DANS DIN KAMA-SUTRA
CU PREOTESE PURTÂND ULCIOARE
ŞI TALERE PLINE
Eu sunt cea cinstită şi cea dispreţuită. Eu sunt târfa şi sfânta. Eu sunt soţia şi fecioara… Eu sunt cea stearpă, şi mulţi sunt fiii mei. Sunt fără ruşine şi îmi este ruşine. Sunt nebună şi sunt înţeleaptă…Sunt păgână şi Dumnezeul meu este mare.”
Tunetul, Mintea Desăvârşită (poem gnostic)
Privesc înspre noapte. dansul cobrelor
nupţial
legănându-mi lasciv greoaiele şolduri în ritmul
disforic
al copulaţiei cosmice.
încă n-am învăţat să spun nu.
predau geometria şi muzica, frivolitatea şi
inocenţa
mezinelor voastre impubere
dive cu ochi adumbriţi lenevind pe divan în poziţii
din Kama-Sutra
cu trup lunecos şi buricul adânc
din care clientul se-apleacă şi soarbe şampanie.
încă sunt plini sânii mei de nobile vinuri, muscate,
de vrei, dai un ort
şi-ţi întind clipocind o ulcică, să bei. şi bei fericit, călătorule,
şi-ţi pierzi mântuirea.
şi joci… şi zbârceşti…
*
* *
Pentru că-i noapte adâncă preotesele tinere
aduc pe creştet ulcioare înalte cu ulei aromat
pentru aprinsul opaiţelor şi pentru gătitul mâncării
pentru-nmuierea, după îmbăiere, a pielii
pentru fiert leşul tău, jucătorule,
după iubire,
pentru mucenicire.
…profesez melancolia şi prostituţia iniţiată în jocuri
de lupanar.
casa mea e deschisă străinilor
doctorilor fără arginţi multiubitori de arginţi
celor întunecaţi la faţă
acestora ce-şi poartă obrazul pe dos cu partea
sângerie în afară
angrosişti de vorbe frumoase (ambalate-n foiţe de staniu
legate cu fundă
ca oul de Paşti),
care-şi plimbă solemn printre noi legiunea de-onoare
colanele, ghiulurile
şi fuduliile grele. cântărind multe chintale.
celor fără de cale. traficanţi de broşuri subversive
rulate-ntr-un sul şi-nghiţite,
păstrate în maţ, la-ntuneric
(de vrei să citeşti, fii mereu lângă ei ca o umbră
aţine-le drumul
mai ales în amurg, după cină,
în preajma latrinelor)
acestor flămânzi le spăl în ligheane de-aramă picioarele
le-mpart trupul meu
întinzând fiecăruia talerul plin de carne mustoasă
şi franciscanul blajin dă iama-n hartane
slăbindu-şi cureaua
c-o bucăţică mai fragedă şi nemilosul e
miluit…
dar jocul, soră Ioana, abia-i la-nceput:
flutură zdrenţele lor ca un steag bolşevic
şi uite-i cum rup din hălcile crude
cum plâng, cum răcnesc, cum
preafărădumnezeiesc
lumina mea i-a-mbătat, bezna mea i-a făcut să asude
(dar ea se izbeşte cu pieptul de gemuri şi cântă).
*
* *
Ca porţelanul farfuriilor albe de supă lucesc umerii goi
ce jocuri, ce noapte!
ţâpurituri, bocete mari, urlete stereofonice, smog
pungi cu făină pocnesc.
şi cel mai debil îşi umflă muşchii sub lună
în coit cu luna
şi pruncele încă în faşă nasc prunci.
căpetenia lor şi-a ales dintre noi o metresă
cu şale adânci ca un puţ
în care se-aruncă, dispare sorbit
doar capul uimit îi rămâne deasupra. bulbucind în neştire
ca ceaunul pe foc
gânditoare-l împinge uşor Ieronima cu vârful botinei
la fund
să mai ia fericitul plonjând în genune o gură sau două din
bezne…
În spate, urcate pe ziduri, Caterina, Chiara , Lucia
urnesc o oală de noapte uriaşă
o-nclină
să curgă-n cascade pişoarca fierbinte
pe câmpul de luptă rămân pretutindeni vase de lut sfărâmate
şi oase albite
şi mari mutilaţi de război
ciozvârte de oameni scăpând încă lichid seminal…
ubi sunt? le întreb
rostogolind cu piciorul tigve vopsite în ocru
de Cro-Magnon
unde-s luminile balului şi tumultul cimpoaielor
şi prietenii tandri de joacă de-aseară
cine i-a dezosat ? cine i-a uscat ? cine i-a cărnosit ?
noi am fost preotesele jocului
noi am dănţuit numai goale pe masă în ritmul frenetic
al copulaţiei cosmice
al deglutiţiei, al excreţiei,
noi, călătorule, noi visătorule, noi jucătorule,
n-am ucis…
*
* *
Casa mea e deschisă celor ce se-mbulzesc la intrare
încălziţi de chiolhanuri
din drapelele noastre-au croit pentru morţii lor giulgiuri
şi scutece moi au cusut, pentru prunci.
de-aceea vă zic:
pre ei îi vom lua în robie pentru munca la grajduri
şi încă 'nainte să crape de ziuă
din coaiele zeilor lor urlători
vom face bile de sticlă frumos colorate
pentru jocurile noastre copilăreşti
de aceea vă zic, Mechthilde, Tereza şi tu, Hildegard,
luaţi aminte
cum îmi legăn ispititoarele şolduri şi cum
zbiară ei de plăcere
sfârcuiţi peste şale şi cum fac balonaşe la gură
luaţi deci aminte
cum în spasmul extatic îşi scapă urina în vasul
cu pâine şi carne
cum se rup toate în ei
când se lasă-n picaj păsări mari şi îi smulg unuia ochiul
celuilalt micul organ vibratil, pro-
creator
şi cum ţipă ei ascuţit nu mă mai joc
şi cum (luaţi bine aminte), chiar atunci, chiar de aceea
jocul se-ncinge mai tare…
*
* *
…De-atâtea ori am murit şi tot nu ştiu cum se face
învăţ să spun nu. cu mâinile-n poală privind
înspre noapte
eşti tu, frânghierule? stinge torţa şi
intră
dezleagă-mă, dragostea mea
|