Interviu cu Arsenie
Papacioc: „MOARTEA NU-ŢI VINE SĂ-I FACI O
CAFEA. VINE SĂ TE IA!”
În
timpul pelerinajului efectuat în Constanţa cu moaştele Sfântului
Cuvios Antipa Românul preoţii care au
însoţit moaştele împreună cu tinerii de la
« ICHTHYS-MOLDOVA » şi ASCOR, Constanţa care au intermediat
aducerea moaştelor au vizitat Mănăstirea « Sfânta
Maria » din Techirghiol, unde au avut parte de o întâlnire
impresionantă cu părintele arhimandrit Arsenie
Papacioc. Părintele Arsenie
i-a primit cu multă dragoste pe toţi
şi, după ce s-a încredinţat că şi basarabenii prezenţi ştiu româna, a declarat
cu seninătate şi căldură: «Avem sânge de român
şi sângele acesta niciodată nu se diluează, din contra se
îngroaşă. O mare durere am avut toţi - dorul de Basarabia.
Şi nu ne piere deloc dorul ăsta şi părerea de rău. Suntem
acum împreună, să ne ajute Maica Domnului!” Bătrânul
a vorbit cu simplitate şi înţelepciune despre preţul
Timpului, despre Moarte, despre Dumnezeu şi Maica Domnului şi despre
...propaganda catolică. În cele ce urmează publicăm câteva
dintre cugetările şi sfaturile părintelui Arsenie,
celui care nu oboseşte să ne îndemne „să
învăţăm a muri şi a învia în fiecare zi”.
Părintele arhimandrit Arsenie Papacioc, 15 aprilie, Techirghiol:
„Dragii mei, între noi nu există punţi,
există numai aripi, prin care să comunicăm fără
vamă. În momentul acesta istoric nu este timp să facem
nomenclaturi, să facem schiţe şi să discutăm despre
altele. Este timp de unire, este timp de mântuire. Nu-i nimic mai scump
de la Dumnezeu, dragii mei, ca timpul. Ne-a creat Dumnezeu singur numai pentru
El. Şi dacă ne lasă timp, ne prelungeşte timpul vieţii
noastre, tot cu scopul ca să fim împreună. Nici un dar nu este
mai mare de la Dumnezeu ca timpul care ni-l dă. Pentru că moartea
nu-ţi vine să-i faci o cafea. Vine să te ia.
Am avut ocazie, cu vârsta mea, să stau
la multe căpătâi de morţi. Nici o teologie, nu mai vorbesc
de filozofie care-i depăşită în ea însăşi,
nu te învaţă mai mult ca suferinţa, crucea. Cine fuge de
cruce, fuge de Dumnezeu. Nu se poate fără jertfă. Şi
aceşti oameni, alături de care am stat când mureau...printre
urlete, vaiete, glasuri înspăimântătoare vedeau
păcatele ca cei mai mari teologi. Ştiau ce-i aşteaptă
şi vroiau foarte mult să se întoarcă, pentru că numai
înapoi se mai poate repara ceva. Înapoi nu se mai putea pentru
că a venit aia să te ia. Şi atunci toţi doreau foarte mult
să mai trăiască măcar o zi.
Se pune mereu problema pentru noi, cei care ne
lăfăim în timp liber: „Ce-i o zi?” Dragii mei, nu o zi, o
clipă dacă a-i concentra, Dumnezeu primeşte pentru a te salva.
N-are nevoie să dea socoteală Dumnezeu că nu face
demonstraţie. Dracu-i un tolerat, nu-i o putere. Dar are libertatea
să ne cosească, să ne ispitească, deci şi să ne
trezească. Într-un fel contribuie foarte mult la mântuirea
noastră... E puturos, e urât, e nesuferit că nu ştie
să iubească...E atât de urât încât e cu
neputinţă să nu mori dacă-l vezi.
O fetiţă credincioasă a văzut
un drac, nu chiar în adevărata lui putoare şi urâciune,
şi a preferat să meargă toată viaţa cu picioarele
goale pe jar şi să nu mai vadă un drac. Dar să
ştiţi că şi despre îngerul nostru păzitor se
spune că e cu neputinţă să nu mori dacă l-ai vedea în
adevărata lui lumină. Şi totuşi omul, în general
umanitatea, e deasupra anghelităţii.
Îngerul e creat de Dumnezeu cu o misiune de relaţie, de
legătură între marile valori ca sistem ceresc, Dumnezeu fiind
de faţă permanent, iar omul e stăpân pe Univers. Omul este
dumnezeu după har. Vreţi argumente? Chipul şi asemănarea.
Despre asta nu se prea vorbeşte. Eu am spus
că o clipă poate să fie un timp şi o suspinare poate
să fie o rugăciune. Ei suspinarea asta, care-i plecată din adânc
Dumnezeu o preţuieşte mai mult decât coşul de lacrimi.
Pentru că n-are nevoie Dumnezeu de cuvinte, are nevoie de inima ta.
Că nimic nu-i mai scump pe lume, dragii mei, ca lacrima
pocăinţei. Asta deschide cerurile. Aşa că, să nu
vă descurajaţi, dar să preţuiţi timpul.
N-aşteptaţi să vină alt sfat. „Astăzi de veţi
auzi glasul Meu să nu se vă învârtoşeze inimile
voastre”, cum zice Mântuitorul. Şi e valabil. Dragii mei, dacă
aţi şti cât de scump e un om, ca să vă daţi
seama pe cine băgăm noi în iad! Omul este dumnezeu după
har. Şi Mântuitorului i-a zis Fiul Omului, pentru că este fiul
lui Adam şi el.
Maica Domnului, mi-e şi frică să
vorbesc, cât poate Dumnezeu cu puterea, poate şi Maica Domnului cu
rugăciunea. E foarte supărată pe toţi acei care nu-i cer
niciodată nimic! Ne aşteaptă, ne doreşte...Lumea o bârfeşte
iar ea le vindecă pe mamele lor. Aşa e, nu mai ţinem cont de
nimic. Nu mai e timp ca să judecăm! Fraţii mei, Iisus Hristos
ne-a adus mai multe decât ne-a pierdut Adam.
Ne-a dat putinţa de a ne îndumnezei după har. Ne-a dat
putinţa să iertăm vrăjmaşii. Dragii mei, iubirea
vrăjmaşilor nu-i un sfat, e o poruncă. Ne va întreba de ce
n-am iubit.
Mulţi spun, părinte până
aici, mai mult nu putem. Bine, nu puteţi. Înseamnă că nu
ştiţi că focul iadului are calorii de mii de ori mai mari decât
ăsta de aici. N-are nici lumină şi nu te vezi cu cineva. E
străşnicie! Fără să vezi pe nimeni, fără
nici cea mai mică speranţă c-ai să scapi. Că dacă
în iad ar spune cineva: „Dle peste-o mie de
ani, dar te scoate de aici”, tot este o nădejde şi suferinţa
aceea grozavă, incalculabilă, care nu se poate cu mintea a se socoti,
se uşurează. Că ştii că este o speranţă
într-un sfârşit. Asta-i cruzimea veşniciei. De asta spune
într-un loc că cine ştie că va fi în veşnicie
şi nu ia măsuri merită casa de nebuni.
Nu pierdeţi timpul, dragii mei. Astăzi
vorbim şi mâine nu ştim dacă mai suntem. E posibil: te
muşcă cineva cu muşcătură înveninată,
îţi cade o cărămidă în cap când nu
te-aştepţi şi pe urmă...suntem la dispoziţia Stăpânului
nostru, Dumnezeu. Şi dacă nu vine moartea mâine, aveţi de câştigat
haruri deosebite. Aşa că să preţuiţi foarte mult timpul,
pentru că dacă ar fi cu putinţă să întrebăm
pe cei de sus: „Ce-au făcut aceştia de sunt aşa de
fericiţi?” Au preţuit timpul .. Ne-am închinat frumos, ortodox,
n-am ţinut cont de ecumenisme, ferească
Dumnezeu! Pe viaţă şi pe moarte. Uite am scris „Singur
Ortodoxia”, o s-o găsiţi că a apărut şi pe Internet.
S-au despărţit de noi, să vină
înapoi! Fără condiţii! Nu le pretindem, nu le dăm
canon, că de ce au făcut asta. Dar ei nu vor să vină
pocăiţi: „ Să facem unitate!” Ei vor să ne
păcălească, să zică: „I-am câştigat şi
pe ăştia proşti!” Rămâneţi ortodocşi pe
viaţă şi pe moarte! Nu pentru că aşa am apucat. Pentru
că ortodoxia împlineşte, creşte omul din tine, e singura
modalitate universală fără de care nu se poate trăi şi
n-am stricat din ea nimic. Ei au modificat, a venit şi se consideră
Papa, vicarul lui Iisus. Ce vicar? că Hristos trăieşte. Hristos
e viu! El a zis: „Eu sunt cu voi până la sfârşitul
veacurilor” şi mai mult: „Fără de Mine nu puteţi face
nimic”, „Nu se mişcă fir de păr fără de voia Mea”. (...)
Aşa că sunt multe de vorbit, nu facem
aici cateheză. Nu facem decât să ne manifestăm bucuria
că ne-am întâlnit. Ne-aţi făcut o bucurie care n-are
margini şi cuvinte. Ştiţi de ce, pentru că inima nu
vorbeşte; inima trăieşte şi simţeşte. Ne-aţi
făcut o mare bucurie. Pentru că şi noi suspinăm pentru voi,
suspinăm pentru Basarabia. Eu personal am fost interogat de mulţi
şi le-am zis „vreau Basarabia şi lăsaţi-mă în
pace!”. Noi vă preţuim foarte mult dragii mei, că sunteţi
sub guvernare străină. Ei, mare este Dumnezeu şi dacă nu se
mişcă fir de păr fără voia lui...”
Înregistrat de Alex
Osipov