Prefaţă

Am scris poveşti de când eram la şcoala generală. Scriam în timpul orelor de curs, când lecţiile deveneau plicticoase. Văzut de la catedră, păream că iau notiţe, iar colegul meu de bancă, Mirel, pe care l-am păstrat şi în liceu, nu lăsa să se înţeleagă ce se petrecea. La sfârşitul orelor, ceream permisiunea să citesc ce scrisesem. Culmea era că profesorii de şcoală generală la început, apoi şi cei de liceu, m-au înţeles şi n-aveau nimic de obiectat, deşi, judecând acum, aveau tot dreptul s-o facă…
Probabil că înţelegeam ce simţeau, de vreme ce la sfârşitul fiecărei lecturi terminam în ropote de aplauze… Şi totuşi, am ajuns inginer…

    Poveştile s-au scris de fapt prin mine.

Prima povestire a apărut în Revista Magazin, în iarna lui 1992. Se numea Singur în noapte… A fost primul text publicat şi primul… premiu. Au urmat anii Jurnalului SF, ai Anticipaţiei, dar la Magazin nu am renunţat niciodată. Pentru ca e o revista pe care am citit-o de mic. Şi pentru că am avut privilegiul să-l cunosc pe George Cuşnarencu.

Am înfiinţat la Scăieni un cenaclu literar, numit Satelit-String. Ne întâlneam toţi prietenii sâmbăta, la cenaclu. Dar totul a durat un timp şi a trebuit să plec în armată.
Apoi am revenit în Bucureşti, cu serviciul. Şi cenaclul a rămas la Scăieni, insa doar ca o amintire.

Am făcut un ziar când eram student, Oraşul. Au apărut câteva numere, multiplicate prin fotocopiere, însă ceea ce a fost remarcabil la vremea aceea s-a numit reuşita atragerii câtorva tineri din Scăieni în paginile Oraşului lor. Acest ziar, ca şi fanzinul Satelit-String au fost nominalizate în Dicţionarul SF, apărut la editura Nemira la începutul anului 2000.

Am descoperit internetul. Acest extraordinar mediu în care poţi clădi virtual, poţi publica, poţi comunica.

Am creat Curierul de seară, un ziar în timp american, pe care l-am întreţinut din pasiune. Şi care mai există şi astăzi, ca un miracol.

Am fost redactor şef al revistei de ştiinţă prospectivă şi ştiinţa ficţiunii, String. Practic, apartenenţa la cenaclul omonim mi-a deschis ochii şi m-a susţinut din punct de vedere literar, pe parcursul anilor de studenţie.
D-na Mihaela Muraru-Mândrea era energia care alimenta acea stare.

Am fost fondatorul şi editorul şef al unei reviste de limba engleza intitulată “The Pointer”, realizată în cadrul departamentului software de la Ericsson România, unde am lucrat doi ani.

Dar terminand cu lăudatul, mă opresc şi vă invit să citiţi câteva povestiri, din cele scrise pe parcursul studenţiei mele. Unele mai poartă încă mirosul de camin din Regie…