Via negationis
Orizont ermetic închis. staţionară tăcerea.
un păianjen obez
pe oglindă
vorbind construiesc împrejuru-mi un zid
vorbire, orbire…
de când cuget şi rabd s-au acrit dumicaţii în pântec
poemele-n cap. şi în carte
postulate, precepte, reguli de aur.
le declam şi scuip sânge.
azi ca şi ieri: viziuni, iluminări, sărăcie
apostolat, dârdâială
sunt tot numai apă
brobonat de-un râs rece ca gheaţa prelins
pe grumaji şi pe şiră
d'aia salt înspre gură butoiul şi beau
pustniceşte
sughit. mănânc carne.
oricât aş mânca nu pun pe mine un fir.
sunt tot umbră. a Ta…
*
* *
La un stânjen deasupra dă-n clocote iuţi
cerul
vopsit cu bidineaua în roşu
copii cu obrajii umflaţi suflă spre el să-i sleiască
văpaia
cuconi albi prematuri, cuconiţe
cu gropiţe-n obraji, cu pampoane şi gulere 'nalte
cu pungi negre sub ochi.
prin fontanela subţire zăreşti creierii mici
alburii
ca miejii de nucă
risipind licăriri, degajând fierbinţeli cerebrale
meditând, cogitând, inferând
şi toţi strălucesc şi-şi sug gânditori degetul mare
de la picior
inteligenţele
eminenţele
idioţi palizi, altisimi, carne de înger bălană
nefiartă
când vreau să-i apuc se preling printre deşte
cad în okeanos, la fund
desfăşaţi, adormiţi, iordăniţi
beţi de lapte…
*
* *
Sub mese, sub paturi, în rama oglinzii ovală
se-mperechează cu umbrele umbre
ca-n grajduri, câineşte
ca-n raiul nebunilor
rămân grele, prind plod, nasc pretutindenea umbre
legate cu intestine fluidice de inima mea
din care sug amăreli şi dulceţuri
lumina mi-o sug
şi mă lasă zăcând fără suflu, uscat ca un ţâr
palid sunt eu
rotofeie şi rumene-s ele, respiră…
azi ca şi ieri vin la mine oi rătăcite
şi ipochimeni mulatri
le pun înainte colăcei îndulciţi, buţi cu holercă
şi frupturi,
când se-nfig la bucate sporovăie vesel şi râd
(ah, prea adesea fac ei din guriţa râzând zgomotos
poponeaţă!)
când adorm le desfac gânditor craniul isteţ
cu bărdiţa
să văd ce coace acolo – ţâşneşte
un jet flamboaiant
cianhidric. şi-un fum puturos
care-acoperă zile şi nopţi, nemişcat,
oicumena…
*
* *
Mai casc, mai oftez, tai câte-o filă de carte
tai în carne
vie, de om. de-atâtea citanii de prin
álixăndrii şi de-
cameroane am făcut bubuliţe la gură
pe limbă băşici.
şi negre buboane subsuori
pe unde asud, pe unde mă strâng zdravene chingi
să nu cad în mlaştina lor arzătoare
s-ar închide deasupra capului meu, bulbucind…
în spatele meu îşi amestecă vocile morţii şi viii
docţi, rigorişti
se plimbă cu sufertaşul fuduli. cu coada în sus.
recitându-şi predania
punctând elocvent cu sughiţuri retorice tâlcuri ascunse
slobozind câte-un vânt
secetos
(care smulge copacii, aprinde grânare şi frige păsări în zbor)
un vânt care face ravagii
interpretat de auguri, transcris în anale
după care dispar înghiţiţi. în pălălaia discursului lor…
*
* *
Scârţâie harnic peniţa: “ştiu, cei din urmă vor fi
cei dintâi
la smulsul de unghii
la strivirea pe roată” şi asud, ciulind o ureche,
sub tălpile-mi goale de pustnic
creşte un vuiet grozav de ciocane şi foale
de turbine cu aburi
de mari malaxoare ce frământă cu scrâşnet maiaua
şi mâini străvezii se întind, zuruie lanţuri
scapără drastic inele
din boasca în clocot
se-aud glasuri, clamori, şoapte fierbinţi
şi cântec de nai. şi dulci modulaţii de fluier
licăresc în adânc apariţii horale
şi brusc mă fac leoarcă, mă seacă-n ficaţi
o patimă mare de ducă
dar chinga mă ţine, smucit
cu forţe egale de sfori în direcţii opuse
rămân nemişcat. ca pe ouă…
Şi azi ca şi ieri: sărăcie, acreală
sub tonsură clocesc revoluţii. co-
pernicane. şi puciuri. coc veneficii
cogitând, inferând
sabotez!
hulitorul de mine, muritorul de mine,
omul de mine…
pe pupitru în faţă clădesc vaviloane-nclinate
terfeloage, infolii, opuscule. libris poeni-
tentialis.
cărţi apostoliceşti şi sataniceşti îşi amestecă tulburi
terţinele
lucirile, beznele. unduind, făcând ape-ape.
cărţi scrise de morţi pentru morţi. secretând întuneric
gros, puturos. nu se vede nimic
nici o rază nu trece prin ţesătura conceptelor
deasă
doar pumnul meu de oţel înroşit luminează abisuri
aruncă scântei
înainte de stingere ele iau chip întristat
omenesc…
*
* *
Mi-a crescut părul lung peste tălpi în inele
risipit pe podea
mi-a ieşit limba de-un cot gâdilându-mi plăcut
sub pântec o cută
de când caut prin tomuri cu lupa firul cel roş, încurcat
ieri l-am găsit. şi am tras. încă trag.
şi tot ce părea trainic cusut
se deşiră
postulate, precepte, reguli de aur…
schimnicesc prin odăi. mai scandez un verset
ridicând elocvent braţul drept înspre cer
(zuruie lanţul)
şi-mi rod câte-o unghie şi-mi sug degetul gros. de
la picior
cogitând, inferând sabotez! uneori sar ca ars
de o mare lumină, de-un trăsnet
ce coboară în trup, se scurge-n pământ
ca prin ţeavă
prea adesea sar astfel, peste cal
drept în râpa
ce-nchide deasupra capului meu lacome buze
sătulă…
*
* *
Mai destup un butoi
“nu-i lumină, n-a fost, nu va fi”
pe-ntuneric
c-o singură mână prind ciume de păr şi le scot
de prin găuri
le înfig în frigare, iar ele sporovăie vesel în ţeapa-nvârtită
şi fac înspre mine cu ochiul deştept
dezvelindu-şi gingiile crude. şi scuipă şi-njură.
sunt negre, dar bine hrănite
de trai chiaburesc le curge în valuri untura pe nări
“pentru gâzi meseria-i brăţară de aur.” d'aia am
şi-mi sporeşte averea
din şorici mi-am făcut obrăzar urâcios
(să pună pe fugă
cuconi albi prematuri, ipochimeni mulatri
şi canonici şi psalţi. şi alte scolastice
gadine),
din grăsime jumări (dar o litră am scurs-o-n opaiţ
şi arde încet, cu icneli mohorii, fără raze),
din piei argăsite burduf pentru brânza
zgâriată de clerici în pacea claustrului
(ies viermii lăptoşi, zuruie veseli inele),
iar din furia lor un rachiu arzător, dătător de vedenii popeşti
(d'aia beau şi mă-mbăt, că am pivniţa plină).
nouă'ş'nouă de iazme am prins. mi-a scăpat numai una
mai iute
prin lunetă-am văzut că era de soi rău,
bărbătesc,
între toţi mai dinţos, mai coios
în trei părţi din plămadă zeiască şi-o singură parte
din carne nătângă de vită.
ne-am vânat cu arcanul, unul pe-altul ne-am prins
ne ţinem de umeri: şi eu strălucesc şi el scânteiază
în jerbe
şi cum ne privim!
însetaţi!
prin ochelari de sudură. cu ochii în sânge..
poate d'aia m-apucă, mă trece, mă taie,
mă seacă
râsul
roşu, cald, lipicios
şi-mi râd râsul din urmă, mă golesc de tot râsul
bulbucind din adâncuri, rupt din piept şi din vintre
cu bucăţi de ficat
d'aia suflu spre cer să-i sleiesc din văpaie
mănânc carne, sughit
pamponat şi fudul. şi sătul.
cu gropiţe-n obraji şi pungi negre sub ochi
ros de melancolii şi de şancre…
Orizont ermetic închis. staţionară tăcerea.
un păianjen obez
pe oglindă.
plouă şi beau pustniceşte suspus pe butoiul cu pulberi.
zgârie fila peniţa, sar stropi
se aşază în noime:
“infernu-i un cerc iar în centru stă Dumnezeu.
voi ajunge la El pe calea minată, obscură
via ne-
gationis.” şi aprind cu sfială amnarul
arde fitilul încet cu icneli mohorii
şi brusc nu se mai vede nimic
nu mai scapă o rază
prin vâlvătăile dese, de iad, ale râsului meu…
|