Sa faci autostopul pe marginea unui drum judetean
ca si cum te-ai afla pe marginea abrupta a propiei tale singuratati
si dintr-o data sa te trezesti intr-un camion hodorogit
care merge inainte spre propia ta biografie
intra in ea prin acele inserari de tanar profesor in tamaseu
le calca le striveste le rupe (in urma vor ramane gesturi tardive
cuvinte ranite masti decrepite de boala)
inclusiv prin ziua aceea patata de o lumina innecacioasa
in care R mi-a spus "o rana aproape necesara existenta noastra
apa inghetata peste care trec inecati spre copca dulce a realitatii
de unde numai orasul musca sigur (poate si tu?)
si numai atunci as putea sa trec si eu cu gandurile tele in mana
pana la ultimul pod suportat de inocenta" dar aici firul se rupe
ideea devine neclara stearsa ca o oglinda retrovizoare
in care te vei recunoaste mult mai tarziu -
camionul misca imaginea mult spre prezent lasand in urma
biografia facuta tandari si pe mine alergand innebunit
prin norul de praf strigand "opriti! opriti!"
facand semne disperate cu camasa de forta a iluziei
transpirata si imbracata pe sufletul gol.