cabinet de consultanţă filosofică

Surse bibliografice

O analiza a conceptului de `bun`:

subiectivismul lui Mackie

Una dintre posibilele erori ale moralei este aceea ca ea poate incearca sa explice sensurile lui `bun`, fara a tine cont ca in limbajul comun `bun` (ca si alti termeni, e.g. `a fi`) este extrem de vag si se aplica deseori contradictoriu - atat in spatiul moral, cat si in cel non-moral - fiind de aceea necesar (precum in cazul `existentei` in metafizica), sa se delimiteze termenul de `bun`, in sens filosofic, de termenul comun^{^[1]}. Ceea ce vreau sa argumentez in continuare este ca teza expusa de catre J. Mackie cu privire la o astfel de solutie este insa una nefericita, intrucat se contrazice.

1. Scepticismul moral de ordinul doi

J. Mackie imparte teoriile morale in teorii de ordinul intai si teorii de ordinul doi. Teoriile morale de ordinul intai cerceteaza calitatile morale ale lucrurilor, pe cand teoriile morale de ordinul doi cerceteaza statutul valorilor si natura valorizarii^{^[2]}. Atunci cand el isi afirma scepticismul moral, si spune ca nu exista valori obiective, el opereaza intr-o teorie de ordinul doi - si in virtutea acestui fapt teoria sa nu este nihilista: scepticismul in fata existentei unui statut obiectiv al valorilor si al unor proceduri obiective de valorizare nu este incompatibil cu adoptarea unor anumite valori, intr-o teorie de ordinul intai - ci numai sublinierea (sau constientizarea) faptului ca valorile imbratisate nu sunt absolute. Dar din faptul ca teza sa este una negativa, aratand numai ceea ce nu este binele, si neincercand sa sugereze absolut nimic in schimb, nu decurge o pozitie negativa fata de valorizarea vietii:^{^[3]} valorile nu sunt negate ca valori, intrucat ele continua, de exemplu, sa functioneze si sa fie valabile in raport cu anumite criterii admise de indivizi (singura problema fiind faptul ca aceste criterii variaza).

Sensul obiectivitatii - ca valorile exista in insasi textura lumii - pe care il ia Mackie in discutie, si pe care il neaga cu privire la valori, este unul de natura ontologica, si se distinge de descriptivitate, de universabilitate, de acordul intersubiectiv, de adecvarea la un criteriu. In primul rand, descriptivitatea este o teorie asupra intelesului termenilor morali, si de aceea nici nu implica si nici nu este implicata de obiectivitate, care este o teorie ontologica. In al doilea rand, universabilitatea unei notiuni sau al unei judecati morale nu inseamna altceva^{^[4]} decat ca intr-o anumite schema de gandire, un element (i.e. o judecata morala) nu intra in contradictie cu celelalte elemente ale schemei; insa este cu totul posibil ca doi indivizi (sau doua comunitati) sa sustina fiecare judecati de valoare universale diferite (si poate incompatibile)^{^[5]}. Ori obiectivitatea ontologica a valorilor presupune nu numai coerentismul unei teorii (coerentism care care este foarte bine compatibil cu relativismul), ci existenta lor in lume, independent de schemele de gandire umane. In al treilea rand, faptul ca o valoare are de partea sa un acord intersubiectiv nu este decat un caz particular de universalizare - si de aceea este distins de obiectivitate. In sfarsit, adecvarea unui lucru la un criteriu nu este altceva decat adecvarea la un standard care tine de alegerea umana (nefiind decat un element al universabilitatii sau al acordului intersubiectiv) - fara legatura cu obiectivitatea ontologica. Mackie, prin aceste delimitari, nu contesta ca nu poate exista o obiectivitate (in raport, de exemplu, cu un criteriu universal valabil intr-o comunitate), ci ca este vorba numai de o obiectivitate intr-un sens slab, dependenta de alegerea subiectului uman; iar ca o obiectivitate in sine a valorilor morale, care ar avea drept consecinta faptul ca oricine ar judeca moral, in orice epoca, in orice situatie, in orice cultura, schema de gandire, etc., ar recunoaste un anumit set de valori si de judecati morale - nu exista.

Argumentele pe care se sprijina in vederea refutarii teoriilor obiectiviste sunt denumite generic `teoria erorii`. Relativitatea valorilor si a judecatilor morale (constata prin compararea unor culturi sau epoci istorice, etc. diferite) este un prim argument impotriva obiectivitatii valorilor. Un al doilea argument, acela al `stranietatii`, spune ca daca ar exista in lume, in mod obiectiv, valori, atunci ele ar trebui sa fie percepute direct (fara a fi inlocuite, asa cum faceau naturalistii, prin alte elemente percepute). Perceperea lor directa insa ar necesita un simt special (intrucat, altfel, ar fi de fapt descrise prin alte elemente ale perceptiei) - o supozitie, considera Mackie, destul de neplauzibila. Ultimul sau argument este `eroarea patetica`: prin fenomenul psihologic al proiectiei trairilor umane asupra obiectelor percepute, valorile si judecatile morale se gasesc privite de subiectii umani ca si cum ar fi exterioare, percepute in lucruri, obiective - lucru care este numai o impresie.

Conform acestei teorii, pe care am incercat s-o exprim cat mai pe scurt, valorile teoriilor morale de ordinul intai nu sunt altceva decat stari, credinte, criterii, utilitati, dorinte, etc. impartasite de anumiti indivizi. Ceea ce-i reprosez acestei teze este faptul ca eludeaza un aspect important al vietii morale - disputele etice - pe care pare a nu il putea explica teoria sa, ceea ce este fals; cat si faptul ca, desi incearca sa respinga teoria intuitionista a lui Moore, pozitia sa nu face decat sa se apropie de a aceluia.

2. O refutare

Pentru interpretarea acestei teorii, traduc teza lui Mackie cu privire la `bun` (si, in general, la valorile morale) prin urmatoarele: `bun` nu este altceva decat o functie care prelucreaza datele relative la contextele in care se afla persoana umana, dand astfel nastere la sensuri morale valabile numai in acel context^{^[6]}. `Functie` poate lua valori ca `proces subiectiv`, `intentie`, `utilitate`, `recomandare`, etc.

In primul rand, cele doua lucruri pe care Mackie incearca sa le demonstreze sunt contradictorii: pe de o parte Moore spune ca `bun` este un termen nedefinibil (si Mackie crede ca acesta nu are dreptate)^{^[7]}; pe de alta parte Mackie spune ca `bun` nu are un statut ontologic care sa-i confere obiectivitate.

Teza lui Moore este aceea ca `bun` este un termen simplu, neanalizabil (despre care nu poate fi spus nici un adevar analitic), care isi indeplineste functia in morala intrucat se aplica obiectelor ca adjectiv^{^[8]}. Metoda de verificare a acestui fapt este argumentul `intrebarii deschise`: orice definire s-ar da lui `bun`, intrebarea `este definitia x data lui bun una buna?` are intotdeauna sens. Adica orice definire s-ar da lui `bun`, ea nu surprinde termenul, nu reuseste sa-i exprime toate posibilele intelesuri, astfel incat sa nu mai existe nici un sens valabil Y al lui `bun` in care sa se intrebe `este definitia x a lui bun y?`.

Obiectia lui Mackie este aceea ca intrebarea lui Moore are sens numai atunci cand se poate vorbi de anumite criterii in functie de care ceva e `bun`. Un `bun` in sine, obiectiv si independent, nu exista; nu se poate pune, in registru ontologic intrebarea `este x bun?`, intrucat lipseste orice inteles pe care am putea sa-l asociem lui `bun`. In registru ontologic, intrebarea lui Moore are aceeasi relevanta pe care o are intrebarea `se poate spune ca x este y?`, cand y nu reprezinta nimic. Pentru Mackie `bun` nu are inteles deci decat intr-un spatiu subiectiv sau intersubiectiv, atunci cand este expresia anumitor cerinte, asteptari, atitudini, criterii, etc. La limita, in teoria lui Mackie se poate spune nu numai ca intrebarea lui Moore nu are sens decat in functie de anumite criterii (deci in teoriile de ordinul intai), ci ca exista contexte imaginabile in care aceasta intrebare nu are niciodata sens: poate exista o comuntate in care `bun` sa fie acceptat, prin acord, influentare reciproca, etc., de catre toti indivizii, ca nu are decat un singur sens, acela de a `fi placut`; in acest caz intrebarea `este placerea buna?` nu este inteleasa de catre cei care fac parte din comunitate decat ca: `este placerea placere?`, sau: `este placerea placuta?` - insa ambele nu sunt decat tautologii.

Spre deosebire, Mackie crede ca pozitia sa din cadrul teoriilor de ordin doi nu este incompatibila cu definirea lui `bun` intr-o teorie de ordin intai: si `bun`, intr-un anumit context, poate lua infatisari variate, in functie de atitudinile, nevoile, etc. ale celor care folosesc termenul. Mackie explica ca `bun` poate avea (ceea ce Stevenson numea `magnetismul` sau `atractia` judecatii si termenului moral) caracter determinant si obiectiv in raport cu indivizii^{^[9]} (evident, nu este vorba de o obiectivitate ontologica), prin urmatorul proces: subiectii au anumite nevoi, inclinatii, intentii, etc., pe care le proiecteaza asupra obiectelor pe care le percepe; astfel se face ca valorile, dincolo de faptul ca le par ne-subiective, le par a se si adecva miraculos nevoilor, inclinatiior, intentiilor, lor.

Ori faptul ca `bun` poate lua, in contexte diferite, sensuri diferite, face ca intrebarea `este x bun?` sa aiba totusi sens; si anume, este o intrebare asupra procesului prin care x a ajuns sa fie valorizat ca valoare morala, in genul `chiar este x rezultat prin procesul de proiectie inconstienta a starilor subiective, intereselor, obisnuintelor comportamentale, etc., ale individului traind in comunitatea N ?`. Daca da, x este atunci o valoare morala - si, conform tezei scepticismului moral, este chiar binele^{^[10]}. Ceea ce vreau sa spun este deci faptul ca daca `bun` este o functie care prelucreaza anumite date non-morale (dar nu neaparat non-valorice) iar rezultatul acestei prelucrari este un `bine contextual`^{^[11]}, atunci `intrebarea deschisa` are sens in continuare. Ba, mai mult: Mackie creeaza confuzie, atunci cand respinge teza lui Moore, intrucat arata ca `bun` nu poate fi indefinibil in situatii particulare; insa pentru Moore `bun` era indefinibil si ontologic - ori Mackie face acelasi lucru prin functia sa. `Bun` ca functie nu este definibil - intrucat atat forma functiei (recomandare, interzicere, nevoie, etc.) este dependenta de contexte, cat si argumentele (alte valori, interese, sentimente,etc.) si rezultatele sale; astfel incat orice definire s-ar da unei valori morale intr-o situatie contextuala, intrebarea, (asa cum am explicitat-o mai sus) `este x bun?` are sens.

O a doua dificultate pe care o am in vedere in legatura cu solutia scepticismul moral de ordinul doi este faptul ca, desi, prin negarea unei valori morale la nivel ontologic, pare a pune in imposibilitate compararea valorilor - deci disputele etice - totusi pozitia sa este, in mod intim, una contrara.

Inexistenta unei valori evaluative la nivel ontologic duce la concluzia ca toate valorile evaluative sunt relative la contexte, si ca deci, intre doua comunitati cu traditii, interese, religie, economie, etc. diferite, disputele etice nu pot avea loc, intrucat functia care defineste valorile in cele doua comunitati porneste de la argumente diferite: pur si simplu, se vorbesc doua limbi diferite. Sau, chiar in cadrul aceluiasi grup, indivizii cu sensibilitati sau interese, etc. diferite pot da utilizari diferite aceluiasi termen evaluativ; insa, cum experienta mentala pe care o incerca este diferita la utilizarea aceluiasi cuvant, disputa nu poate avea, realmente, loc (decat, eventual, daca evaluarea celor doua tabere este tradusa intr-un limbaj de argumente ale funcitiei `bun` comune celor doua; lucru insa de multe ori dificil - poate ca nu exista astfel de argumente comune - sau sunt insuficiente pentru o utilizare relevanta pentru ambele grupuri a functiei; lucrurile se complica si mai mult cand avem de a face cu dispute intre mai mult de doi adversari). Insa Mackie crede totusi ca nu exista - ata in engleza, cat si in alte limbi - decat un singur sens al termenului de bun (adica nu exista doi termeni - sau mai multi omonimi - , care sa dea fiecare seama de o anumita zona de aplicabilitate a termenului)^{^[12]} - fapt care se explica prin aceea ca, in fapt, asa cum aratam in cazul argumentului `intrebarii deschise`, el presupune ca exista ceva care face ca utilizarea termenului de bun cu referire la mai multe contexte (virtual complet diferite in caracteristicele relevante) sa aiba totusi sens.

Asupra scepticismului ontologic al lui Mackie subscriu, in lumina observatiilor pe care le-am facut, remarcii lui MacIntyre^{^[13]} asupra ontologismului: chiar si optiunile teoretice de ordinul doi sunt tot o forma de manifestare particularista, intrucat, pana la urma, acele principii ultime (pentru care logica cere sa nu se mai ofere argumente, altfel ne confruntam cu o regresie la infinit) sunt tot o chestiune de alegere a subiectului uman. Sub acest aspect se releva o ultima contradictie a pozitiei lui Mackie, si care este comuna, in fapt, oricarui scepticism ontologic^{^[14]}: teza sa proiectivista, care declara nula obiectivitatea ontologica, nu face altceva decat sa isi propuna propria sa varianta (pozitiva ) ontologica cu privire la valorile morale.

Cristian Vasilescu

1998

Bibliografie:

GEORGE E. MOORE "Prefata la Principia Ethica " si "Obiectul eticii", selectie, traducere si note de Valentin Muresan, Editura Alternative, 1995

A. MacIntyre "Emotivismul", in "Valorile si adevarul moral", editor Valentin Muresan, editura Alternative, Bucuresti 1995

C. L. Stevenson "Sensul emotional al termenilor etici", in "Valorile si adevarul moral", editor Valentin Muresan, editura Alternative, Bucuresti 1995

RICHARD M. HARE 'BINELE' , editura Alternative, Bucuresti 1995

traducator: Valentin Muresan

RICHARD M. HARE 'INTELES SI UNIVERSABILITATE', Editura Alternative, Bucuresti 1995, traducator: Valentin Muresan

G.J. Warnock "Prescriptivismul", Editura Alternative, Bucuresti 1995

traducator: Valentin Muresan,

G.J. Warnock "Argumentarea in morala", Editura Alternative, Bucuresti 1995, traducator: Valentin Muresan

J. L. Mackie "Subiectivitatea valorilor", Editura Alternative, Bucuresti 1995, traducator: Valentin Muresan

John L. Mackie, "Subjectivism", in "Ethics for modern life", edited by Raziel Abelson & Marie Louise Friquegnon, St. Martin's Press, New York, 1991

Bernard Williams, "Introducere in etica", Editura Alternative, Bucuresti 1993, tradducator: Valentin Muresan

^{^[1]}Obiectilor ca in acest fel morala nu mai are nici o relevanta i se raspunde: morala de zi cu zi se va gasi influentata de schema de gandire a filosofiei morale indirect (asa cum se intampla cu naturalismul, idealismul, mecanicismul, nihilismul, etc.).

^{^[2]}J. L. Mackie "Subiectivitatea valorilor", Editura Alternative, Bucuresti 1995, traducator: Valentin Muresan, p. 143;

^{^[3]}"Negarea valorilor obiective poate aduce cu sine o reactie emotionala extrema, sentimentul ca nimic nu mai conteaza, ca viata si-a pierdut telul. Desigur, o asemenea inferenta nu este valida"; idem, p. 152;

^{^[4]}Este vorba despre intelesul pe care il da Hare universabilizarii, si pe care Mackie il preia; vezi Richard Hare, "Inteles si universabilitate", Editura Alternative, Bucuresti 1995, trad. Valentin Muresan.

^{^[5]}Vezi, in acest sens, observatiile pe care le face G. Warnock cu privire la prescriptivism, in "Valorile si adevarul moral", Editura Alternative, Bucuresti 1995, trad. Valentin Muresan.

^{^[6]}Spre deosebire de silogismul logic propus de Dan Barbulescu, in care `bun` nu este decat un temen care apare intr-o premisa pentru ca concluzia sa fie de natura morala, interpretarea lui `bun` ca o functie care prelucreaza alte judecati, asteptari, valori, etc. (non-morale), si al carui rezultat este tot ceva non-moral (moralitatea nefiind decat un criteriu de verificare al judecatilor) - da seama, in plus, si de utilizarile pe care le are `bun` in spatiul non-moral (in cazul in care, evident, presupunem ca nu exista doi temeni omonimi, unul cu referire numai la sfera morala, unul cu referire numai la sfera non-morala).

Silogismul practic:

A. date factuale (legi, date factuale, circumstante particulare, potentialitatile agentului, etc.) => Daca fac X, rezulta Y => Daca vreau Y, trebuie sa fac X;

B. Y este bun (ca scop) & vreau Y; (B enunta scopul)

C. A&B=> Trebuie sa fac X (sau) X este actiunea corecta, X devenind bun ca mijloc; (C exprima mijlocul; Dan Barbulescu considera ca 'bun moral' - diferit de 'bun ca scop', pentru ca 'bun moral' determina ca ceva sa fie 'bun ca scop' - din B este un caz particular de 'bun ca mijloc' din C)

^{^[7]}"Moore a gresit, deci, atunci cand a crezut ca `bun` este indefinibil"; J. Mackie, op. cit., p. 172;

^{^[8]}Referitor la problema atributivitatii, Peter Geach argumenteaza ca `bun` este un adjectiv atributiv, incercand sa respinga teza lui Moore; Mackie insa considera ca argumentul lui Geach este subred, neaplicandu-se decat in anumite situatii; vezi idem, pp. 163-164;

^{^[9]}idem, pp. 159-160;

^{^[10]}Adica nu `binele` ontologic, unul, obiectiv, etc.; ci i se poate spune ca este `bine`: valorizare, recomandare, interdictie, etc.

^{^[11]}Binele-functie se distinge de binele-contextual intrucat primul nu aduce cu sine niste valori care trebuiesc respectate, pe cand ultimul este codul moral particular, relativ la context (comunitate, epoca istorica, cultura, religie, nevoi, etc.)

^{^[12]}J. Mackie, op. cit., p. 163;

^{^[13]}A. MacIntyre "Emotivismul", in "Valorile si adevarul moral", editor Valentin Muresan, editura Alternative, Bucuresti 1995, p. 88;

^{^[14]}Mackie are afinitati marcante cu nihilismul ontologic si valoric al lui Nietzsche, cat si cu metodele psihologice prin care denunta unele erori de obiectivare; si, in acelasi sens ca si Nietzsche, el nu este decat aparent adeptul unei pozitii negative.