este
unealta modelabilă a înţeleptului. Cel ce nu-şi cinsteşte
pe îndrumătorul său şi cel ce nu iubeşte unealta de care se
foloseşte, cu toate că se poate numi el însuşi
"înţelept", este de fapt adâncit în eroare. Acest adevăr
este tot atât de însemnat pe cât este de subtil.
28. Cel care ştie ce mare este forţa sa şi ştie totuşi
să rămână slab, este demn să primească
împărăţia. Virtutea veşnică nu-l va părăsi
şi va deveni asemenea unui copil: pur. Cel ce cunoaşte luminile sale
şi ştie să rămână în umbră, este model pentru
împărăţie. Virtutea veşnică nu-i va lipsi şi va
reveni grabnic la desăvârşirea supremă. Cel ce cunoaşte
gloria şi ştie să rămână umil, este demn să
primească împărăţia. Astfel virtutea veşnică va
deveni nemărginită în el şi el se va întoarce în simplitatea
dintru început. TAO - simplitatea dintru început, fărâmiţându-se, a
dat viaţă atâtor vase - tuturor fiinţelor din lume.
Înţeleptul care participă la TAO este cel mai bun maestru. Cârmuirea
sa plină de dragoste este foarte largă şi nu vatămă pe
nimeni.
29. Când un om fără putere infinită vrea să reformeze
împărăţia şi să o desăvârşească, este
evident că nu va reuşi niciodată. Împărăţia este
asemenea unui potir divin, pe care omul singur nu are puterea să îl
modeleze. De încearcă să-l şlefuiască, îl strică ; de
vrea să-l însuşească - îl pierde. Printre fiinţe,
într-adevăr unele merg în frunte şi altele le urmează, unele
sunt puternice, altele slabe, unele înaintează, altele se opresc.
Iată pentru ce, când conduce împărăţia, înţeleptul lasă la o parte luxul,
orgoliul şi vanitatea celui îmbătat de puterea efemeră.
30. De urmează TAO, dregătorul ce sfătuieşte pe rege nu va
trebui să recurgă la forţa armată pentru a supune
popoarele. Răul făcut altora întotdeauna se va întoarce. Spinii
şi pălămida cresc în ţările unde au trecut
oştirile ; ani de mari lipsuri urmează după războaie
îndelungi. Generalul bun ştie să învingă, dar ştie să
se oprească şi să fie cumpătat în victorie. Ştie
să învingă fără să se fălească ; nu e
încrezut şi nu caută să-şi satisfacă ambiţia, nu
e inutil aspru. Fiinţele îmbătrânesc pentru că, ajunse la
deplinătatea forţelor, abuzează în mod prostesc de ele. Aceasta
nu înseamnă a urma TAO. Cine nu urmează TAO suferă şi în
cele din urmă piere jalnic.
31. Armele cele mai bune nu sunt mijloace de fericire. Toate fiinţele se
tem de ele, de aceea cel care urmează TAO nu le
preţuieşte. Înţeleptul nu se gândeşte decât să
menţină pacea şi armonia. El cinsteşte principiul YANG,
simbol de viaţă. Cel ce face război cinsteşte principiul
YIN, simbol de moarte. Armele nu sunt mijloace de fericire, ele nu sunt
uneltele înţelepciunii sau ale înţeleptului ; el nu le foloseşte
decât silit. El are în vedere în primul rând calmul, fericirea şi
repausul. El nu se bucură de victorie, căci ar însemna să se bucure
de moartea semenilor, ori cel căruia i se omoară oamenii nu
reuşeşte să conducă bine. Prosperitatea cuprinde principiul
YANG, nenorocirile - principiul YIN. Acesta este locul ce l-ar avea la
funerarii cel ce învinge. Cel ce omoară mulţimea de oameni ar trebui
să plângă ; cel ce câştigă o victorie ocupă locul ce
l-ar avea într-o ceremonie funebră.
32. Cărarea este eternă şi nu poate fi numită. Este
mică prin simplitatea firii, dar lumea întreagă nu o poate cuprinde.
Dacă un rege ar putea să şi-o însuşească, toate
fiinţele ar veni să i se supună. Cerul şi pământul
s-ar uni şi l-ar sprijini cu duioşia şi puterea lor. Poporul
s-ar linişti de la sine. Când TAO a început să se fărâmiţeze,
i s-a putut da un nume. Cunoscând acest nume, trebuie ştiut în misteroasa
profunzime, căutând a nu-l scurta prin teoretizare mai mult. Cel ce
ştie să se oprească atunci când trebuie, nu este în primejdie
să se piardă. TAO întrepătrunde permanent tot universul. Toate
fiinţele vin şi se întorc în TAO ca râurile în fluvii şi oceane.
33. Cel ce cunoaşte cât de cât pe alţii este inteligent ; cel ce se
cunoaşte pe sine este cu adevărat iluminat şi înţelept. Cel
ce poate să învingă pe alţii este tare, cel ce s-a învins pe
sine este cu adevărat mereu puternic. Cel ce cunoaşte îndestularea e
foarte bogat. Cel ce este energic, are un scop în viaţă. Cel ce nu se
depărtează de firea sa trăieşte mult. Cel care de moarte nu
se stinge, posedă cu adevărat îndelunga vieţuire pe care o
dă numai nemurirea.
34. TAO, ca un ocean, se întinde la dreapta şi la stânga şi în tot
universul. Prin puterea sa nesfârşită vin în existenţă
toate fiinţele ; el le oferă toată libertatea fără
să le domine. Veşnic, fără dorinţă, se poate numi
chiar mic. Toate fiinţele se întorc în sânul său fără a-l
mări. De aceea se poate numi şi mare. De aceea înţeleptul nu
trebuie să se creadă mare ci să fie mare ; astfel, fiind
detaşat, va putea face lucruri mari.
35. Păstraţi în inima voastră permanent marea idee de TAO -
şi lumea va veni dornică de înţelepciune la voi. Ea va veni la
voi spontan şi va profita de bunătatea voastră pentru a atinge
astfel pacea, fericirea şi liniştea. Cântecul şi
ospăţul opresc pe drumeţul înfometat ce trece. TAO însă nu
are gust, este fără savoare. Privit, nu se poate vedea, ascultat, nu
se poate auzi ; recurgând la puterea sa, aceasta este însă
nesfârşită. TAO este Supremul atotputernic pentru cel înţelept.
36. Când un lucru se contractă, e sigur că era dilatat. Când devine
slab, e sigur că a avut forţă. Când se depreciază,
înseamnă că era înălţat. Când se despovărează,
înseamnă că era covârşit. Toate acestea sunt totodată clare
şi ascunse. Slabul învinge tarele, moalele biruie asprul. Peştele să
nu încerce niciodată să iasă din apă. În regat, armura
trebuie tăinuită poporului.
37. TAO reflectă etern NON-ACŢIUNEA şi totuşi, nimic nu
rămâne nefăcut de El. Dacă regele şi supuşii săi
ar putea să practice TAO, toate fiinţele ar ajunge la ţinta lor
rapid şi cu uşurinţă. Atunci, chiar dacă dorinţa
de a acţiona nu este complet stinsă, în ei s-ar putea totuşi
frâna spontan, datorită simplităţii fiinţei fără
nume. TAO aduce lipsa de dorinţe. Fără dorinţe rezultă
fericirea şi pacea. Astfel lumea se va îndrepta spre sine însăşi
şi va putea atinge Absolutul.
38. Oamenii superiori nu au virtute lumească, ei au VIRTUTE. Cei ce ţin la virtutea lor nu au virtute.
Virtutea superioară corespunde Non-Acţiunii, ea nu are intenţii. Virtutea comună nu acţionează decât cu
intenţia ascunsă de a fi apreciată şi recunoscută. Bunătatea
superioară acţionează întotdeauna fără intenţii.
Justiţia înaltă acţionează însă cu intenţii.
Ceremoniile care acţionează ca şi cum nimeni nu li se supune,
sfârşesc prin violenţă. Când omenirea a pierdut
cunoaşterea, nu a mai avut decât Virtutea. Pierzând Virtutea, i-a
rămas bunătatea ; pierzând bunătatea, a găsit dreptatea ;
pierzând dreptatea, a stabilit în final ceremoniile. Dar ele nu sunt decât
umbra virtuţii şi izvor de dezordine. Cunoaşterea falsă
este aparenţa Cărării şi începutul prostiei. Omul de
seamă preţuieşte ceea ce este de seamă şi nu ceea ce
este uşuratic ; el are în vedere fructul, nu floarea ; pe aceasta o
nesocoteşte şi se alătură rodului.
39. Iată lucrurile care dintru început primiră unitatea : graţie
unităţii, Cerul avu neprihănirea ; Pământul - stabilitatea ;
Spiritul - cunoaşterea ; Golul avu plinătatea ; Fiinţele
avură naşterea ; Împăraţii - deveniră pilde pentru
lume. Iată creaţia unităţii. Dacă Cerul nu ar fi
neprihănit, ar fi în primejdie să se întunece ; dacă
Pământul nu ar avea temeinicie, ar fi în primejdie să se
fărâmiţeze ; dacă Golul nu s-ar umple, ar fi zadarnic ;
dacă Fiinţele nu s-ar mai naşte, ar pieri definitiv ; dacă
Împăraţii, din orgoliu, ar înceta să mai fie pilde pentru lume,
ar fi primejdie de răsturnare. Demnităţile se reazemă pe
ceea ce este obişnuit - mărirea pe ceea ce este jos.
Împăraţii se numesc ei înşişi "slugi nevrednice",
oameni fără însemnătate. Nu arată ei astfel că
mărirea nu izvorăşte din ei înşişi, şi că
este întemeiată pe cei de jos ? Adevărat, un car fără
roţi nu mai e car. Împăratul nu trebuie să fie nici
suprapreţuit ca diamantul, nici nebăgat în seamă ca piatra.
40. Condiţia mersului către TAO : întoarcerea în nefiinţă.
Modul de acţiune : fără forţare neadecvată. Toate
aceste lucruri vin de la fiinţă. Fiinţa, la rândul ei, provine
de la nefiinţă.
41. Oamenii superiori, când aud vorbindu-se despre TAO, pun în practică ;
oamenii de jos, uneori urmează, alteori nesocotesc ; cei inferiori şi
proşti însă iau în râs. De n-ar fi luat în râs, n-ar fi
adevăratul TAO. Odinioară se spunea : Cel ce percepe clar pare închis
în umbră. Cel ce este pe culme pare jos. Cel cu adevărat virtuos pare
de dispreţuit. Cel neprihănit pare acoperit de ruşine. Cel de
merit, pare nepriceput. Cel plin de virtute pare neîngrijit. Omul simplu,
puternic şi sincer pare de nimic.
42. TAO este un pătrat mare ale cărui unghiuri nu se văd. Este
un vas mare ce nu poate fi cuprins. E un glas puternic pe care, ignoranţi
rămânând, nu-l putem auzi. E un chip mare a cărui formă nu o
putem vedea. TAO este o taină deplină. Nu se poate numi. TAO
susţine şi conduce toate fiinţele către
desăvârşire, şi fără ajutorul său atotputernic,
nimic durabil şi valoros nu se poate realiza.
43. TAO e iscat din unul. Unul l-a ivit pe doi. Doi a produs pe trei. Trei a
alcătuit toate fiinţele lumii. Fiinţele toate izvorăsc din
principiul tainic şi imuabil pentru a se îndrepta ulterior spre
lumină şi nemanifestare. Duh real, el produce armonia lor. Oamenii
ignoranţi se tem să fie "slugi nevrednice",
"fără însemnătate". Şi totuşi astfel se
consideră cei cu adevărat mari. Cel umilit se va înălţa.
Cel ce caută faimă, urmărind plin de ambiţie să se
înalţe, va fi coborât. Nu se manifestă totdeauna pentru noi decât
ceea ce rezultă din acţiunile noastre anterioare. Cei care sunt
violenţi nu vor avea în final o moarte fericită. Acest exemplu este
izvorul învăţăturilor mele.
44. În lume lucrurile cele mai slabe domină pe cele mai puternice.
Nefiinţa întrepătrunde ceea ce pare de nepătruns ; în felul
acesta acţiunea ei este hotărâtoare. Puţini oameni în lume pot
instrui fără a vorbi, pot folosi fără a lucra.
45. Ce vi se pare mai însemnat, mărirea sau persoana voastră ? Ce vi
se pare mai de preţ, bogăţiile sau persoana voastră ? Care este
cea mai mare nenorocire, a câştiga sau a pierde ? Cel care are
dorinţe, va suferi, cel care are bogăţii, va pierde.
Mulţumindu-te cu puţin, se înlătură nefericirea. Stând în
rezervă se înlătură primejdia. Acţionând mereu astfel,
viaţa se prelungeşte după voie.
46. Când înţeleptul a devenit desăvârşit şi se simte
încă nedesăvârşit, el lucrează neîncetat la
desăvârşirea sa şi apoi o păstrează nealterată.
Când înţeleptul este plin de merite şi tot se mai simte lipsit de
ele, el lucrează astfel neîncetat să câştige merite şi
astfel îşi păstrează şi îşi îmbogăţeşte
meritele. Ceea ce este foarte drept tot mai este îndoit. Ştiinţa cea
mai înaltă este încă prostie. Elocinţa cea mai
strălucită este încă gângăveală. Mişcarea biruie
frigul ; repausul învinge căldura, calmul triumfă asupra pasiunilor.
Omul virtuos şi calm este un model admirabil pentru univers.
47. Când ţara urmează TAO, caii servesc agricultura. Când ţara
părăseşte TAO, caii merg la oaste. Greşeala cea mai mare
este de a avea dorinţe. Nenorocirea cea mai mare este de a nu
cunoaşte măsura. Crima cea mai mare : intenţia de cucerire. Cel
ce ştie să se mulţumească cu puţin este întotdeauna
împăcat cu soarta sa. Cel sărac în dorinţe este bogat în
mulţumire.
48. Fără a-ţi părăsi camera se poate cunoaşte
universul. Fără să priveşti deloc pe fereastră se
poate zări calea esenţială a cerului. Cu cât mergem mai departe,
cu atât mai puţin cunoaştem. Înţeleptul cunoaşte fără
să călătorească, înţelege fără să
privească, îndeplineşte eficient fără să
acţioneze.
49. Cel care se dedă studiului se întinde din zi în zi. Acela care se
consacră lui TAO se calmează de la o zi la alta. Se calmează
şi tot se mai calmează ; până când ajunge să nu mai
acţioneze deloc. Prin Non-Acţiune nu există nimic care să
nu se facă. Mai ales prin "nefacere" se câştigă
universul. Acela care, în ignoranţă fiind, vrea să facă, nu
poate câştiga universul.
50. Înţeleptul nu are suflet propriu, el face al său numele
poporului. A fi bun
faţă de cei buni şi îngăduitor faţă de cei care
nu sunt buni, înseamnă să deţii adevărata bunătate. A
avea deplină încredere în oamenii de încredere şi a avea încredere în
cei care nu sunt demni de încredere înseamnă să deţii
adevărata încredere. Existenţa şi modul de comportare ale
înţeleptului inspiră frică aproape tuturor oamenilor
ignoranţi din lume. Către cel înţelept poporul îşi întoarce
privirea şi îşi orientează urechile ; înţeleptul, la rândul
său, tratează poporul ca pe propriul său copil iubit.
51. A ieşi din TAO înseamnă a trăi (în manifestare). A intra în
TAO înseamnă a muri (pentru manifestare). Trei oameni din zece sunt pe
calea vieţii (aceia care au o vitalitate mai mare pot să
trăiască mai mult timp). Trei oameni din zece sunt pe calea
morţii (aceia care au o vitalitate slabă mor tineri). Trei oameni din
zece care erau pe calea vieţii se îndreaptă prematur către
împărăţia morţii. Pentru ce aceasta ? Pentru că ei
iubesc prea mult viaţa (unii dintre aceia care au vitalitate mare mor
totuşi tineri pentru că în mod prostesc abuzează de
sănătatea lor). Îl
admir şi îl respect pe acela care cunoaşte arta de a se cruţa
şi stăpîni în tot ceea ce face. Un asemenea om nu întâlneşte nici rinoceri şi nici tigri
atunci când călătoreşte pe pământ. El nu are nevoie să
poarte nici armură şi nici arme chiar şi atunci când intră
în mijlocul armatelor adverse. La el, rinocerii nu găsesc un loc pe care
să-l străpungă cu cornul. La el, tigrul nu găseşte un
loc unde să-l zgârîie. La el, arma nu descoperă un loc pe care
să-l rănească. De ce ? Fiind deja nemuritor, nici un loc pe el
nu se mai deschide pentru moarte.
52. TAO produce, virtutea conservă. Materia furnizează un corp.
Ambianţa îl finisează. Astfel, toate fiinţele lumii
omagiază pe TAO şi onorează virtutea. Această veneraţie
pentru TAO şi acest respect al virtuţii nu sunt ordonate, ci
întotdeauna spontane. Căci TAO este acela care le produce, virtutea este
aceea care le conservă, făcându-le să se mărească
şi să crească, ajutându-le să se împlinească şi
să se maturizeze, oferindu-le posibilitatea de a se hrăni, şi
protejându-le. A produce
fără să-ţi însuşeşti, a acţiona
fără să aştepţi nimic în schimb, a ghida cu dragoste
fără să constrângi, iată suprema virtute pe care o
atingem prin TAO.
53. Principiul lumii poate fi considerat drept Muma Lumii. Când s-a găsit
muma, se cunosc copiii. Când se cunosc copiii şi se revine la
cunoaşterea mumei, nu este nici o primejdie de pierdere a
personalităţii. Fiţi tăcuţi, închideţi poarta
simţurilor şi până la moarte veţi fi plini de bucurie
şi nu vi se va întâmpla nici un rău. Căci, deschizându-vă
poarta simţurilor şi permiţând dorinţelor să vă
copleşească şi să vă stăpânească, până
la moarte nu veţi fi mântuiţi. Vederea lucrurilor subtile
înseamnă a fi iluminat. Umilinţa păstrată este tărie.
Călăuziţi de strălucirea lui TAO, întoarceţi-vă
la eterna lumină. Evitaţi nenorocirea, nesocotind personalitatea.
Alăturaţi-vă de pe acum cu hotărâre eternului.
54. De-aş fi la conducerea ţării, aş merge mereu pe marele
drum. Mă tem mult să par însemnat. Marele drum este foarte cunoscut
de marii Înţelepţi, însă mulţimea preferă potecile
rătăcitoare ale erorii şi suferinţei. Palat bogat :
ţărână necultivată, grânare goale. Veşmânt luxos :
sabie ascuţită, mâncare multă, bogăţii
îngrămădite - indică adeseori furt şi fală. Desigur,
toate acestea nu înseamnă a păşi pe marele Drum - TAO.
55. Celui cu virtutea bine înrădăcinată în fiinţă nu
îi va fi teamă că-i va fi smulsă. Cel identificat puternic cu
virtutea nu o poate pierde. El va fi preamărit de toţi urmaşii
săi. Cultivând mereu TAO în inimă, Virtutea va deveni sinceră.
Cultivând-o în familie, virtutea va spori mult. Cultivând-o în sat, ea se va
răspândi. Cultivând-o în toată lumea, virtutea va deveni
universală. Observându-te cu detaşare şi luciditate, te judeci
singur. Observând doar pe alţii, judeci numai pe alţii. Observând cu
înţelepciune ţara, judeci ţara cum trebuie şi numai în
felul acesta se cunoaşte ţara.
56. Omul plin de virtute este
pur ca un copil ce nu se teme nici de fiarele sălbatice, nici de
şerpi. Oasele îi sunt moi, nervii îi
sunt slabi şi totuşi strângerea sa este puternică. Poate striga
o zi întreagă fără să răguşească, căci
este armonizat cu firea. A cunoaşte armonia înseamnă a cunoaşte
ce este etern. Cunoaşterea eternului este lumina absolută,
dătătoare de putere şi înţelepciune. A căuta doar
prelungirea vieţii nu este suprema fericire. Tăria este dată de
energia vitală, însă când te întăreşti şi devii în
final rigid, îmbătrâneşti. Aceasta nu înseamnă a urma TAO. Cel
ce nu practică consecvent TAO - piere repede în suferinţă. Cel
ce ştie cu adevărat, nu vorbeşte. Cel ce mereu vorbeşte, nu
ştie. A tăcea lăuntric, înseamnă a închide poarta
simţurilor. A înceta activitatea, a te desface de toate legăturile
chinuitoare, a-ţi stăpâni perfect flacăra vieţii şi a
te identifica cu atomii ultimi, înseamnă a atinge unitatea. Atunci se
consideră de fapt ca fiind egale onoarea şi disgraţia,
câştigul şi pierderea, bunătatea şi injuriile. Aceasta este
atitudinea corectă a celui cu adevărat înţelept.
57. Cel ce este drept poate guverna, cel ce este viclean, poate face
războiul ; însă cel ce practică Non-Acţiunea va obţine
împărăţia.
Iată după ce
ştim că este aşa:
- regulamente multe, mare sără;cie în popor
- multe arme, primejdie pentru ţar&ă
- artele excesiv cultivate, multe obiectte nefolositoare
- legi multe, hoţi mulţi
De aceea, înţeleptul afirmă: voi practica Non-Acţiunea şi
poporul se va guverna singur ; voi trăi în linişte şi poporul va
evolua prin el însuşi ; voi evita agitaţia şi poporul se va
întări de la sine ; nu voi avea dorinţe şi poporul va reveni la
simplitatea dintru început.
58. Când administraţia este îngăduitoare, poporul se
îmbogăţeşte. Când administraţia este hrăpăreaţă,
poporul este lipsit de toate. Binele este absenţa Răului, răul
este absenţa binelui. Şi când va înceta aceasta ? Dacă
cârmuitorul nu este drept, oamenii drepţi devin înşelători, cei
virtuoşi făţarnici. Poporul este ţinut în întuneric
multă vreme după aceea. Înţeleptul este totdeauna corect, el nu
vatămă pe nimeni ; este drept fără a căuta excesiv
să îndrepte, este luminat dar nu răspândeşte oricui luminile
sale. Atunci când cel care se află în faţa sa este pregătit, el
îl va ajuta cu bunăvoinţă.
59. Pentru a guverna oamenii şi a sluji cerul, virtutea cea mai
folositoare este cumpătarea. Fiţi totdeauna cumpătaţi.
Având astfel îndeajuns virtute, biruiţi toate. Puterea voastră nu va
avea margini şi veţi stăpâni împărăţia. Cel care
cunoaşte TAO - Muma împărăţiei, va dăinui veşnic
ca o plantă cu rădăcinile înfipte adânc şi tulpina
puternică.
60. O mare împărăţie va trebui condusă cu simplitatea cu
care se găteşte o hrană pură. De guvernezi practicând TAO,
spiritele morţilor nu-şi vor manifesta puterea lor, netulburând pe
cei vii. Nici spiritul înţeleptului nu-i va mai tulbura pe cei
ignoranţi şi răi, virtutea sa îmbinându-se de minune cu cea a
spiritelor foarte evoluate.
61. O împărăţie mare trebuie să coboare pentru primirea ţărilor mici, întocmai ca fluviul cel culegător de ape. O ţară mică trebuie să se plece pentru a fi ocrotită sub o mare împărăţie. Astfel una va câştiga în întindere, cealaltă în puterea de a guverna oamenii. Tot aşa, cei mari trebuie să se plece atunci când este necesar.
62. TAO conţine toate lucrurile. Este comoara omului bun şi ocrotirea
celui neştiutor şi pur. Vorbele bune sunt de mare preţ ; faptele bune însă
înalţă şi mai mult pe om. Nu trebuie pe nedrept să fie respins cu dispreţ nimeni. Este
frumos să ai pietre scumpe, decoraţii şi să te urci în
trăsuri. Dar mult mai bine este
să înaintezi cu umilinţă spre TAO. Străbunii cunoşteau înainte de toate Cărarea Supremului.
Pentru că poate fi aflată fără cercetări îndelungi
şi pentru că prin ea, chiar şi cel mai vinovat, poate fi mântuit
de păcatele şi durerile sale. Cărarea Supremului (TAO) este cea
mai de preţ comoară.
63. A practica Non-Acţiunea, a fi preocupat doar de înţelepciune, a
gusta ceea ce este fără gust, a socoti mare ceea ce este rar şi
valoros, a răsplăti ocara prin binefaceri, aceasta este TAO -
Cărarea Supremului. Înţeleptul începe lucrurile grele mai întâi prin
cele uşoare, lucrurile mari mai întâi prin cele mici ; căci tot ce
este azi mare sau greu a fost cândva, odinioară, mic şi uşor.
Înţeleptul nu caută cu tot dinadinsul să facă lucruri mari,
de aceea, fiind detaşat, le poate face. Cel ce promite cu
uşurinţă, rar îşi ţine cuvântul. Cel ce
calculează suspicios şi temător totul, uşor va întâmpina
greutăţile. Înţeleptul cumpăneşte dinainte
greutăţile şi, datorită faptului că
acţionează plin de îndrăzneală, le va învinge.
64. Uşor este de păstrat ceea ce stă liniştit. Uşor
este să prevezi ceea ce n-a început când eşti înţelept.
Uşor este de sfărâmat ceea ce este încă slab. Uşor este de
împrăştiat ceea ce este încă mic. Zdrobiţi deci răul
înainte de a exista, opriţi dezordinea înainte de a izbucni. Cel mai mare copac a răsărit dintr-un
sâmbure mic, un turn cu nouă caturi s-a înălţat de la un pumn de
pământ. O călătorie de mii de leghe a început cu un pas. Cel ce lucrează, uneori va da greş, cel ce ia,
adesea va pierde. De aceea înţeleptul urmează Non-Acţiunea
şi nu se teme de nereuşită, nelegându-se de ceva nu este expus
să piardă. Omul obişnuit, dimpotrivă, dă greş în
ajunul izbânzii, pentru că nu este la fel de prevăzător la
sfârşitul întreprinderii ca la începutul ei. Înţeleptul, fiind pe
deplin detaşat, nu urmăreşte decât lipsa de dorinţe. El
dispreţuieşte bunurile greu de obţinut, se străduieşte
să nu cerceteze excesiv, mintea să nu speculeze steril şi se
fereşte de greşelile pe care toţi oamenii comuni şi
neştiutori le săvârşesc. El nu vrea decât să ajute
detaşat şi plin de dragoste toate fiinţele să evolueze
după propria lor fire, de aceea nu îndrăzneşte să lucreze
altfel.
65. Străbunii urmau cărarea nu numai pentru a lumina poporul, ci
pentru a conduce simplu şi firesc. Poporul este greu de guvernat când este
excesiv de învăţat, dar semidoct în fond. Cel ce se foloseşte de
ştiinţa omului pentru a guverna, este o nenorocire pentru
ţară ; cel care nu o foloseşte este o binecuvântare.
Cunoscându-se acest adevăr, se cunoaşte cu adevărat de ce are
nevoie ţara şi se atinge o virtute profundă care, deşi pare
contrară firii lucrurilor, aduce totuşi pace şi armonie
pretutindeni.
66. Pentru ce fluviile şi mările primesc tributul tuturor apelor ?
Pentru că îndeosebi pot să se menţină sub nivelul lor. Tot
astfel înţeleptul care aspiră să fie deasupra oamenilor
vorbeşte de el însuşi ca şi când ar fi mai prejos de ei ; voind
să-i călăuzească, el stă adeseori în urma lor. Astfel
poporul este deasupra lui şi el totuşi nu-i simte povara ; este
înaintea lui şi el totuşi nu suferă. Toată ţara îl
preamăreşte atunci şi i se supune. El se pleacă şi,
fiind prin modestia sa mai prejos de oameni, nu-şi face duşmani.
67. Toată lumea spune că învăţătura mea este mare, dar
nu potrivită firii omeneşti. Eu consider însă că tocmai
pentru aceasta ea este mare. Cât priveşte celelalte învăţături
ce par fireşti, de mult s-a văzut într-adevăr micimea lor.
În mine am trei comori:
- blândeţea, care îmi îngăduie să fac adeseori lucruri
măreţe;
- umilinţa, mulţumită căreia pot oricând deveni
primul;
- cumpătarea, care-mi permite să fiu retras şi totuşi
să mă găsesc în faţă.
Datorită pervertirii oamenilor, astăzi se caută mai ales curajul, nu blândeţea, ambiţia şi nu cumpătarea. Azi se urmăreşte cel mai adesea a fi mereu în faţă şi nu de a fi modest şi retras. Totuşi blândeţea este biruitoare atât în atac cât şi în apărare. Cerul a dat omului blândeţea spre mântuire şi iluminare. Blândeţea este o comoară nepreţuită.
68. Un comandant bun nu este violent. Un luptător bun nu este mânios. Cel ce ştie să învingă nu se războieşte. Cel
ce ştie să conducă oamenii este foarte umil. Iată ce
înseamnă a acţiona fără luptă şi să
ştii să te foloseşti cu înţelepciune şi dragoste de
oameni. În felul acesta înţeleptul uneşte acţiunea sa cu
voinţa atotputernică a cerului. Iată înţelepciunea
străveche a acestei lumi.
69. Un mare războinic zicea : "Prefer să fiu oaspete decât
gazdă, prefer să fac un pas mic înapoi, decât unul mare
înainte". Astfel poţi
apuca sabia fără să o foloseşti şi să înaintezi
binevoitor către duşman fără să lupţi. Nu este mai mare greşeală decât a ataca cu
nesocotinţă, căci astfel se poate pierde totul. Adeseori când
două oşti se luptă cu arme egale, omul cel mai milos este cel
care obţine victoria.
70. Învăţătura mea, care izvorăşte din
înţelepciune este uşor
de înţeles, uşor de urmat şi totuşi nimeni, care nu este
pregătit nu o înţelege, nimeni în
afara celui capabil nu o aplică. Cuvintele mele, simple în
aparenţă au o obârşie străveche şi acţiunile mele
detaşate izvorăsc din legea supremă. Cei ce mă înţeleg
sunt rari ; doar aceia care realizează pe deplin adevărul spuselor
mele mă preţuiesc căci, pentru ignoranţi omul înţelept
pare sărac, pentru că ţine ascunsă în suflet comoara sa
etern nepieritoare.
71. A şti că nu ştii, este un merit ; a nu şti şi a te
complace în această stare penibilă este o slăbiciune ; a
simţi această slăbiciune înseamnă a face un pas către
depăşire. Înţeleptul, prin depăşirea limitelor sale comune, nu are această slăbiciune ; el
îşi simte slăbiciunea şi, trecând dincolo de ea, ajunge astfel
să nu o mai aibă.
72. Când poporul nu se teme de primejdii, primejdiile îl pândesc de
pretutindeni. Păziţi-vă de a găsi locuinţa
voastră prea strâmtă şi ştiinţa voastră prea
modestă. Înţeleptul se
cunoaşte întocmai aşa cum este şi nu caută să
pară ; îşi cunoaşte soarta şi nu o
supraestimează. El îşi intuieşte menirea şi nu se mai
subestimează.
73. Cel care îşi arată mereu, ostentativ şi plin de mândrie
curajul, prin îndrăzneală va pieri. Cel care are curajul de a se
stăpâni mereu, va fi fericit. Cum am putea şti care este porunca
cerului ? Înţeleptul se hotărăşte greu să
acţioneze ; înainte de a acţiona el intuieşte voinţa
Cerului. El urmează astfel totdeauna Calea Cerului, mai mereu
acţionează fără luptă şi astfel învinge totul. El
nu vorbeşte şi totuşi se face ascultat. Nu cheamă şi
toate fiinţele aleargă parcă fermecate spre el. Pare domol, dar
este foarte iscusit. Urzeala cerului este rară, dar nimeni care nu este
înţelept nu o poate străbate.
74. Dacă poporul nu se teme de moarte, nu poate fi guvernat cu
ameninţarea morţii. Dacă se teme de ea, se pot executa
vinovaţii, dar cine are îndrăzneala să o facă ? Există
un judecător suprem, care el singur dă această pedeapsă.
Cel care vrea să-l înlocuiască este ca şi un neîndemânatic care
ar vrea să cioplească nişte statui cu securea - uşor atunci
el se răneşte.
75. Poporul este înfometat pentru că împăratul risipeşte
tezaurul ; de aceea este înfometat. Poporul este greu de cârmuit pentru că
împăratul nu dă dovadă de înţelepciune ; de aceea atunci,
poporul este greu de cârmuit. Poporul uneori ajunge să nu se teamă de
moarte, pentru că are multe de suferit în viaţă ; de aceea,
disperat, el nu se mai teme de moarte. Cel ce nu se zbate să
trăiască cu orice preţ, este mai înţelept decât cel ce pune
viaţa aceasta mai presus de toate.
76. Omul când se naşte este mlădios şi slab ; când moare este
tare, rigid. Tinerele mlădiţe ale plantelor sunt moi şi
mlădioase ; lemnul mort este tare şi uscat. Puterea şi
rigiditatea însoţesc moartea ; frăgezimea şi mlădierea
însoţesc viaţa. Cel ce se sprijină doar pe propria lui putere nu
va repurta mereu victoria. Când copacul a devenit foarte puternic, este
tăiat. Cel care este socotit mare şi puternic este adeseori mult mai
prejos decât acela care este mlădios şi slab.
77. Calea cerului este asemănătoare arcaşului care,
întinzându-şi arcul, coboară ceea ce este înălţat şi
ridică ceea ce este jos. Cerul ia de la cei care au prea mult, pentru a da
celor care nu au îndeajuns. Însă omul pervers şi rău ia chiar de
la sărac, pentru a-şi spori prisosul. Cine, având prisos, vrea
să-l pună plin de detaşare în slujba lumii ? Numai acela care,
plin de înţelepciune păşeşte pe cărare. Înţeleptul acţionează prompt
fără speranţa răsplătirii ; el lucrează totdeauna detaşat şi bucuros,
fără să râvnească merite.
78. Nimic pe pământ nu este mai moale, mai slab decât apa ; şi
totuşi cu câtă uşurinţă sfarmă ea tot ce este
tare şi dur ! Cel slab şi tenace învinge pe cel puternic ; ceea ce
este moale, până la urmă, biruie ceea ce este dur. Toată lumea
cunoaşte această realitate, însă aproape nimeni nu se
conformează. Iată pentru ce înţeleptul zice : cel ce ştie
să rabde învinuirile nedrepte ale ţării sale este un
adevărat stăpân ; cel ce îndură plin de compasiune blestemele
nemeritate ale ţării sale este un adevărat rege. Adevărul
pare adeseori contrar firii pentru cei obişnuiţi în minciună. Pentru foarte mulţi ignoranţi,
adevărul este cea mai formidabilă minciună.
79. După o ură mare, va rămâne întotdeauna o ură mică, tocmai de aceea înţeleptul rămâne calm, plin de dragoste şi egal ; el nu aşteaptă nimic de la alţii. Omul virtuos nu se gândeşte decât la ceea ce are de înfăptuit, omul obişnuit se gândeşte mai mereu numai la profit. Calea Cerului nu are preferinţă pentru nimeni ; Ea este însă fulgerător de partea omului virtuos şi înţelept.
80. Aş dori să conduc o ţară mică şi un popor
puţin numeros. Vreo zece sau o sută din supuşii mei ar avea
arme, dar nici pe acelea nu le-ar întrebuinţa. I-aş învăţa
să se teamă de moarte şi să nu se ducă să o caute
în afara regatului. Ei ar avea vase de
război şi care de luptă, însă nu le-ar folosi. Ar avea
armură, dar nu ar purta-o. I-aş face înainte de toate să
revină la ocupaţiile lor fireşti şi să se
iubească plini de dăruire şi abnegaţie. Astfel ei ar
găsi plăcută hrana obişnuită, elegant veşmântul
simplu, paşnică şi sigură locuinţa lor,
încântătoare desfătările patriarhale. Şi de ar fi aşa de
aproape de regatul vecin încât s-ar auzi cântec de cocoş şi
lătrat de câini, supuşii mei fericiţi ar ajunge la adânci
bătrâneţi şi ar muri fără să fi simţit
nevoia de a ieşi din ţară.
81. Cuvântul sincer nu este ambiţios, cuvântul ambiţios nu este
sincer. Omul gâlcevitor nu este virtuos, omul bun nu este gâlcevitor. Cel ce cunoaşte cărarea
adevărului nu este învăţat, ci înţelept ; cel
învăţat nu poate cunoaşte cărarea adevărului.
Înţeleptul nu îngrămădeşte niciodată comori. Cu cât
cheltuieşte mai mult pentru alţii, cu atât câştigă mai mult
pentru sine. Cu cât dă mai mult, cu atât se îmbogăţeşte mai
mult. Cu cât dăruie mai mult, cu atât i se oferă mai mult. Aceasta este Calea Supremă a cerului care
răspândeşte binefacerile sale asupra tuturor celor care merită
şi nu vatămă pe nimeni. Aceasta este Calea Supremă a Cerului care
acţionează întotdeauna fără luptă.
*** * ***