<BGSOUND SRC="whtxmasg.mid" LOOP=INFINITE>
"Dragule Mos Craciun,
Si-n acest an gandul meu se indreapta catre tine, cel care face daruri tuturor copiilor din lume. Printre ei sunt si unii care-si imagineaza iarna ca pe o zana cu inima de gheata, care nu simte durerea din sufletele celor tristi si oropsiti, trimitand asupra lor viscolul si gerul. Eu insa mi-o imaginez ca pe o zana buna ce pune stapanire pe tot ce ne inconjoara, acoperind pamantul cu mantia ei cea alba, facand sa para totul mai pur, mai diafan, mai luminos.
Mi-amintesc de Ajunul trecut cand din cerul lipsit de soare au inceput sa curga mici stelute de zapada, care s-au facut din ce in ce mai mari, formand un covor pufos. (Le asemuiam cu niste fulgi de lebada plutind inspre pamant). Peste tot s-a asternut o tacere adanca si misterioasa. Omatul a imbracat casele, pomii si pamantul, transformand aceasta lume intr-un taram alb, vrajit, ce-mi parea a fi din zahar. Casele s-au pierdut sub troiene, iar copacii inmarmuriti semanau cu niste fantasme ce-si intindeau bratele spre cer, cerand indurare.
Dar deodata totul in jur s-a umplut de un zumzet asurzitor. Erau copiii, cei care purtati de saniutele lor, ce pareau niste buburuze in zbor, se-ntorceau spre case pentru a te astepta pe tine, Mosule, incarcat de dulciuri, cadouri si mai presus de toate fericire.
Cu drag,
Oana"

                                                                             -
Oana-Alexandra Apostol - 12 ani
                        
"Acum vreo 5 ani, nu stiu ce am avut, dar n-am prea fost cuminte aproape tot anul, iar inainte cu o saptamana de a veni Mos Craciun m-am imbolnavit. Primul gand a fost ca Mosul ma pedepseste si ca nici macar nu o sa vina la mine. Ce sa fac? I-am scris Mosului o scrisore promitandu-i ca voi fi cuminte si-l rugam sa-mi raspunda daca ma iarta.
Au trecut o zi, doua, trei, dar raspunsul nu mai sosea.
Si a venit seara de Ajun. Atunci, in camera luminata de beculetele din pom am zarit sub brad o multime de daruri, printre care erau si unele pentru mine.
Pe loc  am simtit cum ma fac bine si-am zis: "Mosule, smecherule, ai vrut sa ma pacalesti, dar tot bun ai ramas si m-ai iertat, iar eu iti promit ca am sa fiu cel mai cuminte copilas"

                                                              
- Dulhac Florina-Elena - 11 ani si jumatate
"Cel mai trist Craciun al meu l-am avut acum doi ani din cauza unui accident cu masina de tocat.
Acel accident s-a intamplat din cauza neatentiei mele si a fratelui meu. In urma acestei ispravi m-am ales cu degetul rupt."

                                                                                                            
- Cosmin - 15 ani
"Amintirile din cel mai frumos Craciun al meu din anul 1994

Craciunurile sunt frumoase deoarece atunci se naste si Isus. El este un copil frumos si dragalas. Asa eram si eu cand aveam patru ani. Eram mica, dar si mult iubita de parinti; bine si acum, dar atunci eram singura la parinti, pana sa vina pe lume si fratele meu, mai mic.
Afara ningea, ningea si eu stateam langa bradul frumos impodobit si il asteptam pe mosul cel batran cu barba alba. Era seara. La poarta se auzi un zgomot, eram linistita. Nu ma speriasem, ca stiam ca trebuie sa vina Mosul. Mos Craciun a intrat cu tolba lui cea mare in casa. A scos cateva cadouri si le-a pus sub brad. Eu incepusem sa plang de emotie, deoarece il vazusem pe Mosul. Mosul cel batran ma linisteste si-mi da o papusa mare si frumoasa. Era batran intr-adevar. Eu l-am rugat sa mai stea cu mine, dar el a spus ca are multi copii care il asteapta asa cum l-am asteptat si eu. L-am intrebat ca de unde stie el ca eu l-am asteptat. Atunci el mi-a raspuns ca le stie pe toate asa ca Isus Cristos. Da si sa nu uitati copii, Mos Craciun va vede si stie ce ganduri aveti asa cum le-a stiut pe ale mele si daca sunteti cuminti va aduce cadouri frumoase. Sunt si alte Craciunuri mult mai frumoase, dar acesta imi este mie mai drag.
Eu va doresc Craciunuri mult mai frumoase ca al meu!!
La multi ani!!!"

                                                                                           -
Cristiana Ciotlos - 12 ani
Pentru inceput voi spune cel mai frumos Craciun al meu.
Cel mai frumos craciun al meu era craciunul care venea de anul 2000. Atunci ningea tot mai tare (omatul imbraca casele, copacii), iar copiii tot mai tare se bucurau ca a venit in sfarsit iarna.
Omatul imbraca casele, copacii si multe altele. Cand a venit timpul sa merg cu colindatul pe la casele oamenilor, copiii erau foarte bucurosi. Copiii au strans multi bani, incat puteau sa se imbrace cu banii economisiti. Mai tarziu bradul de afara era impodobit, dar si cel din casa oamenilor. Copiii faceau oameni uriasi de zapada si il imbracau, iar dupa aceea se jucau cu zapada, ca sa uite de scoala si de alte necazuri. Iarna este un anotimp preferat al copiilor. Ei iubesc iarna si de fiecare data, daca pleaca de langa ei, ei plang.
Cu drag,
Stefania Floris"
                                                                                                                         - cl. VI C
"Cel mai frumos Craciun a fost in 1999, cand in noaptea de ajun am visat nasterea Domnului Isus Hristos, exact cum scrie in cartile sfinte. Nu-mi vine sa cred, dar este adevarat. Dis-de-dimineata am gasit o multime de pachete dedicate mie, in care erau: masinute, soldatei, iconite, ghete si altele.
Dupa aceea am iesit afara si am aprins o multime de artficii si am aruncat o multime de petarde.
Acest Craciun mi-a placut mie cel mai mult!!"

                                                                                                     - Gergiu Tanga - 12 ani
"Acum trei ani nu stiam cine este cu adevarat Mos Craciun.
In fiecare an tata se deghiza in Mos Craciun si umbla pe la cunostinte. Dupa ce a terminat de impartit cadourile a venit si la familia lui. Cand l-am vazut l-am imbratisat si am simtit ca nu este Mos Craciun.
I-am spus surorii mele si am propus sa aflam odata pentru totdeauna cine vine in fiecare an.
Am incercat sa-i dau barba jos si multe altele, dar nu am reusit. Mi-a venit o idee. Am pus-o pe sora mea sa aduca o furculita si sa i-o infiga in caciula si apoi sa traga de ea. Zis si facut. I-a infipt furculita in caciula si a tras. Caciula a cazut jos.
Atunci am aflat ca tata era cel care venea cu cadourile.
Imi pare rau ca am aflat adevarul despre Mos Craciun. Acum nu mai e nici un farmec. Acum stiu cine pune bradul cand vine noaptea si ne aduce cadouri.
Oricum a fost cel mai frumos craciun."

                                                                                               -
Alexandra Andrasaia -
"Mie mi-a placut cel mai mult Craciunul de anul trecut in 2001.
La vecina mea de langa bloc a venit verisorul ei de la Galati, pe nume Alin.
Noi am fost cu ursul: eu, sora mea, Alin si verisoara lui Ana-Maria.
Dupa ce ne-am distrat cu ursul si eu cu dobele mele, ne-am intors acasa si am dat drumul la combina la maxim si am inceput sa dansam si sa ne distram. Dupa o jumatate de ora aproximativ, eu cu Alin, prietenul meu de o viata, ne-am dus pana in oras sa cumparam o sampanie si un suc pe la ora 1 si 20 de minute.
Ne-am intors acasa si cinstit intre noi. Am dansat noi vreo 10 minute si dupa aia au venit niste neamuri de ale mele la mine cu ursul. I-am primit, au dansat jocul ursului si cu dobosarii, au intrat in casa, le-am dat sa manance si sa beie, ca toti oamenii de Craciun si de revelion.
Am stat noi pana pe la ora 5 dimineata si ne-am culcat, sculat dimineata pe la ora 7 jumatate si am plecat iar cu ursul si cu mascatul printre vecini, pana seara si iar am stat pana tarziu si ne-am distrat cu toti din familia iubita.
Si asa ne-am terminat Craciunul si revelionul de anul 2001. Si cred ca si anul asta va fi asa de distractiv si de frumos."

                                                                                                 -
Razvan Pochiscanu -
"Odata intr-un an de craciun eram nerabdator sa vina Mosul. Mamica iesise afara, iar eu ma uitam la televizor.
Pomul era frumos impodobit cu ghirlande, globuri, dulciuri si multe altele. In timp ce eu ma uitam la televizor, mama intrase pe usa cu Mos Craciun. Cand l-am vazut nu mai puteam de bucurie si am facut poze cu el, stand pe genunchii lui. Apoi mi-a dat bomboane, ciocolate, jucarii si un clopotel. Cand Mosul a iesit din casa pe scara era gheata si Mosu a cazut.
Dupa aceea eu am adormit in bratele mamei.
A doua zi cand am deschis cadourile am gasit in ele un plouver frumos cu mai multe culori si o masinuta cu telecomanda si un joc de televizor. Asa a fost craciunul."
"Ma intitulez Catalin, sunt in clasa VI C si vreau sa va povestesc cel mai frumos craciun. El a fost acum doi ani cand aveam 11 ani. Ma asteptam la un craciun ca celelalte. Dar stateam si ma uitam la televizor. cand din senin bate cineva la usa. Prima data credeam ca-i un colindator. Cand deschid usa, era un om cu barba sura imbracat in rosu. Mi-a zis sa ma imbrac, ca mergem undeva. Era Mos Craciun. El nu avea sanie, nici reni, el avea o masina 4x4."

                                                                                             -
Catalin Bucur - 13 ani
"Craciunul meu preferat a fost atunci cand aveam 8 ani. Eu in seara aceea am fost cu niste copii pe malul Trotusului. Acolo am coborat pe dig. Digul fiind inghetat nu ne-am mai putut ridica pe mal. Pana la urma am urcat digul si am ajuns acasa pe la ora 9:00. Mama m-a pedepsit zicand ca nu mai vine Mos Craciun. Eu m-am culcat plangand, ca nu mai vine Mos Craciun. Dimineata totusi m-am dus la brad si acolo am gasit jucarii, fructe si dulciuri.
Atunci m-am uitat la mama zambind, iar mama mi-a spus ca s-a razgandit si nu i-a mai zis Mosului.
Acest Craciun a fost cel care mie mi-a placut cel mai mult."
            
                                                                                       -
George Victor Gaman -
"Ma numesc Gaina Crina-Adriana si am 12 ani.
Cel mai frumos Craciun pe care l-am petrecut cu familia a fost in anul 1998, la Barlad, la niste unchi de-ai mei.
Am facut bradul cu totii, fiecare cantand un cantec despre Nasterea lui Isus. Eu am cantat un colind deoarece nu prea cunosteam cantece. In schimb matusa mea, care este in corul bisericii, a cantat un cantec despre Nasterea Domnului care ne-a impresionat foarte mult.
Cand am terminat de impodobit bradul, am asezat masa, iar inainte de a incepe sa mancam, ne-am rugat lui Dumnezeu sa ne dea sanatate, fericire, ca sa putem sa ajungem si la urmatorul Craciun.
Dupa ce am mancat, marea surpriza a fost atunci cand mai multe rude de-ale noastre au venit la noi si ne-au colindat. Noi i-am servit cu prajituri si cu cate un pahar de vin.
Apoi au inceput sa povesteasca despre problemele care sunt in tara, timp in care eu cu verisorul meu ne aduceam aminte de vremurile trecute petrecute la bunici si ne parea rau ca am mai crescut si acele vremuri nu se vor mai intoarce.
Totul s-a sfarsit cu un tort delicios cu doua etaje care ne-a indulcit.
Totul a fost simplu, dar minunat!"

                                                                                      -
Crina Gaina - cl. a VI-a C
"Cel mai frumos Craciun pe care l-am petrecut a fost in tara mea natala Basarabia. Chiar daca aici au fost mai multi oameni cu un trai mai bun, acolo am avut un sentiment pe care niciodata nu-l voi uita. Era ultimul Craciun pe care l-am petrecut in Basarabia.. Eram nedespartiti de parinti si eu cu fratele meu, pentru ca ei munceau ca sa avem un trai mai bun si de fiecare data cand veneau de sarbatori ne aduceau ce ne doream.
Cand au venit de Craciun ultima data, au adus multe artificii si totul era luminat pe cer. Ultimul Craciun pentrecut in Republica Moldova a fost in anul 1998. Vecinii au fost la noi de Craciun fiind invitati de parinti. Ma bucurasem foarte mult ca in curand ma voi duce in Romania si ca voi avea un trai mai bun, ca voi avea tot ce doresc ca orice copil. Si e adevarat am aproape tot ce mi-am dorit un trai mai bun, dar totusi oriunde m-as afla, nu voi uita niciodata ultimul Craciun petrecut cu intreaga mea familie si alte rude pe care nu i-am vazut de atunci.
De fiecare data cand sarbatoresc Craciunul aici imi doresc sa ma aflu in Basarabia."

                                                                                                  -
Mata Gana - 13 ani
"Cel mai frumos Craciun a fost in urma cu 5-6 ani cand tatal meu a venit deghizat in Mos Craciun si dupa ce i-am recitat cateva poezii si cateva cantece eu si sora mea, eu l-am tras de barba si am descoperit ca acel Mos Craciun e tatal meu. In acel moment eram cea mai bucuroasa din lume ca am scapat de acea nedumerire care ma chinuia de multi ani.
Dupa ce am primit cadourile pe care mi le-au cumparat parintii mei am asteptat colindatorii, iar apoi la 22 m-am culcat fericita si multumita ca am descoperit un lucru care ma framanta."

                                                                                        -
Cristina Cernat - 12 ani
"Cel mai frumos Craciun al meu a fost in urma cu 6 ani. Mos Craciun era un prieten de familie, dar bineinteles eu fiind mica, nu stiam. Dupa ce mi-am primit minunatul dar, l-am pus pe Mos Craciun sa-mi raspunda la o multime de intrebari. Dupa ce l-am condus pe Mos Craciun cu lacrimi in ochi m-am dus la brad si am gasit o cutie mare in care era un cadou special. M-am grabit sa-l deschid si am gasit inautru o orga. Nu m-am mai dezlipit de ea cam o ora si cand am facut-o mi-a parut enorm de rau. Dar seara surprizelor nu se incheiase inca. Dupa ce eu si parintii mei ne-am imbracat, am coborat jos si am plecat cu taxiul la nasul meu. Dupa ce am mancat si am dansat , am vazut pe cer un intreg spectacol de artificii care a incheiat acea seara."

                                                                         -
Silvia-Maria Craciun - 13 ani
"Ma numesc Ionut si am 12 ani. Cel mai frumos Craciun al meu a fost in urma cu un an. Pe 24 decembrie, seara am mers cu colindul pe la toti cunoscutii.
Cand am venit acasa am mancat niste sarmalute calde si carnati. M-am dus la brad si am vazut sub el un joc pe televizor. Mos Craciun imi implinise dorinta mea.
M-am dus la televizor si am pus jocul in functiune. Si asa a fost Craciunul!"

                                                                                                   -
Iscu Ionut - 12 ani
"Cel mai frumos Craciun a fost in anul 2001 cand aveam 11 ani. In noaptea de Craciun am fost cu colindatul si am castigat multi bani. Cand am ajuns acasa, mamuca impodobea bradul cu bomboane de pom si luminite. Ceasul s-a facut unsprezece si jumatate si trebuia sa ma culc. M-am prefacut ca dorm. Mamica pe la unu noaptea punea cadourile sub brad si m-am ridicat din pat. Mamica s-a dat de gol. Eu stiam ca nu exista Mos Craciun, dar voiam sa o prind cum pune cadourile.
Acest Craciun mi-a placut cel mai mult. "

                                                                         -
Horia-Florin Dumitru - 12 ani
"Pe la ora 9 tata si mama au venit cu bradul. El era maret si avea o foarte mare inaltime. Parintii l-au pus in suport. Eu cu sora mea l-am impodobit cu globuri, ghirlande, beculete, clopotei si dulciuri. Am pregatit masa pentru invitati (bunica, bunicul, matusa si trei verisori) care au ajuns mai tarziu.
Pe masa am pus o musama de culoare alba, in stanga mesei am pus lingura si furculita, iar in dreapta mesei un cutit si bineinteles si farfuria.
Am aprins numai beculetele de la brad, iar pe musafiri i-am asteptat pe intuneric.
Cand au intrat, prima data s-au uitat la brad si s-au bucurat ca avem un brad atat de frumos.
I-am asezat pe musafiri la masa, iar catelul meu a fugit din camera si a venit in sufragerie.
Catelul s-a dus la brad si cum s-a invartit a dat bradul jos cu tot cu ghirlande si globuri.
Cu totii am ras cum catelul meu plangea la brad. Mi-aduc aminte cu multa bucurie si ma amuz cand mi-aduc aminte . Parca mi-aduc aminte ca a fost chiar ieri."

                                                                                -
Catalina Vancea - 12 ani
"Cel mai frumos Craciun a fost cand aveam 5-6 ani, cand credeam ca Mos Craciun exista. Exista intr-adevar, dar in cer. Acum cateva mii de ani a existat si venea numai la copiii cuminti, dar la cei obraznici nu. Pe atunci eram mic (nici acum nu sunt mare) si nu stiam decat ca Mosul este un om batran imbracat in rosu si cu barba mare si alba. In seara de Craciun, Mosul (care era tata) m-a facut bucuros cum nu am mai fost niciodata. Ii spusesem o poezie, un colind invatat de mama si Mosul m-a rasplatit  cu daruri si dulciuri. De asemenea, eu o intrebam pe mama unde e tata sa vada si el Mosul. Dupa ce Mosul a impartit darurile, a plecat, dar nu stiu unde, pentru ca intr-un interval mic de timp a aparut tata. Eu bucuros i-am povestit toate intamplarile petrecute cu Mosul. De exemplu, cand l-am tras de barba sa vad daca nu e falsa. Bineinteles, era prinsa bine si eu nu aveam prea multa putere. Dupa ce termin de povestit ma duc la pom si pun cadoul meu sub brad. Cam asa suna cel mai frumos Craciun al meu. "

                                                                                     -
Ioan Leat - 12 ani
"Cu un an in urma, era o zi frumoasa de iarna. In acea seara era Craciunul. Spre seara, eu si cateva prietene am plecat cu colindul. Dupa cateva ore ne-am intors.
In casa era intuneric. Doar cateva imagini din casa se puteau distinge la lumina lumanarilor.
M-am dus in sufragerie si acolo am gasit o mare surpriza: pomul de Craciun era impodobit cu o multime de dulciuri si beculetele clipeau.
M-am dus mai aproape si am gasit sub brad o multime de lucruri: haine, parfumuri.
A fost un Craciun minunat, cel mai frumos.
A doua zi am primit o multime de daruri de la bunici, iar musafirilor pe care i-am avut le-a placut foarte mult bradul meu. Si mie de asemenea mi-au placut mult si bradul si Craciunul."

                                                                                          -
Ioana Iov - 12 ani
"Craciunul este frumos, deoarece copiii se bucura de Mos Craciun, de Mos Neculai si de revelion.
Afara ningea cu fulgi mari de nea. Iar noi stateam si cantam langa brad, amintindu-ne de clipele frumoase.
Seara ma puneam in pat si il visam pe Mos Craciun cu un sac mare, plin de cadouri.
Toti asteptam sa vina zorile, eram emotionati, voiam sa aflam ce ne aduce Mos Craciun.
Imi doream ca Mos Craciun sa-mi aduca un catelus si o pisica, pentru ca era pustiu in casa.
Mos Craciun e batran si mi-a indeplinit dorinta si imi aduse un panda mare din plus.
Tata si mama ne mai spuneau ca s-au intalnit cu Mos Craciun si sa fim cuminti. Mosul cel batran nu ne mai aduce nimic si o sa fim suparati, cand toti copiii vor primi ceva si noi nimic.
Cand ne duceam la scoala, ne intrebam unul pe celalalt ce ne-a adus Mosul iubit de noi.
Cei obraznici nu primisera nimic, numai o bombonica si erau foarte suparati.
La multi ani!
Ce frumos e Craciunul!
Happy Birhtday to You!"

                                                                          
- Adina Prisecaru - 11 ani
"Era o zi de iarna. Prima zi a Craciunului. Era acasa toata familia, asezata la masa unde inca cu o familie petreceam Craciunul.
Aveam sase ani. Inca credeam in Mos Craciun. Dupa ce ne-am ridicat de la masa am impodobit bradul. Totul era atat de frumos, de fermecator, luminitele din brad straluceau atat de frumos.
Cand a venit vremea sa ne culcam, am stins luminile, dar instalatia din brad era inca aprinsa. Totul era perfect, dar mai lipsea Mos Craciun, care trebuia sa vina si sa ne aduca cadourile.
Se facu ceasul 2, ochii mi se inchideau, dar aveam ambitia sa il vad pe Mos Craciun. Trecu inca o ora, el nu mai venea. Atunci pentru un moment am fost total dezamagita de Mos Craciun.
A doua zi cand m-am trezit, m-am uitat sub brad si am inceput sa plang. Mosul nu venise, iar eu am ratat ocazia sa-l vad.
Pe la amiaza, cineva batu in usa. Era Mosul. Cu lacrimi in ochi, i-am sarit in gat si i-am multumit ca a venit si la mine.
Dupa ce i-am spus poezii si cantece, Mos Craciun s-a pregatit de plecare.
Ghetele lui mi-au atras atentia pentru ca erau unice: de lac si rosii.
A doua zi cand am iesit cu sania un vecin trecea. L-am salutat, iar el a trecut. Avea aceleasi ghete ca ale Mosului.
Am plecat in casa plangand si i-am zis mamei. Mama mi-a spus adevarul si atunci am aflat adevarul despre Mos Craciun.
Astazi, sper, daca exista cu adevarat Mos Craciun, sa vina la mine oricand, pentru ca niciodata nu este prea tarziu."

                                                                     -
Alexandra Asaftei - 12 ani
"Cel mai frumos Craciun a fost intre anii 2001-2002.
In seara de Craciun, eu si niste prieteni si prietene am fost cu colindatul. Mama, tata si sora mea mai mica au ramas acasa pentru ca sa impodobeasca bradul. Mama se ocupa de mancare, iar ceilalti impodobeau bradul. Dupa aceea, pe la ora 22 au venit niste prieteni de familie si ne-au chemat la ei acasa. Eu, mama, tata si sora mea Andreea ne-am dus, dar sora mea mai mare a sunat toti prietenii sai si au petrecut impreuna Craciunul. Dupa aceea se facuse 12 noaptea. Mama si cu nana mea au pus masa. Pe masa au pus carne de porc prajita, prajituri etc. Dupa ce am mancat ne-am uitat la televizor. Iar dupa aceea mama a adus tortul, pentru ca era ziua sorei mele Andreea si i-am cantat la multi ani!
Dupa aceea am mers acasa. Mama si cu tata au primit telefoane. Iar dupa aceea ne-am culcat.
A doua zi a venit Mos Craciun. Mie mi-a adus o carte, un casetofon cu casti, iar la sora mea mai mica o papusa Barbie. Si lui sora mea mai mare i-a adus 500 000lei.
Lui catelusul meu, Rex, o punga de Pedigree. Mama a primit cadou un lant de aur, o pereche de cercei din argint si un inel din argint.
Tata a primit un set de lame si o trusa Gillette. Si o haina de piele.
A doua zi toti copiii se bucurau pentru ca a venit Mos Craciun, dar era un singur copil caruia nu avea ce sa ii aduca Mos Craciun. Parintii lui erau saraci si nu aveau ce manca.
Dar eu m-am gandit ce bucurie sa-i facem ca sa rada si el. Si i-am adunat pe toti prietenii mei si am pus bani si i-am luat o bluza, o pereche de ghete si o geaca.
Si fiecare i-am dus cate ceva de mancare. Ei ne-au multumit si atunci i-am vazut pe cei trei zambind. Erau fericiti.
Si uite ca a doua zi de Craciun am facut o fapta buna. Eu m-am dus la mama si i-am povestit si mi-a spus ca am avut o idee grozava si mi-a spus ca e bine sa ajuti oamenii saraci."

                                                                    -
Ioana Cantaragiu - 12 ani
"Imi amintesc ca si cand ar fi fost ieri. Dormeam linistita cu fratele meu, cand un zgomot m-a trezit. M-am dus in sufragerie sa vad ce se intampla. Am deschis usa incet si am vazut bradul impodobit cu zeci de globuri si globulete aurii, cristalii si de toate culorile. Am studiat bradul timp indelungat si cel mai mult mi-a placut steaua din varf si micile luminite.
M-am mai uitat si prin camera si am vazut pe masa mare cum erau frumos asezate platouri cu felurite prajituri si o ceasca de lapte. Am alergat la fratele meu care dormea, cu gandul sa-l trezesc.
In timp ce traversam holul intunecat si infricosator, am auzit doua voci in bucatarie.
Mi-am dat seama ca erau parintii mei. Am stat cinci minute si m-am gandit. Aveam cinci anisori. De unde sa stiu ca Mos Craciun nu exista? Credeam ca e el. Am inceput sa plang si am fugit in dormitor. Alin, fratele meu, s-a trezit si m-a intrebat ce am patit. Am incercat sa-i spun, dar plansul meu nu-mi permitea. Apoi a venit mama bucuroasa si ne-a spus:
- Haideti sa-l vedeti pe Mos Craciun!
Eu am alergat in bucatarie si cand am ajuns, l-am vazut pe El. Pe Mos Craciun. Nu-mi venea sa cred. Ne-am adunat langa el si in momentul acela a intrat si tata. Mos Craciun ne-a rugat sa-i spunem cate o poezie. Timpul a trecut si Mos Craciun trebuia sa plece. Am iesit dupa el si am vazut o saniuta trasa de caini. Normal, eu credeam ca erau reni. Si din sacul lui a scos trei cutii. Mi-a spus:
- Aceste trei daruri sunt pentru fratele tau si pentru parintii tai.
Le-am luat si le-am dus in casa. Am iesit in fuga afara si el plecase. M-am bucurat ca a fost si pe la noi, dar m-am intristat ca nu-mi lasase un cadou. Am intrat in casa, am adormit. Dimineata, cand m-am trezit, m-am dus la mama si i-am povestit "visul". Ea mi-a spus ca a fost adevarat si ca Mos Craciun mi-a lasat un cadou. Am alergat si am dat de o cutie foarte mare. Am dat-o la o parte si am mai vazut o cutiuta. Am desfacut-o si am vazut o cravata. Mi-am spus: "Pentru ce mi-ar trebui o cravata?"
Mama a intrat si mi-a spus ca cealalta cutie e a mea. Am desfacut-o si am gasit o papusa mare. Am luat-o in brate si a inceput sa planga. Am sarutat-o si a incetat. M-am uitat pe geam. Afara ningea. Am vazut o stea sclipind pe cer si mi-am spus:
"MOS CRACIUN EXISTA!"
Astazi tot mai cred in EL."

                                                                 -
Andreea Gaman - 12 ani
" In fiecare an, la ceas de seara, imi amintesc de drumul facut de Maria si Iosif spre Bethleem. Ei au poposit in staulul unui mos numit Craciun. Si pentru ca Iisus Hristos s-a nascut acolo, inconjurat de vaci, boi, mielusei, Maria s-a hotarat ca ziua nasterii Mantuitorului sa se mai numeasca si Craciunul. Aceasta sarbatoare are niste simboluri pe care nu le poti uita niciodata. Bradul, colindele, bucatele traditionale si minunatele daruri pe care ni le facem unii altora.
Se spune ca inainte de Ajun, Mosul este ajutat de spiridusi la confectionarea cadourilor, iar in Ajun, el vine cu sania trasa de reni si poposeste in fiecare casa, lasand cadouri pentru copiii cuminti. Mosul este ocupat intreaga noapte, dar nu se supara, pentru ca se va odihni pana-n anul urmator.
Craciunul meu cel mai frumos a fost cand aveam 5 ani. Atunci chiar daca nu am fost prea cuminte, Mosul a avut mila de mine si mi-a adus tot ce-mi dorisem. Eram atat de fericita, incat multe zile i-am multumit cantand colinde in fata bradului frumos impodobit si luminat, iar Craciunul este de atunci pentru mine sarbatoarea plina de bucurii si fericire."

                                                                 -
Bianca  Elena Spatariu - 11 ani
"In fiecare an, iarna are un farmec aparte si datorita marii sarbatori a Nasterii Mantuitorului, iar eu sunt tare fericit atunci cand ninge si cand stiu ca in curand va veni Mos Craciun.
De obicei eu impodobesc bradul impreuna cu familia mea de cu seara, iar dimineata gasesc sub el tot ce mi-am dorit si de fericire rad si cant in fata bradului, promitandu-i Mosului sa fiu si mai sarguincios si mai cuminte."

                                                                         -
Andrei Misca - 11 ani
"Cel mai bine imi aduc aminte de iarna trecuta. Atunci am facut impreuna cu Marius - fratele meu - cel mai frumos om de zapada. La sfarsitul celor 3 ore de "munca" OMUL nostru avea tot ce-i trebuie: palarie dintr-o oala, nasul din morcov, ochi din taciune, nasturii din dumitrelele care nu se ofilisera inca, iar ca brat i-am pus o matura cu coada. Oare-i mai lipsea ceva? Da! Fularul, ca sa nu raceasca.
Eram uzi, asa ca am intrat in casa, iar Omul l-am privit cu drag de la fereastra in timp ce la usa veneau primii colindatori.
In dimineata de Craciun sub brad am gasit darurile mult dorite, iar de afara OMUL ne privea prin geamul inghetat.
Ce frumos a fost!"

                                                                  -
Ruxandra Lungu - 11 ani
"Cel mai frumos Craciun din viata mea a fost acum cativa ani.
Era o seara linistita de iarna in care fulgii cadeau din vazduhul plumburiu, acoperind totul ca o plapuma alba.
In sufragerie trona bradul semet impodobit cu nenumarate globuri, ghirlande stralucitoare, fundite argintii si dulciuri.
Parintii mi-au spus sa merg la culcare, pentru ca in curand avea sa apara si Mos Craciun.
Tot privind la brad am adormit. In noaptea aceea am visat ca Mosul m-a vizitat si mi-a adus multe daruri pe care mi le-a asezat sub brad. El mi-a spus sa-i scriu in fiecare an ce-mi doresc, pentru ca el imi va aduce.
De dimineata, spre uimirea mea, sub brad erau aceleasi daruri pe care le visasem.
Am alergat la parintii mei, povestindu-le tot ce visasem, iar ei mi-au spus ca : "Mosul indeplineste intotdeauna visele copiilor cuminti in seara plina de mister a Ajunului."

                                                               -
Amalia Vrinceanu - 11 ani
"Craciunul este o sarbatoare deosebita. Este vremea cand vine Mos Craciun la copiii cuminti si buni cu daruri mii, iar noi ne facem daruri unii altora cu mult drag.
De Craciun, fulgii de zapada par fermecati de o zana buna care ii face sa pluteasca, in dansul lor prin vazduh, cu multa gingasie si dragalasenie. Sania Mosului, cea trasa de reni, se ridica uneori in vazduh, pentru a putea fi vazuta, iar copiii adunati in jurul bradului canta : "O brad frumos!" sau alte colinde. Toti suntem fascinati de aceasta seara in care copiii cuminti si buni viseaza ingerasi, ingerasii trimisi de Mosul cel darnic. Acestia canta cantece divine care te fac sa plutesti in lumea fermecata a viselor, asemeni unui fulg de nea, ce danseaza prin vazduh, ca o adevarata balerina.
In seara de Ajun totul este minunat si fermecat. De aceea ea nu este o seara obisnuita, devenind deosebita si unica, pe care o asteptam cu nerabdare in fiecare an.
CRACIUN FERICIT!"

                                                                                - 
Mihaela Olah - 11 ani
"De cand ma stiu, de tine Mosule drag si scump, am auzit si citit lucruri minunate si, pentru ca eu sunt un copil silitor, care-si ajuta fratii mai mici, m-am hotarat sa-ti fac o surpriza. Asadar am invatat la vioara colinde frumoase si vechi, pe care abia astept sa le cant in fata bradului frumos impodobit.
Sa nu ma ocolesti Mosule nici in acest an, pentru ca eu te astept cu nerabdare."

                                                    -
Cristian-Florentin Ghinet - 12 ani
"Draga Mos Craciun,
In pragul sarbatorilor de iarna m-am hotarat sa-ti trimit o scrisoare prin care vreau sa-ti transmit mai intai multa sanatate si tot binele din lume, dar vreau sa te rog sa ai grija si sa-mi implinesti dorintele.
Cel mai mult imi doresc sanatate pentru familia mea si pentru mine, sa am o minte curata si luminata, iar pe parintii mei sa-i ajute Dumnezeu ca sa ma poata creste. O alta dorinta a mea ar fi sa-mi aduci un scuter, pe care mi-l doresc tare de mult. Poate ca dorinta mea nu-i foarte mare si de aceea eu astept sa te abati din drmul tau si pe la mine, rugandu-te in acelasi timp sa te gandesti si la ceilalti copii care te asteapta cu nerabdare, chiar daca nu ti-au scris.
Multumesc ca mi-ai citit scrisoarea si sa stii ca te iubesc mult si te astept.
Ai grija Mosule de tine, sa nu te imbolnavesti pentru ca tare multi copii, parinti si bunici te asteapta cu nerabdare.
Cu drag,
Catalin" 

                                                                    -
Catalin - Teodor Petroiu - 11 ani
PAGINA
2
"In seara de Ajun a anului trecut, strada era acoperita de un vojoc alb de zapada alba, stralucitoare si pufoasa ca spuma laptelui. Noi, copiii din jurul blocului, ne-am hotarat sa ne colindam prietenii si parintii. Cat eram de fericiti, cand, deodata, cerul s-a acoperit cu mii de stelute colorate de la focul de artificii de care nu ne mai saturam privindu-l.
Si, Doamne, cat de repede a mai trecut timpul, astfel ca am ajuns acasa cu inima cat puricele, stiind ca am intarziat.
Numai ca...surpriza! Bradul frumos impodobit ma astepta mai falnic ca in alti ani, iar dedesupt erau o multime de daruri frumos impachetate.
Atmosfera din casa era calda si primitoare, iar mama pregatise o multime de bunatati care ma imbiau de pe masa frumos aranjata.
Pana noaptea tarziu ne-am bucurat intreaga familie de ziua cea mare a Nasterii lui Iisus."

                                                                       -
Anca Merlusca - 11 ani
Hosted by www.Geocities.ws

1