Si el fusese pe punctul de a protesta, dar John ii retezase vorba inainte s-o rosteasca. Asculta-ma pe mine, daca-ti place, n-o lasa... Alta ca ea n-o sa gasesti. Tine-aici!, ii mai spuse, dandu-i sa tina o cutie plina cu tot felul de suruburi. Alta ca ea n-o sa gasesti... Asculta-ma pe mine! Eu am atelierul asta unde ma trezesc in zori, mesteresc toata ziua, mananc, respir, citesc ziare si ma culc seara pentru a lua totul de la capat, a doua zi... Dar tu... tu ai un viitor, baiete! Da-mi mainile!
Ii luase cutia din brate si-i apucase mainile de la incheieturi. Maini frumoase, de artist. Ce-ai spus ca vrei sa te faci, baiete?
Ziarist, domnule John.Ziarist. Si scriitor.
Iti spun eu, domnule ziarist si scriitor, n-o lasa! Alta ca ea n-o sa mai gasesti!...
Maini frumoase, de artist, isi zise Alan si se opri sub un alt felinar sa-si priveasca mainile. Si daca ma lasa ea pe mine, ce fac? Aaileen!... Aileen!...
- Cat o fi ceasul?
- E inca devreme. E abia noua.
- Noua?!... Mi se pare ca o astept de o vesnicie, zisese el oftand. Daca nu vine? Eu maine plec.
- O sa vina...
- Maine plec la New York. Peste-o saptamana incepe scoala. Daca nu vine, cine stie cand o s-o mai vad.
- O sa vina...
Isi scutura parul de zapada si se opri in fata cafenelei. F-O-R-E-V-E-R. Sapte litere palpaiau rosii deasupra intrarii. Se stingea o litera, se aprindea alta. Se aprindeau si se stingeau incontinuu.
- Cat e ceasul?
- Aproape zece... Dar nu te teme. O sa vina.
- Si daca a uitat? zisese el, privindu-si inelul cu piatra verde. Un fior ca un mic soc electric ii urca pe spate. Daca nu vine?
Adam nu-i raspunse. Stia ce-o sa se intample. Stia ca n-o sa vina. Pe la ora doua se intalnise cu ea in parc. Plangea. Abia a fost in stare sa-i explice. Domnul Taylor si sotia lui au hotarat: fiul lor va merge la facultate, la New York, si o va uita. Inevitabil. Va uita iubirea lui din Littletown. Si ea trebuie sa-l uite. E tanara, e frumoasa. Ba chiar, prea frumoasa. Nu e de mirare ca i-a luat mintile lui Alan. Acuma, daca il iubest, sa-l lase sa plece. El ezita inca, din cauza ei. o iubeste. Dar e tanar si o va uita. Are un viitor mare. Poate va ajunge scriitor. Sau ziarist. Citise ea oare articolele lui din revista scolii? Da,le citise. Stia ca Alan va ajunge mare. Il va lasa sa plece. Ii va rupe inima si-l va lasa sa plece.
- Cat e ceasul?
- Zece. E ora zece!
- Nu vine... De ce nu vine? facu Alan, frangandu-si mainile.
In acel moment, usa se deschise si intra in graba un copil de vreo sapte ani, cu obrajii ca focul si gafaind de alergatura ca un spiridus.
Am un bilet... M-a trimis domnisoara cu un bilet... pentru domnul Alan...
Sari de pe scaun si lua hartia din mainile copilului. Adam ramase sa-l rasplateasca pe spiridus cu un suc si o prajitura. Citi: "Nu ma astepta, n-am sa vin. As face o mare greseala. Drumurile noastre se despart aici. Sunt in drum spre Miami. Am nevoie de soare... Succes la New York! Aileen"
Lasa biletul pe o masa si iesi tulburat afara, la aer. Nu mai ningea. Strada era pustie. Incepu sa planga incet. Sapte litere rosii palpaiau deasupra, acompaniindu-i fiecare bataie a inimii. F-O-R-E-V-E-R. Ii rupsese inima. Pentru totdeauna.
Isi sterse fruntea de broboanele de sudoare si de amintiri si, inainte sa intre, isi puse iar inelul pe deget. Ii placea sa-l vada acolo, sa-i aminteasca de ea, sa-l tortureze cu ochiul lui ca de diavol. Apoi intra.
Cafeneaua era la fel, neschimbata, cum era si cand o vazuse ultima oara, acum sapte ani. Doar ca mesele erau toate ocupate. Gasi totusi un scaun liber si se aseza. O fata tanara de tot veni sa-l intrebe daca voia ceva de baut. Nu-i era sete. Dar n-ar putea sa refuze o tigara, doua. De sapte ani incerca sa renunte la fumat. Degeaba...Cand fata reveni cu tigarile, se apleca si-i sopti la ureche ca era asteptat. Se ridica, si dupa ce-si aprinse una, o urma in spate. Stia bine fiecare coltisor al cafenelei, fiecare coridor. Era intuneric. Isi intinse mana sa aprinda un bec, dar fata il opri. Auzi apoi o usa inchizandu-se si simti o mana calda luandu-l de mana dreapta. Iesira prin spate, acolo unde se oprea masina de la fabrica de bere. Acolo, sub felinar, se simti cuprins in brate. Era Aileen.
- De ce?... De ce nu ma privesti?... De ce nu ma lasi sa iti privesc ochii?... Nustii cat de mult imi plac ochii tai?...
Inima incepu sa-i bata repede, tot mai repede.
- Cat e ceasul?
- E zece...
- Ai venit, spuse el linistit, deschizandu-si ochii si facand un pas mic inapoi. Era Aileen. Sau o umbra a ei, mai slaba, mai mica parca, mai ofilita, ca un trandafir surprins de prima bruma din octombrie. Aileen!... Aileen!...
- Cum as fi putut sa nu vin? protesta ea, trecandu-si mainile prin parul lui blond. Raza de soare!...
Se ridica pe varfuri si-i saruta buzele arse de vant.
- Nu... La ora zece aveam intalnire, dar cu altcineva. Sunt sigur ca aveam intalnire cu altcineva... Stii, azi dimineata, la hotel, baiatul de la receptie mi-a dat un bilet... Trebuia sa ma intalnesc cu Adam, zise Alan, amintindu-si deodata totul.
- Eu am scris biletul, Alan.
O privi neincrezator.
- De ce? Nu inteleg...
- Am stiut ca, daca scriu numele meu, n-o sa vii... si-mi era dor de tine, de sapte ani mi-e dor. Voiam sa te vad, nu-ntelegi? N-am stiut ce sa scriu. Pana la urma am semnat biletul 'Adam'.
- Unde e Adam?
Aileen ii ridica mana si-i privi inelul, zambind. Nu o uitase. Nici el nu putuse s-o uite.
- Acasa la John. De cand ai plecat tu, ei doi au devenit si mai apropiati. In fiecare seara joaca sah si iau cina impreuna. Acum doar John stie ca m-am intalnit aici cu tine...
- Si atelierul?
Aileen isi incolaci bratele in jurul lui.