ziua semana mult cu aceea cand il vazusem in parc langa muzeul din centru, pentru prima oara, acum doua ierni. ningea cu fulgi de fluturi albi pe alei si peste noi si l-am intrebat asa intr-o doara daca merge la muzeu, se deschisese pavilionul de la etajul doi, avea in mana un aparat de fotografiat, erau expuse picturi ale unor artisti din capitala, si ningea din ce in ce mai tare, acolo merg, a raspuns, uite cum ti se-agata fulgii de gene, mi-a zis, zambind, si tu? acolo mergeam. cand am iesit din muzeu se-ntunecase aproape, si pe sub lampadarele din parc roiurile de fluturi cenusii se roteau prin aer, i se prindeau in parul negru. ne tineam de mana si resorbeam deodata cu aerul rece fiecare gest si cuvant din sala de marmura unde pasii ne-alunecasera mai inainte printre campii de floarea soarelui, printre maci, dealuri cu vii si chipuri stranii, n-am uitat nici acum, stia o multime de lucruri si punea fiecare gand in cuvinte si fiecare cuvant o culoare, despre lethe, si despre taine, si despre culori calde si despre locuri pe care nu le vazuseram niciunul niciodata. ne tineam de mana si-i ziceam si eu ce vad, ce simt nu aveam curajul, degetele ni se strangeau unele intre altele si inima mea era un fluture gata sa zboare. ne miram amandoi cat era de lucios parchetul, ca al unei sali de bal, aproape ca ne desluseam trupurile reflectate si candelabrele uriase de cristal de deasupra, si..
starnit de neastamparul nepotului, batranul porni pe alee tragand dupa el saniuta cu incarcatura pretioasa. stinse tigara strivind-o de zidul de caramida si se ridica. ridica o mana spre mine. i-am raspuns zambind, incet, te iubesc, hai. acasa. am tresarit la geam fericita. vine.
acasa. vara casa noastra era plina de flori, mergeam sa le culegem pe camp, langa padure, ramaneam sa numaram stelele si adormeam in iarba sub mar, sarutandu-ne. invatam cate-n luna si-n stele despre luna si stele si ne trezeam vorbind in spaniola, sau despre sensul vietii si despre revolutii din america latina.. culegeam flori si pietre fierbinti de soare si-i citeam piatra soarelui cu degetele prin par. visam la ferma noatra si la doi cai cu care sa strabatem pamantul de langa vie si ne hraneam cu fructe si cu saruturi. toamna.. asternea covorul ei de frunze si dantela de gheata fina cand plecam aiurea prin padure, sa ne gandim, departe de oras, de zumzetul de nelinistea lui.. erau sate si oameni pe langa care treceam, ascultam povesti si beam apa din fantana.. adormeam ascultandu-i inima, tic-tuc-tuc-tuc.
hai sa hranim ratele de pe lac, mi-a zis, inchizand usa in urma lui. l-am strans in brate sa-l incalzesc, avea obrajii rosii, si mainile inghetate. ma stranse-n brate mai tare ca oricand sarutandu-mi parul. ne-oprim apoi la intoarcere la cafeneaua din colt, sa vorbesc cu baietii, sa scriu, sa bem ceva cald. vii?
vii? imediat, i-am raspuns zambind si-atunci, in acea prima zi, in parcul de langa muzeu. o sa vin tot timpul. o sa vina anotimpurile unele dupa altele si iubirea noastra o sa fie mereu la fel, uluitoare. ca in prima zi, acelasi freamat, acelasi sens, aceeasi familiaritate, acelasi drum bun.
sunt atatea despre care n-am scris. lucruri care-asteapta.
asta-i doar o pagina despre el si despre mine.
despre o atingere.
fericire fara sfarsit.
posibilitate.
infinitate.
a unei iubiri cum n-a mai fost.