Falx Dacica  

Este un soi de secera, mai mica decit sabiile lungi si curbe sarmatice. Este arma tipica de lupta a dacilor drept pentru care apare figurata pe numeroase monumente si pe monede imperiale din secolele II-III en. Ilustrarea ei abunda si pe scenele de pe Columna lui Traian de la Roma.

Multitudinea de reprezentari a acestei arme specifice denota popularitatea ei in arsenalul lumii antice si impactul pe care aceasta arma l-a avut in bataliile pe care dacii le-au purtat, fie in Dacia fie acolo unde i-a insotit pe purtatorii ei.  

Este foarte probabil ca, la origine, Falx Dacica sa fi fost o simpla unealta, folosita la recoltarea paioaselor, si sa fi evoluat, datorita dublului rol al taranului de rind, nevoit adesea sa lasa muncile cimpului si sa apuce armele. Acesta este si motivul pentru care  falxul este o arma folosita indeosebi de catre pedestrime. Aparitia sabiei curbe coincide cu trecerea de la epoca bronzului la cea a fierului, metal mult mai potrivit pentru o astfel de arma-unealta.

            Aceasta arma este raspindita in toate tinuturile tracilor fiind  exportata si in lumea celto-germana si sarmatica. Avea lama lunga si ingusta, ascutita pe partea concava si prevazuta cu un miner de lemn sau de os. Unele exemplare descoperite prezinta santuri de scurgere a singelui si incrustatii pe lama. Varianta mai scurta se numea Sica iar cea lunga ( cu o lungime medie intre 0,60—0,70 cm) se numea falx. Acestea din urma era curbat inspre treimea anterioara ceea ce o facea deosebit de eficace impotriva ligamentelor picioarelor inamicilor. Era o arma mortala in miinile unui expert si toate populatiile care inconjurau tinuturile dacilor au invatat sa se teama de ea. Actiunea de taiere se facea printr-o miscare de tragere.taierea era amplificata de folosirea ambelor miini. Cind era folosit cum trebuie putea taia cu usurinta un membru sau sa decapiteze un adversar. Deasemea datorita ciocului care rezulta din curbura si minerului lung putea patrunde prin coifuri provocind rani grave sau  producind comotii cerebrale in cazul loviturilor la cap.          

        Luptatorii foloseau de obicei falxul pentru a croi o cale intr-o formatie inamica. Cei inarmati cu falxuri, care se asemana ca mod de folosire cu romphaia tracica, luptau in unitati mici, deoarece aveau nevoie de spatiu pentru a-si folosi armele cat mai avantajos, si nu foloseau scuturi caci i-ar fi incomodat. De obicei ei lupta cu pieptul gol si numai cu o scufie pentru protectie. Luptatorii erau folositi cel mai bine pentru a taia o cale prin unitati inamice compacte, dar puteau lupta la fel de bine impotriva cavaleriei usoare datorita lungimii falxului. Falxul in sine este o arma inspaimantatoare: o lama curbata asemenea unui cosor asezata la capatul unui maner de lemn. Spre deosebire de un cosor insa, falxul este ascutit de-a lungul curbei interioare a lamei, astfel incat lovitura sa fie data printr-o zmucitura

       Falxul (falces) era o lama curbata, grea, manuita cu ambele brate. In unele reprezentari pare sa fie o lama asemanatoaare unei coase atasata la capatul unui maner rezistent de lemn sau alt material, iar in altele pare mai degraba asemanatoare unei sabii, luand o forma usor curbata. Faptul ca putea cauza rani grave sau amputari, a  cauzat atata teama in randul soldatilor romani incat un grup special de legionari purtau armuri la brate si picioare si erau oponenti ai luptatorilor cu falxul. In urma tot mai deselor intilniri ale romanilor cu minuitorii de Falx a facut ca armurierii romani sa adauge doua benzi transversale de metal pe coifurile soldatilor pentru a putea rezista loviturilor naucitoare.

Sica este  arma caracteristic dacica, rezultata din adaptarea unor unelte, deosebit de pretuita in spatial dacic, dovada fiind productia ei unitara, creata intr-un stil propriu, inconfundabil.