Jocuri în doi
Crepuscul înaintea cataclismului.
crepuscul în doi. ireversibil.
cu un compas desenăm un cerc pe nisip
un dig împotriva neantului...
un bărbat se luptă cu soarele corp la corp
un altul aleargă
rupt de vânturi în patru bucăţi
ce gonesc în direcţii opuse spre un punct cardinal
lărgind spaţiul.
femei cu opaiţe
păşesc pe sub arbori foşnindu-şi veşmintele largi
vasilise
cu soarele-n pântec
plutind ca în somn, maiestuoase. şi grele de ouă.
din ouă ies încruntaţi soldaţi şi profeţi
purtând gladiu
încă le curge pe chip gălbenuşul.
un copil fuge cu cercul, în fugă se-aprinde
şi scapără
un altul împinge un glob auriu
(ouat? defecat?)
înăuntru e lumea. mocnind. increată.
*
* *
Crepuscul cu oameni legaţi în calupuri şi duşi
cu oameni
prinşi în cârlige cu capul în jos
sparţi de la gât la buric
c-o mână-şi ţin vintrele să nu se împrăştie
cu alta un fluier de os care cântă
duios, lăcrimos
de lingoare le pică din ochi tot albuşul
în nisip se preface în scrob.
în fundal se duc lupte: asupritori, asupriţi
tremurând
se-ntâlnesc, se cuprind, se topesc pe picioare
curg unii în alţii
şi soarele-nghite oştiri, muscălime, ulani,
jonci de război
e tot numai gură deschisă
şi tub digestiv. inelat, constrictor
(e forjă încinsă
în care se zbenguie goi delfinul, delfina
lovind flăcări clipocitoare cu coada
încolăcindu-se unul în jurul altuia,-n semnul
plenitudinii, viu).
*
* *
Crepuscul etern. fără margini şi centru.
exhortaţii
abominabile coruri
buze albite vestind vindecarea nebunilor
beatificarea zarafilor
canonizarea schismaticilor
vestind prinderea târfelor din lupanare şi temple
dezmierdarea cu fierul
mângâierea prin foc
şi veşnica lor reînvirginare...
crepuscul turbionant. energii descendente
electroşocuri
epistaxis
oprire
ca petrolul se-ntinde un roşu vâscos
devoră lumina
se agravează, se cronicizează
şi-n peisaj apar găuri mari prin care roiesc
nefiinţele
corpuri lipsite de faţă, feţe lipsite de corp
smulse din goluri cu rădăcină cu tot
se înroşesc, se sufocă în spasmul de-a fi.
*
* *
Sub nori îndopaţi cu grăsime şi carne
cu lopăţica şi găletuşa se joacă-n nisip
Abel şi Cain
quasimodogeniţi
fără buric
traşi de buclele lungi, aurii din substanţa solară
inertă.
şi cum mai luceşte pielea pe ei!
şi nisipul luceşte.
e nou. creat doar de-o clipă.
şi frige...
*
* *
Jocuri în doi. în crepuscul bărbatul e negru
femeia e neagră, legată de stâlp
arzând maiestuos
fără scântei, fără raze
ţiuie-n vulva ei nefiinţa pierdută
se găsesc bâjbâind, se lipesc într-o mare tăcere
peste ei cade vălul.
tot câmpul e plin de perechi însoţindu-se
eboşe de corpuri
îmbrăţişând alte corpuri încarnate precar
deasupra lor soarele
vibrând în falset
aprins prin frecare. prin mişcări scurte de coit.
soare ca moartea pe cer. moartea însăşi.
şi negrul se-ntinde mereu ca o pată
de petrol unsuros. devoră roşeaţa. îi ia
unuia chipul
altuia mâna, piciorul– mai jos de genunchi –
mărturisitorului gura.
pe nisip
umbrele noastre se-mbrăţişează sfielnic
noi stăm imobili, în joc depărtaţi
încă n-am dat animalelor nume
tu, eu, dumnezeu...
|