Venirea noastră în lume nu este întâmplătoare

(Meditaţie la spusele unui nan ateu)

După ce Dumnezeu a  creat lumea şi toate erau într-o armonie desăvârşită, omului i s-a dat înfricoşătorul şi minunatul dar al liberei voinţe. Cu acest dar al libertăţii de voinţă se deschideau două posibilităţi de alegere: binele şi răul, omul a ales răul. Şi precum a fost căderea îngerilor fulgerătoare, la fel a fost şi căderea omului. Cu fiecare pas pe calea răului, omul şi-a distrus aproape cu totul puntea care îl lega de Creatorul său, iar în locul Creatorului a ridicat pe tron mintea sa nedesăvârşită şi  oribila sa maşinărie. Maşinăria s-a dovedit a fi disfuncţională şi scăpând-o de sub control distruge tineretul zilelor noastre. Epoca modernă este mai mult decât absurdă, ceea ce odinioară era considerat urât acum e frumos şi ce era rău acum e bine. Oamenii nu mai trăiesc pentru a da viaţă, ci pentru a o distruge. Este epoca în care avorturile sunt la modă la fel cum era homosexualitatea în lumea antică şi fecioria e socotită de modă veche, omul nu mai este privit ca chip al lui Dumnezeu ci doar un animal evoluat şi singurul care a ajuns să-şi omoare puii de dragul plăcerii fără să-l mustre conştiinţa. Acum când Dumnezeu ,,a murit” viaţa e mai mult decât absurdă. Inocenţa copiilor e uşor de atacat şi profitând de aceasta îi hrănim cu consecinţele nihilismului. Scrierile şi filosofia lui Nitzsche au deschis porţile iadului şi le-au ţinut deschise prin continuatorii acestei fiolosofii: Stalin, Hitler Lenin, ş.a. care având în mână sloganul ,,Dumnezeu a murit” au afirmat că au preluat ,,guvernarea  lumii”, iar Darwin prin teoria evoluţionistă afirmă: că i-a luat lui Dumnezeu ,,rolul de creator”. E greu de spus că copiii epocii moderne nu sunt afectaţi de evoluţia istorică a nihilismului, de vreme ce ne aflăm în cenuşa ei.

Ce trebuie să facem şi încotro să mergem?  Nu mai suntem fii ai  războiului, acum cunoaştem adevărata cale spre lumină, este nevoie însă ca la început să alegem să ne eliberăm sau să rămânem aici. Mântuitorul Hristos ne-a spus totul despre această cale, iar de nu ne-ar fi spus păcat nu am avea. Această cale trece mai întâi prin Biserică, unde la Taina Sf. Botez are loc lepădarea de  lumea veche, lumea păcatului şi de stăpânitorul acestei lumi – diavolul, şi are loc  împreunarea cu lumea nouă, împăcarea noastră cu Dumnezeu  de la care primim  haina luminoasă pentru a putea întra la nunta fiului de împărat(Mt. 12, 1-14).   Această haină trebuie păstrată nepătată, iar responsabilitatea păstrării li s-a încredinţat mai întâi părinţilor duhovniceşti adică, nanilor, care au aceeaşi responsabilitate ca şi părinţii trupeşti a copilului, căci ei se vor ocupa de educarea spirituală a pruncului până la educarea deplină. De la părinţii duhovniceşti, în mâinile căruia Biserica ne-a încredinţat, pruncul Dumnezeu va cere răspuns de acel talant încredinţat nouă, ce-am făcut cu el? Unde l-am îngropat?  Şi dacă nu am educat copilul conform învăţăturii Bisericii luăm blestem asupra noastră, căci blestemat este omul care lucrul lui Dumnezeu îl face cu neluare aminte.            

De aceea trebuie să conştientizăm ce responsabilităţi avem, căci a boteza e bine. Psalmistul David spune:  ,,Faceţi făgăduinţe, dar şi le împliniţi Domnului Dumnezeului vostru”(Ps. 75, 11) Numai astfel ne vom întoarce la Dumnezeu, arătându-le copiilor că singura mână cu care ar putea să-şi şteargă lacrimile din ochi nu este sinuciderea, ci mâna ne este întinsă de Hristos care cu părintesc glas ne cheamă, zicând: ,,Veniţi la mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi eu vă voi odihni pre voi” (Mt. 12, 28), iată unde este adevărata eliberare din chinuri şi întuneric, nu în droguri şi alcool. Biserica este spitalul, iar Hristos este medicul, urmează doar să-i spunem boala şi să-i dăm inima, iar asta ar însemna să avem încrederea totală că ne poate vindeca şi nu oricine: ghicitori, astrologi... . Maşinăria nihilismului trebuie oprită, spiritul acestor vremuri e întunecat şi greu de imaginat. Cele mai perverse gânduri au devenit realitate, iar cele mai neimaginabile crime s-au săvârşit deja. Mai rău decât atât nu poate fi. Nu ne mai şochează când auzim de războaie şi de nenumăratele lor victime, nu ne mai şochează când auzim ştirile şi vedem că un bărbat a ucis un copil şi în sfârşit nu ne mai şochează când auzim că Dumnezeu ,,a murit”. Se pare că la moment singura întrebare care ne preocupă pe toţi este când va veni sfârşitul lumii? Punându-ne această întrebare ni se taie răsuflarea, căci ni s-a spus: ,,Şi veţi auzi de războaie şi veşti de războaie...” . Acestea sunt semnele şi trebuie oprite sau dacă e imposibil pentru lume, pentru noi creştinii nu trebuie să fie, căci avem o nădejde în Dumnezeu, este singura nădejde care nu ruşinează. Din clipa în care copii ies din burta mamei, trebuie să le spunem că nu suntem nişte proscrişi într-o lume în care ne spune că viaţa nu are sens şi că întrebarea ,,De ce?” nu are răspuns, că ne tragem din nimic şi ne întoarcem în nimic, sau mai filosofic: te naşti, trăieşti şi mori. Trebuie să le spunem copiilor că avem Biserica mamă şi pe Dumnezeu Tată pentru veşnicie şi că venirea noastră în lume nu este întâmplătoare, ci din pronia lui Dumnezeu, de la El venim şi la El ne ducem.

Ţurcanu Ghenadie, Seminarul Teologic Ortodox „Sf. Trei Ierarhi”