carnea, oasele
pisaţi-l!
împrăştiaţi-l!
cenuşa lui va îngrăşa pământul, suflarea din urmă
cerul subtil…)
*
* *
Vai, ţip! ţip că ţip!
alergând prin odăile goale sub arcade şi bolţi
despuiată
albă ca luna
în goană îmi fuge pământul sub talpă. şi cerul
se strânge-ntr-un sul.
prin spărtură
năluceşte-n adâncuri neantul. gelatinos
alburiu
încolăcit ca o tenie…
*
* *
Carne din carnea mea soarele, luna
din sângele meu au crescut tulburate apele mării
în clocot
dezvelind clonţuri de stânci
de care-s legaţi inocenţii. şi desfrânaţii.
cu mijlocul prins în menghinea pietrei
de la talie-n jos una cu steiul diform
necioplit
prin portavoce strigând către mine, chemând ajutor
(dar valul zbucnind din aorta-mi umflată
le-astupă gurile rele,-i îneacă)
oameni care n-au fost, nu vor fi, inşi fără nume,
pete din Rorschach…
şi nisipul deşertului ciolănaş e pisat într-o pivă
masivii muntoşi ce mă-nchid în cetate de scaun
lucesc ivoriu
ilion, ischion, pubis
(os albicios, plin cu aer, de vergină).
*
* *
Pe aici trece calea
prin aceste odăi devastate cu preoţii-n paturi
au fornicat libienele
imitând mişcările lunei acuplându-se mistic cu soarele
neruşinate
uitându-şi ţinuta şi portul
au culcat moabitele-n albe cearşafuri de nuntă
ţapii, berbecii şi taurii
s-au lungit lângă ei, pe o parte,
au strigat toate-odată străpunse, au râs
şi au plâns frisonând
păgâneşte
cu faţa întoarsă spre Tine, chemând ajutor.
Din faţă acum viscoleşte urgia, o furie rece
lipsită de creier
o forţă lipsită de pumn,
în spate potopul
scufundă cetăţi întărite cu turle în soare
Sodome, Gomore
construite de mine - din oase, din sânge, din carne…
cad focuri şi pietre, se năruie ziduri, demult au fugit
gărzile toate
în turnul cel mai înalt stau de veghe
sunt doar un reflex al luminii pe geamuri…
*
* *
În depărtări marea îşi unduie cărnurile…
şi fiicele casei lui Lot au trecut pe aici în convoaie
spre port
aşteaptă acum răzimate de cioturi stâncoase
cioplite în formă de trunchi bărbătesc
să vină din larg galioane cu idoli străini
fraudulos trecuţi peste graniţi
în putineie de lemn. pentru brânză.
înfundate cu cep
cercuite cu fier
lăsaţi să dospească acolo, să crească în zer
embrionii uriaşi
descarcă hamalii plătiţi fedeleşuri, budane
cu mare fereală le urcă pe scări în odaia de oaspeţi
(aici, unde stau)
le-aşază de-a lungul pereţilor respectând eticheta
după blazon, după trib, după rang.
Noaptea doage-au plesnit ca petalele misticei roze
brobonate de rouă
dezvelindu-i privirii orbite:
scăpărători
şuierători
bulbucându-şi spre Tine ochiul de lapte, scleros
ce-şi sticleşte caratele,
cu viţele brune ce-i bat peste pulpe abraş
şi cad spre călcâie, acoperă mica ruşine
de prunc
lipiţi unul de altul prin şira spinării, copii
vânturatici
heruvimatici
încă lacomi de somn
aşteptând răbdători să le cadă solzii de peşte
şi coada
copii cu gură de aur şi pumnul de aur masiv
lucind mânios (înspre Tine?
spre mine?)
azvârliţi în cuptoarele mari vuitoare
topiţi, toropiţi
prefăcuţi în lingouri.
*
* *
Ce uter cuptorul aprins urlând zguduit
de dilatări, de contracţii
dormitează în el embrionii uriaşi
risipind străluciri versatile, tulburându-le cu
mişcarea uşoară a cililor
şi cât de încet se încheagă din plasme
pavilionul urechii
întors în direcţia vocilor tandre de-afară
palizi bojocii
lobii frontali străbătuţi de influxuri galvanice
şi-n dreptul coloanei sacrale cu ac veninos,
spina bifida.
Noaptea întreagă am stat cu urechea la pândă
ascultând
sarabanda stihiilor
şuieratul urgelnic al suflurilor. plăsmuitoare.
cocător şi fochist spetind la lopată
cu buzele strânse
să nu-mi scape din maţ vorbe cu spume acrii
să nu vărs
să nu sting pălălaia vuind în extazele facerii
zămislind fără mire, în sine, cu sine
plodind protoplaşti
ce înoată visând prin văpaie-n perechi nupţiale
polifemi întorcându-şi spre Tine ochiul lunatic
placid
mulţime de foetuşi cu steauă în frunte – hialoizi
genialoizi
şi cum strălucesc în carnea lor nouă şi roză
pe jumătate topiţi
în pasta incandescentă (a Ta)
ştime şi brili
când îi prind cu harponul şi-i scot în năvoade din foc
în aerul rece al nopţii se schimbă deodată la faţă
se înnegresc, se preaomenesc
şi ţipă, chemând ajutor…
*
* *
Şi eu L-am strigat alergând prin odăi devastate
pe şapte cărări deodată
în şapte părţi desfăcută, căutându-L. şi nu e.
doarme în mâluri, inform, încă ne-
conceput
doar urletul meu zămisleşte, încrucişat de o rază
a unui urlet mai amplu, străin. schizoid…
*
* *
Un peisaj de scări şi culoare. unii urcă, alţii coboară
siluete drapate
înaintează în somn ţinându-se strâns după talie
perechi nupţiale beatice
aleluiatice
se-mbulzesc spre uşiţa deschisă-a cuptorului
(acolo sunt oameni de aur îmbrăţişaţi, ne-
diferenţiaţi)
se-aruncă râzând, plonjează-n vulvoare,
înuntru
întind mese mari, se-nveselesc, se-ncălzesc
până când focul ajunge la os
şi devin cadaverici şi cad în genunchi. se zgârcesc
în poziţii de făt. respiră prin branhii, descresc
se înnoiesc…
Ce amestec de sperme în fierbere (ţip!), ce ardori
ce fulgori
ce grozăvnicii
dacă-ating vâlvătaia cu palmele goale simt bose şi fose
lucioase spinări de himeră
şi umede vulve şi moi ouşoare de prunc.
şi cât de încet se încheagă din plasme (încă nevârstnici
plăpânzi)
un prunc şi o pruncă:
soarele, luna
din carnea mea neagră încinsă, din sângele meu…
*
* *
În turnul cel mai înalt un geam a plesnit de dogoare,
de vânt
ţip! (ţip că ţip)
răsucită în loc pe călcâie de suflul urgiei spre Tine
privindu-Te-n faţă .(vederea la faţă?
apnee, şoc, horcăit).
ţip!
că în sus sau în jos toate treptele duc spre infern
că lumina e sânge
că soarele roşu se varsă în lună
şi-n toate opaiţele arde grăsimea copiilor Tăi.
în spatele meu se colorează de muzică noaptea
flaşnete, armonici, confeti, oraţii de nuntă
lamentaţii funebre
mironosiţele plâng
lăutarii şi popii cântă marşul miresei. îngână prohoadele…
E noapte şi încă se-ntunecă, frate,
lin, necesar
frumos eşti ca soarele sunt rece ca luna
supune-te jocului
ţine-mă strâns şi întinde-mă goală-n zăpadă
şi suflă în lampă. citeşte-mi din Bardo…