am coborat din tren in gara din satul X putin dupa ce soarele trecuse de-o palma sub punctul situat exact deasupra capului; orologiul auriu atarnat pe peretele exterior al micutei sali de asteptare arata ora 12.35. ceasul meu, intarzia vreo 5 minute. cand sa dau inapoi, sa ies din stramtoarea bancutelor de lemn neindoielnic lucios candva, dar scalciate de vreme si de calatori cu chei si unghii si nerabdarea dealtfel fireasca generata de locuri, fara doar si poate importante de-ajuns cu trenuri care-ntarziau in capatul asta uitat de lume, deci cum va spuneam, cand sa dau inapoi inca zgaindu-ma la ceas si la orologiul auriu din umbra stresinii, m-am pomenit luat la propriu pe sus, am vazut bagaje zburatoare si sacose ridicate in jurul meu tinute strans de maini dolofane, fulgi si zarva mare de oratanii de curte. m-am intors apucand-o pe femeie de brat caci se clatina pe calcaie undeva la limita imposibila a echilibristicii pe tocuri cui inalte de-o palma. 'o fiule' facu, tragandu-si sufletul si revenind la pozitia fireasca, fara sa ma priveasca, preocupata de buna stare a pasarilor din sacosa.. 'doamna', am raspuns, culegand de pe jos un bagaj maro si scuturandu-l usor de praf, 'e vina mea'. se uita atunci la mine cu niste ochi verzi, un verde cum nu mai vazusem de ani de zile, si ultima oara cand imi fusese dat sa-l vad stateam pe marginea elesteului din satul cu pricina, si zambi. am zambit instantaneu la vederea fetei placute si a ochilor de culoarea elesteului din copilarie. 'ma grabesc la tren' mai zise gafaind, si-si stranse bagajul maro in mana stanga si sacosele in cealalta, 'bun venit la noi in sat, se cunoaste ca sunteti venit de departe' si zambi iar facandu-si greu loc pe langa mine si disparand in dosul unor coloane, apoi aparand cativa metri mai departe, ba o mana, ba un petic rosu de sacosa, ba un cotcodacit de pasari de curte, si-apoi suieratul trenului ma destepta din visare si-mi sterse zambetul intins pe buze. mi-am redobandit figura obosita de drum dar indeajuns de curioasa de tot ce misuna primprejur si-am luat-o de-a dreptul la picior. doua carute si caii lor inhamati asteptau in soare de cum ieseai din gara, cu saculeti de iarba legati de cap si lovind din cand in cand in pietrisul de sub picioare. nu se schimbase mare lucru de-atatia ani; nu tu asfalt, nu apa la tasnitoarea de langa bisericuta de lemn. nu ma schimbasem nici eu. mi-am sters picurii de sudoare de pe frunte. am facut la stanga saltandu-mi geanta in spinare si am urcat straduta prafoasa de-a lungul gradinilor umbrite, dislocand cate-o piatra ascutita si rostogolind-o asa intr-o doara, cum se rostogoleau si gandurile in interiorul meu. din cauza asta cel mai adesea asa mi se-ntampla sa trec pe langa oameni fara sa-i observ respectiv sa fiu mereu al doilea care-i saluta. aici cel putin eram in siguranta, macar ca - dupa cum aveam curand sa aflu - eram fala bunicilor mei si motiv de discutie in cate-o dupa amiaza lenesa la vie. dar atunci nu stiam. alan strainul. am lovit cu putere intr-o nuca verde si mi-am ridicat privirea. doua trei sute de metri poate. 'hiih.' am exclamat incantat si m-am oprit. nuca se rostogoli pe-acelasi drum si trecu de mine, oprindu-se intr-o adancitura. asta era curios. mi-am ingustat ochii. o pereche de ochi mari ma masurau din cap pana-n picioare. am tacut. un mic vartej pornit asa ca din senin raci picurii de sudoare pe frunte. parul negru al neasteptatei aparitii se ridica usor si ramase suspendat in aer pret de cateva clipe deodata cu gandurile mele. nu parea sa aiba mai mult de 18 ani desi chestiile astea sunt subiective. eu insumi aveam 25 si eram socotit cu cel putin 3 mai in varsta. alan batranul. am tacut, m-a mai privit cateva secunde fara sa clipeasca si-a luat-o usor la vale strangandu-si parul intr-o mana. in cealalta ducea o galeata mare plina ochi. avea o fusta neagra lucioasa adusa de bunaseama din oras care-i lasa picioarele goale si o bluza de in. pesemne fusese sus la fantana. o nuca verde dormind in adancitura din asfalt luci in soare ca un zambet si-mi aminti ca mai aveam un pic pana la destinatie, unde urma sa cad si eu la umbra unui mar peste cateva minute, sa gust odihna binemeritata dupa 12 ore pe drum. mi-am saltat rucsacul in spinare si-am mai urcat. mici baltoace se uscau vazand cu ochii sub picioare.
casa bunicilor e chiar pe culme. stai la gard si poti vedea tot tinutul, nu doar satul cu casutele cu tigle rosii, gradinile si pomii, ci si paduricea de la capat si cimitirul. fantana e cativa metri pe drumeag mai jos. bunicii s-au schimbat. nu mult. sunt mai impovarati de ani, au linii pe fete, maini tremurande. aceeasi caldura, lacrimi in coltul ochilor, doar bunicul se tine inca tare. sunt asaltat de intrebari si de bunavointa. ma sucesc ca vantul, ii imbratisez si ma asez pe prispa sa-mi trag sufletul si sa ma racoresc. struguri mari necopti atarna deasupra. cerul albastru. infinit ca ochii bunicului. zambesc. venisem in satul X ca mesager al parintilor; problema ca atare ma preocupa prea putin. le-am intins un pachet strans de ziare din capitala. ziarul la care lucram de doi ani. eram decis sa plec de-acolo de cum ma intorceam in oras. locul colcaia de capete plecate si penite indoite. respectiv de masini de scris. am zambit. bunica ma servi cu placinta cu cirese. am inghitit-o din trei muscaturi. ma gandeam departe, la fata care cara apa din fantana. eram decis sa aflu mai multe. 'cine e?' am zis la un moment dat, stergandu-mi gura cu podul palmei, satisfacut de gustul bun al placintei. nu se schimbase. 'ff.. fata aceea bruneta, o fata asa ca de vreo 18 ani, am vazut-o cand urcam incoace, cobora de la fantana'. 'heh' facu bunicul. imi paru rau ca-ntrebasem. 'nu se stie' sopti el si o scanteie albastra i se-aprinse-n ochi. 'cum nu se stie?' cum sa nu se stie? se porni deodata un vartej si gandurile imi ramasera suspendate. 'e fata lui de-alde vasile' striga bunica din bucatarie. 'al` de sta langa nuci'. 'e un inger' facu bunicul, scarpinandu-si barba sura. am zambit. bunica era un inger. 'nu, nu, se zice c-a fost vazuta pe-nserate, cand se-mbina numai bine lumina cu umbra, culegand intr-un cosulet dorintele din zidul de langa bisericuta'. m-am uitat la el fara sa pricep mare lucru, dar gaseam ca era o poveste cat se poate de interesanta. de-ar veni mai repede seara, ma gandeam, e-atat de cald.
m-am dus sub mar lasandu-l pe batran cu ziarele si pe sotia lui de-atata amar de vreme dand de mancare la pasari. sub mar, printre flori, am adormit privind cerul. albastru albastru fara pic de nor. povestea mi se parea indeajuns de interesanta. spre seara am coborat in sat, la carciuma. n-am stat mult, doar cat sa beau un paharel cu multimea, vesela nevoie mare de aparitia mea in mijlocuil lor, si sa aflu ca de doi ani in sat exista un perete, un zid cu mici scobituri in care oamenii puneau dorintele impaturite in bucatele de hartie. 'in gradina de langa biseriuta de langa gara', 'ar trebui sa-ncerci si matale', 'toate dorintele se-mplinesc' am zambit coplesit. 'preotul?' am intrebat eu incercand sa dau de urma binefacatorului. 'sshhh. nu se stie nimic'. am tacut. mi-am aprins o tigara si m-am ridicat. am multumit pentru primire si pentru informatii si am coborat drumeagul spre bisericuta. se aprindeau luminile prin case si prin aerul albastru umbrele noptii se lungeau la picioarele mele. noaptea era frumoasa. ca noptile din copilarie de la elesteu sau ca noptile din capitala, cu maria, sus pe acoperis. am intrat in gradina bisericutei si am cautat zidul. usor de gasit, luminat de cateva lampadare. imi ajungea un pic mai sus de umeri. l-am atins. era plin de gaurele din zece in zece centimetri. un zid al dorintelor. am zambit si am tras cu putere din tigara. pipaind cu degetele in scobituri. era rece. unele scobituri erau chiar pline. am dat sa scot o hartiuta impaturita. dar la fel de repede cum degetele mele isi facura drum inauntru, isi gasira drum indarat. 'hei!' se auzi in spatele meu. m-am intors. era ea. ingerul. o pereche de aripi ii tremura in spate la fiecare pas pe care-l facea spre mine. era imbracata intocmai ca la amiaza, doar ca in loc de galeata avea un cosulet de nuiele. 'am venit sa.. vad.. sa' sa nu pot vorbi pentru ca fusesem luat prin surprindere mi se intampla atat de des ca nu eram prea tare incomodat de propria mea stanjeneala. am continuat sa fumez lasand-o pe ea sa vorbeasca.
'stiu de ce-ai venit'
ma privi lung. era cu un cap sau mai bine mai mica. dorintele noptii se teseau in ochii negri. anii se pierdeau incet incet ca un val de umbre. inspira adanc aerul din jurul meu si se-ntoarse. 'cine, cine implineste dorintele?'
'ajuta-ma' facu, dandu-mi de inteles ca trebuia s-o scap de povara aripilor tremurande. i-am desfacut nodul elasticului si se intoarse spre mine eliberata. zambea. puse cosuletul in iarba si-mi zambi din nou. i-am atins obrazul stang cu mana, asa cum atingi noaptea jumatatea de luna. 'stiu cine esti' sopti. stia cine sunt. doctor in litere, poet, scriitor de adevaruri la ziarul Y din capitala, eu. 'stiu toate dorintele tale' facu si-mi arse buzele cu un sarut asa cum numai vantul te saruta vara prin lanurile de grau. am continuat s-o privesc mut. 'sunt eu' zise, atingandu-mi cu o mana deasupra stomacului.
'vii?'
zambi multumita. 'e la fel de verde'.
'si sunt tot atat de multe flori?'
'si sunt tot atat de multe stele'
am prins-o de incheietura mainii. sa-mi bata inima cu putere fiindca fusesem luat prin surprindere mi se intamplase de atatea ori. stiam sa m-ascund. ca un zid in dosul caruia nu ma mai vedeam decat eu.
in noaptea aia eram chiar fericit. sunt chiar fericit.
ne-am pierdut si ne-am regasit intr-o noapte. bine, tehnic sunt doua nopti la distanta de ani. si intre noi doar lumina. straniu cata lumina pot sa aprinda doua zambete, doua maini, doua inimi, doua fiinte care pasesc alaturi deodata si se-ating.
si de-atunci sunt chiar fericit. sa definesti fericirea nu-i insa cel mai la-ndemana lucru. fiecare om cu dorintele sale, cu ingerii sai si cu bucata de rai.