Membrii Redacaţiei  « Curierului Ortodox »

 

Bujor Nicolae, corespondent şi fotograf la publicaţia „Curierul Ortodox”,  născut la 6 noiembrie 1969 în or. Chişinău în familia  lui Nicolae şi Ana Bujor.

În 1986 absolveşte şcoala medie nr. 20 din Chişinău. În acelaşi an absolveşte şcoala polivalentă nr. 2 din Chişinău la specialitatea lăcătuş pentru repararea autovehiculelor.  În 1989 absolveşte Şcoala orăşenească de Medicină din Chişinău cu profil pediatric şi este repartizat la lucru la Unitatea medicală sanitară nr. 1 din Chişinău.

În  acelaşi an trece specializarea pe lângă Universitatea de Medicină din Chişinău, la specialitatea fizioterapie.

În perioada  decembrie 1989 - decembrie 1991 face serviciul în rândul Armatei Sovietice.

În 1995 absolveşte Academia de Teologie Ortodoxă din Chişinău.

La 11 septembrie  1995 este hirotonit ca diacon  la catedrala „Sf. Teodor Tiron” din Chişinău. De la 25  octombrie 1995 devine cleric la biserica „Sf. Dumitru” din Chişinău.

În perioada 1991-1992 a studiat la Academia de Muzică „Gavriil Muzicescu” din Chişinău la catedra Canto academic, clasa profesorului Vladimir Dragoş.

La 21 iulie 2003 este ridicat de către ÎPS  Vladimir, Mitropolitul Chişinăului şi întregii Moldove, la rangul de protodiacon.

Între anii 1995-1998 a activat ca corespondent şi fotograf la publicaţia „Curierul Ortodox”.

Din anul 1995 până în prezent este şi profesor la Şcoala Duminical de pe lângă biserica „Sf. Dumitru” din or. Chişinău.

 Este căsătorit şi are doi copii.

 

 

Ciobanu Larisa G, contabilă la publicaţia „Curierul Ortodox”, născută la 13 septembrie 1953 în s. Zguriţa, raionul Drochia.

În anul 1970 a absolvit şcoala medie, iar în 1978, Facultatea de limbi străine a Universităţii din Odesa (limba franceză).

Între 1978 – 1983 activează la Direcţia de arhitectură a municipiului Chişinău, 1984 – 1988 la Direcţia cooperaţiei de consum, Chişinău. Din 1995 este contabil la publicaţia „Curierul Ortodox”, iar din anul 2004 este coordonator de proiect la Centrul  social pentru copii de pe lângă parohia „Sf. Dumitru” din Chişinău.

Este căsătorită şa are doi copii.

 

Ciobanu Vasile, preot,  secretar responsabil la publicaţia „Curierul Ortodox”, născut la 23 martie, 1955 în s. Ţepilova, judeţul Soroca, în familia viitorului preot Filaret Ciobanu.

În anul 1972 a absolvit şcoala medie nr. 1 din or. Chişinău,  în  1978 – Facultatea de limbi străine a Universităţii de Stat (limba spaniolă), în 2003 – Facultatea de Teologie a Universităţii din Bucureşti,  în 2004, masterand la Facultatea de drept a Universităţii „Ovidius” din Constanţa (Drept canonic şi instituţii europene).

Între  1978 şi  1981  - serviciul militar.

Din 1981 până în 1989, şi între 1991 –1992  activează în cadrul Biroului de turism pentru tineret „Sputnic”.

În perioada 1889 –1991 este traducător la combinatul de textile din Santiago de Cuba.

Între anii 1993 –1995 activează ca profesor de religie la şcoala „Sf. Dumitru” din Chişinău, iar din 1995 până în prezent este şi secretar responsabil la publicaţia „Curierul Ortodox”. Din 2003 este lector la Academia de Teologie Ortodoxă din Chişinău.

În anul 1996 a fost  hirotonit de către Î.P.S. Vladimir, mitropolit al Chişinăului şi al Moldovei, ca preot pentru biserica din s. Costeşti, Ialoveni.

A fost membru al Comisiei pentru elaborarea propunerilor privind introducerea religie ca obiect de studiu în instituţiile de învăţământ preuniversitar, organizată prin decretul preşedintelui Mircea Snegur, ¹ 451 din 29 decembrie 1995. Participant la mai multe emisiuni radio şi TV.

Are mai multe publicaţii în Curierul Ortodox, Făclia ş.a.

Este căsătorit şi are  doi copii.

 

Erşov Larisa, redactor,  născută  la 11 mai 1960 în satul Ţepilova, judetul Soroca. În 1977 a absolvit şcoala nr. 1 (pe atunci – „Gr. I. Cotovschi”) din or. Chisinau.  În 1982 absolveşte Facultatea de filologie a Universităţii de Stat din Chişinău.            Din 1983 până în 1993 a lucrat în calitate de redactor la editura „Lumina”, apoi, din 1995 – ca redactor literar la publicaţia „Curierul Ortodox”, fondată de parohia „Sf. Dumitru” din Chişinău.  Din 1999 colaborează cu Societatea cu Răspundere Limitata „Bons Offices”, unde îndeplineşte funcţiile de corector, redactor, traducător.

      Este căsătorita, are doua fiice.

 

Fuştei Nicolae, redactor şef la publicaţia „Curierul Ortodox”,  născut la 14 septembrie 1950 în comuna Pârliţa, raionul Ungheni în familia lui Ilarion Fuştei  şi Alexandrei Fuştei (Ciupercă).  În 1967 a absolvit şcoala nr. 1 din or. Chişinău. În 1975 absolveşte Facultatea Energetică a Institutului Politehnic din Chişinău. Între anii 1975-1986 a activat în cadrul unui  Institut Unional de Proiectări în calitate de inginer, inginer superior, inginer coordonator şi conducător de grupă. În 1989 absolveşte Seminarul Teologic, iar în 1993 - Academia Teologica din Moscova, în acelaşi an susţine teza de candidat în teologie. În 2003, în cadrul Institutului de Istorie al A.Ş.M., susţine teza de doctor în ştiinţe istorice la tema: „Activitatea mitropolitului Dosoftei în contextul culturii spirituale Sud-Est şi Est Europene (a doua jumătate a sec. al XVII-lea)”.  Din 1993 până în prezent activează  în cadrul Institutului de Istorie al Academiei de  Ştiinţe a Republicii Moldova în calitate de laborant, cercetător inferior,  cercetător ştiinţific şi cercetător ştiinţific superior. Din 1993 până în prezent este şi  lector  la Academia Teologica din Chişinău unde citeşte cursul de Teologie Fundamentală şi de Drept Bisericesc  şi  profesor la şcoala Duminicală de pe lângă parohia „Sf. Dumitru”, iar din 2000  până în prezent citeşte un curs de  introducere în creştinism la Şcoala de Catehizarea a  organizaţiei obşteşti IHTIS-Moldova. Din 1995 până în prezent este redactor şef la ziarul „Curierul Ortodox», între anii 1995-1997 a condus ziarul „Ïðàâîñëàâíûé Âåñòíèê». Este  autor al mai multor monografii: Mitropolitul Dosofftei: Viaţa şi activitatea, Civitas, Chişinău, 1999, 100 p.; Trecut şi prezent la mănăstirea Căpriana din Basarabia, Căpriana, Paris, 1997, 34 p., (Coautor);  Mănăstirea Căpriana (Sec. XV-XX), Pontos, Chişinău,  563 p. (Coautor); O serie de peste o sută de   studii publicate în „Revista de Istorie a Moldovei” (Chişinău), „Limba  româna” (Chişinău), „Revista de teologie” (Sibiu), „Curierul Ortodox” (Chişinău), „Ïðàâîñëàâíûé Âåñòíèê”(Chişinău)  având ca obiect principal de cercetare istoria  Bisericii şi culturii române.

Participant la mai multe conferinţe naţionale şi internaţionale, la  emisiuni radio şi TV cu tematică istorico-culturală şi  religioasă.

Copreşedinte al Comisiei pentru elaborarea propunerilor privind introducerea religiei ca obiect de studiu în instituţiile de învăţământ preuniversitar, organizată prin decretul preşedintelui Mircea Snegur ¹ 451 din 29 decembrie 1995.

În 1988 este decorat cu medalia „Sf. Serghie” de gradul 3, în 2000 - cu ordinul episcopiei de Briceni, în anul 2003 - cu ordinul Bisericii Ortodoxe din Moldova, „Cuviosul Paisie”  de gradul II „pentru activitatea sârguincioasă spre binele şi întru mărirea Sfintei Biserici Ortodoxe din Moldova”; în a. 2003 primeşte  Diploma  „Meritul cultural” la  salonul naţional de carte, pentru lucrarea Mănăstirea Căpriana. (Sec. XV-XX)”, editura Pontos, Chişinău, 2003.

 

Silvestrovici Mariana (Maria), traducător, născută  la 31 octombrie 1948, în s. Bravicea, r-l Călăraşi.

În anul 1966 a absolvit cu medalie de aur şcoala din satul natal, ar în anul 1971  - Facultatea  de limbi străine (spaniola) a Universităţii de Stat din Chişinău.

Din anul 1972 activează în diferite funcţii: redactor inferior la editura „Cartea Moldovenească” (1972-1974);  traducător, apoi ghid-traducător la  „Intruist” (1974-1978); ghid-traducător, apoi ghid-traducător superior la Biroul de turism pentru tineret „Sputnic” (1978-1984); educator la căminul fabricii experimentale „M. I. Kalinin” (1984); instructor la Casa orăşenească a pionierilor (1984-1985); educator la căminul Şcolii republicane pedagogice de arte (1985-1986); corector şi traducător la ziarul „Chişinău Gazeta de Seară” (1986-1989); traducător la ziarul Curierul Ortodox(1997-2000).

Pentru munca sârguincioasă a avut mai multe menţiuni: 1973, 1974, 1976, 1975 şi 1978 a primit mulţumiri cu înscrierea în carnetul de munca de la Cartea Moldoveneasca”, „Inturist” şi „Sputnik” pentru organizarea reuşită a unor expoziţii, pentru reuşită excepţională la cursuri organizate în Moscova, pentru muncă exemplară, pentru îndeplinirea cu succes a planurilor de lucru – premii în bani; 1983 – mulţumire pentru organizarea reuşită a vizitei unui grup de turişti-elevi; 1985 – mulţumire pentru organizarea festivităţilor consacrate Zilei învăţătorului.

După o boală grea a trecut în lumea celor drepţi (+2000)

Este înmormântată la cimitirul „Sf. Lazăr” de pe strada Doina din Chişinău.

A fost căsătorit şi a avut un fiu.

 

Tolico Dumitru, preot, redactor tehnic la publicaţia „Curierul Ortodox”, născut în orăşelul Leova din RSSM, la 12 aprilie 1974.

În anul 1991 absolveşte şcoala din localitate.  În 1995 absolveşte Academia Teologică din Chişinău. Din 1995 până în 1998 activează ca cântăreţ la biserica „Sf. Dumitru” din Chişinău. Începând cu anul 1995 până în 2004,  este profesor la Şcoala Duminicală de pe lângă parohia „Sf. Dumitru” din Chişinău. În 1996 este angajat la ziarul „Curierul Ortodox” în calitate de redactor tehnic unde activează până în anul 2004.  În perioada  1997 –2001 a predat religia la liceul “Oratorul”. Din 2003 activează ca lector la Academia Teologică din Chişinău.  La 14 octombrie 1998 este hirotonit ca diacon, iar la 8 noiembrie primeşte hirotonia de preot. Din 1998 până în prezent activează ca preot-paroh la biserica “Maica Domnului Ocrotitoarea Pruncilor” de la „Centrul mamei şi copilului” (ICSDOSMsiC) din Chişinău.

Este căsătorit  şi are doi copii. 

 

Hosted by www.Geocities.ws

1