inca se mai vad pasii ei
in padure, printre frunze uscate;
inca se-aude haita-i de caini
mirosind urma prazii inspaimantate,
fara liniste, neobosita fecioara
singura trece prin noapte, strangand la piept arcul, fara de moarte
doar luna din cer luminandu-i cararea
pe colina se-asaza si-asteapta
aprinderea ultimei stele...
ratacindu-se iar in ochii lui
de-atatea ori sa se piarda
in linistea-i plina de soapte
in somnu-i etern, dar fara de moarte
poti s-o ucizi, suflete
nemurirea ta e in mainile sale.
poti s-o uiti, suflete
neuitarea ta e in mainile sale.
pasii ei se mai vad, pierduta-i in noapte,
in curgerea timpului, rauri de soapte,
rece, traieste, fara de moarte.