cred ca dintotdeauna oamenii au fost legati prin fire vazute si nevazute de copaci. copacul lumii, copacul vietii, legand pamantul de cer. popoare vechi credeau ca fiecare copac are propriul sau spirit si ideea asta s-a pastrat pana azi.
iubesc copacii. si nu doar pentru ca primavara sunt incarcati de flori, si nu doar fiindca vara ne-adapostesc de soarele amiezii cu umbrele lor, si nici doar pentru ca toamna devreme ne feresc de ploi ca niste umbrele sub frunzisul lor inca verde.. copacii sunt in felul lor niste oameni. n-ati vazut niciodata intr-un copacel ivit pe neasteptate parca, in mijlocul unei gradini, un copil? inca nestiutor si nepasator la vant, la ploi, la toamne sau ierni ce vor veni... jucandu-se cu adierea si cu firele de iarba... sau un mar cu crengile rupandu-se-aproape de fructe mari si coapte... pe mine ma duce cu gandul la tineretea fara sfarsit.. sau o salcie ce-si legana pletele in vant, stand pe marginea raului sa-i asculte povestile-aduse de-atat de departe, de dincolo de oras, de dincolo de campie, de cand era doar un firicel de apa, din inima muntilor, povesti nespuse de nimeni altcineva, cu oameni si turme de oi, povesti cu case si gradini, cu soare, iarba de matase si parfum de flori salbatice, cu imaginea ta culcat cu fata la cer sa numeri stelele, fluierand usor si asteptand sa rasara luna... cu mine poate furisandu-ma langa tine, mangaindu-ti parul si facandu-te sa razi... langa raul ei cu bucati de curcubeu si nori de vata reflectandu-i-se pe chip, nu e salcia o fata? nu e bradul un baiat cu cojoc alb, pus mereu pe sotii?... nu e batranul stejar ca un intelept?
copacii sunt ca niste prieteni tacuti. stiu s-asculte, stiu sa mangaie, stiu sa daruiasca--cateodata te vor si surprinde, picurand in linistea unei dimineti cantece de pasari, facandu-te sa-ti ridici uimit ochii spre crengile sale care par a atinge mereu cerul.
si-apoi mor. inevitabil. batrani, cu trupul uscat si-ncovoiat, impovarati de ani, dupa ce-au vazut si auzit atatea, poate fericiti, mor. cam ca niste oameni. daca ati fost vreodata in inima unei paduri, ati vazut probabil in luminisuri copaci batrani cazuti... incet incet devenind ei insisi pamant... si din ei crescand prima data muschi si ferigi, ciuperci cu palarioare multicolore si flori... apoi alti copaci care sa umple peste ani locul ramas gol... ati incercat vreodata sa rupeti scoarta umeda si sa vedeti cata viata misuna in adancurile lemnului?... cand oamenii mor nu devin si ei oare fire de iarba si flori? poate ca asa ne-ar fi mai usor s-acceptam ideea mortii, iarba si flori.
iubesc copacii.
te iubesc. we are one...
--------------
T(H)REE POEMS:
Ezra Pound - A Girl
The tree has entered my hands, /The sap has ascended my arms, /The tree has grown in my breast- /Downward, /The branches grow out of me, like arms.
Tree you are, /Moss you are, /You are violets with wind above them. /A child - so high - you are, /
And all this is folly to the world.
====================
Allen Ginsberg - Those Two
That tree said
I don't like that white car under me,
it smells gasoline
That other tree next to it said
O you're always complaining
you're a neurotic
you can see by the way you're bent over.
====================
Mary Oliver - Last Night the Rain Spoke to Me
Last night / the rain / spoke to me / slowly, saying, / what joy / to come falling /
out of the brisk cloud, / to be happy again / in a new way / on the earth! / That�s
what it said / as it dropped, / smelling of iron, / and vanished like a dream of the
ocean / into the branches / and the grass below. / Then it was over. / The sky
cleared./I was standing / under a tree./The tree was a tree / with happy leaves,/
and I was myself, / and there were stars in the sky / that were also themselves /
at the moment / at which moment / my right hand/was holding my left hand /
which was holding the tree / which was filled with stars/and the soft rain � /
imagine! imagine! / the long and wondrous journeys / still to be ours.
=================