Interviu cu Arsenie Papacioc: „MOARTEA NU-ŢI VINE SĂ-I FACI O CAFEA. VINE SĂ TE IA!”

                                                                                         

În timpul pelerinajului efectuat în Constanţa cu moaştele Sfântului Cuvios Antipa Românul preoţii care au însoţit moaştele împreună cu tinerii de la « ICHTHYS-MOLDOVA » şi ASCOR, Constanţa care au intermediat aducerea moaştelor au vizitat Mănăstirea « Sfânta Maria » din Techirghiol, unde au avut parte de o întâlnire impresionantă cu părintele arhimandrit Arsenie Papacioc. Părintele Arsenie i-a primit cu multă dragoste pe toţi  şi, după ce s-a încredinţat că şi basarabenii prezenţi ştiu româna, a declarat cu seninătate şi căldură: «Avem sânge de român şi sângele acesta niciodată nu se diluează, din contra se îngroaşă. O mare durere am avut toţi - dorul de Basarabia. Şi nu ne piere deloc dorul ăsta şi părerea de rău. Suntem acum împreună, să ne ajute Maica Domnului!” Bătrânul a vorbit cu simplitate şi înţelepciune despre preţul Timpului, despre Moarte, despre Dumnezeu şi Maica Domnului şi despre ...propaganda catolică. În cele ce urmează publicăm câteva dintre cugetările şi sfaturile părintelui Arsenie, celui care nu oboseşte să ne îndemne „să învăţăm a muri şi a învia în fiecare zi”.  

 

Părintele arhimandrit Arsenie Papacioc, 15 aprilie, Techirghiol:

 

„Dragii mei, între noi nu există punţi, există numai aripi, prin care să comunicăm fără vamă. În momentul acesta istoric nu este timp să facem nomenclaturi, să facem schiţe şi să discutăm despre altele. Este timp de unire, este timp de mântuire. Nu-i nimic mai scump de la Dumnezeu, dragii mei, ca timpul. Ne-a creat Dumnezeu singur numai pentru El. Şi dacă ne lasă timp, ne prelungeşte timpul vieţii noastre, tot cu scopul ca să fim împreună. Nici un dar nu este mai mare de la Dumnezeu ca timpul care ni-l dă. Pentru că moartea nu-ţi vine să-i faci o cafea. Vine să te ia.

Am avut ocazie, cu vârsta mea, să stau la multe căpătâi de morţi. Nici o teologie, nu mai vorbesc de filozofie care-i depăşită în ea însăşi, nu te învaţă mai mult ca suferinţa, crucea. Cine fuge de cruce, fuge de Dumnezeu. Nu se poate fără jertfă. Şi aceşti oameni, alături de care am stat când mureau...printre urlete, vaiete, glasuri înspăimântătoare vedeau păcatele ca cei mai mari teologi. Ştiau ce-i aşteaptă şi vroiau foarte mult să se întoarcă, pentru că numai înapoi se mai poate repara ceva. Înapoi nu se mai putea pentru că a venit aia să te ia. Şi atunci toţi doreau foarte mult să mai trăiască măcar o zi.

Se pune mereu problema pentru noi, cei care ne lăfăim în timp liber: „Ce-i o zi?” Dragii mei, nu o zi, o clipă dacă a-i concentra, Dumnezeu primeşte pentru a te salva. N-are nevoie să dea socoteală Dumnezeu că nu face demonstraţie. Dracu-i un tolerat, nu-i o putere. Dar are libertatea să ne cosească, să ne ispitească, deci şi să ne trezească. Într-un fel contribuie foarte mult la mântuirea noastră... E puturos, e urât, e nesuferit că nu ştie să iubească...E atât de urât încât e cu neputinţă să nu mori dacă-l vezi.

O fetiţă credincioasă a văzut un drac, nu chiar în adevărata lui putoare şi urâciune, şi a preferat să meargă toată viaţa cu picioarele goale pe jar şi să nu mai vadă un drac. Dar să ştiţi că şi despre îngerul nostru păzitor se spune că e cu neputinţă să nu mori dacă l-ai vedea în adevărata lui lumină. Şi totuşi omul, în general umanitatea, e deasupra anghelităţii. Îngerul e creat de Dumnezeu cu o misiune de relaţie, de legătură între marile valori ca sistem ceresc, Dumnezeu fiind de faţă permanent, iar omul e stăpân pe Univers. Omul este dumnezeu după har. Vreţi argumente? Chipul şi asemănarea.

Despre asta nu se prea vorbeşte. Eu am spus că o clipă poate să fie un timp şi o suspinare poate să fie o rugăciune. Ei suspinarea asta, care-i plecată din adânc Dumnezeu o preţuieşte mai mult decât coşul de lacrimi. Pentru că n-are nevoie Dumnezeu de cuvinte, are nevoie de inima ta. Că nimic nu-i mai scump pe lume, dragii mei, ca lacrima pocăinţei. Asta deschide cerurile. Aşa că, să nu vă descurajaţi, dar să preţuiţi timpul. N-aşteptaţi să vină alt sfat. „Astăzi de veţi auzi glasul Meu să nu se vă învârtoşeze inimile voastre”, cum zice Mântuitorul. Şi e valabil. Dragii mei, dacă aţi şti cât de scump e un om, ca să vă daţi seama pe cine băgăm noi în iad! Omul este dumnezeu după har. Şi Mântuitorului i-a zis Fiul Omului, pentru că este fiul lui Adam şi el.

 

Maica Domnului, mi-e şi frică să vorbesc, cât poate Dumnezeu cu puterea, poate şi Maica Domnului cu rugăciunea. E foarte supărată pe toţi acei care nu-i cer niciodată nimic! Ne aşteaptă, ne doreşte...Lumea o bârfeşte iar ea le vindecă pe mamele lor. Aşa e, nu mai ţinem cont de nimic. Nu mai e timp ca să judecăm! Fraţii mei, Iisus Hristos ne-a adus mai multe decât ne-a pierdut Adam. Ne-a dat putinţa de a ne îndumnezei după har. Ne-a dat putinţa să iertăm vrăjmaşii. Dragii mei, iubirea vrăjmaşilor nu-i un sfat, e o poruncă. Ne va întreba de ce n-am iubit.

Mulţi spun, părinte până aici, mai mult nu putem. Bine, nu puteţi. Înseamnă că nu ştiţi că focul iadului are calorii de mii de ori mai mari decât ăsta de aici. N-are nici lumină şi nu te vezi cu cineva. E străşnicie! Fără să vezi pe nimeni, fără nici cea mai mică speranţă c-ai să scapi. Că dacă în iad ar spune cineva: „Dle peste-o mie de ani, dar te scoate de aici”, tot este o nădejde şi suferinţa aceea grozavă, incalculabilă, care nu se poate cu mintea a se socoti, se uşurează. Că ştii că este o speranţă într-un sfârşit. Asta-i cruzimea veşniciei. De asta spune într-un loc că cine ştie că va fi în veşnicie şi nu ia măsuri merită casa de nebuni.

Nu pierdeţi timpul, dragii mei. Astăzi vorbim şi mâine nu ştim dacă mai suntem. E posibil: te muşcă cineva cu muşcătură înveninată, îţi cade o cărămidă în cap când nu te-aştepţi şi pe urmă...suntem la dispoziţia Stăpânului nostru, Dumnezeu. Şi dacă nu vine moartea mâine, aveţi de câştigat haruri deosebite. Aşa că să preţuiţi foarte mult timpul, pentru că dacă ar fi cu putinţă să întrebăm pe cei de sus: „Ce-au făcut aceştia de sunt aşa de fericiţi?” Au preţuit timpul .. Ne-am închinat frumos, ortodox, n-am ţinut cont de ecumenisme, ferească Dumnezeu! Pe viaţă şi pe moarte. Uite am scris „Singur Ortodoxia”, o s-o găsiţi că a apărut şi pe Internet.

S-au despărţit de noi, să vină înapoi! Fără condiţii! Nu le pretindem, nu le dăm canon, că de ce au făcut asta. Dar ei nu vor să vină pocăiţi: „ Să facem unitate!” Ei vor să ne păcălească, să zică: „I-am câştigat şi pe ăştia proşti!” Rămâneţi ortodocşi pe viaţă şi pe moarte! Nu pentru că aşa am apucat. Pentru că ortodoxia împlineşte, creşte omul din tine, e singura modalitate universală fără de care nu se poate trăi şi n-am stricat din ea nimic. Ei au modificat, a venit şi se consideră Papa, vicarul lui Iisus. Ce vicar? că Hristos trăieşte. Hristos e viu! El a zis: „Eu sunt cu voi până la sfârşitul veacurilor” şi mai mult: „Fără de Mine nu puteţi face nimic”, „Nu se mişcă fir de păr fără de voia Mea”. (...)

Aşa că sunt multe de vorbit, nu facem aici cateheză. Nu facem decât să ne manifestăm bucuria că ne-am întâlnit. Ne-aţi făcut o bucurie care n-are margini şi cuvinte. Ştiţi de ce, pentru că inima nu vorbeşte; inima trăieşte şi simţeşte. Ne-aţi făcut o mare bucurie. Pentru că şi noi suspinăm pentru voi, suspinăm pentru Basarabia. Eu personal am fost interogat de mulţi şi le-am zis „vreau Basarabia şi lăsaţi-mă în pace!”. Noi vă preţuim foarte mult dragii mei, că sunteţi sub guvernare străină. Ei, mare este Dumnezeu şi dacă nu se mişcă fir de păr fără voia lui...”

 

Înregistrat de Alex Osipov