Alan se aseza pe marginea unui butoi de tabla si continua sa fumeze. Stia ca ei nu-i placea, dar nu-i pasa. Isi simti mainile inghetate din nou. Si Aileen, sau umbra asta a ei, care-i rascolea tot sufletul, mai rau ca un cutit infipt in inima...
- Scriu un articol... un articol despre Congresul de maine... M-au trimis pe mine fiindca m-am nascut aici si s-au gandit ca poate vreau sa-mi vad familia si prieteni...
- Si i-ai vazut?
- Nu... Doar pe tine... De ce?... De ce atunci...?
Se puse in genunchi, pe zapada, si incepu sa planga, cu fata in poala lui. Si, in tot acest timp, el ii cauta mana stanga; un banal inel stralucea pe degetul ei subtire. Asadar, era adevarat. Aileen se maritase. Cu Adam.
Aileen!... Aileen!...
Era prea tarziu, mult prea tarziu.
Auzi usa metalica deschizandu-se si lovindu-se de perete si vazu o mana intinsa si nervoasa tinand ceva negru. Inchise ochii. Auzi zapada alba scartaind sub picioare si plansetul ei cu sughituri in poala lui si o voce cunoscuta strigand de departe: Adam!... Adam, linisteste-te!, si zambi amintindu-si ca vocea era a lui John. Voi sa vada daca John mai avea mustata aceea negricioasa, dar nu reusi sa-si mai deschida pleoapele. Parca i se lipisera una de alta sau parca inghetasera. Auzi un pocnet scurt si un tipat si simti ceva rece sfartecandu-i pieptul, in partea stanga. Si-apoi nu mai auzi si nu mai simti decat ceva cald revarsandu-se afara, pe sub haine. Incerca sa se ridice, dar cazu moale ca o carpa, cu fata in zapada proaspata.
Aileen!... Aileen!...
Ceasul din turnul vechii biserici batu ora unsprezece. Bang!... Bang!... Bang!... Era mult prea tarziu.
Incepuse din nou sa ninga.
---------------------------------------------------end-------------------------------------------------